ICCJ. Decizia nr. 951/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 951/2010
Dosar nr. 6351/1/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 252 din 26 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia în anulare formulată de contestatoarea CN C.F.C.F.R. SA, sucursala regională Iaşi, împotriva deciziei nr. 2075 din 30 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, şi a anulat Decizia, fixând termen pentru soluţionarea recursului.
În soluţionarea recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3627 din 21 noiembrie 2007, Tribunalul Iaşi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia P.P.G. Iaşi împotriva pârâtei CN C.F.C.F.R. SA, regionala IAŞI, şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Iaşi, cu obligarea pârâtei de a readuce spaţiul la forma iniţială.
Instanţa a respins cererea privind exercitarea măsurii dispuse fără somaţie şi fără punerea în întârziere.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra spaţiilor comune aflate la parterul blocului situat în Iaşi, depunând în acest sens copia contractului de vânzare - cumpărare a apartamentelor de către proprietari, acte din care rezultă că a fost achiziţionată şi cota indiviză din suprafaţa de folosinţă comună a imobilului.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 480 C. civ., a considerat că cererea de evacuare a pârâtei din aceste spaţii este întemeiată, apreciind totodată că executarea acestei măsuri, fără somaţie şi fără punerea în întârziere nu se impune, întrucât nu s-a făcut dovada urgenţei unei astfel de măsuri.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 49 din 22 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că blocul de locuinţe – în care se află spaţiile în litigiu – avea prevăzută o zonă pentru evacuarea gunoaielor, zonă compusă din: spaţii cu deschidere la exterior amplasate la fiecare nivel al blocului şi din camera de preluare şi evacuare a gunoaielor.
Conform raportului de expertiză a mai constatat că tubulatura de colectare şi evacuare a gunoaielor a fost înlăturată şi că majoritatea încăperilor sunt folosite de locatarii de la fiecare etaj, iar încăperea de la parterul blocului este folosită ca birouri de către serviciul de contabilitate al apelantei pârâte.
Cu privire la solicitarea pârâtei de a se stabili cu exactitate momentul dezafectării tubulaturii de colectare a gunoaielor pentru fiecare etaj s-a considerat că excede cadrului procesual.
Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, susţinând următoarele:
- Instanţa trebuia să verifice calitatea procesuală pasivă a pârâtei.
- Decizia atacată este nelegală pentru că Sucursala regională Iaşi nu are personalitate juridică şi pe cale de consecinţă nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Recurenta consideră că singura care ar fi putut să fie ţinută să răspundă, în calitate de pârâtă, este CN C.F.C.F.R. SA, care nu a fost citată.
- Reclamanta nu este titulara dreptului în raportul juridic dedus judecăţii, nefăcând dovada calităţii sale.
- Instanţa de apel nu a ţinut cont de obiecţiunile făcute la raportul de expertiză, însuşindu-şi concluziile acestuia, fără a ţine cont de faptul că nu s-au verificat toate actele de proprietate, fără a stabili clar cine ocupă spaţiul şi fără a se verifica dacă va exista vreo înţelegere între părţi referitoare la spaţiul ce face obiectul litigiului.
După expunerea situaţiei de fapt şi a modului în care s-a derulat litigiul la instanţele anterioare, recurenta susţine că cererea de chemare în judecată trebuia respinsă întrucât are calitatea de coproprietară asupra spaţiului în litigiu şi nu-l ocupă abuziv.
Prin întâmpinarea depusă la 29 iunie 2009, reclamanta solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
- Câtă vreme reclamanta a iniţiat prezentul litigiu pentru ocrotirea unui drept ocrotit juridiceşte – în cauză fiind vorba de dreptul de proprietate – este evident că are legitimitate procesuală activă şi că acţionează în apărarea lui.
- De asemenea, nu poate fi primită nici pretinsa lipsă a calităţii procesuale pasive a pârâtei cât timp acesteia îi revine o obligaţie corelativă de respectare a dreptului pretins de reclamantă.
- Nici critica ce vizează pretinsa lipsă a capacităţii procesuale a recurentei nu este fondată întrucât din actele depuse la această instanţă rezultă că sucursalei i s-au delegat atribuţiile de reprezentare de către directorul societăţii mame.
Astfel, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale, având un patrimoniu propriu, un scop de sine stătător şi organe proprii de conducere, precum şi o autonomie faţă de societatea mamă.
De asemenea, în virtutea caracteristicilor lor, sucursalele pot avea anumite drepturi de reprezentare în virtutea unei delegări de atribuţii de reprezentare date de directorul societăţii mamă.
În cauză, CN C.F.C.F.R. SA, societate cu personalitate juridică şi cu exerciţiul drepturilor procesuale prin directorul general, a delegat exerciţiul drepturilor procesuale, şefilor O.J.C.R.C.F. precum şi personalului de specialitate juridică din cadrul D.A.J. şi Oficiilor juridice, aceştia putând să reprezinte cu puteri depline în faţa instanţelor judecătoreşti din ţară şi străinătate (...), în cadrul oricărei proceduri de jurisdicţie prevăzute de lege, folosind toate mijloacele de dovadă şi de apărare legale, situaţie ce rezultă din dispoziţia directorului general al CN C.F.C.F.R. SA din 21 aprilie 2005, privind delegarea de competenţă, act în vigoare şi la data promovării prezentei acţiuni.
Intimata, în calitate de asociaţie a proprietarilor de apartamente din bloc a făcut dovada prin contractele de vânzare - cumpărare ale membrilor ce intră în componenţa sa – că, la data achiziţionării apartamentelor, fiecare dintre aceştia au dobândit şi cotă indiviză din suprafaţa de folosinţă comună a imobilului, valoarea acestora, fiind inclusă în preţul de vânzare a locuinţelor.
- Faţă de criticile ce vizează concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, instanţa reaminteşte că exercitarea controlului judiciar de nelegalitate se face numai în raport de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar nu asupra aspectelor ce ar putea viza o eventuală netemeinicie a deciziei atacate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei, în temeiul art. 302 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta CN C.F.C.F.R. SA, sucursala regională Iaşi, împotriva deciziei nr. 49 din 22 septembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 944/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 952/2010. Comercial → |
|---|
