ICCJ. Decizia nr. 992/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 992/2010
Dosar nr. 1241/1259/2007
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Comercial Argeş, sub nr. 1241/1259/2007, reclamanta SC R.F.I. SRL Stâlpeni a chemat în judecată pe pârâta SC A.X.M.P. SRL Bucureşti, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 258.316,05 lei – reprezentând contravaloare marfă livrată şi neplătită, la 40.119,24 lei – reprezentând dobândă legală, începând cu data de 20 noiembrie 2007 şi până la achitarea integrală a debitului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a livrat pârâtei bunuri prefabricate din lemn, pe bază de facturi, în perioada 25 octombrie – 14 decembrie 2005, că acestea au fost recepţionate fără a exista obiecţiuni din punct de vedere cantitativ şi calitativ, însă, cu toate acestea, pârâta a refuzat să-i plătească contravaloarea mărfii, refuzând să se prezinte şi la procedura de conciliere.
Prin sentinţa nr. 346/C din 15 mai 2008 a Tribunalului Comercial Argeş a fost admisă acţiunea reclamantei, a fost obligată pârâta la 258.316,05 lei – contravaloare marfă, la 90.119,24 lei – dobândă legală, calculată până la data de 20 noiembrie 2007 şi la dobânda legală, în continuare, până la achitarea integrală a debitului, precum şi la 27.173 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că între părţi au existat relaţii contractuale, începând cu luna august 2005, pe bază de comenzi, urmată de livrarea mărfurilor şi pentru care pârâta a achitat preţul.
Pentru marfa livrată în perioada 25 octombrie – 14 decembrie 2005 reclamanta a livrat marfă şi a emis facturi, însă pârâta a refuzat să le plătească.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar din concluziile raportului de expertiză rezultă că facturile emise în perioada menţionată au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei, fiind întocmite şi note de intrare-recepţie, ceea ce înseamnă că mărfurile au fost efectiv livrate şi respectiv primite.
S-a mai reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 969 şi art. 1361 C. civ. şi ale art. 46 C. com.
A fost acordată şi dobânda legală, calculată pe fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la 20 noiembrie 2007, precum şi în continuare până la achitarea integrală a debitului restant.
S-a constatat că s-a efectuat procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, care a fost calificat ca apel.
În apel au fost administrate probele cu acte şi expertiză tehnică.
Prin Decizia nr. 34/A-C din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că este culpa pârâtei, pentru faptul că nu a materializat convenţia cu reclamanta printr-o formă scrisă, în care să se prevadă cantitatea şi calitatea materialelor livrate, termenul de livrare, termenul de plată şi alte clauze necesare.
Nici pe parcursul derulării convenţiei pârâta nu şi-a preconstituit probe cu privire la reclamaţiile adresate reclamantei, fiind astfel imposibil de verificat susţinerile pârâtei cu privire la diferenţele de calitate ale mărfii livrate.
Dimpotrivă, din probele administrate rezultă că pârâta a înregistrat în contabilitate marfa livrată fără a face menţiuni despre cantităţile ce prezentau deficienţe calitative, semnând şi facturile emise, fără a formula obiecţiuni, fapte ce conduc prezumţia de acceptare a mărfii, atât din punct de vedere calitativ şi cantitativ cât şi al preţului.
Depoziţiile martorilor sunt contradictorii, aceştia fiind şi salariaţii pârâtei şi nu se coroborează cu celelalte probe.
Pârâta apelantă nu a reuşit să dovedească faptul că toată cantitatea de material lemnos a fost necorespunzător calitativ „că din acest motiv a pierdut contractul cu firma din Canada".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.X.M.P. SRL, aducându-i următoarele critici:
Hotărârea instanţei de apel conţine o motivare contradictorie şi străină de natura cauzei, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, deoarece a reţinut în sarcina pârâtei o culpă majoră prin aceea că nu a încheiat cu reclamanta o convenţie în formă scrisă şi că nu a preconstituit probe prin care să-şi dovedească susţinerile.
Recurenta pârâtă susţine că nicio factură nu poartă semnătura şi ştampila sa, că nu s-au efectuat înregistrări în contabilitate ale mărfii livrate de reclamantă şi că din declaraţiile martorilor rezultă că marfa livrată nu a fost corespunzătoare calitativ.
Instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a trecut peste voinţa clar exprimată a părţilor.
Recurenta pârâtă susţine că din corespondenţa purtată între părţi, începând cu luna august 2005, rezultă că reclamanta a recunoscut deficienţa calitativă a unor mărfuri livrate, exceptând numai plata cantităţilor de marfă ce corespundeau din punct de vedere calitativ.
Marfa livrată nu a putut fi plătită în întregime deoarece partenerul canadian, din cauza unor deficienţe calitative, nu a acceptat marfa livrată şi nu a făcut nici plăţi, astfel că nici pârâta nu a plătit marfa livrată de reclamantă, susţinând că reclamanta poate oricând să-şi ridice marfa livrată.
Se mai susţine că este necesară administrarea de probe noi.
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a dispoziţiilor OG nr. 9/2000, punând semnul egalităţii între data emiterii fiecărei facturi şi data scadenţei şi neţinând seama de plăţile efectuate.
Ar fi trebuit să se ţină seama de datele scadente propuse de pârâtă prin adresa din 20 ianuarie 2006 şi acceptate de reclamantă, iar în funcţie de aceste date şi de sumele acceptate la plată ar urma să se calculeze dobânda legală.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Prima critică nu poate fi reţinută.
Motivarea instanţei de apel nu este contradictorie, dimpotrivă, explică în mod clar faptul că preţurile pârâtei nu pot fi verificate din cauza faptului că nu există o convenţie scrisă, care să stipuleze clauze clare, cu drepturile şi obligaţiile părţilor referitoare la toate aspectele ce privesc derularea contractului.
Chiar dacă facturile nu poartă semnătura de primire a pârâtei, din concluziile raportului de expertiză rezultă în mod clar faptul că acestea au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei, deci au fost recunoscute, fiind întocmite şi note de recepţie, care au fost depuse, în copii, la dosarul de fond.
Atunci când pârâta critică faptul că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, critică de fapt modul de interpretare a probelor administrate în cauză or, sub acest aspect, al temeiniciei, Decizia recurată nu mai poate fi analizată în calea de atac extraordinară a recursului, dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ. fiind abrogate prin OUG nr. 138/2000.
Aspectele ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt, de interpretarea probelor administrate au fost lămurite în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel, în faţa instanţei de recurs urmând să se analizeze numai aspectele de nelegalitate a hotărârii recurate.
Nici cea de a doua critică nu poate fi reţinută, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor OG nr. 9/2000.
Atâta timp cât nu există o clauză scrisă, sau măcar acceptată de părţi, cu privire la data scadenţei fiecărei plăţi, în mod corect a prezumat atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă că data scadenţei fiecărei plăţi este cea a emiterii fiecărei facturi şi a calculat dobânda datorată de pârâtă în funcţie de aceste date.
Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte, constată că nici una dintre criticile formulate nu sunt fondate, astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
În ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de intimata reclamantă, având în vedere că aceasta nu a depus acte în vederea dovedirii lor, în baza art. 274 C. proc. civ., va respinge cererea de acordare a acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.X.M.P. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 34/A-C din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Respinge ca nefondată cererea formulată de intimata SC R.F.I. SRL Stâlpeni privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 946/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 109/2010. Comercial → |
|---|
