ICCJ. Decizia nr. 946/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 946/2010
Dosar nr. 7333/86/2007
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC S. SRL prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a chemat în judecată pe pârâta SC I. SRL solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: a) rezilierea contractului de execuţie lucrări din 28 decembrie 2006 încheiat între părţi, pentru neexecutare culpabilă a obligaţiilor contractuale asumate de pârâtă, fiind incidente art. 969, art. 1020 şi art. 1021 C. civ.; b) restituirea sumei de 129.594,82 lei fără TVA ce a fost achitată cu titlu de avans lucrări, dar care nu au fost executate, precum şi dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea debitului, fiind incidente dispoziţiile art. 1092 şi art. 1088 C. civ.; c) restituirea sumei de 3.062,16 lei fără TVA, ce a fost achitată cu titlu de avans lucrări constând în evacuarea apei freatice din subsol, lucrări care au fost executate necorespunzător din punct de vedere calitativ, precum şi dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea acestei sume, fiind incidente dispoziţiile art. 1073, art. 1080, art. 1084 şi art. 1088 C. civ.; d) plata sumei de 37.444 lei fără TVA reprezentând penalităţi; potrivit art. 23.1 din contract, fiind incidente dispoziţiile art. 969, art. 1066, art. 1069 C. civ.
Prin sentinţa nr. 1014 din 25 mai 2009, Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea având ca obiect reziliere contract, a dispus rezilierea contractului de execuţie lucrări din 28 decembrie 2006 încheiat între părţi. A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 202.965 lei reprezentând diferenţa dintre suma plătită de reclamantă ca avans şi decontată şi contravaloarea lucrărilor realizate de pârâtă, a sumei de 37.444 lei cu titlu de penalităţi şi a sumei de 7.657,22 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut în esenţă că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de execuţie nr. 7 din 28 decembrie 2006, aceasta sistând lucrările de construcţii care trebuiau finalizate până la 31 august 2007, potrivit Actului adiţional nr. 2 la contract, fără o justificare temeinică. S-a mai reţinut că pârâta a pretins în mod nelegal decontarea unor situaţii de lucrări cuprinzând alte cantităţi decât articolele de deviz din ofertă, că procentul real al lucrărilor executate au fost în sumă de 185.661 lei reprezentând 27% din valoarea contractului. Astfel că, instanţa a considerat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1020 şi art. 1021 C. civ.
Instanţa de fond a înlăturat apărările pârâtei prin care a solicitat instanţei, fără a fi învestită cu o cerere reconvenţională, ca rezilierea contractului să se dispună din culpa reclamantei, pretenţii care sunt vădit nefondate întrucât situaţiile de lucrări remise de executant nu au cuprins cantităţile reale din devizul – ofertă, ceea ce a impus notificarea executantului vizând refacerea situaţiilor de lucrări.
În temeiul dispoziţiilor art. 1092 şi art. 1088 C. civ., pârâta a fost obligată la restituirea sumei de 202.965 lei achitată în plus de către reclamantă, iar conform dispoziţiilor art. 23.1 din contract şi art. 969, art. 1066 şi art. 1069 C. civ., a obligat pârâta la plata sumei de 37.444 lei reprezentând penalităţi de întârziere de 5% din preţul contractului.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 109 din 12 octombrie 2009 a anulat ca netimbrat apelul pârâtei SC I. SRL.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta SC I. SRL şi recurentul M.C. întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului casarea deciziei recurate, iar pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, atât pârâta cât şi recurentul au susţinut că administratorul societăţii s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a achita taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar. Această imposibilitate s-a datorat stării de sănătate precare a administratorului societăţii, respectiv M.C., care conform adeverinţei medicale din 9 octombrie 2009 acesta a avut nevoie de repaus fizic în perioada 9 octombrie 2009 – 13 octombrie 2009, urmare a unei crize de lombosciatică.
Recurenţii, consideră că au fost lipsiţi efectiv de posibilitatea de a beneficia de o cale de atac legală devolutivă şi obiectivă, întrucât la opoziţia vehementă a reprezentantului intimatei – reclamante instanţa de apel a respins solicitarea consilierului juridic al societăţii de a acorda un nou termen de judecată pentru a face dovada imposibilităţii în care se află persoana care trebuia să achite anticipat taxa judiciară, aferentă apelului.
În final susţine că această imposibilitate de achitare a taxei judiciare de timbru în care s-a aflat administratorul societăţii s-a datorat unui eveniment ce nu putea fi prevăzut şi nici împiedicat.
Recurentul consideră că i-au fost încălcate drepturile procesuale, garantare de Constituţie fiind încălcate şi prevederile din art. 6 din C.E.D.O. şi art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţie, norme ce garantează respectarea dreptului la un proces echitabil, public şi dreptul la apărare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata – reclamantă SC S. SRL Dărmăneşti a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Recursul pârâtei SC I. SRL Suceava este nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând hotărârea recurată în raport de motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, anulând apelul pârâtei ca netimbrat
Astfel, deşi pârâta a fost legal citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar aferente apelului, ea nu şi-a îndeplinit obligaţiile de timbraj prevăzute de lege.
Asupra chestiunii netimbrării apelului pe care recurenta a justificat-o pe imposibilitatea administratorului societăţii de a achita taxa judiciară de timbru se constată că aceasta nu este de natură a demonstra nelegalitatea hotărârii recurate.
Astfel, din verificările efectuate se constată că pârâtei i s-a adus la cunoştinţă obligaţia achitării taxei judiciare de timbru încă dinainte cu o lună de zile faţă de termenul la care a avut loc judecata, astfel că aceasta putea achita taxa judiciară de timbru în timp util, iar pe de altă parte această taxă putea fi achitată nu numai de administratorul societăţii, ci de orice altă persoană împuternicită de către societate.
În ce priveşte respingerea cererii de acordare a unui nou termen de judecată formulată de pârâtă se reţine că orice acţiune sau cale de atac se timbrează chir de la introducerea acesteia şi nici un incident procedural nu poate fi primit sau pus în discuţie decât după îndeplinirea obligaţiilor legale privind timbrajul.
Instanţa este legal investită nu numai după achitarea şi depunerea la dosar a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar şi numai din acest moment se poate pronunţa asupra cererilor formulate în cauză, inclusiv asupra cererii de amânare pentru a se face dovada imposibilităţii administratorului de a achita taxa judiciară de timbru.
Având în vedere cele expuse mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul pârâtei SC I. SRL Suceava împotriva deciziei Curţii de Apel Suceava.
În ce priveşte recursul declarat de M.C., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru considerentele ce urmează:
În principiu, hotărârea judecătorească are putere de lucru judecat numai între părţile litigante. De aici, rezultă consecinţa că dreptul de a ataca pe calea recursului o hotărâre de fond aparţine numai părţilor litigante, cu excepţia procurorului.
Terţii care nu au fost parte în proces, nu au dreptul de a face recurs. Terţii intervenineţi, coparticipanţii, avocaţii părţilor şi procurorul pot să declare recurs, dar numai în condiţiile legii.
Aşa fiind, părţile litigante în prezenta cauză sunt SC S. SRL Dărmăneşti, în calitate de reclamantă şi SC I. SRL Suceava în calitate de pârâtă.
În speţă, se constată că M.C. în calitate de administrator al societăţii pârâte, respectiv SC I. SRL Suceava nu are calitate de parte procesuală întrucât acesta a fost citat la instanţa de fond în vederea administrării probatoriului în cauză, respectiv pentru a răspunde interogatoriului propus în cauză.
Dispoziţiile legale care reglementează căile de atac se referă numai la promovarea lor de către părţi, adică de persoanele care au participat la judecata pricinii.
Astfel că, recursul declarat de M.C. va fi respins ca inadmisibil, întrucât acesta nu are calitate procesuală în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SRL Suceava împotriva deciziei nr. 109 din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de recurentul M.C. împotriva aceleiaşi decizii, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 860/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 992/2010. Comercial → |
|---|
