ICCJ. Decizia nr. 851/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 851/2010
Dosar nr. 4674/1/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 15 martie 2007, A.A.A.I. Poşta Câlnău a formulat contestaţie la executare silită pornită de intimata A.D.S., în baza titlului executoriu - contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni din 19 decembrie 2000, solicitând anularea tuturor formelor de executare silită efectuate de intimată, cu motivarea că există un litigiu pe rol purtat între aceleaşi părţi cu privire la cuantumul creanţei pe care intimata o pretinde în baza contractului menţionat.
Judecătoria Buzău prin sentinţa civilă nr. 2359 din 25 aprilie 2007 şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din OUG nr. 64/2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 10 din 11 februarie 2008 a admis excepţia prematurităţii invocată de intimată şi a respins contestaţia la executare ca prematur introdusă.
Prin Decizia nr. 3401 din 14 noiembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, instanţa a admis recursul declarat de contestatoare împotriva sentinţei comerciale nr. 559 din 11 februarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a casat sentinţa amintită şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa comercială nr. 48 din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis contestaţie la executare şi a anulat formele de executare întocmite de creditoarea A.D.S., în baza contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni din 19 decembrie 2000 până la data pronunţării hotărârii.
Pentru a se pronunţa astfel s-a reţinut că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele art. 379 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, respectiv ale art. 372 C. proc. civ., creanţa pretinsă fiind contestată şi făcând obiectul dosarului nr. 30307/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs A.D.S. invocând nelegalitatea hotărârii, prin raportare la dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., respectiv ale art. 3041 C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă, că hotărârea este dată cu încălcarea art. 261 C. proc. civ., motiv care se încadrează în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, nu este motivată în fapt şi nici nu cuprinde considerentele pentru care au fost anulate actele de executare, respectiv somaţia din 2 martie 2007, privind creanţa subscrisei în valoare de 87.738.828,94 ron şi 193.886,22 dolari S.U.A., atât timp cât s-a raportat doar la efectele juridice ale sentinţei comerciale nr. 5970 din 29 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 30307/3/2007 deşi, instanţa de judecată s-a pronunţat în acest dosar doar în legătură cu o parte a creanţei supusă executării silite, astfel că, pentru restul creanţei executarea trebuie menţinută.
În al doilea rând, s-a susţinut că prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut, motiv care se încadrează în art. 304 pct. 6 C. proc. civ., anulând atât somaţia din 2 martie 2007 cât şi actele viitoare până la pronunţarea hotărârii deşi, contestatoarea a pretins doar anularea somaţiei şi a actelor subsecvente întocmite până la introducerea contestaţiei.
În fine, s-a criticat hotărârea şi din perspectiva încălcării art. 399 C. proc. civ. combinat cu dispoziţiile art. 3 din OUG nr. 64/2005, respectiv ale OUG nr. 51/1998, privitoare la procedura de executare silită specială, care prevede în această situaţie recuperarea urgentă a creanţelor în baza unui contract care constituie titlu executoriu.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În privinţa primului motiv se constată că hotărârea primei instanţe este dată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., care obligă instanţa să motiveze soluţia în limitele cererii de chemare în judecată cu raportare la probele administrate şi reţinute în cauză ca fiind concludente şi pertinente, cerinţe respectate, baza argumentaţiei juridice constituind-o contestarea întregii creanţe.
În privinţa celui de al doilea motiv de recurs, se constată potrivit menţiunilor din practicaua hotărârii, că partea a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi anularea tuturor formelor de executare până la pronunţarea hotărârii, cerere prin care s-a completat obiectul contestaţiei introductive şi la care intimata – pârâtă, nu s-a opus în termenul legal, astfel că nu se mai poate invoca în această fază o vătămare procesuală, faţă de dispoziţiile art. 132, art. 136 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cel de al treilea motiv de recurs, se constată că este, de asemenea, nefondat, deoarece chiar dacă prin legile invocate, contractul încheiat între părţi constituie titlu executoriu, condiţiile executării silite astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 379 C. proc. civ. cu care se completează dispoziţiile speciale, impun, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, condiţia existenţei unei creanţe certe.
Ori, s-a demonstrat prin chiar cererea introductivă, că intimata – contestatoare a contestat întreaga creanţă inclusă în somaţie, chiar dacă doar o parte a făcut obiectul unei judecăţi de fond, pentru restul creanţei vizând penalităţile de întârziere aferente investiţiilor contractate, contestarea pretinsei nerealizări a acestora făcând incertă şi această creanţă, faţă de caracterul accesoriu al penalităţilor de întârziere în raport cu debitul principal.
Caracterul urgent al procedurii executării silite nu este astfel compatibil cu situaţia în care partea invocă apărări de fond privind chiar executarea contractului ce constituie titlu executoriu, aşa cum rezultă în cauză, astfel încât, nu se poate reţine nici încălcarea art. 399 C. proc. civ. combinat cu art. 3 din OUG nr. 64/2005 şi OUG nr. 51/1998, din această perspectivă.
Faţă de cele arătate, recursul este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 48 din 13 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 848/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 854/2010. Comercial → |
|---|
