ICCJ. Decizia nr. 1168/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1168/2011
Dosar nr. 383/63/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 ianuarie 2009, sub nr. 383/63/2009, reclamanta RA T.F. Craiova a chemat în judecată pârâta ASOCIAŢIA DE LOCATARI, pentru fi obligată pârâta la plata sumei de 297.770,75 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că, în fapt, conform contractului de furnizare a energiei termice nr. 169/2005 şi a facturilor emise şi acceptate la plată, reclamanta a furnizat pârâtei energie termică şi, ca urmare a neachitării sau a achitării cu întârziere a facturilor ajunse la scadenţă, pârâta figurează în evidenţele contabile ale regiei cu un debit de 297.770,75 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, evidenţiate în facturile din perioada ianuarie 2006 – decembrie 2007. S-a mai precizat că pârâta a fost notificată despre existenţa debitului, conform adresei nr. 2507/2008, dar nu şi-a respectat obligaţia de plată a debitelor restante, debite ce au fost confirmate şi prin extrasul de cont ataşat în copie la dosarul cauzei.
Tribunalul Dolj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1330 din 30 iunie 2009 a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă şi pe fond a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.
Instanţa apreciază astfel că, deşi în cuprinsul facturilor fiscale atestând existenţa debitului sunt cuprinse menţiuni cu privire la penalităţi de întârziere datorate pentru servicii prestate în anii 2004 – 2005, plăţile parţiale ale debitului în baza căruia au fost calculate aceste penalităţi de întârziere şi chiar ale acestora, plăţi consemnate în chitanţele menţionate în situaţia achitărilor pe facturi depuse la dosar (filele 39-40) şi efectuate pe parcursul derulării raporturilor contractuale dintre părţi, echivalează o recunoaştere a debitului şi au drept efect întreruperea prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la aceste penalităţi de întârziere aferente unor debite anterioare anului 2006.
Cu privire la fondul cauzei, se reţine că, potrivit art. 21 din contractul părţilor neachitarea facturii în termen de 30 de zile lucrătoare atrage penalităţi de întârziere stabilite conform reglementării legale în vigoare.
Totodată, neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage penalităţi de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, conform Legii nr. 55/2006.
Potrivit art. 969 C. civ., „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante".
Răspunzând criticilor formulate de pârâtă, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 39 din 3 martie 2010 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că cât priveşte perioada pentru care s-au acordat penalităţile de întârziere, s-a apreciat că în mod corect acestea au fost calculate atât pe perioada cât a fost în vigoare contractul de furnizare agent termic nr. 169/2005 cât şi anterior încheierii acestui contract. Pe perioada contractului, penalităţile au fost calculate conform clauzei înscrise în art. 21 din contract, care de fapt preia textul legii ce reglementează furnizarea serviciilor locale de termoficare. Pe perioada anterioară contractului penalităţile sunt datorate în temeiul legii. Această lege este obligatorie în raporturile dintre părţi, independent de încheierea vreunui contract, fiind vorba de servicii de interes public pentru care legea reglementează imperativ modul de prestare şi regulile la care sunt supuse prestatorul serviciului şi beneficiarii.
Cât priveşte calculul penalităţilor, acestea curg până la plata integrală a facturii, întreruperea serviciului de furnizare fiind o facultate pentru prestator, care nu afectează curgerea penalităţilor legale pentru facturi de servicii prestate anterior.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că nici nu era necesară defalcarea sumelor în trei categorii distincte, aşa cum pretinde apelanta în primul motiv de apel invocat.
În ce priveşte prescripţia, s-a reţinut că penalităţile sunt calculate pe perioada ianuarie 2006-decembrie 2006, acestea nefiind prescrise întrucât acţiunea a fost introdusă la 12 ianuarie 2009, adică în termenul de prescripţie de 3 ani. Deci nu sunt incidente dispoziţiile privind întreruperea prescripţiei. Pentru perioada anterioară, 2004-2005, penalităţile au fost solicitate în cadrul unui alt litigiu. Nu are relevanţă faptul că s-au pretins penalităţi şi pentru facturi emise în 2004 şi achitate integral abia în 2007 pentru că în materie de penalităţi, în fiecare zi de întârziere se naşte un nou termen de prescripţie de 3 ani, pentru penalităţile ce au curs în acea zi. Singura problemă este aceea ca penalităţile calculate pe fiecare factură în cadrul celor două litigii, cumulate, să nu depăşească nivelul sumei facturate. Din constatările expertului rezultă că nu s-a depăşit cuantumul sumei facturate.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs ASOCIAŢIA DE LOCATARI, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se consideră că s-a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor privind prescripţia extinctivă.
De asemenea se arată că în mod eronat au fost obligaţi la plata penalităţilor de întârziere pentru o perioadă în care nu au existat raporturi contractuale.
Apreciază recurenta că valoarea reală a penalităţilor pe care le datorează ar fi la nivelul sumei de 195.781,37 lei.
Recursul este fondat.
Penalitatea reprezintă o sancţiune contractuală prestabilită ceea ce înseamnă că este rezultatul exclusiv al manifestării de voinţă a părţilor contractante.
Pe de altă parte semnarea facturilor nu înseamnă automat şi acceptarea unui procent de penalitate nemenţionat pe aceasta decât în cazul asumării acestora prin contract, prin acord de voinţă.
În speţă contractul între părţi a fost semnat la data de 3 mai 2005, instanţa anterioară în mod eronat acordând penalităţi anterior acestei date încălcând principiul neretroactivităţii actului juridic şi principiul contractual – legea părţilor.
În mod eronat s-a făcut şi calculul prescripţiei, nefiind luat în consideraţie data naşterii dreptului la acţiune în raport cu data formulării pretenţiilor.
Toate aceste aspecte au fost reţinute în varianta 2 a expertizei în faza apelului, probă de care nu s-a ţinut cont de instanţa de apel, aprecierile asupra prescripţiei şi a penalităţilor de întârziere ca creanţe bugetare neavând suport legal.
În aceste condiţii văzând art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta ASOCIAŢIA DE LOCATARI Craiova împotriva deciziei nr. 39 de la 3 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, modifică Decizia recurată, admite apelul, schimbă în parte sentinţa, admite în parte acţiunea în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 195.781,37 lei penalităţi de întârziere şi 2.763,31 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 114/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1204/2011. Comercial → |
|---|
