ICCJ. Decizia nr. 1204/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1204/2011
Dosar nr. 3011/111/2008
Şedinţa publică din 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – Oradea, reclamanţii SC M.I. SRL şi K.A. în contradictoriu cu pârâtul V.A.L.B., au solicitat instanţei excluderea pârâtului din societatea comercială.
În justificarea demersului lor judiciar reclamanţii arată că pârâtul are calitatea de asociat şi a avut şi calitatea de administrator în cadrul societăţii comerciale reclamante, iar în anul 2007 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1288 din 29 august 2007 societatea a vândut SC H.D. SRL din Braşov mai multe terenuri, care trebuiau achitate până la data de 30 august 2007, obligaţie nerealizată. De asemenea se mai învederează faptul că a fost necesară introducerea unei acţiuni în rezilierea contractului de vânzare-cumpărare şi că pârâtul ar fi depus la dosar o cerere de renunţare la judecată în numele societăţii comerciale, deşi acesta nu mai avea calitatea de administrator.
Faţă de aceste considerente, reclamanţii apreciază că pârâtul a acţionat în mod incompatibil în calitatea de asociat, prejudiciind societatea, fapte care se încadrează în prevederile dispoziţiile art. 222 lit. c) şi d) din Legea nr. 31/1990.
În drept sunt invocate dispoziţiile art. 115-118 C. proc. civ., art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 şi art. 1144 C. civ.
Prin cererea reconvenţională, pârâtul reclamant reconvenţional solicită excluderea asociatului reclamant-pârât reconvenţional în temeiul art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 dat fiind faptul că acesta a fraudat interesele societăţii folosindu-se de semnătura socială prin transferarea din contul societăţii în propriul cont bancar a sumei de 205.000 lei conform contractului nr. 1 din 25 ianuarie 2007.
Prin precizarea de acţiune reclamantul K.A. solicită excluderea pârâtului din societate şi revocarea acestuia din calitatea de administrator şi respingerea cererii reconvenţionale ca netemeinică şi nelegală, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 512 din 22 aprilie 2009, Tribunalul Bihor a admis acţiunea principală precizată formulată de reclamanţii SC M.I. SRL şi K.A. în contradictoriu cu pârâtul V.A.L.B. şi pe cale de consecinţă a dispus excluderea pârâtului din cadrul SC M.I. SRL şi revocarea pârâtului din calitatea de administrator în cadrul SC M.I. SRL.
A respins cererea reconvenţională formulată de reclamantul reconvenţional V.A.L.B. şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului K.A. suma de 2732 lei cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei sentinţe instanţa de fond a reţinut că, pârâtul are calitatea de asociat unic şi de administrator în cadrul societăţii reclamante, prin urmare, vânzarea de către reclamantă a imobilelor – terenuri în favoarea cumpărătoarei SC H.D. SRL s-a efectuat în frauda societăţii reclamantă SC M.I. SRL şi în folosul pârâtului, deoarece deţine calitatea de asociat unic şi de administrator, astfel că, fapta, întruneşte elementele materiale ale sancţiunii prevăzute de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, considerente faţă de care, în baza art. 223 din Legea nr. 31/1990 republicată, instanţa a admis acţiunea principală astfel cum a fost formulată, în sensul că a dispus excluderea pârâtului din societatea reclamantă.
În ceea ce priveşte revocarea din calitatea de administrator al societăţii s-a reţinut că întrucât pârâtul are calitatea de administrator atât în cadrul SC H.D. SRL cât şi în cadrul societăţii SC M.I. SRL, obiectul de activitate al celor două societăţi comerciale fiind similar, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 conform cărora, administratorii nu pot primi, fără autorizarea Adunării Asociaţilor mandatul de administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune, considerente faţă de care raportat la starea de fapt astfel cum a fost reţinută, instanţa a dispus revocarea pârâtului din calitatea de administrator al societăţii reclamante.
În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională, instanţa a reţinut că însuşirea sumei de 205.000 lei de către reclamant, din contul societăţii are la bază o operaţiune comercială de creditare a societăţii de către reclamant, faptă care nu se circumscrie în dispoziţiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 modificată, în sensul că prin operaţiunea de creditare şi restituire a creditului s-ar fi produs o daună societăţii sau că suma de bani a fost însuşită în folosul reclamantului.
În baza art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, instanţa a obligat pe pârât să plătească reclamantului K.A. suma de 2732 lei reprezentând taxă de timbru şi onorar avocat, justificate cu actele de la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul V.A.L.B., solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea apelului se arată că prima instanţă a încălcat dreptul de apărare al apelantului deoarece nu a dat posibilitatea acestuia de a răspunde la interogatoriul formulat de către intimat, încălcându-se disp. art. 223 C. proc. civ. iar referitor la soluţia de excludere a apelantului din cadrul societăţii reclamante, instanţa a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 224 din Legea nr. 31/1990 întrucât nu a dispus cu privire la dreptul oricăruia dintre asociaţii care ar fi fost exclus, cu privire la suma de bani proporţională din patrimoniul societăţii, potrivit cotei de participare la capitalul social şi care se cuvine de drept acestuia.
Se mai invocă faptul că prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 deoarece apelantul nu a urmărit fraudarea intereselor intimatei.
Prin precizarea motivelor de apel, apelantul – pârât arată că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece prima instanţă a judecat cauza fără ca mandatarul apelantului să fi fost citat în mod legal, încălcându-se disp. art. 87 pct. 8 alin. (3) şi art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 27/C din 11 martie 2010 a respins, ca nefondat, apelul pârâtului.
În pronunţarea acestei decizii instanţa de control judiciar a avut în vedere următoarea argumentaţie.
Referitor la motivul invocat de apelant privind necitarea mandatarului desemnat de către acesta şi necomunicarea interogatoriului mandatarul său, instanţa de apel a constatat că acest motiv este neîntemeiat, întrucât prin notele de şedinţă la care s-a anexat procura judiciară, depuse la prima instanţă la data de 15 aprilie 2009 apelantul nu a arătat în mod expres faptul că solicită să fie citat şi la adresa mandatarului, conform dispoziţiilor art. 93 C. proc. civ. şi nici nu a solicitat amânarea cauzei, mandatarul desemnat de către apelant având posibilitatea legală să se prezinte la termenul de judecată din data de 15 aprilie 2009 şi să-l reprezinte pe pârât, cu atât mai mult cu cât apelantul cunoştea termenul de judecată fără să mai fie necesară amânarea cauzei, fapt ce ar fi dus la tergiversarea în mod nejustificat a cauzei.
Referitor la încălcarea dreptului la apărare al apelantului, întrucât nu i s-a dat posibilitatea de a răspunde la interogatoriul formulat, instanţa a constatat faptul că din cuprinsul hotărârii atacate nu rezultă faptul că prima instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., situaţie în care nu s-a produs nici o vătămare a dreptului la apărare al apelantului prin faptul că acesta nu a răspuns la interogatoriu.
În ceea ce priveşte încălcarea de către primă instanţa a dispoziţiilor art. 224 din Legea nr. 31/1990, instanţa de control judiciar a apreciat că în mod corect nu s-a făcut aplicarea acestor prevederi legale, instanţa nefiind sesizată cu un capăt de cerere în acest sens, prin cererea reconvenţională formulată de către apelant solicitându-se doar excluderea asociatului K.A. din societatea SC M.I. SRL.
În condiţiile în care instanţa nu a fost investită cu un capăt de cerere întemeiat pe disp. art. 224 din Legea nr. 31/1990, prima instanţă nu putea nici măcar în virtutea rolului activ al acesteia să dispună efectuarea unei expertize contabile în vederea evaluării patrimoniului societăţii şi nici să stabilească care este contravaloarea părţilor sociale ale asociatului exclus şi care i se cuvine acestuia.
În ceea ce priveşte aplicarea de către instanţa a dispoziţiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, instanţa de apel a constatat că în mod corect a fost reţinută comiterea de către apelant a unei fraude în dauna societăţii reclamante prin aceea că apelantul nu a vândut imobilele prevăzute expres în hotărârea AGA din data de 18 iunie 2007, în condiţiile cele mai avantajoase pentru societatea reclamantă, aşa cum se prevedea expres în această hotărâre, situaţie în care prima instanţă în mod corect a apreciat faptul că asociatul administrator V.L.A.B. a comis fraudă în dauna societăţii reclamante şi a dispus excluderea acestuia din societate.
Referitor la respingerea cererii reconvenţionale formulată de pârât, instanţa de apel a constatat că în mod legal s-a apreciat de prima instanţă faptul că, prin transferarea de către reclamantul pârât reconvenţional din contul societăţii reclamante în contul său bancar a sumei de 205.000 lei, nu constituie o fraudă în dauna societăţii în accepţiunea art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul V.A.L.B. solicitând, în principal casarea deciziei nr. 27/C/2010-R pronunţată la 11 martie 2010 de Curtea de Apel Oradea şi a sentinţei nr. 512/COM/2009 pronunţată de Tribunalul Bihor în data de 22 aprilie 2009, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar modificarea celor două hotărâri în sensul respingerii cererii formulate şi precizate de K.A. atât personal cât şi în reprezentarea SC M.I. SRL pentru excluderea reclamantului din această societate şi pentru revocarea pârâtului din funcţia de administrator, admiterea cererii reconvenţionale formulate pentru excluderea d-lui K.A. din societate pentru fraude în dauna societăţii, cu cheltuieli de judecată.
Recurentul-pârât îşi subsumează criticile motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 3, 4, 5, 7 şi 9 C. proc. civ. şi vizează următoarele aspecte:
Instanţa de apel în mod greşit a apreciat asupra faptului că mandatarul desemnat nu se impunea a fi citat, cu încălcarea art. 93 C. proc. civ., nesocotind astfel dreptul la apărare al recurentului şi principiul contradictorialităţii.
În cadrul aceleiaşi critici recurentul-pârât invocă şi faptul că faţă de încălcarea evidentă de către instanţa de fond a prevederilor exprese ale art. 93 C. proc. civ., în mod greşit instanţa de apel a reţinut faptul că dispoziţiile art. 87 pct. 8 alin. (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
În continuarea criticilor recurentul-pârât face aprecieri cu privire la probele existente la dosar şi la cele care s-ar fi impus a fi administrate ca probe noi în apel (interogatoriul intimatului-reclamant, expertiza, proba cu martori).
În subsidiarul celor susţinute mai sus recurentul-pârât critică Decizia atacată şi sub aspectul aplicării şi interpretării dispoziţiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţă, precizând în esenţă că nu există şi nu este dovedit nici un prejudiciu creat SC M.I. SRL, în realitate preţul fiind achitat şi datoria în final stinsă prin compensare nu exista şi nu este dovedită nici intenţia recurentului de a prejudicia SC M.I. SRL.
Sub aspectul revocării sale din funcţia de administrator, recurenta-pârâtă precizează, în principal, că faţă de prevederile art. 77 art. 90 şi art. 192 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanţa de judecată nu era şi nu este competentă să dispună revocarea din funcţia de administrator al recurentului, aceasta putând fi dispusă exclusiv doar printr-o hotărâre a adunării generale.
În subsidiar, în măsura în care nu este reţinut primul punct principal cu caracter de excepţie cu privire la măsura revocării din funcţia de administrator recurentul solicită modificarea deciziei nr. 27/C/2010- R pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi a sentinţei nr. 512/COM/2009 pronunţată de Tribunalul Bihor cu privire la măsura revocării recurentului din funcţia de administrator al SC M.I. SRL, motivat de faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat în nici un fel cu privire la acest capăt de cerere.
În privinţa respingerii cererii reconvenţionale recurentul-pârât formulează critici cu privire la faptul că nu s-a făcut dovada că respectivul contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat în dauna SC M.I. SRL, acest contract fiind lipsit de cauză şi deci de finalitate.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.
În ceea ce priveşte prima critică este reţinut că procedura de citare cu pârâtul în faţa instanţei de fond a fost legal îndeplinită faţă de faptul că prin întâmpinare pârâtul îşi indică sediul procedural ales, respectiv Braşov, judeţul Braşov. Acelaşi sediu este indicat de pârât şi în notele scrise depuse la 19 ianuarie 2009 la dosarul instanţei de fond şi în alte cereri emise de aceeaşi parte, recurentul- pârât fiind citat la sediul procesual astfel ales în condiţiile art. 114 alin. (1) teza finală C. proc. civ.
Împrejurarea că pârâtul ataşează notelor scrise depuse la instanţa de fond şi procura judiciară, fără solicitarea de a fi citat la adresa mandatarului nu se poate converti într-un viciu de procedură, reproşabil instanţei întrucât aceasta nu a fost sesizată cu o atare cerere.
Nici cea de a doua critică nu poate fi primită întrucât raportat la situaţia de fapt stabilită de instanţe în raport de probatoriul administrat şi care nu poate forma obiectul examenului de legalitate în recurs în raport de motivele expres şi limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ., instanţa de control judiciar a statuat în sensul îndeplinirii condiţiile fraudei administratorului, actele de vânzare îndeplinite de acesta şi redate în cadrul acţiunii neputând fi consecinţa neglijenţei sau inabilităţii administratorului, ele înscriindu-se în categoria faptelor delictuale cu caracter intenţional săvârşite în dauna societăţii, în considerarea calităţii de administrator şi a încrederii ce i-a fost conferită prin această desemnare, încredere de care a abuzat.
Aşa fiind, dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 R îşi găsesc pe deplin aplicabilitatea în speţă, Decizia recurată nefiind susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva acestei critici.
Decizia atacată este legală şi din perspectiva aplicării şi interpretării concordante a art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 revocarea pârâtului din calitatea de administrator fiind sancţiunea proprie pentru situaţia de fapt reţinută de instanţe.
În ceea ce priveşte cea de-a patra critică, cu referire la soluţionarea cererii reconvenţionale aceasta nu poate fi analizată omisso medio ea nefăcând obiectul examenului de legalitate şi temeinicie în apel, fiind astfel invocată pentru prima dată în recurs.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât V.A.L.B. prin mandatar C.C. împotriva deciziei nr. 27/C din 11 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1168/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1206/2011. Comercial → |
|---|
