ICCJ. Decizia nr. 1203/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1203/2011
Dosar nr. 1587/2/200.
Şedinţa publică din 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 10828/2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta ASOCIAŢIA U. PAS solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: rezoluţiunea contractului nr. 246 din 31 mai 1995 şi obligarea pârâtei la restituirea acţiunilor ce au format obiectul contractului; obligarea pârâtei la plata sumei de 4.223.477.910 lei cu titlu de daune-interese datorate ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 246 din 31 mai 1995, conform art. 21 alin. (1)1 lit. a) din OG nr. 25/2002 aprobată, modificată şi completată, cu menţiunea că aceste daune au fost calculate până la data de 11 februarie 2004, defalcate astfel: suma de 396.137.910 lei reprezentând dobânzi aferente ratelor nr. 7 – 11; suma de 3.827.340.000 lei reprezentând penalităţi aferente ratelor 7 – 11; obligarea pârâtei la plata în continuare a daunelor interese până la data rămânerii definitive a hotărârii de rezoluţiune ce se va pronunţa în cauză; obligarea pârâtei la plata celorlalte daune interese, reprezentând valoarea prejudiciilor aduse A.V.A.S., altele decât cele precizate anterior, a căror valoare va fi stabilită prin expertiză.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1020, art. 1021 C. civ. şi art. 21 din OG nr. 25/2002.
Prin sentinţa comercială nr. 9713 din 8 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 25981/3/2004, s-a admis în parte cererea principală a reclamantei A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta Asociaţia U. Pax, dispunându-se rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 246 din 31 mai 1995, pârâta fiind obligată să restituie reclamantei cele 172.826 acţiuni care au făcut obiectul contractului şi să plătească reclamantei suma de 4.223.477.910 rol cu titlu de daune-interese, respingând ca neîntemeiată cererea reclamantei referitoare la daune-interese generale, precum şi cererea reconvenţională.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut că la data de 31 mai 1995 între Fondul Proprietăţii de Stat, antecesor al A.V.A.S. şi Asociaţia U.P. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 246 având ca obiect 172.826 acţiuni reprezentând 70% din capitalul social al SC U. SA, părţile stabilind în art. 4 al convenţiei că 20% din preţ să fie plătit în avans până la 31 februarie 1995, iar diferenţa de 80%, cuantificată la 2.828.155.830 rol, să fie achitată eşalonat în perioada 30 februarie 1996 – 30 decembrie 2004, potrivit actului adiţional din 19 martie 1999, adăugându-se la această clauză menţiunea eşalonării preţului în 12 rate. Tribunalul a apreciat că principalul petit al acţiunii referitor la rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare este întemeiat pentru neîndeplinirea obligaţiei de către pârâtă, respectiv de plată a preţului. S-a considerat că cererea de daune-interese în sumă de 4.223.477.910 rol este întemeiată potrivit art. 21 alin. (1)1 lit. a) din OG nr. 25/2002 şi se referă la penalităţi şi dobânzi aferente ratelor de preţ 7-11.
În ceea ce priveşte pretenţia reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor daune interese a căror valoare urma a fi stabilită prin expertiză, tribunalul a subliniat că pretenţiile afirmate nu au fost dovedite nici sub aspectul neîndeplinirii obligaţiilor asumate de către pârâtă, nici în ceea ce priveşte existenţa şi întinderea prejudiciului. Cererea reconvenţională având ca obiect pretenţia pârâtei la restituirea preţului plătit până la desfiinţarea contractului a fost respinsă ca neîntemeiată ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din OG nr. 25/2002, potrivit cărora aceste rate nu sunt supuse restituirii.
Reclamanta A.V.A.S. a declarat apel împotriva acestei sentinţe, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate şi admiterea în tot a acţiunii formulate, în sensul obligării pârâtei la plata daunelor interese până la data rămânerii definitive a hotărârii de rezoluţiune a contractului şi la plata celorlalte daune-interese însumând toate prejudiciile aduse A.V.A.S., altele decât cele cuantificate în primul petit al acţiunii.
În motivarea apelului se arată că instanţa a procedat greşit când a revenit asupra măsurii administrării probei cu expertiza contabilă pentru motivul că actele necesare efectuării expertizei nu au fost puse la dispoziţia expertului.
Apelanta a mai arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere în sensul de a dispune asupra cererii referitoare la obligarea pârâtei în continuare la plata daunelor interese până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, conform art. 12 din OG nr. 25/2002.
Prin Decizia comercială nr. 238 din 9 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a vi-a comercială, s-a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S., considerându-se că reclamanta ar fi trebuit să circumstanţieze natura şi întinderea sau criteriul de determinare a daunelor interese solicitate în temeiul art. 12 din OG nr. 25/2002, în lipsa cărora instanţa a făcut o apreciere generală asupra acestui capăt de cerere, ceea ce nu echivalează cu nesoluţionarea lui.
Recursul declarat de A.V.A.S. împotriva acestei decizii a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 206 din 29 ianuarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 25981/3/2004 şi ca urmare, Decizia atacată a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecarea apelului la aceiaşi instanţă. În considerentele deciziei din recurs s-a reţinut că reclamanta A.V.A.S. a fost prejudiciată prin decăderea din dreptul de administrare a probei cu expertiza contabilă, probă ce urmează a fi efectuată la rejudecarea cauzei şi având ca obiectiv inclusiv stabilirea cuantumului daunelor interese în continuare.
În rejudecare s-a încuviinţat apelantei proba cu expertiza financiar-contabilă având următoarele obiective: stabilirea unui eventual prejudiciu cauzat de către intimata-pârâtă A.V.A.S. sau societăţii privatizate SC U. SA, având în vedere tranzacţiile şi vânzările de active şi alte elemente de patrimoniu ale societăţii; analiza creanţelor şi datoriilor societăţii; cuantumul dividendelor încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului; cuantumul daunelor interese în cazul în care valoarea de piaţă a acţiunilor SC U. SA.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 366 din 15 octombrie 2009 a admis apelul declarat de apelanta A.V.A.S. împotriva sentinţei comerciale nr. 9713 din 08 noiembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.508.892,47 lei cu titlu de dobânzi şi penalităţi aferente ratelor nr. 7 - 11 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 246 din 31 mai 1995, calculate până la data de 15 mai 2009, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, a obligat intimata la plata sumei de 3.500 lei reprezentând onorariu expert în favoarea apelantei.
În pronunţarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 21 alin. (1)1 din OG nr. 25/2002 şi de Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 25/2002 aprobate prin HG nr. 489/2003 unde se prevede că data desfiinţării contractului este „data pronunţării hotărârii definitive şi executorii", că intimata - pârâtă datorează în temeiul legii dobânzi şi penalităţi până la data pronunţării hotărârii definitive.
Instanţa a mai avut în vedere că din calculele efectuate de către expertul contabil desemnat să realizeze raportul de expertiză a rezultat că dobânzile şi penalităţile aferente ratelor 7-11 calculate până la data de 15 mai 2009 sunt în sumă de 1.508.892,47 lei, sumă pe care urmează să o achite intimata-pârâtă cu titlu de daune-interese în urma desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 246/1995.
Cea de a doua critică adusă de apelantă şi care se referă la respingerea ultimului capăt al acţiunii introductive prin care se solicita obligarea intimatei la plata altor daune - interese, a fost considerată nefondată întrucât pretenţia apelantei se întemeiază pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi (3) din OG nr. 25/2002, şi prin urmare aceste daune-interese nu pot fi solicitate de către A.V.A.S., pentru că ele sunt destinate să acopere prejudiciul creat societăţii privatizate şi nu vânzătorului.
Soluţia pronunţată sub acest aspect a avut în vedere şi dispoziţiile art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel care face o propunere în faţa instanţei trebuie să o dovedească.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, admiterea în tot a apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea în întregime a acţiunii.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002.
În susţinerea acestei critici recurenta – reclamantă invocă faptul că, deşi a pus la dispoziţia expertului toate documentele aflate în posesia sa, expertul contabil nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanţă nici prin raportul de expertiză, nici prin suplimentul la acest raport, reproşând, sub acest aspect instanţei de apel, că aceasta nu a insistat ca expertiza să fie realizată în conformitate cu obiectivele stabilite, ea neexercitându-şi astfel rolul activ în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (2) şi (5) C. proc. civ.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Recurenta-reclamantă critică Decizia recurată sub aspectul soluţiei menţinută cu privire la ultimul capăt al acţiunii introductive întemeiat pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi (3) din OG nr. 25/2002.
Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a evocatelor dispoziţii legale în raport de faptul că daunele interese solicitate de reclamantă nu se încadrează în categoria avută în vedere de legiuitor pentru care subzistă obligaţia de dezdăunare de către cumpărător, acestea nefiind dobânzi şi penalităţi pentru ratele scadente şi neachitate ori pentru neîndeplinirea altor obligaţii contractuale şi nici dividende încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului.
De asemenea, astfel cum este expres prevăzut în ordonanţă, scopul solicitării acestor daune-interese este acela de a acoperi prejudiciul creat societăţii private şi nu vânzătorului, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de control judiciar care a pronunţat hotărârea atacată raportându-se şi la concluziile raportului de expertiză contabilă dispusă tocmai în exercitarea rolului său activ consacrat de art. 129 alin. (2) şi (5) C. proc. civ.
Administrarea efectivă a probei cu expertiză şi interpretarea concluziilor acesteia nu pot forma obiectul examenului de legalitate în recurs, întrucât repun în discuţie aspecte de netemeinicie ce nu pot fi subsumate criticilor de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că Decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 366 din 15 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1188/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1217/2011. Comercial → |
|---|
