ICCJ. Decizia nr. 1218/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1218/2011
Dosar nr. 10409/1/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a comercială, reclamanta SC A.C.C. SA a solicitat obligarea pârâtei Municipiul Bucureşti să repare prejudiciul cauzat la blocul M2 B sector 3 de către 180 de persoane cazate de petentă conform contractului de sponsorizare dintre petentă şi primărie, iar în cazul în care reclamanta demarează lucrările de reparaţii, să fie obligată Primăria la plata sumei reprezentând reparaţiile ce vor fi efectuate de petentă.
Temeiurile de drept invocate în acţiune au fost art. 2 alin. (4) şi (5) din contractul de sponsorizare şi art. 1075 C. civ.
Cauza se află în al doilea ciclu procesual astfel :
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 13182 din 3 decembrie 2008, a respins acţiunea reclamantei, constatând că aceasta nu este dovedită.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 166 din 7 aprilie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantei şi a menţinut sentinţa instanţei de fond iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială, prin Decizia nr. 3212 din 3 decembrie 2009, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, constatând că situaţia de fapt nu este lămuritoare, cu indicaţia ca instanţa de rejudecare să administreze toate probele necesare stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi în special a prejudiciului cauzat reclamantei prin deteriorarea imobilului predat pârâtului, inclusiv proba cu expertiza tehnică de specialitate solicitată de reclamantă.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 375 din 12 octombrie 2010, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul la repararea prejudiciului cauzat, respectiv repararea imobilului în litigiu iar în situaţia în care acesta nu demarează lucrările de reparare a imobilului în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, obligarea pârâtului la plata sumei de 2.608.335 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor ce trebuie efectuate la acest imobil, cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâtului, reprezentând onorariu de expert.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei comerciale recurate, iar pe fond respingerea acţiunii.
Recurentul îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia tardivităţii declarării recursului pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile, termen care se socoteşte de la data comunicării hotărârii care este supusă acestei căi de atac.
În speţă, din examinarea actelor dosarului, se constată că recurentul-pârât a primit Decizia recurată la data de 26 noiembrie 2010, conform dovezii existente la fila 48 din dosarul de apel şi a declarat recursul la 14 decembrie 2010, conform menţiunii oficiale aplicată de instanţa de apel pe cerere (fila 2 dosar recurs) cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul pârâtei ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 375 din 12 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca tardiv declarat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1207/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 122/2011. Comercial → |
---|