ICCJ. Decizia nr. 1206/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1206/2011
Dosar nr. 2698/90/2008
Şedinţa publică din 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1240 din 30 iunie 2010 Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C.P. SRL Băile Olăneşti în contradictor cu pârâta C.E.G. şi, în consecinţă, a dispus rezilierea contractului de antrepriză nr. 297 din 7 septembrie 2007, pârâta fiind obligată la plata sumei de 201.951 lei, contravaloare lucrări şi dobândă.
Judecătorul fondului, pe baza probelor administrate a stabilit că recurenta s-a obligat în baza contractului de antrepriză încheiat cu pârâta în 7 septembrie 2007 să execute o construcţie, valoarea întregului contract fiind de 525.905,20 lei din care 50.000 Euro avans plătit de pârâtă.
Tribunalul a susţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti contravaloarea lucrărilor executate stabilite în raportul de expertiză.
Prima instanţă a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că reclamanta a fost aceea care nu şi-a executat obligaţiile contractuale prin executarea de lucrări suplimentare neaduse la cunoştinţa sa, motivat de faptul că mandatul pe care l-a încredinţat dirigintelui de şantier acoperea şi semnarea dispoziţiilor de şantier conform art. 375 C. com.
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâta.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 89 din 27 octombrie 2010 a admis apelul declarat de reclamanta SC C.P. SRL şi, schimbând în parte sentinţa, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 65.432 lei penalităţi în loc de dobânzi şi la plata sumei de 2678 lei servicii prestate, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Apelul declarat de pârâta C.E.G. a fost respins ca nefondat.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta şi-a majorat pretenţiile în condiţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., că potrivit art. 26 din contract beneficiarul este obligat să achite ultima tranşă de bani către executant iar în coroborare cu art. 5 din contract, penalităţile calculate la un termen ulterior emiterii facturilor fiscale, ultima dintre acestea fiind din 30 aprilie 2008.
În temeiul art. 3 din contract cu titlu de contravaloare servicii prestate a fost obligată pârâta şi la 2678 lei.
Criticile apelantei pârâte cu privire la greşita reziliere a contractului de antrepriză în raport de termenul contractual: 12 august 2008, greşita aplicare a prevederilor art. 26 din contract conform căreia ultima tranşă se acordă după semnarea procesului verbal de recepţie de către ambele părţi şi greşita apreciere a probelor de la dosar au fost înlăturate de instanţa de apel.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, urmare a declanşării litigiului dintre părţi, nu s-a mai semnat procesul verbal de recepţie care, conform art. 6 din contract marca finalizarea contractului, rezilierea fiind sancţiunea pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale.
Sub acest aspect a fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul că nu şi-a executat obligaţiile de plată întrucât reclamanta a executat construcţia după ce proiectul a fost modificat fără acordul său, al beneficiarului, motivat de conţinutul clauzei conţinută de art. 19 din contract.
Conform acestei clauze eventualele lucrări suplimentare vor fi executate pe baza dispoziţiilor de şantier asumate de proiectant, beneficiar şi constructor şi cum aceste dispoziţii de şantier au fost semnate pentru reclamantă de reprezentantul acesteia dirigintele de şantier V.I., cu care a încheiat un contract de colaborare, lucrările suplimentare s-au executat cu respectarea contractului în considerarea şi a prevederilor art. 375 alin. (3) C. com.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs pârâta C.E.G. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că:
- încheierea de respingere a probei cu expertiză tehnică de specialitate construcţii din 22 octombrie 2010 nu cuprinde motivele de fapt care au format convingerea instanţei;
- greşit s-a respins motivul de apel privind inadmisibilitatea cererii de reziliere după încetarea contractului prin expirarea duratei pentru care a fost încheiat;
- rezolvarea greşită a criticii privind obligarea la plata lucrărilor suplimentare executate fără acordul său şi greşita apreciere a atribuţiilor dirigintelui de şantier în baza contractului de colaborare încheiat la 7 septembrie 2007, nefiind aplicabile prevederile art. 374 şi art. 375 C. com.;
- pe cale de consecinţă, greşit a fost obligată şi la penalităţi de 65.432 lei de1% pe zi de întârziere deoarece lucrările suplimentare nu au făcut obiectul contractului.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, instanţa de recurs va examina numai motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de acest text de lege iar nu şi motivele care vizează temeinicia hotărârii atacate, respectiv admiterea şi aprecierea probelor în stabilirea situaţiei de fapt.
1. Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304.7 C. proc. civ. se constată neîntemeiată critica privind nemotivarea încheierii din 22 octombrie 2010 prin care s-a respins recurentei apelante proba cu expertiza tehnică în apel, deoarece această solicitare a fost pusă în discuţia părţilor iar soluţia de respingere a probei cu expertiza a fost motivată pe dispoziţiile art. 167 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 208 C. proc. civ., care dispun în sensul că dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii. Pentru aceleaşi motive a fost admisă însă proba cu înscrisuri solicitată de aceeaşi parte aşa încât critica cu acest obiect nu poate fi primită constatând şi că Decizia atacată nu conţine considerente străine de natura pricinii, cum afirmă la modul general, recurenta.
2. Motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. nu au fost structurate distinct.
2.1. Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se constată că recurenta-pârâtă referă la incidenţa unora din prevederile contractuale şi anume: art. 19 alin. (2) şi art. 29 din contractul de antrepriză pe care părţile l-au încheiat la 7 septembrie 2007 şi care constituie actul dedus judecăţii fără a susţine însă că instanţa de apel ar fi interpretat greşit acest contract schimbându-i natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia,situaţie în care nu este întrunită condiţia cerută de acest text de lege.
2.2. În susţinerea motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se critică greşita aplicare a prevederilor art. 1020 C. civ. şi ale art. 374 - 375 C. com.
Critica vizând inadmisibilitatea cererii de reziliere a contractului peste termenul convenit pentru încetarea contractului nu poate fi primită, instanţa de apel aplicând corect dispoziţiile art. 1020 C. civ..
Într-adevăr, prin art. 6 din contract părţile au stipulat că prezentul contract se încheie pe o perioadă de 11 luni cu începere de la data semnării lui de către părţile contractante dar au prevăzut în continuare că el poate fi prelungit automat pentru aceeaşi perioadă dacă nici una din părţi nu solicită încetarea lui, pe de o parte, iar pe de altă parte, conform art. 26 din contract, contractul este în vigoare până la data plăţii de către beneficiar a ultimei tranşe de bani executantului, după semnarea procesului verbal de recepţie, or litigiul de faţă a fost declanşat tocmai de nerespectarea acestei obligaţii de către pârâtă când contractul era în curs de executare.
2.3. Cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. 374 - 375 C. com. în sensul că „mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire şi pentru toate actele necesare executării lui, chiar când nu ar fi anume arătate", prin raportare la incidenţa clauzei conţinută de art. 19 alin. (2) din contractul de antrepriză şi a contractului de colaborare pe care recurenta l-a încheiat cu dirigintele de şantier V.I., se constată că relevant din punct de vedere al contractului de antrepriză încheiat de părţi şi care constituie actul dedus judecăţii este conţinutul art. 19 alin. (2) conform căruia: „eventualele lucrări suplimentare vor fi executate în baza dispoziţiilor de şantier, măsurători, oferta de execuţie, asumate de către proiectant, beneficiar şi constructor".
Or se constată că, pentru lucrările suplimentare, în speţă au fost întocmite dispoziţii de şantier iar acestea au fost „asumate" pentru beneficiar de către dirigintele de şantier.
Respectiva clauză contractuală pe care instanţa de apel şi-a întemeiat Decizia iar recurenta critica în recurs nu cere ca dispoziţiile de şantier să fie semnate personal de beneficiar ci asumate de acesta iar una din modalităţile asumării este şi semnarea dispoziţiilor de şantier de către dirigintele de şantier autorizat conform prevederilor legale în materie şi prin contractul de colaborare încheiat cu beneficiarul.
Trebuie precizat, că, faţă de contractul pe care beneficiarul l-a încheiat cu dirigintele de şantier, reclamanta executant este un terţ iar eventuala executare necorespunzătoare a obligaţiilor pe care dirigintele de şantier şi le-a asumat prin acest contract pot fi opuse de către beneficiar numai dirigintelui de şantier, nu şi reclamantei, conform art. 973 C. civ.
Prin urmare, calificarea şi întinderea mandatului la care face referire art. 375 C. com. vizează raporturile dintre mandant şi mandatar, aspect fără relevanţă asupra soluţiei, soluţia fiind aceeaşi chiar într-o calificare de natură civilă, care este şi cea corectă, a însărcinărilor primite de dirigintele de şantier prin contractul de colaborare.
Aşa fiind, faţă de acele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat şi menţinând ca legală Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.E.G. împotriva deciziei nr. 89/A-C din 27 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1204/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1207/2011. Comercial → |
|---|
