ICCJ. Decizia nr. 1329/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1329/2011
Dosar nr.1474/1259/2009
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Comercial Argeş la data de 25 martie 2009, reclamantul N.V.V. a chemat în judecată pe pârâtele SC M.S. SRL şi B. (fostă N.)A.A., administrator social, solicitând instanţei să dispună anularea hotărârii AGA nr. 1 din 12 iunie 2008.
Prin sentinţa nr. 70/CC din 30 iunie 2010, Tribunalul Comercial Argeş a respins excepţia tardivităţii acţiunii şi a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului.
În motivarea soluţiei pronunţate, cu privire la excepţia tardivităţii formulării acţiunii, prima instanţă a reţinut aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 196 din Legea 31/1990, în raport cu care hotărârea poate fi contestată în justiţie de la data când asociatul a luat cunoştinţă de conţinutul ei, iar nu de la data publicării ei în Monitorul Oficial, ca în cazul societăţilor pe acţiuni. Faţă de împrejurarea că reclamantul a dovedit că nu s-a aflat în ţară în perioada începutul anului 2008 - luna iulie 2009, pentru el termenul de prescripţie a început să curgă de la data când, revenind în ţară, a luat cunoştinţă de la registrul comerţului de hotărârea în cauză.
Cât priveşte fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că, iniţial, reclamantul N.V.V. şi pârâta N.A.A.(în prezent B.) au fost asociaţi şi administratori, ambii cu puteri depline, ai SC M.S. SRL, cu participare egală de 50% fiecare.
Convocarea asociaţilor în vederea ţinerii adunării generale s-a făcut prin scrisoare recomandată, trimisă reclamantului la adresa declarată de acesta şi înscrisă în actul constitutiv, scrisoarea fiind însă restituită expeditorului. Conţinutul convocatorului cuprindea ordinea de zi, dar şi menţiunea locului, datei şi orei la care se va ţine o a doua adunare, în cazul în care prima nu ar fi putut delibera din cauza neîntrunirii condiţiilor din art. 14 din statut.
Prin Hotărârea nr.1/12 iunie 2008, Adunarea generală a asociaţilor, la care a participat numai pârâta B.A.A., a hotărât că se majorează capitalul social al SC M.S. SRL cu un aport de capital de 200 RON, rezultând schimbarea ponderii în privinţa părţilor sociale deţinute de la 50% - 50%, la 80% în favoarea asociatului N.A.A.(în prezent B.) şi 20% pentru N.V.V. Prin aceeaşi hotărâre, s-a decis revocarea din funcţia de administrator a asociatului N.V.V. şi numirea în funcţia de administrator unic a celuilalt asociat, precum şi desfiinţarea unui punct de lucru din Piteşti, jud. Argeş.
În drept, instanţa a reţinut aplicabilitatea art. 192 din Legea nr. 31/1990 şi art. 14 şi art. 15 din Actul constitutiv al SC M.S. SRL, potrivit cărora, modificarea actului constitutiv se poate hotărî la a doua convocare a adunării generale, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea de capital reprezentată de asociaţii prezenţi, în cazul în care, la prima convocare, adunarea generală legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii absolute a asociaţilor şi a părţilor sociale.
S-a constatat că hotărârea nr. 1 din 12 iunie 2008 respectă dispoziţiile legale şi statutare respective, reclamantul, în calitate de asociat, fiind convocat prin scrisoare recomandată, trimisă la adresa cu care figura înscris şi în contractul de societate, iar în convocator s-a specificat atât ordinea de zi, cât şi data de 11 iunie 2008 â€" a primei adunări, precum şi data de 12 iunie 2008 â€" data când se va ţine a doua adunare, în situaţia în care prima nu s-ar putea desfăşura în condiţiile de cvorum stabilite prin statut. Hotărârea a fost adoptată la a doua convocare, în data de 12 iunie 2008, după ce la prima convocare a fost prezent un singur asociat, respectiv pârâta B.A.A.
Reclamantul nu poate opune pârâtei Barbu cunoaşterea adresei lui din Germania, deoarece relaţiile dintre asociaţi sunt de natură contractuală, iar “schimbarea adresei menţionată în actul constitutiv nu poate fi opusă societăţii, dacă nu i-a fost comunicată în scris de către asociat [art. 14 alin. (2) din actul constitutiv].
Instanţa a mai reţinut chiar o scădere a spiritului de affectio societatis a reclamantului - asociat cu 50% din capital -, determinată de absenţa lui pentru o perioadă de mai bine de un an din ţară, şi deci şi din activitate, ceea ce poate fi interpretat şi ca un refuz al conlucrării sau, cel puţin, ca o conduită ce nu respectă coordonatele interesului societar, în lipsă de dovadă contrară.
Cât priveşte susţinerea potrivit căreia nu s-a trecut în mod corect în hotărâre participarea la pierderi şi beneficii urmare majorării de capital social, prima instanţă a reţinut că această inadvertenţă nu conduce, ea singură, la anulabilitatea întregii hotărâri, putând fi îndreptată pe alte căi prevăzute de lege.
În final, instanţa a reţinut şi faptul că reclamantul, în calitate de administrator statutar, nu are dreptul de a ataca în justiţie hotărârea adunării generale prin care s-a dispus revocarea sa din funcţia respectiva, interdicţie ce decurge din dispoziţiile art. 196 rap. la art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, care prin Decizia nr. 80/A-C din 6 octombrie 2010, a respins ca nefondat apelul reclamantului N.V.V.
În ce priveşte lipsa calităţii procesuale active a reclamantului într-o cerere de anulare a dispoziţiilor hotărârii AGA privind revocarea lui din funcţia de administrator social, curtea de apel a constatat că prima instanţă a dat corect eficienţă dispoziţiilor art. 132 alin. (4) şi art. 196 din Legea nr. 31/1990 atunci când a stabilit că reclamantul nu poate contesta revocarea sa din funcţia respectivă.
Referitor la formularea acţiunii dincolo de termenul prescris de lege, instanţa de apel a constatat că excepţia a fost soluţionată în mod corect de prima instanţă. Astfel, câtă vreme reclamantul a dovedit că a luat cunoştinţă de hotărârea AGA la data de 11 septembrie 2009, iar pârâtele nu au dovedit dimpotrivă o altă dată îndepărtată, rezultă că cererea introdusă la 23 septembrie 2009 (data poştei) respectă termenul de 15 zile prevăzut de art. 196 din Legea nr. 31/1990.
În ce priveşte incompatibilitatea invocată de apelant în privinţa judecătorului de primă instanţă, curtea de apel a constatat că nu există un astfel de incident în cauză, faptul că respectivul judecător a soluţionat şi cererea de înregistrare a menţiunilor hotărârii nr. 1/2008 la ORC Argeş ca judecător-delegat, nu se înscrie între cazurile de incompatibilitate prevăzute limitativ de art. 24 C. proc. civ. Pe de altă parte, situaţia respectivă a fost cunoscută de reclamant încă de la primul termen de judecată, însă nu a fost valorificată în sensul art. 27 C. proc. civ.
S-a mai reţinut că majorarea capitalului s-a decis într-o adunare generală legal constituită, potrivit art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rap. la art. 15 alin. (2) din Actul constitutiv şi art. 193 din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care la prima convocare majoritatea cerută de lege nu s-a putut constitui, fiecare asociat reprezentând 50% din capitalul social iniţial.
Pe fondul litigiului, Curtea a constatat că prima instanţă a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, aplicând corect normele de drept la starea de fapt reală reţinută, cu respectarea dispoziţiilor art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi art. 14 din Actul constitutiv al SC M.S. SRL.
În ce priveşte înscrierea intimatei-pârâte B.A.A. cu 80% din capitalul social, deşi calculul indică 75%, Curtea reţine că intimata respectivă a fost de acord cu această critică şi a recunoscut dreptul apelantului la diferenţa de 25%, în loc de 20%, însă acest aspect nu atrage nulitatea hotărârii AGA şi a Actului constitutiv modificat, putând fi îndreptat pe alte căi.
Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs reclamantul N.V.V., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Comercial Argeş. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea celor două hotărâri atacate, admiterea acţiunii şi anularea hotărârii AGA.
În argumentarea criticilor formulate, recurentul-reclamant a reiterat susţinerile formulate în apel şi a susţinut, în esenţă, că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, având în vedere că judecătorul primei instanţe a pronunţat şi încheierea de înregistrare a hotărârii AGA la ORC Argeş, fiind într-una din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de art. 24 alin. (1) C. proc. civ.
A mai susţinut recurentul că nu a fost respectată procedura de convocare, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, că la acea dată nu se afla în ţară, iar intimata-pârâtă B.A.A., fosta sa soţie, cunoştea acest aspect şi că sediul societăţii se afla într-un apartament care îi aparţine în exclusivitate, pârâta neavând niciodată acces în acest imobil.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, deşi a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi 9 C. proc. civ., recurentul nu a structurat criticile formulate potrivit fiecărui motiv invocat, conform cerinţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Aşa fiind, faţă de modalitatea de redactare şi argumentare a celor două motive de nelegalitate, Înalta Curte va lua în examinare numai chestiunile care pot fi încadrate într-unul din motivele de nelegalitate invocate.
În contextul arătat, criticile subsumate celor două motive de nelegalitate, ce pot face obiectul analizei instanţei de recurs, se rezumă la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ., art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi art. 14 din actul constitutiv, pe care deşi recurentul nu le-a indicat în mod explicit, din dezvoltarea criticilor formulate, se apreciază că se face referire la acestea.
Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul care a pronunţat o hotărâre dată într-o pricină, nu poate lua parte nici la judecata aceleiaşi pricini în recurs şi nici la rejudecarea după casare. Deşi dispoziţiile textului legal sus menţionat au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor duce la nulitatea absolută a hotărârii pronunţate, pentru a deveni incompatibil, judecătorul trebuie să fi pronunţat o hotărârea prin care se dezleagă o problemă litigioasă de natură să dezînvestească instanţa de judecată. Aşa fiind, nu devine incompatibil, deci nu poate fi reţinută incidenţa art. 24 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul-delegat ce a pronunţat încheierea prin care s-a dispus asupra înregistrării menţiunilor hotărârii AGA nr. 1 din 12 iunie 2008.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi art. 14 din actul constitutiv, Înalta Curte constată că dezlegarea dată de instanţa de apel s-a fundamentat pe aplicarea corectă a acestor dispoziţii. Astfel, este de reţinut că în speţă, convocarea în vederea ţinerii adunării generale s-a făcut în mod corect, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înaintea ţinerii adunării, la adresa menţionată în actul constitutiv. Or, în condiţiile în care reclamantul însuşi nu a respectat dispoziţiile art. 14 din actul constitutiv, în sensul comunicării către societate a schimbării adresei sale, nu se poate reţine existenţa unui motiv de nelegalitate ce ar putea conduce la modificarea soluţiei pronunţate.
În ceea ce priveşte criticile legate de modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză, referitoare la lipsa din ţară a recurentului la data convocării AGA, împrejurarea că pârâta B.A.A. ar fi cunoscut adresa sa din Germania şi că sediul societăţii se afla într-un apartament care îi aparţine în exclusivitate, acestea nu pot face obiectul controlului de legalitate, fiind probleme de fapt ce aparţin competenţei exclusive a instanţei fondului sau apelului, care de altfel au fost supuse analizei acestora.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.V.V., împotriva deciziei nr. 80/A-C din 6 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1179/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1391/2011. Comercial → |
|---|
