ICCJ. Decizia nr. 1403/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1403/2011
Dosar nr. 5732/2/2010
Şedinţa publică de la 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Cluj-Napoca prin sentinţa civilă nr. 3916 din 1 aprilie 2008 a admis în parte contestaţia la executare formulată şi precizată de contestatorii C.I. şi C.L. în contradictoriu cu intimaţii AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Bucureşti şi B.R.D., sucursala Cluj-Napoca, în sensul că a dispus anularea formelor de executare silită a contestatorilor efectuate de intimata A.V.A.S. în temeiul contractului de credit nr. 406/16/1995 încheiat între BANCA A. SA şi SC N.C. SNC şi a contractului de cauţiune din 16 octombrie 1995 încheiat între contestatori şi BANCA A. SA cu consecinţa desfiinţării popririi infirmate prin Ordinul nr. 1543 din 17 noiembrie 2005 emis de A.V.A.S. asupra conturilor bancare ale contestatorilor.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 449/R din 20 aprilie 2010 a admis excepţia necompetenţei materiale şi pe cale de consecinţă a admis recursul declarat de intimata A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3916 din 1 aprilie 2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca pe care a casat-o în întregime şi a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare în primă instanţă Curţii de Apel Bucureşti.
Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 45 din OUG nr. 51/1996 conform cărora cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele statului preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art.38, sunt de competenţa curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 117 din 22 septembrie 2010 a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii invocate de pârâta A.V.A.S. Bucureşti.
A fost admisă excepţia tardivităţii completării motivelor contestaţiei, invocată din oficiu.
A fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorii C.I. şi C.L. în contradictoriu cu intimaţii AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Bucureşti şi B.R.D., G.S.G. SA, sucursala Cluj-Napoca.
În fundamentarea acestei soluţii au fost analizate cu prioritate excepţiile invocate de intimata A.V.A.S., respectiv excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii, precum şi excepţia tardivităţii completării contestaţiei invocată din oficiu.
Deşi dispoziţiile art. 46 din OUG nr. 51/1998 au urmărit soluţionarea cu celeritate a unor asemenea litigii, nu au instituit nici o sancţiune pentru nerespectarea procedurii prealabile recomandate, de comunicare a actelor către instituţia implicată.
Excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile a fost respinsă atât ca urmare a lipsei de regim sancţionator, dar şi faţă de lipsa oricărei vătămări pentru intimată, mai ales că după sesizarea primei instanţe s-a luat cunoştinţă de actele depuse.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, s-a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.401 C. proc. civ., care instituie un termen de decădere de 15 zile pentru contestaţia la executare de drept comun.
În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 republicată, potrivit cărora termenul de prescripţie al acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt, termen ce are o natură juridică şi efecte diferite faţă de cel invocat de instanţă.
Sub aspectul completării motivelor de contestaţie, deşi există în doctrina de specialitate opinia potrivit căreia este posibilă modificarea cererii de chemare în judecată conform art. 132 C. proc. civ. şi cu prilejul rejudecării, anterior primei zile de înfăţişare în faţa instanţei competente, în speţă această opinie trebuie nuanţată prin aceea că art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 instituie un termen special, astfel încât a fost admisă excepţia tardivităţii completării motivelor de contestaţie, ca excepţie invocată din oficiu.
Pe fondul cauzei, acţiunea a fost găsită neîntemeiată, deoarece conform art. 3741 şi art. 376 alin. (1) C. proc. civ. executarea silită a avut loc în baza unor înscrisuri cărora legea le recunoştea în mod expres caracterul de titlu executoriu, nefiind necesară sesizarea instanţei de judecată pentru obţinerea unui asemenea titlu în urma parcurgerii unui proces.
Sub aspectul prescripţiei, dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 stabilesc un termen special de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care după caz, au fost investite cu formulă executorie, termen care este de 7 ani.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 117 din 22 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au promovat recurs contestatorii C.I. şi C.L. ANA, care au criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi respingerea excepţiei tardivităţii completării motivelor contestaţiei iar pe fond admiterea contestaţiei la executare împotriva ordinului nr. 1543 din 17 noiembrie 2006 şi respectiv ordinului nr. 1753 din 5 noiembrie 2007 emis de vicepreşedintele A.V.A.S., finalizând cu anularea acestor forme de executare silită.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că instanţa de fond a analizat superficial motivele de contestaţie, în realitate în cauză se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani şi nu termenul special de 7 ani iar actul întreruptiv priveşte raportul de garanţie dintre BANCA A. SA, filiala Aleşd, căruia i s-a substituit prin cesiune A.V.A.S. Bucureşti şi SC N.C. SNC Oradea, context în care cauţionarii C.I. şi C.L. ANA sunt cu totul străini raportului juridic obligaţional în baza căruia s-a realizat executarea silită imobiliară.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenţii-contestatori, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente.
Potrivit contestaţiei la executare înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 25 noiembrie 2006 sub nr. 25166/2006, contestatorii C.I. şi C.L. au solicitat în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti şi B.R.D. să se constate că titlul executoriu care este contractul de credit nr. 406 din 16 octombrie 1995 încheiat între BANCA A., Agenţia Aleşd, şi SC N.C. SNC este lovit de nulitate absolută întrucât potrivit Legii nr. 33/1991, în vigoare la data perfectării lui, un astfel de contract nu avea forţă executorie şi ca urmare în mod legal nu putea fi investit cu formula executorie. S-a mai cerut să se constate, prin ricoşeu, că titlul executor emis de pârâtă, cu nr. 1543/2006, este şi el lovit de nulitate absolută, întrucât se întemeiază pe un titlu executor preexistent nul de drept, iar executarea silită pornită este ea însăşi lovită de nulitate absolută.
Pe cale de consecinţă, contestatorii au considerat că se impune desfiinţarea popririi înfiinţată asupra conturilor lor şi încetarea indisponibilizării sumelor din aceste conturi.
Corect a procedat cu precădere primei instanţă atunci când a aplicat dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. şi anume că este imperios necesar ca instanţa să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Din verificarea documentaţiei existente la dosarul cauzei, rezultă că la data de 25 august 2010, contestatorii C.I. şi C.L., atunci când litigiul era soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, au completat motivele contestaţiei la executare, susţinând că executarea silită a fost declanşată de pârâtă în anul 2006 împotriva debitoarei SC N.C.P. SRL, radiată la 22 octombrie 2003, deşi contractul de credit iniţial a fost încheiat cu SC N.C. SNC aşa cum rezultă şi din contractul de cesiune de creanţă.
Din această perspectivă, având în vedere că sunt aplicabile dispoziţiile art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, care imperativ instituie un termen special pentru contestarea actelor de executare ale A.V.A.S., a fost justificată admiterea excepţiei tardivităţii completării motivelor contestaţiei la executare.
A.V.A.S. a efectuat la data de 28 august 2006 comunicarea titlurilor executorii către contestatori, vizând soldul creanţei în valoare de 17.294,09 dolari SUA preluată de la BANCA A. SA prin contractul de cesiune de creanţă nr. 128/720021 din 6 decembrie 1999 şi Actul adiţional din data de 16 decembrie 1999, privind debitorul SC N.C.P. SRL, C.I. şi C.L. având calitatea de garanţi.
Potrivit art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlul executoriu, sau care după caz au fost investite cu formulă executorie este de 7 ani.
Aşa cum a expus constant intimata A.V.A.S., prin contractul de cesiune de creanţă nr. 720021 din 6 decembrie 1999 încheiat între BANCA A. SA în calitatea de cedent şi A.V.A.S. în calitatea de cesionar, s-a cedat creanţa deţinută de Bancă împotriva debitoarei SC N.C. SNC cu toate garanţiile constituite la întocmirea creditului acordat debitoarei (contractul de cauţiune din 16 octombrie 1995 în baza căruia s-a pornit executarea) urmând ca valorificarea creanţei să fie făcută conform procedurilor din OUG nr. 51/1998.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de C.I. şi C.L. ANA împotriva sentinţei comerciale nr. 117 din 22 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de C.I. şi C.L.A. împotriva sentinţei comerciale nr. 117 din 22 septembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1399/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1410/2011. Comercial → |
|---|
