ICCJ. Decizia nr. 1480/2011. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1480/2011

Dosar nr. 74/1/2011

Şedinţa publică din 6 aprilie 2011

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentinţa comercială nr. 2662 din 28 decembrie 2009, Tribunalul Comercial Mureş a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta SC L. SA împotriva pârâtei SC I. SRL şi pe cale de consecinţă:

- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 545.071,82 lei cu titlul de chirie restantă calculată pe perioada 15 septembrie 2005- 15 ianuarie 2009;

- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 33.185, 54 lei cu titlul de penalităţi de întârziere convenţionale;

- a respins cererea reclamantei vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 3282 lei cu titlul de chirie restantă aferentă suprafeţei de 570,79 m.p. Cu destinaţia de curte, pentru perioada 6 martie 2007- 15 ianuarie 2009;

- a constatat rezilierea de drept a contractului de închiriere nr. 24/2000 cu începere de la data de 15 septembrie 2005.

- a dispus evacuarea pârâtei din imobilele construite situate în Tg. Mureş, str. Gheorghe Doja, constând în atelier de producţie cu o suprafaţă de 65,50 m.p., atelier de producţie cu o suprafaţă de 244,30 m.p., atelier de producţie cu o suprafaţă de 110 m.p., atelier de producţie cu o suprafaţă de 60,50 m.p., atelier de producţie cu o suprafaţă de 59,90 m.p. precum şi din spaţiul comercial cu o suprafaţă de 70,20 m.p.

- a respins cererea reclamantei vizând evacuarea pârâtei de pe terenul în suprafaţă de 570,79 m.p. cu destinaţie curţi situat în Tg. Mureş, str. Gheorghe Doja;

- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 12.755,57 lei cu titlul de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

- a respins cererea reclamantei vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 6500 lei cu titlul de onorariu avocat, ca nedovedit.

- a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta SC I. SRL în contradictoriu cu reclamanta SC L. SA, ca nefondată.

- a dispus B.E.L. Mureş să restituie către pârâta SC I. SRL, suma de 100 lei cu titlul de taxă expertiză achitată în plus pentru expertiza efectuată în cauză de către expert construcţii K.L.

- a respins cererea de intervenţie formulată de intervenienta în interes propriu K.Z., în dosar nr. 1058/1371/2007 al Tribunalului Comercial Mureş, ca nefondată;

- a respins cererea de intervenţie formulată de intervenienta în interes propriu SC T.C. SA, ca nefondată;

- a respins excepţia vizând inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată ce constituie obiectul dosarului conexat, nr. 1266/1371/2006 al Tribunalului Comercial Mureş;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de SC I. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Tg. Mureş şi SC L. SA cu Tg. Mureş.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta SC I. SRL, intervenienta K.Z. şi SC T. SA au declarat apel.

Prin Decizia nr. 62/ A din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost anulat, ca netimbrat, apelul declarat de SC T. SA şi a fost respins apelul formulat de pârâta SC I. SRL şi intervenienta K.Z.

Împotriva menţionatei decizii, în termen legal, intervenienta în nume propriu K.Z. şi pârâta SC I. SRL Târgu Mureş au declarat recurs, criticând Decizia atacată pe motivele subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă SC L. S.A. TG.MUREŞ şi intimata-pârâtă P.M. TG.MUREŞ au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor promovate ca nefondate.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricărei cereri, excepţii, motive de casare, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 şi 20 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997 modificată şi completată şi la dispoziţiile art. 302 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora „la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru", a luat în examinare excepţia netimbrării cererilor de recurs şi a reţinut:

Recurenta - intervenienta K.Z. şi recurenta-pârâtă SC I. SRL Târgu Mureş au fost legal citate pentru termenul din 6 aprilie 2011, cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 4946,78 lei şi 5 lei timbru judiciar, iar acestea în mod nejustificat nu şi-au îndeplinit obligaţia legală a timbrării recursurilor.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice care se plătesc anticipat sau în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursurile nu au fost timbrate anticipat, că recurentele nu s-au conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţiile pentru termenul de judecată din 6 aprilie 2011, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995 şi să dispună anularea recursurile declarate de intervenienta în nume propriu K.Z. şi de pârâta SC I. SRL Târgu Mureş împotriva deciziei nr. 62/ A din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursurile declarate de intervenienta în nume propriu K.Z. şi de pârâta SC I. SRL Târgu Mureş împotriva deciziei nr. 62/ A din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1480/2011. Comercial