ICCJ. Decizia nr. 1482/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1482/2011
Dosar nr. 137/1/2011
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia comercială, la data de 20 februarie 2007 (cerere reconvenţională devenită cerere principală ca urmare a disjungerii pronunţată prin încheierea de şedinţă de la 6 martie 2007), reclamanta SC D.A. SRL a solicitat să se dispună obligarea pârâtei SC V.P. SRL să refacă un număr de 8 facturi întocmite în moneda lei, respectiv să storneze aceste facturi şi să le refacă în moneda Euro conform contractului de vânzare-cumpărare de mărfuri nr. VP/DA 005 din 11 iulie 2004 încheiat de părţi, să se constatate că în baza acestui contract creanţa pârâtei este de 248.745,89 Euro, sumă din care s-a plătit 619.794,86 lei, să se constate nulitatea absolută a contractului de tranzacţie autentificat sub nr. 3477 din 21 septembrie 2005 la B.N.P. R.C. şi, pe cale de consecinţă, să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune a contractului de concesiune sub condiţie, contract de cesiune autentificat sub nr. 3478 din 21 septembrie 2005 la acelaşi notar public.
Prin sentinţa comercială nr. 961 din 26 iunie 2007, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 2825/2/2008.
Prin sentinţa comercială nr. 1968 din 11 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a fost respinsă atât acţiunea principală, cât şi cererea reconvenţională, compensându-se cheltuielile de judecată efectuate de părţi.
Împotriva acestei sentinţe ambele părţi au declarat apel, apeluri ce au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia comercială nr. 521 din 28 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Împotriva acestei deciziei, atât reclamanta, cât şi pârâta au declarat recurs ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, sub acelaşi număr unic 2825/2/2008.
Prin Decizia nr. 1760 din 4 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta - pârâtă SC D.A. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 521 28 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Prin aceeaşi decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de pârâta - reclamantă SC V.P. SRL, a casat Decizia comercială nr. 521 din 28 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În apel după casare cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, sub nr. 2825/2/2008.
Prin Decizia comercială nr. 506 din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta-pârâtă SC D.A. SRL Bucureşti şi a admis apelul declarat de pârâta-reclamantă SC V.P. SRL. Instanţa de apel a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că: a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă, a fost obligată reclamanta - pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 575.786 lei reprezentând diferenţa dintre valoarea de circulaţie a terenului şi debitul restant actualizat, a fost respins primul capăt de cerere din cererea reconvenţională ca nefondat. S-au păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la soluţionarea acţiunii principale formulată de reclamanta-pârâtă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC D.A. SRL Bucureşti a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, sub nr. 137/1/2011.
La termenul din 6 aprilie 2011, intimata-pârâtă SC V.P. SRL Ulmi a depus concluzii scrise, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ.
Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricărei cereri, excepţii, motive de casare, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 şi 20 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997 modificată şi completată şi la dispoziţiile art. 302 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora „la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru", a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs şi a reţinut:
Recurenta-pârâtă a fost legal citată pentru termenul din 6 aprilie 2011, cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 4934,43 lei şi 5 lei timbru judiciar, iar aceasta în mod nejustificat nu şi-a îndeplinit obligaţia legală a timbrării recursului.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice care se plătesc anticipat sau în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta - reclamantă nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 6 aprilie 2011, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995 şi să dispună anularea recursului reclamantei SC D.A. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 506 din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de reclamanta SC D.A. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 506 din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1480/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1486/2011. Comercial → |
|---|
