ICCJ. Decizia nr. 168/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 168/2011
Dosar nr. 7064/1/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 58 din 18 ianuarie 2006, Tribunalul Comercial Cluj a respins acţiunea reclamantei SC C.F.I. SA BUCUREŞTI, prin care a solicitat obligarea pârâtei B.C.R. SA BUCUREŞTI, la plata unor despăgubiri în sumă de 6.557.404 dolari SUA, echivalent în lei, ca urmare a plăţii cu întârziere a sumelor datorate în temeiul sentinţei nr. 4205/1999 a Tribunalului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, pretenţiile deduse judecăţii izvorăsc dintr-un litigiu purtat de reclamantă cu B. SA, ce a fuzionat prin absorbţie cu pârâta şi pentru care este răspunzătoare A.V.A.S. conform dispoziţiilor art. 15 din OUG nr. 18/2004, modificată prin OUG nr. 85/2004.
Prin Decizia nr. 94 din 19 iunie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul reclamantei şi cererea de intervenţie accesorie formulată de HG, a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
In argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de temeiul de drept invocat de reclamantă, că prezentul litigiu decurge din executarea necorespunzătoare a unor obligaţii ce incumbau pârâtei B.C.R., aşa încât dispoziţiile art.15 din OUG nr. 18/2004 nu sunt incidente în cauză, reclamanta invocând răspunderea delictuală a pârâtei şi nu repararea vreunui prejudiciu rezultat din raporturile avute cu B. SA.
Prin Decizia nr. 561 din 11 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins ca nefondat recursul pârâtei B.C.R. SA BUCUREŞTI, reţinând în esenţă că, obiectul litigiului îl constituie cererea reclamantei SC C.F.I. SA BUCUREŞTI, în favoarea căreia a intervenit în apel HG, prin care a solicitat obligarea BCR SA la plata unor despăgubiri în sumă de 6.557.404 dolari SUA, echivalent în lei la data plăţii pentru prejudiciul cauzat ca urmare a plăţii cu întârziere a sumelor stabilite prin sentinţa nr. 4205/1999 a Tribunalului Bucureşti, respectiv a creanţei de 11,6 milioane dolari SUA, achitată în iunie 2001. S-a mai reţinut că întârzierea pârâtei în achitarea acestei sume a determinat-o pe reclamantă să nu fie în măsură a-şi executa obligaţii de plată pe care le avea faţă de A.V.A.S. BUCUREŞTI, în temeiul sentinţelor civile nr. 13/2002 şi nr. 15/2002 ale Curţii de Apel Bucureşti, respectiv Curţii de Apel Braşov şi care astfel, i-a pretins sume suplimentare.
S-a constatat că soluţia instanţei de apel este corectă, având în vedere că litigiul are ca obiect angajarea răspunderii civile a pârâtei pentru fapta proprie, respectiv pentru acoperirea prejudiciului creat prin întârzierea în executarea unei plăţi şi pentru acoperirea prejudiciului creat reclamantei prin întârzierea în onorarea obligaţiilor la termen faţă de terţi. S-a mai reţinut că în litigiul de faţă, pretenţiile reclamantei nu izvorăsc din activitatea B.-ului, ci vizează acoperirea unui pretins prejudiciu creat prin fapta proprie a pârâtei, ulterior radierii băncii cu care ea a fuzionat prin absorbţie.
Prin cererea înregistrată la data de 1 septembrie 2010, a formulat contestaţie în anulare, contestatoarea B.C.R. SA BUCUREŞTI, pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În argumentarea motivului prevăzut de dispoziţiile legale sus menţionate, s-a susţinut că prin sentinţa nr. 1335 din 26 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC C.F.I. SA BUCUREŞTI, astfel încât după data deschiderii procedurii insolvenţei, exercitarea drepturilor procesuale se face exclusiv de către practicianul în insolvenţă.
A mai susţinut contestatoarea că, partea care a avut interes să participe în litigiu, respectiv administratorul judiciar al SC C.F.I. SA BUCUREŞTI, nu a fost introdus în cauză în etapa recursului întrucât nu a existat nicio cerere în acest sens, motiv pentru care solicită admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei contestate, admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 94 din 19 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi respingerea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe.
Examinând motivele contestaţiei în anulare, în raport de dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele:
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerinţelor legale.
În acest sens, neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părţilor, este sancţionată cu nulitatea relativă, potrivit art. 108 C. proc. civ., iar nelegala citare a părţii conduce la nulitatea actului procedural numai dacă prin aceasta i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că susţinerile contestatoarei sunt nefondate, având în vedere că pentru a exista motiv de contestaţie în anulare, este necesar ca procedura de chemare pentru termenul când a avut loc judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită faţă de partea care înţelege să declare această cale extraordinară de atac, având în vedere că sancţiunea pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la procedura de citare este nulitatea relativă, nulitate ce poate fi invocată numai de partea lezată. în speţă, contestatoarea nu invocă însă o astfel de neregularitate procedurală în ceea ce o priveşte, ci raportat la intimata SC C.F.I. SA BUCUREŞTI, or aşa cum s-a arătat anterior, contestatoarea nu are abilitatea procesuală de a formula contestaţie în anulare pentru neîndeplinirea procedurii de citare a unei alte părţi din cauză.
Mai mult decât atât, este de observat că, deşi hotărârea prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de intimata SC C.F.I. SA BUCUREŞTI,a fost pronunţată la data de 6 martie 2009, cu mult anterior soluţionării recursului, contestatoarea nu a învederat acest aspect instanţei de recurs şi nici nu a invocat pe parcursul soluţionării recursului, vreo neregulă procedurală în ceea ce priveşte procedura de citare sau calitatea reprezentantului intimatei, prezent în instanţă. Aşa fiind, având în vedere atitudinea procesuală a contestatoarei, nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, numai dacă motivele limitativ prevăzute de textul legal, nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Aşa fiind, pentru considerentele mai sus înfăţişate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B.C.R. SA BUCUREŞTI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B.C.R. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 561 din 11 februarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 167/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 169/2011. Comercial → |
|---|
