ICCJ. Decizia nr. 1543/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1543/2011
Dosar nr. 17768/3/200
Şedinţa publică din 12 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5091 din 20 aprilie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI - a comercială, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC M.C. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la atribuirea către reclamantă a suprafeţei de 10,2 ha pe care sunt construite sere proprietatea reclamantei, active intabulate sau achiziţionate prin contractul din 9 august 2006 de la SC A., jud. Dolj.
Din analiza probatoriilor administrate în cauză, instanţa de fond, a apreciat că, condiţiile stricte din lege şi din normele de aplicare nu sunt realizate pentru a se atribui concesiunea terenului, constatând acţiunea ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC M.C. SRL, însă apelul este nemotivat, deşi prin declaraţia de apel înregistrată la data de 18 iunie 2010 reclamanta a învederat că motivele de apel vor fi depuse „până cel târziu la prima zi de înfăţişare";.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 552 din 15 noiembrie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC M.C. SRL, reţinând că, hotărârea apelată este legală şi temeinică, instanţa de fond stabilind în mod corect situaţia de fapt în urma probatoriului amplu administrat, făcând o corectă aplicare a dispoziţiiloi legale incidente la situaţia de fapt contestată, motiv pentru care Curtea îşi însuşeşte motivaţia instanţei de fond, constatând că în apel nu au fost invocate situaţii noi sau alte aspecte care să nu fi făcut obiectul judecăţii în fondul cauzei.
Împotiva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta SC M.C. SRL, întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Critica adusă deciziei recurate se referă în esenţă la faptul că instanţa de apel a reţinut o stare de fapt eronată, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 156 alin. (1) C. civ., deşi la dosar exista delegaţia emisă la data de 05 octombrie 2010 de cabinetul de avocatură care a reprezentat societatea şi la judecata în fond şi în care se menţiona că apărătorul este împuternicit să asiste şi să reprezinte societatea în faţa Curţii de Apel Bucureşti.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul reclamantei să fie respins, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., invocat de recurent, se constată că este nefondat, având în vedere că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
În acest context, Înalta Curte constată că recurenta a exercitat calea de atac a apelului, sens în care incidenţa textului de lege invocat în susţinerea recursului nu se susţine.
Aceasta, deoarece, recurenta a declarat apel, însă acesta nu a fost motivat, potrivit dispoziţiilor art. 287 alin. (4) C. proc. civ., iar la termenul de judecată din 18 octombrie 2010, apelanta nu a depus motivele de apel, solicitând amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, cerere, care în mod corect a fost respinsă de instanţă, deoarece nu erau îndeplinite cerinţele art. 156 alin. (1) C. proc. civ., sens în care instanţa, în temeiul art. 156 alin. (2) din acelaşi cod a dispus amânarea pronunţării pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise.
În raport de această situaţie, susţinerea recurentei, potrivit căreia i s-a încălcat dreptul la apărare, nu poate fi primită, deoarece la dosarul cauzei, exista o delegaţie de reprezentare din parte unei societăţi de avocatură, iar cererea de amânare formulată de către apelantă pentru angajarea unui avocat care să le reprezinte interesele, în mod corect a fost apreciată de instanţa de apel ca nefiind temeinic motivată, sens în care a procedat la amânarea pronunţării în dosar, astfel că, apelantul nu a fost în nici un caz prejudiciat sub aspectul lipsei unei apărări competente, deoarece avea posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, iar art. 156 alin. (1) C. proc. civ., sunt prevăzute de o normă permisivă şi nu o normă imperativă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M.C. SRL Tg. Carbuneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M.C. SRL Tg. Carbuneşti împotriva deciziei comerciale nr. 552 din 15 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1544/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1539/2011. Comercial → |
|---|
