ICCJ. Decizia nr. 1544/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1544/2011
Dosar nr.38099/3/2008
Şedinţa publică din 12 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 11741 din 23 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială s-a respins acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă A.V.A.S. Bucureşti şi s-a admis în parte acţiunea conexă formulată de pârâtul-reclamant B.G.I. şi în consecinţă, reclamanta a fost obligată la plata către pârât a următoarelor sume: 438.702,93 RON, sumă achitată după data acţionării pactului comisoriu; 97.193 RON reprezentând dobândă şi 67.605,32 RON cu titlu de actualizare în raport cu indicele de inflaţie. Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse celelalte pretenţii din acţiunea conexă ca neîntemeiate şi reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 16. 226,53 RON în favoarea pârâtului reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că, reclamanta-pârâtă A.V.A.S. Bucureşti a solicitat obligarea pârâtului - reclamant B.G.I. la plata unor daune interese datorate în urma rezoluţiunii contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni din 10 octombrie 2003, în conformitate cu prevederile art. 21 din O.G. nr. 25/2002.
Prin cererea conexă pârâtul-reclamant B.G.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii A.V.A.S. şi Registrul Independent Transilvania SA să se dispună: radierea din registrul acţionarilor SC U.U. SA a înscrierii A.V.A.S. din data de 3 martie 2008 prin care A.V.A.S. a fost înscrisă ca acţionar deţinând 270.210 acţiuni reprezentând 50,79 % din capitalul social; înscrierea reclamantului în registrul acţionarilor al SC U.U. SA în calitate de acţionar deţinând 50,79 % din capitalul social aferent celor 270.210 acţiuni cumpărate de la A.V.A.S.; obligarea pârâtei A.V.A.S. la plata sumei de 438.704,95 RON reprezentând sume achitate de reclamant în conformitate cu clauzele contractuale; 97.193 RON reprezentând dobânda legală calculată potrivit O.G. nr. 9/ 2000 modificată şi aprobată prin Legea nr. 356/2002 pentru sumele plătite după data de 10 octombrie 2005 calculată până la data de 10 februarie 2009; 67.605,32 RON reprezentând rata de devalorizare a sumelor plătite de la 1 octombrie 2005 până la 21 decembrie 2005.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta A.V.A.S. şi pârâtul B.G.I., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 386 din 14 octombrie 2010 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti şi pârâtul B.G.I..
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că în urma adresei emisă de A.V.A.S. la data de 28 noiembrie 2005, contractul a fost desfiinţat de plin drept pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a ratei a II-a de preţ.
Prin urmare, prima instanţă a constatat în mod corect că în sarcina cumpărătorului nu mai există obligaţia de a achita dobânzile şi penalităţile aferente celei de a doua rate, întrucât desfiinţarea contractului s-a produs ca urmare a neachitării integrale a ratei nr. 2 şi a accesoriilor acesteia.
Referitor la cererea de obligare a intimatului-pârât la plata penalităţilor calculate în conformitate cu prevederile art. 8.10.9 din contract pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 8.10.7 privind realizarea investiţiilor de mediu, Curtea a reţinut că probele au relevat realizarea investiţiei de mediu, astfel că, în mod justificat a statuat prima instanţă că în aceste împrejurări nu poate fi activată clauza penală prevăzută de art. 8.10.9, nefiind dovedită existenţa unui prejudiciu.
În ceea ce priveşte apelul declarat de apelantul B.G.I., prin care se critică sentinţa atacată sub aspectul respingerii cererii de constatare a valabilităţii contactului de vânzare -cumpărare de acţiuni, Curtea reţine că în urma neachitării integrale la scadenţa contractuală a celei de a doua rate de preţ, vânzătorul A.V.A.S. a trimis cumpărătorului o notificare de rezolutiune a contractului în temeiul pactului comisoriu expres de ultim grad înscris la art. 5.2.9 în contract, sens în care apelanta A.V.A.S. şi-a manifestat voinţa în sensul desfiinţării contractului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta A.V.A.S. Bucureşti şi pârâtul B.G.I., fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Recurenta A.V.A.S. Bucureşti a solicitat în principal admiterea recursului, casarea deciziei recurate, trimiterea spre rejudecare apelului, în vederea stabilirii cadrului procesual şi administrării probatoriului ce poate duce la soluţionarea corectă a cauzei, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, cu admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Recurentul B.G.I. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate şi admiterea apelului propriu în sensul admiterii cererii reconvenţionale.
Critica adusă deciziei atacate de către pârâtul B.G.I. se referă, în esenţă la faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât a aplicat greşit legea în raport de dispoziţiile O.G. nr. 25/2002 care permit părţilor să semneze o convenţie de menţinere în vigoare a contractului, coroborate cu dispoziţiile legale privind pactul comisoriu de gradul IV.
În acest context, se susţine că în raport de data manifestării de voinţă a reclamantei A.V.A.S. în sensul desfiinţării contractului, ca urmare a invocării pactului comisoriu de gradul IV, aceasta trebuia să nu mai încaseze nicio plată în contul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 10 octombrie 2003 şi să returneze plăţile încasate după data de 10 octombrie 2005, având în vedere că abia la 6 septembrie 2007 A.V.A.S. notifica desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare, iar convenţia de menţinere în vigoare a contractului nu s-a realizat din culpa A.V.A.S., sens în care se apreciază că singura sancţiune este constatarea că efectele contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni sunt şi acum în vigoare.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul pârâtului să fie respins, iar recursul reclamantei să fie constatat nul, pentru următoarele considerente:
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a luat în discuţie excepţia nulităţii recursului reclamantei, invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepţie asupra căreia a rămas în pronunţare.
Potrivit textului de lege mai sus evocat, cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1 C. proc. civ..
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele legale, prevăzute de art. 3021 lit. c) C. proc. civ., întrucât indicarea de formă a art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fără dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate care să vizeze aplicarea greşită a legii cu o minimă argumentare în drept nu răspunde cerinţei impusă de art. 3021 lit. c) din acelaşi cod.
Critica formulată de pârâtul B.G.I. prin motivul de recurs ce vizează dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 25/2002, care permit părţilor să semneze o convenţie de menţinere în vigoare a contractului, coroborate cu dispoziţiile legale privind pactul comisoriu de gradul IV, se apreciază ca fiind nefondată.
În acest sens, dispoziţiile art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, prevăd că, autoritatea şi cumpărătorul pot conveni continuarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni prin renunţarea la efectele pactului comisoriu, iar la alin. (2) al aceluiaşi articol, autoritatea şi cumpărătorul vor încheia o convenţie de menţinere în vigoare a contractului, cumpărătorul obligându-se să plătească sumele datorate autorităţii de la data încheierii convenţiei inclusiv cheltuielile judiciare efectuate de acesta, în termen de 60 zile de la semnarea acestuia.
În raport de dispoziţiile art. 5.2.9 din contract, autoritatea avea dreptul să reţină numai sumele achitate de cumpărător în contul contractului până la desfiinţarea acestuia şi cum desfiinţarea convenţiei s-a produs la data de 10 octombrie 2005, ca urmare a manifestării de voinţă a creditoarei A.V.A.S., în sensul desfiinţării contractului pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a ratei a II-a de preţ, se constată că în mod corect au apreciat cele două instanţe că nu este întemeiat capătul de cerere referitor la constatarea valabilităţii în prezent a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. din 10 noiembrie 2003.
În acest context, faţă de prevederile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, în cazul desfiinţării pe cale convenţională sau judiciară, pentru prejudicii cauzate autorităţii, cumpărătorul este obligat la plata daunelor interese constituite din sumele reprezentând dobânzile şi penalităţile datorate pentru ratele scadente şi neachitate până la desfiinţarea contractului, precum şi penalităţile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale, prin urmare, s-a constatat în mod corect că în sarcina cumpărătorului nu mai există obligaţia de a achita dobânzile şi penalităţile aferente celei de a doua rate, întrucât desfiinţarea contractului s-a produs ca urmare a neachitării integrale a ratei nr. 2 şi a accesoriilor acesteia.
Astfel, sumele achitate de către pârâtul B.G.I. după data desfiinţării contractului reprezintă o sumă nedatorată, având în vedere dispoziţiile legale mai sus evocate, sens în care toate sumele pretinse de A.V.A.S. după data de 10 octombrie 2005, au fost constatate de instanţele de judecata ca fiind nelegale.
Pentru considerentele expuse, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materie, sens în care, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti şi va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 386 din 14 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.G.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 16/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1543/2011. Comercial → |
|---|
