ICCJ. Decizia nr. 17/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 17/2011
Dosar nr. 727/243/2008
Şedinţa publică de la 11 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A.P. SRL Hunedoara a chemat în judecată pe pârâta SC D.A.R. SRL Hunedoara pentru a fi obligată să pună în funcţiune canalizarea subterană privind evacuarea apelor menajere în canalul colector al Municipiului Hunedoara, cu obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în sumă de 1000 RON /pe fiecare zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a repara canalizarea, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, urmare a privatizării SC S. SA Hunedoara societatea reclamantă a cumpărat mai multe active - imobile - enumerate în dosarul Judecătoriei Hunedoara, după cum urmează:
- prin contractul imobilul din 20 februarie 2002 „Distileria de Gudroane";, prin contractul din 30 iunie 2003 a cumpărat clădire Remiză de locomotive, în suprafaţă construită de 116,50 mp şi teren aferent în suprafaţă de 7187,372 mp şi clădire depozit de naftalină în suprafaţă construită de 300 mp şi teren aferent în suprafaţă de 3029,66 mp., prin contractul din 06 august 2003 a cumpărat imobilul atelier de întreţinere, în suprafaţă construită de 228 mp şi teren aferent în suprafaţă de 3106,459 mp., iar prin contracte pârâta a cumpărat terenul aflat în vecinătatea reclamantei, prilej cu care s-a instituit un drept de servitute şi de acces la utilităţile din zonă - apă canalizare - în favoarea persoanelor juridice care deţin proprietăţi în zona fostei Distilerii de Gudroane.
Prin sentinţa civilă nr. 1333 din 21 mai 2008 a Judecătoriei Hunedoara s-a admis excepţia de necompetenţă materială, în temeiul art. 158 şi art. 159 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) din acelaşi cod şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în fond Tribunalului Hunedoara (în Dosarul nr. 727/243/2008), căruia i s-a trimis dosarul pentru continuarea judecăţii, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Prin sentinţa nr. 1894/CA/2009 din 21 octombrie 2009 a Tribunalul Hunedoara, secţia comercială, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea introdusă de reclamanta SC A.P. SRL în contradictoriu cu pârâta SC L.D.A.R. SRL şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.213 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare din 20 februarie 2002, reclamanta a cumpărat de la SC S. SA, activul atelier de întreţinere Distileria Gudroane, în conţinutul căruia la art. 4 din contract s-a prevăzut că vânzătorul se obligă să asigure cumpărătorului accesul la utilităţile existente (apă, canalizare) pe cheltuiala cumpărătorului.
S-a reţinut că pârâta SC L.D.A.R. SRL a cumpărat în anul 2003 de la SC S. SA - depozitul de smoală, staţia de distilare şi teren aferent menţionându-se în contract că accesul la utilităţile de canalizare - se instituie un drept de servitute şi de acces în favoarea persoanelor fizice şi juridice ce au proprietăţi în zonă conform planului de canalizare anexat la contractul de vânzare-cumpărare din 27 iunie 2003; dreptul de servitute menţionat în contract nu a fost înscris în cartea funciară.
S-a reţinut că, reclamanta pentru a uza de obligaţia de a face trebuia să dovedească existenţa unui drept încălcat şi a unei obligaţii corelative, însă, cele două societăţi, nu au stabilit raporturi juridice având ca obiect un drept propriu al reclamantei pe care să-1 fi încălcat parata.
Instanţa a constatat că din nicio probă nu a rezultat că pârâtei i-a fost îngrădit accesul reclamantei la reţeaua de canalizare şi nici că reţeaua de canalizare era funcţională la data achiziţionării imobilelor. Mai mult, din nicio probă nu a rezultat că pârâta a deteriorat reţeaua de canalizare presupusă funcţională la data cumpărării activelor, aceasta construindu-şi pe cheltuiala sa reţeaua de apă şi canalizare.
Instanţa a arătat că, în condiţiile în care reţeaua de canalizare era funcţională aşa cum susţine reclamanta, nimic nu o împiedica pe pârâtă să se racordeze la canalizarea existentă, nemaifiind nevoie saşi construiască propria canalizare
Din raportul de expertiză tehnică efectuată în cauză la cererea reclamantei nu s-a putut stabili cu certitudine traseul reţelei vechi de canalizare, şi nici dacă aceasta era funcţională în anul 2002.
Potrivit aceluiaşi raport de expertiză tehnică nu s-a putut stabili dacă pârâta ar fi avut vreo contribuţie la deteriorarea funcţionării canalizării, constatându-se că lucrările executate de pârâtă s-au realizat în urma obţinerii autorizaţiilor necesare însă numai la suprafaţă, respectându-se prevederile certificatului de urbanism, însă, nu s-a putut aprecia data colmatării reţelei vechi şi modalitatea în care s-a întrerupt canalizarea şi unde; de asemenea, expertul nu a putut să precizeze cine este responsabil pentru deteriorarea reţelei.
S-a avut în vedere că reclamanta nu a solicitat efectuarea unei expertize topografice, deşi această probă a fost pusă în discuţia părţilor în şedinţa publică de la 17 septembrie 2008, iar singura apărare a reclamantei pe care şi-a întemeiat acţiunea a fost dreptul de servitute stabilit prin contractul din 27 iunie 2003, drept care nu a fost înscris în cartea funciară şi în apărarea căruia ar fi avut la îndemână acţiunea confesorie de servitute şi nicidecum acţiunea în obligaţia de a face.
Împotriva sentinţei tribunalului, reclamanta a declarat apel solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii conform precizărilor depuse, cu obligarea pârâtei SC L.D.A.R. SRL Piteşti să repună în stare de funcţiune canalizarea menajeră existentă la data cumpărării activelor construcţiei şi terenul aferent, achiziţionate de la SC S. SA Hunedoara, întrucât această canalizare asigură evacuarea apelor uzate în canalul oraşului municipiului Hunedoara.
În subsidiar, a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului, deoarece cauza s-a soluţionat tară a se intra în cercetarea fondului, nefiind lămurite aspectele vizând existenţa canalizării menajere, în sensul stabilirii dacă aceasta era în stare de funcţionare şi de ce pârâta şi-a construit canalizarea.
A mai arătat, într-o amplă motivare, că pârâta a înfundat canalizarea menajeră existentă pentru imobilele cumpărate motiv pentru care a fost notificată pentru punerea în funcţiune a acesteia, însă aceasta nu recunoaşte vecinătatea cu societatea reclamantă, deşi societatea reclamanta a cumpărat proprietatea înaintea pârâtei, în atare condiţii, notificarea trimisă de pârâtă o apreciază ca fiind calomnioasă şi efectuată cu rea-credinţă.
În ce priveşte critici le pe fond aduse sentinţei atacate, apelanta a arătat că din probatoriul administrat în cauză, contractele de vânzare - cumpărare, expertiza tehnică şi anexele, a rezultat că la data cumpărării activelor a existat canalizare menajeră la Distileria de Gudroane şi Sera de Flori, iar prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat de SC S. SA cu pârâtă s-a instituit un drept de servitute de trecere în favoarea proprietarilor, inclusiv un drept de servitute de acces la utilităţile din zonă şi la canalizarea menajeră, în conţinutul căruia s-a prevăzut obligaţia pârâtei să evacueze apele fenolice posibil existente în reţeaua de canalizare fenolică, precum şi obligaţia pârâtei să dezactiveze canalizarea fenolică fără afectarea canalizărilor pluviale şi menajere; în ceea ce priveşte accesul la utilităţi, prin acelaşi contract, s-a instituit un drept de servitute a persoanelor fizice şi juridice care au proprietăţi în zonă.
În susţinerea apelului, reclamanta a mai arătat că a existat o canalizare menajeră în zonă, dar datorită sistematizărilor din zonă în prezent nu se mai poate delimita cu precizie punctul de racord, această canalizare a existat, deoarece, în opinia apelantei, au funcţionat în acel loc birouri unde au lucrat sute de salariaţi, active care nu puteau funcţiona fără să fie alimentate cu apă, aspect confirmat dintr-o planşă desenată unde este marcată distinct reţeaua de canalizare.
A mai arătat apelanta că în cererea adresată Primăriei Hunedoara de către pârâtă pentru eliberarea autorizaţiei de demolare a construcţiei cât şi la executarea lucrărilor de demolare nu s-au respectat prevederile impuse de proiectant; din concluziile raportului de expertiză şi adresa firmei de specialitate SC A.P. SA, a rezultat că, canalizarea menajeră a fost obturată şi colmatată cu pământ, căminele de vizitare fiind distruse de pe proprietatea pârâtei cu ocazia demolării construcţiilor şi nivelarea terenului cu buldozere.
Pârâta a solicitat autorizaţie numai pentru lucrările de suprafaţă cu toate că s-au desfiinţat fundaţii, betoane, ş.a.
A mai susţinut că nu s-a solicitat o expertiză topografică deoarece din raportul de expertiză specialitatea construcţii rezultă traseul vechii canalizări menajere, iar în legătură cu lucrarea de expertiză efectuată, reclamanta a arătat că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 208 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu a dat lămuririle necesare în legătură cu obiectul lucrării, nepermiţând pe parcursul executării lucrării efectuarea unor sondaje pe teren în scopul identificării exacte unde s-a colmatat canalizarea existentă de către expertul numit în cauză.
În ce priveşte construirea de către pârâtă a unei noi canalizări, aspect care a rezultat din adresa din 04 februarie 2009 a SC A.P. SA, aceasta nu mai corespunde cu traseul vechii canalizări, aspect relevant în Anexa 3.
Prin decizia nr. 68/A din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba –Iulia, secţia comercială, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.
S-a reţinut că actul invocat, ca şi temei al cererii reclamantei apelante, este contractul de vânzare - cumpărare din 27 iunie 2003 încheiat între o terţă persoană - SC S. SA - cu ocazia procesului de restructurare-privatizare al acestei - şi pârâta chemată în judecată, intimata din prezentul apel SC L.D.A.R. SRL, în conţinutul căruia s-au înserat o serie de clauze privitoare la dezafectarea canalizării fenolice a fostei Distilerii de Gudroane fără afectarea canalizărilor pluviale şi menajere din zonă, precum şi o clauză referitoare la instituirea unui drept de servitute de trecere în favoarea proprietarilor persoane fizice şi juridice, respectiv o servitute de acces la utilităţile din zonă, inclusiv canalizarea menajeră.
Instanţa de apel a constatat că între cele două societăţi nu s-au stabilit raporturi juridice având ca obiect un drept propriu al reclamantei, pe care pârâta să-l fi încălcat.
S-a reţinut că în contractul invocat nu a rezultat obligaţia concretă a pârâtei de a pune în funcţiune canalizarea subterană existentă pentru evacuarea apelor menajere în favoarea reclamantei pentru ca neîndeplinirea acestei obligaţii să justifice admiterea acţiunii în forma în care a fost formulată.
Singurul drept pe care reclamanta îl putea opune pârâtei, conchide instanţa de apel, era un drept de servitute şi unul de acces la utilităţi asumat prin contractul sus menţionat, drept, pe care, chiar dacă reclamanta nu şi l-a înscris în cartea funciară avea la îndemână acţiunea reală prin care să-şi ocrotească sau să-şi valorifice dreptul de servitute.
În caz de refuz reclamanta putea solicita instanţei obligarea pârâtei să-i permită accesul la utilităţi şi nu obligarea la punerea în funcţiune a unor canalizări dintr-o zonă industrială asupra cărora există o mare incertitudine cu privire la funcţionalitatea lor având în vedere că au fost evacuate cu mulţi ani în urmă inclusiv apele uzate, rezultate de la Distileria de Gudroane a SC S. SA Hunedoara.
În ce priveşte culpa pârâtei în colmatarea fostei evacuări de ape uzate şi menajere, în cauză nu s-a putut dovedi nici dacă canalizarea era pe deplin funcţională la data cumpărării în 2002 şi nici împrejurarea dacă pârâta are sau nu vreo contribuţie în deteriorarea acestei canalizări.
S-a constatat că pârâta şi-a executat propria canalizare şi a efectuat lucrări numai la suprafaţă cu obţinerea autorizaţiilor necesare, iar traseul vechii canalizări este incert la ora actuală neputându-se determina cu certitudine unde s-a produs colmatarea acesteia şi din vina cui s-a produs.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc .civ., solicitând, în principal, în temeiul art. 312, alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi obligarea pârâtei-intimate să repună în stare de funcţionare canalizarea menajeră existentă la data cumpărării imobilelor.
În subsidiar, a solicitat, în baza art. 312 alin (3) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei nr. 68/A/2010, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât apelul a fost soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, iar decizia pronunţată nu cuprinde elementele prevăzute de art. 261 alin (1) pct. 5 şi anume motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
1. Prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cu indicarea prevederilor din acte normative sau înscrisurile depuse la dosarul cauzei, astfel nu se face nicio referire la concluziile scrise depuse de recurentă în şedinţa din 26 mai 2010 şi la înscrisurile anexate, potrivit cărora a rezultat următoarele:
Prin cele trei contracte de vânzare-cumpărare s-a asigurat dreptul reclamantei de servitute şi de acces la utilităţile existente -canalizare, la data vânzării-cumpărării activelor a existat o canalizare menajeră în stare de funcţionare, cu obligaţia pârâtei cu obligaţia să menţină în stare de funcţionare canalizarea menajeră (Anexa nr. 3) înserată în contractul de vânzare-cumpărare din 27 iunie 2003 semnat de pârâta-intimată şi însuşit tară obiectiuni.
Prin nerespectarea clauzelor contractuale şi ale dispoziţiilor art. 577 şi 578 C.civ. de către pârâtă s-a dovedit culpa acesteia în sensul că a demolat construcţiile cumpărate, prin lucrările executate la suprafaţă, a nivelat terenul şi a distrus căminele de vizitare, în atare condiţii a scos din funcţiune canalizarea menajeră existentă la data cumpărării imobilelor.
În baza autorizaţiei de desfiinţare din 21 octombrie 2003 eliberată de Primarul municipiului Hunedoara, pârâta - intimată a executat lucrările de demolare-dezafectare a unor imobile, fără să ţină cont de avizele şi acordurile necesare prevăzute în certificatul de urbanism din 14 octombrie 2003 (avize şi acorduri privind utilităţile şi infrastructura - privind alimentarea cu apă, alimentare cu energie electrica, canalizare) şi nu a respectat obligaţiile din caietul de sarcini şi memoriul tehnic, respectiv nu a predat amplasamentul constructorului pe baza de proces - verbal din conţinutul căruia să rezulte prezenta sau absenţa reţelelor supraterane şi subterane în zonă.
2. Critici subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.:
Instanţa de apel a făcut o interpretare eronată a actelor juridice deduse judecăţii, respectiv a actelor de vânzare cumpărare invocate în motivarea căruia recurenta a susţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare din 27 iunie 2003, pârâta-intimată s-a obligat să instituie un drept de servitute şi acces la utilităţi în favoarea - de către SC S. SA - persoanelor fizice şi juridice (printre care şi reclamanta) care au proprietăţi în zonă; de asemenea, prin contractele de vânzare-cumpărare, pârâta în calitate de cumpărător SC L.D.A.R. SRL s-a obligat să evacueze apele fenolice posibil existente în reţeaua de canalizare fenolică (Anexa nr. 4 la contract), tară afectarea canalizării pluviale şi menajere (Anexa nr. 3 la contractul de vânzare-cumpărare din 27 iunie 2003), clauze contractuale care potrivit art. 969 C. civ.,potrivit căruia convenţiile legal tăcute au putere de lege între părţile contractante, iar interpretarea clauzelor unor asemenea convenţii se face în conformitate cu dispoziţiilor art. 970 C.civ..
Mai susţine recurenta, în baza art. 634 C. civ. proprietara fondului supus servitutii (pârâta-intimată) nu trebuia să execute lucrări care să scoată din funcţiune canalizarea, aşa încât s-a împiedicat exercitarea servitutii de către societatea reclamantă.
3. Criticile subsumate art. 304 alin (1) pct. 9 C. proc. civ., formulate de recurentă vizează pronunţarea deciziei recurate cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În susţinerea acestor critici recurenta arată că hotărârea atacată nu este motivată în drept, nu sunt invocate actele normative incidente, aplicaţie obligatorie pentru a conferi suport legal soluţiei pronunţate, astfel, contrar concluziilor scrise, depuse de reclamantă şi aînscrisurilor depuse (contracte de vânzare-cumpărare ale ambelor societăţi, precizările vânzătoarei SC S. SA, precizările SC A.P. SA Centrul Operaţional Hunedoara -firmă de specialitate care administrează alimentarea cu apă şi canalizarea municipiului) în considerentele hotărârii nu se face nici o referire la prevederile art. 626 C. civ., în sensul că cele două fonduri au aparţinut aceluiaşi proprietar, la art. 577-578 C. civ., situaţia naturală a locurilor unde sunt situate fondurile după cumpărare, la dispoziţiile art. 588 C. civ, chiar dacă nu există o convenţie între cei doi proprietari care au cumpărat - părţile din prezentul litigiu - conform clauzelor contractelor, aceştia au obligaţii unul faţă de altul.
Recurenta critică soluţia din apel în sensul că în mod greşit s-a constatat că între cele două societăţi nu s-au stabilit raporturi juridice având ca obiect un drept propriu al reclamantei care să-l fi încălcat pârâta, deoarece din clauzele contractului de vânzare-cumpărare al imobilelor pârâta-intimată s-a obligat să asigure un drept de servitute de trecere şi de acces la utilităţi - canalizare, pentru SC S. SA şi persoanele fizice şi juridice care au proprietăţi în zonă, s-a mai obligat să dezafecteze canalizarea fenolică (Anexa nr. 4 la contract), tară să afecteze canalizarea menajeră şi pluvială (Anexa nr. 3 la acelaşi contract din 27 iunie 2003); a mai susţinut că pârâta-intimată a executat lucrări de demolare (dezafectare) a unor construcţii, fără să ţină cont de obligaţia asumată prin contract şi astfel s-au încălcat dispoziţiile art. 634-635 C. civ., în sensul că s-a scos din funcţiune canalizarea existentă Ia data cumpărării activelor, care trebuia menţinută în funcţiune, conform obligaţiei asumate.
Şi, în sfârşit, recurenta mai arată că recomandarea instanţei de apel privind acţiunea reală prin care să-şi valorifice şi să-şi ocrotească dreptul de servitute, precizează că accesul lor la utilităţi-canalizare le este asigurat, întrucât imobilele părţilor din proces, sunt situate în amonte, canalizarea pleacă de pe proprietatea reclamantei spre canalul colector, dar nu poate fi valorificat întrucât canalizarea este scoasă din funcţiune de pe proprietatea pârâtei-intimate situată în aval, cu toate că avea obligaţia să o menţină în stare de funcţionare, conform clauzelor contractuale; incertitudinea cu privire la funcţionalitatea canalizării menajere la data vânzării-cumpărării imobilelor, în anii 2002-2003, este eliminată de precizările SC A.P. SA - firmă de specialitate care are ca obiect alimentarea cu apă şi canalizarea municipiului Hunedoara -ale SC M.S. SA Hunedoara care a vândut imobilele şi din obligaţia asumată de pârâta-intimată să menţină în stare de funcţionare canalizarea menajeră cu ocazia dezafectării canalizării fenolice.
1. În ce priveşte primul motiv de nelegalitate invocat de recurentă, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea deciziei atacate, Înalta Curte constată că, instanţa de apel a examinat cauza sub toate aspectele, stabilind o situaţie de fapt corectă căreia i s-au aplicat textele legale incidente, pe de o parte, iar, pe de altă parte, instanţa de apel a avut în vedere întregul probatoriu administrat în cauză, în raport cu care a dat o hotărâre legală şi temeinică. Astfel, printr-o examinare riguroasă, instanţa de apel a constatat corect că acţiunea reclamantei -obligaţia de a face-nu justifică încălcarea vreunui drept propriu şi din examinarea clauzelor contractului evocat nu a rezultat o obligaţie concretă a pârâtei faţă de reclamantă.
Or, pentru a putea fi incident motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia criticată trebuie să nu conţine motivele pe care şi-a întemeiat instanţa de apel soluţia, sau când motivele pe care le-a avut instanţa sunt contradictorii şi/sau străine pricinii, ceea ce nu este cazul în speţă, având în vedere considerentele mai sus expuse.
De altfel criticile formulate de recurentă vizează aspecte de netemeinicie şi se referă la situaţia de fapt deja stabilită şi care nu pot forma obiectul unui control judiciar din perspectiva motivelor de nelegalitate.
2. Referitor la critica recurentei vizând interpretarea greşită a instanţei a contractului invocat în cauză, de asemenea, Înalta Curte urmează să o respingă, întrucât în cuprinsul contractului evocat nu rezultă nicio obligaţie concretă a pârâtei în sensul punerii în funcţiune a canalizării subterane existentă pentru evacuarea apelor menajere în favoarea reclamantei pentru neîndeplinirea acestei obligaţii să justifice admiterea acţiunii reclamantei în sensul în care a fost formulată.
Prin urmare, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 969 C. civ. raportat la dispoziţiile art. 970 din acelaşi cod, dând o interpretare corectă a actului juridic încheiat, supus judecăţii; singurul drept pe care îl poate invoca reclamanta este acela de a opune pârâtei un drept de servitute şi acces la utilităţi asumat prin contractul evocat, reclamanta având la îndemână acţiunea reală prin care să-şi valorifice dreptul de servitute sau să îl ocrotească.
Critici le vizând situaţia de fapt, executarea lucrărilor de demolare, dezafectare, invocarea unor înscrisuri deja examinate de instanţa de apel, nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat, întrucât acestea vizează aspecte de netemeinicie, şi nu de nelegalitate în sensul dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
În cadrul aceloraşi critici, recurenta invocă încălcarea art. 634 C. civ., care vizează dreptul proprietarului fondului aservit de a-şi exercita dreptul de proprietate, pe care Înalta Curte urmează să le înlăture ca nefondate, întrucât obiectul cauzei dedus judecăţii se referă la obligaţia de a face, ceea ce excede cadrului procesual stabilit.
3. În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de recurs Înalta Curte, constată, de asemenea, că nu este fondat, întrucât, textele legale pretins a fi încălcate - art. 634 - 635 C. civ. - nu sunt incidente în speţă, pentru considerentele anterior arătate.
În consecinţă Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ, urmează să-l respingă ca atare.
Conform art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată, în sumă de 573,42 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta -reclamantă SC A.P. SRL Hunedoara împotriva deciziei nr. 68/A din 2 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Obligă recurenta să plătească intimatei - pârâte SC L.D.A.R. SRL Hunedoara suma de 573,42 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1736/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 16/2011. Comercial → |
|---|
