ICCJ. Decizia nr. 16/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 16/2011
Dosar nr. 841/35/2007
Şedinţa publică de la 11 ianuarie 2011
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de arbitrare înregistrată din 14 decembrie 2005 formulată de reclamanta SC T. SRL Oradea a solicitat obligarea pârâtei SC E.R. SRL Oradea la plata sumei de 327.542,95 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor de antrepriză conform contractelor de subantrepriză din 3 mai 2005 şi din 27 iunie 2005, precum şi a dobânzii comerciale stabilită la art. 3 din O.G. nr. 9/2000 - modificată şi completată cu Legea nr. 356/2002 şi la 0,1 % din suma datorată cu titlu de clauză penală pentru fiecare zi de întârziere începând de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.
Prin cererea reconventională pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 104.051,92 euro penalităţi ca urmare a executării cu întârziere a celor două contracte încheiate de părţile din litigiu, suma de 54.462,15 euro diferenţă preţ pentru balastiere suplimentară efectuată de către un alt subantreprenor - SC D.P. SA - ca urmare a neefectuării lucrării de către reclamantă şi suma de 4.503,11 euro daune pentru efectuarea necorespunzătoare a unor lucrări.
Prin hotărârea arbitrală din 5 martie 2007 a Tribunalului Arbitrai de pe lângă Camera de Comerţ şi industrie Bihor a fost respinsă acţiunea reclamantei şi a fost admisă cererea reconventională formulată de pârâtă şi a fost obligată reclamanta la 16.766,18 euro penalităţi de întârziere, cu 12.925 RON cheltuieli de judecată şi taxă de timbru în sumă de 7985 RON, onorariu expert în sumă de 2940 RON şi onorariu avocat de 2000 RON.
Împotriva hotărârii arbitrale, reclamanta SC T. SRL Oradea a formulat acţiune în anularea acesteia.
Prin sentinţa nr. 2 din 26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC T. SRL Oradea în contradictoriu cu SC E.R. SRL Oradea şi în consecinţă a anulat hotărârea arbitrală din 5 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Arbitrai de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bihor şi a stabilit termen pentru soluţionarea cauzei pe fond la 22 septembrie 2007, cu citarea părţilor.
S-a reţinut, în considerentele sentinţei, că motivele invocate de reclamantă intră sub incidenţa prevederilor art. 358 şi 364 lit. i) C. proc. civ., fiind încălcată ordinea publică, bunele moravuri şi dispoziţiile imperative ale legii, împrejurări care conduc la desfiinţarea hotărârii arbitrale.
Ulterior promovării acţiunii în anulare, împotriva pârâtei SC E.R. SRL Oradea s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei, la cererea creditoarei T.S.K. Budapesta, prin sentinţa nr. 1758/F din 17 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 6185/111/2009. Prin aceeaşi sentinţă a fost numit administrator judiciar E.I. Oradea.
Prin încheierea din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere cererea de suspendare formulată de reclamantă şi cererea de disjungere a acţiunii reconvenţională formulată de pârâtă SC E.R. SRL - a suspendat judecarea acţiunii principale în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi a disjuns în temeiul art. 165 C. proc. civ. cererea reconvenţională formulată de pârâtă fixând termen de judecată la data de 25 octombrie 2010, pentru când părţile au avut termenul în cunoştinţă. A pus în vedere administratorului judiciar al pârâtei să depună la dosar, în scris, poziţia administratorului faţă de acţiunea reconvenţională, în sensul susţinerii sau nu a acesteia. S-a suspendat judecarea prezentei acţiuni în anulare până la soluţionarea recursului declarat de reclamantă împotriva încheierii din 11 octombrie 2010.
Împotriva acestei încheieri reclamanta SC T. SRL Oradea a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate, întrucât a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, critici subsumate pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., în argumentarea cărora susţine că acţiunea principală împreună cu cererea reconvenţională formează un tot unitar, nefiind posibilă judecarea separată a cererii reconvenţionale atâta vreme cât cererea principală a fost suspendată - sens în care menţionează ca practică judiciară soluţia dată în Dosarul nr. 8965/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil şi ca neîntemeiat susţinând în considerente că împotriva încheierii nu se poate face recurs decât odată cu fondul, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind mijloace de apărare.
Recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Criticile formulate se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încheierea a fost dată cu încălcarea principiului disponibilităţii şi a dispoziţiilor art. 120 din acelaşi cod.
Potrivit dispoziţiilor art. 165 C. proc. civ., în orice stare a judecăţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socoteşte că numai una din ele este în stare de judecată şi că obiectul acţiunii reconvenţionale îl constituie pretenţii datorate în baza contractelor încheiate şi poate fi judecată în continuare.
Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii insolventei, se suspendă de drept toate procesele aflate în curs de judecată.
În considerarea dispoziţiilor anterior menţionate, instanţa de apel a procedat corect prin suspendarea judecării cererii principale în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 la cererea reclamantei, iar în ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâtă a apreciat legal şi temeinic că poate fi judecată în continuare.
Este adevărat că ulterior încheierii supusă recursului, ceea ce excede cadrului procesual stabilit, prin încheierea din 25 octombrie 2010 dată în acelaşi dosar s-a dispus suspendarea judecării cererii reconvenţionale până la soluţionarea irevocabilă a recursului declarat, dar această măsură a fost luată în conformitate cu poziţiile părţilor consemnate în această încheiere, în sensul că reclamanta a solicitat suspendarea judecării cauzei conform art. 244 alin. (1) C. proc. civ., iar partea adversă a precizată că lasă la aprecierea instanţei măsura suspendării.
În acelaşi sens de precizat că, odată luată măsura suspendării în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. - în şedinţa de la 25 octombrie 2010 reclamanta a solicitat suspendarea în temeiul acestui articol aspect consemnat în încheierea de şedinţă de la 25 octombrie 2010 - nu se mai poate reveni asupra ei, întrucât dispoziţiile alineatului ultim al acestui articol au caracter imperativ , impunând ca starea de suspendare să dureze până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile în cealaltă pricină.
Prin urmare, raportându-ne numai la încheierea recurată din 11 octombrie 2010, în mod legal instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi cele privind cererea reconvenţională, situaţie în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC T. SRL Oradea împotriva încheierii din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 17/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1544/2011. Comercial → |
|---|
