ICCJ. Decizia nr. 1569/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1569/2011
Dosar nr. 2603/99/2008
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, la data de 9 mai 2008, nr. 2603/99/2008, reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iaşi a chemat în judecată pârâta E. ON Moldova S.A. Bacău, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri, prin care: să oblige pârâta la ridicarea stâlpilor de reţea de tensiune medie aflaţi pe terenul proprietate a reclamantei, situat în şos. Nicolina. nr. 150; să oblige pârâta la încheierea unui contract cu reclamanta privind dreptul de folosinţă asupra suprafeţei de teren ocupată de stâlpii de reţea până la momentul ridicării reţelei de pe terenul proprietatea reclamantei şi să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2009. reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iaşi a depus la dosar precizare de acţiune privind contravaloarea dreptului de folosinţă, respectiv, 4 Euro/m.p. lunar, pentru suprafaţa de 3.917.452 m.p.
Prin sentinţa nr. 107/ COM, pronunţată la data de 26 ianuarie 2010, Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ a respins, ca fiind nefondată, cererea formulată de către reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iaşi. în contradictoriu cu pârâta SC E.O.M.D. SA Bacău.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă. următoarele:
Prin cererea sa de obligare a pârâtei la încheierea unui contract privind folosinţa terenului, reclamanta urmăreşte. în fapt. substituirea de către instanţă a consimţământului pârâtei la întocmirea convenţiei- cadru prevăzute de art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007. Dar. până în prezent, Guvernul nu a emis hotărârea prin care să aprobe conţinutul acestei convenţii-cadru, urmând a fi respins acest capăt de cerere pentru absenţa cadrului legal de reglementare.
Din interpretarea logică a dispoziţiilor art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, rezultă că este posibilă eliberarea unor amplasamente şi modificarea instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice, sub condiţia suportării cheltuielilor de către cel care a generat modificarea.
Din moment ce reclamanta este cea care solicită modificarea reţelei electrice prin adoptarea unei soluţii tehnice ce presupune îndepărtarea stâlpilor şi cablurilor electrice de pe terenul său, îi revine şi sarcina de a achita costurile ce decurg dintr-o asemenea operaţiune. Dar reclamanta nu a dovedit că a intenţionat în mod efectiv şi serios să abordeze în acest fel relaţia sa cu pârâta, neexistând probe că s-ar fi încercat ajungerea la un acord echitabil pentru ambele părţi.
Tribunalul a apreciat că nefondat este şi cel de-al treilea capăt de cerere promovat de către reclamantă, ce vizează obligarea pârâtei la achitarea de despăgubiri, în primul rând reţinând că reclamanta nu a precizat nicio activitate realizată de către pârâtă care i-ar fi produs daune.
Astfel, s-a reţinut că nu s-a demonstrat în litigiu că pârâta a executat lucrări de realizare sau retehnologizare a capacităţii energetice amplasate pe proprietatea reclamantei ori lucrări pentru asigurarea funcţionării normale a acestei capacităţi şi că, în cursul efectuării acestora: a depozitat pe terenurile necesare executării lucrărilor, materiale, echipamente, utilaje; a desfiinţat culturi sau plantaţii. construcţii sau alte amenajări existente ale reclamantei ori numai le-a restrâns; a oprit sau a restrâns activităţi ale reclamantei.
Presupusele daune invocate de către reclamantă (lipsirea de folosinţa efectivă a 4.000 m.p. teren, afectarea gravă a activităţii sale comerciale. împiedicarea extinderii construcţiilor sale şi accesului în unele dintre acestea, afectarea sănătăţii angajaţilor şi a recoltelor terenului) nu au fost şi confirmate prin probe concludente şi. în plus. nu au ca izvor exercitarea de către pârâtă a drepturilor de uz şi servitute.
De altfel, nici nu s-ar putea reţine vreo culpă în sarcina pârâtei rezultată din existenţa reţelei electrice întrucât edificarea acesteia a avut loc mult anterior dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă (în urmă cu 40 de ani) iar pârâta, ca operator de distribuţie (în definiţia dată de art. 3 pct. 34 din Legea nr. 13/2007) nu răspunde decât de operarea, asigurarea întreţinerii şi dezvoltarea reţelei de distribuţie.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel. în termen, reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iaşi, la data de 22 martie 2010. motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la termenul de judecată din data de 26 aprilie 2010.
Prin decizia nr. 84, pronunţată la data de 08 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a respins apelul declarat de SC A.J.C.A.M. SRL Iaşi împotriva sentinţei nr. 107/ COM din 26 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, sentinţă pe care a păstrat-o.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Instanţa de apel şi-a însuşit argumentaţia instanţei de fond în interpretarea sintagmei „sunt şi rămân”, prevăzută de art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, astfel că, pentru terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie construite înainte de anul 2007 nu mai este nevoie a se face dovada dreptului de proprietate.
În speţa de faţă, la momentul construirii reţelei electrice, terenul aparţinea proprietăţii publice a statului, regim juridic perpetuat prin actele normative de după anul 1989, inclusiv prin Legea nr. 13/2007: Legea nr. 213/1998, anexă, pct. 14 reţelele de transport a energiei electrice; H.G. nr. 627/2000 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Electricitate S.A. şi Legea nr. 318/2003, art. 37 alin. (4)- „Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului”.
Cu privire Ia o posibilă mutare a reţelei electrice de pe proprietatea apelantei, s-a reţinut că expertul tehnic a susţinut că nu este posibilă, motivat de faptul că proprietatea apelantei se învecinează cu terenuri proprietate privată şi Şoseaua Nicolina. A mai precizat expertul că o variantă de mutare a reţelei electrice poate fi găsită doar prin înţelegerea părţilor implicate, însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, cu respectarea dispoziţiilor art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, referitoare la suportarea cheltuielilor aferente.
În ceea ce priveşte limitarea exercitării dreptului de proprietate pe suprafaţa afectată de reţeaua electrică, apelanta, prin cererea de chemare în judecată, a invocat imposibilitatea extinderii construcţiilor şi aleilor de trafic, precum şi afectarea sănătăţii salariaţilor, însă, aşa cum a reţinut şi Tribunalul, nu a produs dovezi în acest sens.
În ceea ce priveşte convenţia, cadru de reglementare a folosinţei terenului afectat de reţeaua electrică, instanţa de apel a reţinut că nu poate substitui consimţământul uneia din părţi în absenţa punerii în aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iaşi, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, ca netemeinică şi nelegală, şi, pe cale de consecinţă. admiterea acţiunii societăţii sale.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta- reclamantă a invocat, în esenţă, următoarele motive:
1. În privinţa lipsei de folosinţă a terenului afectat de linia electrică de medie tensiune, susţine recurenta-reclamantă că dobânditorul unui imobil prin procedura de achiziţie publică dobândeşte dreptul de proprietate liber de orice sarcini, devenind proprietarul deplin al întregului imobil achiziţionat.
În acest sens, prevederile legislaţiei comunitare garantează şi protejează dreptul de proprietate, impunând ca cel ce generează vreo limitare a exercitării depline a acestui drept să fie supus la despăgubirea proprietarului pentru întreg prejudiciul creat (prevederile art. 1 din Protocolul Adiţional 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).
Arată recurenta- reclamantă că este, însă, mai presus de orice îndoială că orice invocare a interesului public sau a cazului de utilitate publică trebuie să aibă la bază actele doveditoare care să ateste legalitatea edificării unor lucrări de utilitate publică, respectiv, existenţa autorizaţiilor şi aprobărilor legale pentru acestea.
În condiţiile în care acest lucru nu este dovedit, nu se poate invoca legalitatea îngrădirii dreptului său de proprietate.
Astfel, susţine recurenta - reclamantă, este în imposibilitatea utilizării eficiente a suprafeţei de teren, dreptul de proprietate al societăţii fiindu-i impuse limitări ale dreptului de construire în jurul instalaţiilor electrice, ce o împiedică în extinderea construcţiilor sau căilor de acces, ce ar conduce la o îmbunătăţire şi eficientizare a activităţii societăţii sale.
Apar ca vădit neîntemeiate şi nelegale motivările instanţei de apel referitoare la nedovedirea prejudiciului creat ca urmare a lipsei de folosinţă a întregii suprafeţe de teren aflată în proprietate. Pe această suprafaţă de teren societatea- recurentă nu poate efectua nici o lucrare de amenajare sau construire, fiind lipsită de posibilitatea de a asigura dezvoltarea activităţii.
2. În privinţa interpretării de către instanţa de apel a prevederilor Legii nr. 13/2007 referitoare la proprietatea publică a statului în privinţa terenurilor afectate de reţelele electrice de distribuţie, susţine recurenta-reclamantă că nu există actele care să ateste legala edificare a liniei de medie tensiune, ce afectează dreptul de proprietate al societăţii sale.
În lipsa edificării liniei de medie tensiune cu respectarea legislaţiei în vigoare, toate drepturile invocate de intimată formulate şi reţinute de instanţa de fond nu au un suport legal, îngrădirea dreptului de proprietate al societăţii noastre fiind în mod evident abuzivă.
Deşi a reţinut în motivarea deciziei recurate faptul că trebuia edificată linia electrică în cauză cu respectarea normelor legale în vigoare la acea dată, instanţa de apel a reţinut în mod netemeinic şi nelegal faptul că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 41 din Legea nr. 13/2007.
3. În privinţa solicitării obligării SC E.O.M.D. SA la ridicarea/mutarea liniei electrice de pe terenul proprietatea societăţii sale susţine recurenta- reclamantă că în mod vădit neîntemeiat instanţa de apel a respins şi acest capăt de cerere, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile speţei, şi nu s-a făcut dovada edificării reţelelor electrice cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată.
Prin urmare, nu se poate invoca vreun drept (de servitute de trecere, superficie, proprietate), cât timp, în lipsa autorizaţiilor necesare, lucrarea este edificată fără respectarea prevederilor legale.
Nu subzistă, aşadar, cauza de utilitate publică ce este prevăzută ca temei al îngrădirii dreptului de proprietate.
Pe cale de consecinţă, o eventuală obligare a societăţii sale de suportare a costurilor mutării/ridicării liniei electrice este mai mult decât nejustificată, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 13/2007 în privinţa unei linii electrice dezactivate.
4. În privinţa obligării societăţii, intimate la încheierea unui contract/convenţie, cadru de folosire a terenului proprietatea societăţii sale până la ridicarea instalaţiei de pe terenul SC A.J.C.A.M. SRL, se arată că, interpretând eronat prevederile legale în materie, instanţa de apel a respins şi acest capăt de cerere, motivând în acest sens atât aplicabilitatea art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007, cât şi imposibilitatea substituirii consimţământului uneia dintre părţi.
Or, în condiţiile în care Guvernul nu a aprobat o convenţie, cadru în această privinţă, o astfel de convenţie poate fi încheiată în condiţiile dreptului comun.
Pe cale de consecinţă, constatarea instanţei de apel a imposibilităţii încheierii unei astfel de convenţii, în lipsa cadrului legal, este netemeinică şi nelegală. în condiţiile în care, potrivit dreptului comun, se pot încheia contracte sau convenţii în privinţa dreptului de folosinţă a unei teren.
La data de 28 februarie 2011, intimata - pârâtă SC E.O.M.D. SA Bacău a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Recursul este nefondat, în limitele şi pentru motivele ce se vor expune în continuare:
Un prim aspect ce se impune a fi clarificat este acela că, analiza recursului declarat de reclamantă se va efectua strict în limitele criticilor ce au făcut obiectul analizei instanţei de apel, iar nu şi a acelora ce au fost invocate „omisso medio”, direct în faţa instanţei de apel.
Astfel, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, si care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul cât si recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii cailor de atac si se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat. în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel.
Raţiunea constă în aceea că, numai în acest fel se va respecta principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oara de instanţa învestită cu calea extraordinară de atac.
Înalta Curte reaminteşte că principiul „non omisso medio” reprezintă, de asemenea, o aplicaţie a modalităţii în care autoritatea de lucru judecat se manifestă în cadrul aceluiaşi proces, câtă vreme aspectele dezlegate de prima instanţă şi nesupuse cenzurii instanţei de apel nu mai pot face obiect de critică în calea de atac subsecventă, a recursului .
În cauza dedusă judecăţii, recurenta şi-a rezumat criticile la următoarele aspecte: inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 13/2007 conform principiului neretroactivitaţii legii civile, raportat la data la care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, faptul că simpla evocare a prevederilor actului normativ de către intimată nu-i un drept asupra terenului; lipsa dovezii înfiinţării legale a capacităţii energetice, respectiv, a unei autorizaţii legale de construire pentru reţeaua electrică şi a oricărei documentaţii ceea ce duce, implicit, la inaplicabilitatea Legii nr. 213/1998 şi a Legii nr. 13/2007, precum şi la imposibilitatea invocării unui drept de servitute.
Aşa fiind, pentru argumentele arătate în precedent, obiectul analizei instanţei de recurs va fi limitat la controlul legalităţii în limitele arătate.
Analizând recursul reclamantei, strict prin prisma motivelor ce pot face obiectul analizei în condiţiile anterior arătate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În anul 2001, urmare încheierii contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 10755/2001, de B.N.P. „Stela Bădărău”, recurenta-reclamantă S.C. AJC Ana Măria SRL Iaşi a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 65.288,71 m.p., situat în Municipiul Iaşi, şos. Nicolina, nr. 150, grevat de existenţa unei reţele electrice de medie tensiune, dată în exploatare din anii 1968- 1969.
Rezultă că, la data dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului 82001 de către reclamantă, reţeaua electrică era deja edificată. cei 12 stâlpi aflându-se amplasaţi pe terenul în discuţie, ceea ce denotă că reclamanta a avut perfect cunoştinţă de situaţia terenului pe care l-a achiziţionat.
Mai mult, la momentul edificării reţelei electrice, aşa cum în mod corect s-a reţinut şi de către instanţele anterioare, terenul pe care acestea au fost amplasate, aparţinea domeniului public al statului, regim juridic ce a fost preluat prin toate actele normative ce s-au succedat în materie (Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, care la pct. 14 din anexă prevede printre bunurile ce constituie domeniul public al statului ca făcând parte şi reţelele electrice, OUG nr. 63/1998 privind energia electrică, art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 a energiei electrice, art. 41 din Legea nr. 13/2007), motiv pentru care reclamanta nu poate invoca necunoaşterea legii în obţinerea dreptului pretins prin acţiunea dedusă judecăţii.
În atare situaţie, în care atât regimul juridic reţelelor cât şi al terenului pe care acestea sunt amplasate în discuţie, fiind reţele edificate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, este determinat prin lege, toate aserţiunile recurentei cu privire la pretinsa lipsă a dovezii existenţei unei autorizaţii de construire nu pot fi primite, prevederile legale fiind clare: „Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului” (art. 41 alin. (4)).
Aşa fiind, criticile recurentei ce vizează inaplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr. 13/2008 sunt nefondate, prevederi care, de altfel, au fost invocate ca temei de drept chiar prin acţiunea adresată instanţei.
Nefondate apar şi criticile prin care recurenta invocă nelegala respingere a petitului privind obligarea pârâtei la încheierea unei convenţii prin care să se stabilească condiţiile în care poate fi exercitat dreptul de folosinţă asupra terenului pe care se află amplasată reţeaua electrică.
Astfel, potrivit art. 16 alin. (5), (6) din lege: „(5) Exercitarea drepturilor de uz si de servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice, care se vor realiza după intrarea in vigoare a prezentei legi, se face in conformitate cu regulile procedurale privind condiţiile si termenii referitori la durata, conţinutul si limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute intr-o convenţie-cadru, precum şi pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor si a despăgubirilor şi a modului de plată a acestora, care se aprobă, impreună cu convenţia-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi. (6) Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute de către titularii de licenţe si autorizaţii pot solicita incheierea de convenţii, conform prevederilor alin. (5)”.
Aceste prevederi nu au incidenţă în cauza dedusă judecăţii. fiind aplicabile numai pentru capacităţile energetice realizate după intrarea în vigoare a acestei legi. Or, în speţă, instalaţiile energetice aflate pe terenul proprietatea recurentei-reclamante, pentru care aceasta solicită încheierea unui contract, sunt realizate în perioada anilor 1968-1969. ^
În plus, solicitarea reclamantei pentru încheierea unei asemenea convenţii a fost limitată numai pentru perioada de până la ridicarea ori mutarea stâlpilor de pe teren, fiind strict legată de soluţia dată petitului principal, acela de „ridicare a stâlpilor de înaltă tensiune de pe terenul proprietatea reclamantei, situat (..)”.
Cum, dezlegarea dată peticului principal ce viza acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât în apel nu a existat o critică a soluţiei primei instanţe pentru această chestiune şi această cerere urmează a avea aceeaşi rezolvare, fiind strâns legată de soluţia primită de primul petit.
În privinţa celorlalte motive ce vizează: reţinerile instanţei de apel cu privire la nedovedirea prejudiciului, la lipsa de folosinţă a terenului. încălcarea art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la ridicarea/mutarea liniei electrice nu vor putea face obiectul controlului de legalitate, în contextul în care, aşa cum s-a mai arătat, au fost invocate „omiso medio”.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.J.C.A.M. SRL Iaşi împotriva deciziei nr. 84 din 08 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1541/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1571/2011. Comercial → |
|---|
