ICCJ. Decizia nr. 1541/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1541/2011
Dosar nr. 19636/3/2006
Şedinţa publică din 12 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta F.R.F., în contradictoriu cu pârâta SC W.I. SRL a solicitat obligarea acesteia la plata sumei prevăzută în art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, respectiv 20% din încasările realizate din pronosticurile sportive, estimate la valoarea de 1.500.000.000 lei, astfel cum s-a precizat ulterior.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 8160 din 2 iulie 2008 a admis acţiunea formulată de reclamanta F.R.F. obligând pârâta SC W.I. SRL să plătească reclamantei suma de 1.500 lei reprezentând pretenţii şi 1805,40 lei cheltuieli de judecată. Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 4 septembrie 2008 s-a dispus în temeiul art. 281 C. proc. civ. îndreptarea erorii materiale din sentinţa nr. 8160/2008, în sensul menţionării corecte a sumei la plata căreia a fost obligată pârâta, respectiv "1.500.000.000" lei în loc de „1.500" lei.
Prima instanţă a reţinut că art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 prevede că una dintre sursele de finanţare a federaţiilor sportive naţionale este procentul de 20% din încasările realizate din pronosticuri sportive, urmare a realizării de competiţii de gen pentru ramura respectivă, organizate în campionatele naţionale din alte ţări, de federaţiile şi organismele sportive internaţionale, precum şi în Cupa României, iar din probele administrate, respectiv expertiza contabilă şi cea tehnică efectuate în cauză s-a stabilit că nu s-au putut evidenţia încasările din pariurile din fotbal deoarece nu s-a ţinut evidenţa pe tipuri de pariuri, încasările nefiind înregistrate pe fiecare sport în parte şi că pârâta nu a pus la dispoziţia expertului tehnic datele necesare analizei, astfel că nu s-a putut identifica cuantumul biletelor de pariuri vândute în perioada 2003-2006, ori sumele încasate şi nici nu s-a putut identifica data ultimei modificări a înregistrărilor în baza de date.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta F.R.F., cât şi pârâta SC W.I. SRL, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 409 din 21 octombrie 2010 a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă F.R.F., ca nefondat.
A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC W.I. SRL şi în consecinţă:
A schimbat în tot sentinţa atacată, astfel cum a fost îndreptată şi completată, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, respingând cererea, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut ca întemeiată apărarea apelantei pârâte referitoare la lipsa calităţii sale procesule pasive în această cauză, care are ca obiect plata sumelor obţinute din pronosticurile sportive, întrucât apelanta nu a fost şi nici nu ar fi putut fi organizatoare de pronosticuri sportive, ci doar de pariuri sportive.
Apelul declarat de apelanta-reclamantă s-a apreciat ca nefondat, iar singura critică formulată se referă la încălcarea principiului disponibilităţii, motivat de faptul că prin acţiune s-a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 20% din încasări, estimată provizoriu la 1.500.000.000 lei, iar instanţa a obligat pârâta la plata sumei de 1.500.000.000 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta F.R.F., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Criticile formulate prin motivul de recurs ce vizează dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind greşita aplicare a legii referitor la faptul că pârâta nu ar face parte din categoria persoanelor juridice cărora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, dat fiind faptul că pariurile sportive şi pronosticurile sportive ar fi două activităţi distincte, sens în care, în mod greşit s-a reţinut lipsa calităţii procesule pasive a pârâtei SC W.I. SRL.
Mai susţine recurenta că, instanţa de apel trebuia să respecte considerentele deciziei nr. 571/2005 ale Curţii Constituţionale care stabilesc expres că în temeiul art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea 69/2000, orice organizator de pariuri sportive, inclusiv intimata-pârâta care deţine licenţă pentru şi desfăşoară activităţi este obligată la plata contribuţiei de 20% din sumele pariate pe competiţiile organizate în ramura fotbal.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul reclamantei să fie respins, pentru următoarele considerente :
Motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept substanţial, mai precis, aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile în speţă.
Din această perspectivă şi în raport de dispoziţiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, ca, fiind o cale de atac de reformare, nedevolutivă, se vor analiza doar critici le formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează eventuale aspecte de nelegalitate, respectiv aplicabilitatea în speţă, a dispoziţiilor art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, referitor la faptul că pârâta nu ar face parte din categoria persoanelor juridice cărora le sunt aplicabile prevederile mai sus evocate.
Potrivit acestor dispoziţii, în vigoare la data introducerii acţiunii, sursele de finanţare a federaţiilor sportive provin din încasările realizate din pronosticurile sportive, ca urmare a utilizării de competiţii de gen pentru ramura sportivă respectivă, iar obiectul de activitate al pârâtei SC W.I. SRL este organizarea de pariuri sportive, astfel cum rezultă din licenţele eliberate pentru exploatarea jocurilor de noroc.
În acest context, se constată că pârâtă nu face parte din categoria persoanelor juridice cărora le sunt aplicabile dispoziţiile mai sus evocate, dat fiind faptul că pariurile sportive şi pronosticurile sportive sunt două activităţi distincte, aceasta rezultând din modul de organizare a celor două activităţi.
Astfel, în cazul pariurilor sportive, spre deosebire de pronosticuri, jucătorii nu cumpără bilete de participare, ci li se distribuie formulare gratuite ce urmează a fi completate, în timp ce în cazul pariului, biletul de participare este doar dovada sumei pariate, a cotei la care se pariază şi a sumei încasate de jucător în cazul în care câştigă, câştigurile fiind plătite de către organizator, din fondurile proprii, indiferent de sumele încasate de la jucători.
În raport de aceasta, se constată că legea reglementează distinct cele două activităţi, având în vedere că până la data abrogării lor prin O.U.G. nr. 77/2009, dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 69/1998 şi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 159/1999 acordau Regiei Autonome „Loteria Română" calitatea de unic organizator al activităţii de pronosticuri sportive, această activitate constituind monopol de stat, potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 31/1996.
Prin urmare, excepţia lipsei calităţii procesule pasive a pârâtei SC W.I. SRL a fost corect admisă în speţa de faţă, ce are ca obiect plata sumelor obţinute din pronosticurile sportive, întrucât aceasta nu a fost şi nici nu ar fi putut fi organizatoare de pronosticuri sportive, ci doar de pariuri sportive.
În ceea ce priveşte critica care se referă la nerespectarea considerentelor deciziei nr. 571/2005 pronunţată de Curtea Constituţională, referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea 69/2000 se constată că această critică nu este fondată, urmând a fi înlăturată, întrucât este vorba de o decizie de respingere a acestei excepţii şi de aceea nu produce efecte obligatorii erga omnes, aceasta fiind obligatorie numai faţă de instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia şi numai faţă de părţile procesului în care a fost ridicată o astfel de excepţie.
Astfel, în literatura de specialitate s-a arătat că principiul stabilit în art. 147 alin. (4) din Constituţie se aplică strict deciziilor de admitere a excepţiei de neconstitutionalitate, excluzându-le pe acelea de respingere, efectele deciziilor de soluţionare a excepţiilor de neconstitutionalitate diferă în funcţie de soluţia cuprinsă în dispozitivul deciziei, sens în care o decizie de admitere are, într-adevăr efecte ergo omnes.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.R.F. BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 409 din 21 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1426/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1569/2011. Comercial → |
|---|
