ICCJ. Decizia nr. 1574/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALA
Decizia nr. 1574/2011
Dosar nr. 1994/85/2010
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 23 iunie 2009, sub nr. 1993/85/2009, reclamanta SC P. SA Păltiniş a chemat în judecată pârâta B.C.R. S.A. Bucureşti, solicitând instanţei: să dispună înlăturarea clauzei abuzive prevăzute la art. 6.2 din Contractul de credit nr. 573 din 31 august 2006, şi obligarea pârâtei B.C.R. S.A. să reducă dobânda aferentă Contractului de credit nr. 573 din 31 august 2006 de la cuantumul de 13% pe an la nivelul de 8,9% pe an (ex tune, de la data de 31 august 2007, şi ex nune, până la încetarea raporturilor contractuale); în subsidiar, să oblige pârâta să aplice prevederile art. 6.4 alin. (2) din Contractul de credit nr. 573 din 31 august 2006, aşa cum a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare, în sensul comunicării scrise de către bancă a noului nivel al dobânzii de 13% şi, acceptării rambursării restului de credit neachitat şi a dobânzilor aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării reclamantei la cunoştinţă, fără alte comisioane, penalităţi precum şi fără alte sume plătite în plus cu orice titlu cu cheltuieli de judecată.
La data de 7 septembrie 2009, pârâta SC B.C.R. S.A. Bucureşti a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat prematuritatea introducerii acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
La data de 25 septembrie 2009, reclamanta SC P. SA Păltiniş a depus la dosar precizări cu privire la cererea de chemare în judecată, arătând că aceasta are ca petite două obligaţii de a face: înlăturarea unei clauze abuzive şi reducerea dobânzii bancare, respectiv, obligarea pârâtei de aplicare a unor prevederi contractuale la care a consimţit prin semnarea contractului de credit.
Prin încheierea de şedinţa pronunţată la data de 05 noiembrie 2009, Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile si excepţia inadmisibilitâţii acţiunii, invocate de pârâta B.C.R. S.A., reţinând următoarele aspecte:
Asupra excepţiei lipsei procedurii prealabile a concilierii directe, instanţa a constatat că, raportat la dispoziţiile an.7201 alin. (1) C. proc. civ., aceasta este neîntemeiată.
Atât din cererea introductivă, cât şi din precizările pe care reclamanta le-a făcut la cererea instanţei, rezultă că cererea nu este evaluabilă în bani. Având în vedere principiul disponibilităţii, care se aplică în procedura civilă, s-a reţinut de către instanţă, dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. nu-şi fac aplicare în speţă, iar acţiunea nu este prematură.
De altfel, reclamanta a încercat stingerea litigiului prin conciliere directă, pentru petitele cuprinse în acţiunea introducdvă (fila 6 dosar).
S-a apreciat că nici excepţia inadmisibilitâţii, motivată de pârâtă prin aceea că se solicită întinderea unui dtlu, nu este întemeiată. Obiectul acţiunii îl reprezintă un litigiu izvorând din aplicarea unei clauze contractuale, iar nu valabilitatea sau întinderea unui dtlu de creanţă, instanţa comercială fiind competentă să soluţioneze asemenea cauze, în limita învestirii. Cererea de chemare în judecată este o cerere în realizarea unui drept izvorând din contractul de credit, iar nu o acţiune în constatare, în sensul art. 3 C. proc. civ.
La data de 4 decembrie 2009, pârâta SC B.C.R. SA Bucureşti a depus la dosar note de şedinţă, prin care a invocat excepţia lipsei competenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu în soluţionarea cauzei, considerând că instanţa de judecata competentă, din punct de vedere teritorial, este cea din Bucureşti.
La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2009, reclamanta SC P. SA Păltiniş a solicitat respingerea excepţiei, ca tardiv formulată, fiind o excepţie de procedură, care în temeiul art. 136 C. proc. civ., trebuia invocată odată cu întâmpinarea, astfel că pârâta a decăzut din dreptul de a o invoca.
Prin sentinţa civilă nr. 1925/ C, pronunţată la data de 14 decembrie 2009, în Dosarul nr. 1993/85/2009, Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis excepţia lipsei competenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu privind soluţionarea acţiunii comerciale formulate de reclamanta SC P. SA, invocată de pârâta B.C.R. S.A., şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului său principal. Pe de altă parte, prin clauza prevăzută la art. 10.2 din contractul de credit, părtile au stabilit că litigiile decurgând din executarea contractului de credit vor fi soluţionate de instanţa de la sediul băncii.
Susţinerea reclamantei potrivit cu care excepţia a fost invocată tardiv nu a putut fi reţinută, întrucât pârâtei i s-a comunicat precizarea de acţiune la termenul din 28 octombrie 2009, iar excepţia a fost invocată până la primul termen după comunicarea precizării de acţiune.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamanta SC P. SA Păltiniş, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii, în sensul constatării tardivităţii formulării excepţiei lipsei competenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu, în conformitate cu prevederile art. 136 C. proc. civ., respingerii excepţiei lipsei competenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu şi reluării judecării cauzei de către Tribunalul Sibiu - ca instanţă competentă.
Prin decizia comercială nr. 167/2010, pronunţată la data de 19 februarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială a admis recursul declarat de reclamanta SC P. SA Păltiniş împotriva sentinţei civile nr. 1925/C/2009, pronunţată de Tribunalul Sibiu, în Dosarul nr. 1993/85/2009, şi, în consecinţă: a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins excepţia lipsei competenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu, invocată de pârâta B.C.R. S.A., şi a trimis cauza Tribunalului Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ în vederea continuării judecăţii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Potrivit art. 136 C. proc. civ., „Excepţiile de procedură care nu au fost propuse în condiţiile art. 115 şi 132 nu vor mai putea ti invocate în cursul judecăţii, afară de cele de ordine publică”, iar necompetenţa teritorială nu este de ordine publică, din categoria celor reglementate de art. 159 C. proc. civ., care pot fi invocate oricând în cursul judecăţii.
S-a mai reţinut că, aprecierea instanţei de fond că excepţia de necompetenţa teritorială a fost invocată în termen, prin raportare la comunicarea precizării de acţiune cu pârâta la 28 octombrie 2009, este nclegală, întrucât precizarea de acţiune a fost comunicată la 28 septembrie 2009, potrivit încheierii de şedinţă de la fila 38 din dosarul de fond, iar la data de 26 octombrie 2009, prima zi de înfăţişare faţă de acţiunea principală, pârâta nu a invocat excepţia de necompetenţa teritorială nici oral, nici prin notele de şedinţă depuse la fila 40 în dosar.
Pârâta a invocat această excepţie oral doar în şedinţa publică din 30 noiembrie 2009, iar în scris prin cererea înregistrată la registratura Tribunalului Sibiu la data de 3 decembrie 2009 (fila 54), după prima zi de înfăţişare definită de art. 134 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ la data de 14 mai 2010, sub nr. 1994/85/2010.
Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 28 iunie 2010, reclamanta SC P. SA Păltiniş a precizat că solicită ca pârâta B.C.R. S.A. Bucureşti să fie obligată la respectarea clauzelor din contractul de credit nr. 573 din 31 august 2006, modificat prin actul adiţional nr. 573/L din 31 august 2007, apoi să fie obligată pârâta să revină la nivelul dobânzii de 8,9% pe an, aşa cum a fost stabilită de părţi prin actul adiţional nr. 573/ L din 31 august 2007, şi să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de dobânzi peste nivelul de 8,9% pe an.
Prin sentinţa comercială nr. 1243/ C, pronunţată la data de 02 iulie 2010, în Dosarul nr. 1994/85/2010, Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta SC P. SA, în contradictoriu cu B.C.R. S.A.; a obligat pârâta să aplice dobânda la nivelul de 8,9% pe an, aşa cum a fost stabilită prin prevederile pct. 6.1 din actul adiţional nr. 573/ L din 31 august 2007, la contractul de credit din 31 august 2006; a obligat pârâta să recalculeze obligaţiile de plată ale reclamantei în funcţie de rata dobânzii de 8,9%, de la data de 31 august 2007 şi până în prezent; a respins celelalte cereri formulate de reclamantă şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.016,60 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Referitor la primul capăt de cerere, prin care se solicită înlăturarea clauzei abuzive prevăzute de art. 6.2 din contractul de credit, instanţa a constatat că nu este admisibil, întrucât, faţă de dispoziţiile speciale ale art. 8 şi art. 13 din Legea nr. 193/2000, reclamanta nu are posibilitatea de a se adresa direct instanţei pentru înlăturarea clauzelor pretins abuzive, excluzând din procedură Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
A reţinut instanţa că pârâta, în mod nejustificat, cu încălcarea dispoziţiilor contractuale şi nerespectarea art. 969 şi art. 970 C. civ., a majorat dobânda practicată în relaţiile cu reclamanta.
Dobânda aplicabilă în relaţiile dintre părţi este cea prevăzută de art. 4 pct. 6.1 din actul adiţional, modificată, al contractului de credit, respectiv, de 8,9%. Modificarea unilaterală a dobânzii, prin aplicarea prevederilor art. 6.2 din contractul de credit, se va face cu titlu de excepţie, în cazurile în care împrumutatul se încadrează la pct. 6.3 lit. b) şi c din actul adiţional, respectiv, dacă înregistrează credite restante.
Nici în cursul procedurii prealabile, şi nici în cursul judecăţii, pârâta nu a dovedit că reclamantul a înregistrat restanţe la plăţi. De asemenea, pârâta nu a dovedit evoluţia ascendentă a dobânzilor pe piaţa financiar-bancară.
Aşa cum rezultă din situaţiile prezentate de reclamantă, unul dintre factorii analitici ai pieţei financiar- bancare, Euribor, a scăzut semnificativ în această perioadă. Chiar dacă existau evoluţii ascendente ale dobânzii pe piaţa financiar- bancară, modificarea dobânzii trebuia stabilită prin negociere cu împrumutatul, potrivit principiului egalităţii părţilor într-un contract sinalagmatic.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, pârâta B.C.R. S.A. Bucureşti, la data de 29 iulie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen la aceeaşi dată.
Prin decizia comercială nr. 114/A, pronunţată la data de 15 octombrie 2010, în Dosarul nr. 1994/85/2010, Curtea de Apel Alba lulia, secţia comercială a admis apelul declarat de pârâta B.C.R. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 1243/C/2010, pronunţată de Tribunalul Sibiu, în Dosarul nr. 1994/85/2010, şi, în consecinţă: a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a respins în tot cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta SC P. SA împotriva pârâtei B.C.R. S.A. Bucureşti, şi a înlăturat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Criticile pârâtei vizând respingerea excepţiilor prematurităţii formulării acţiunii şi lipsei interesului, a apreciat instanţa de apel că nu sunt fondate. Reclamanta a arătat expres că nu solicită obligarea pârâtei la plata vreunei diferenţe, iar intenţia sa a fost aceea de a stabili modul de aplicare a prevederilor contractului de credit, modificat prin actul adiţional, cu privire la dobândă. De asemenea, reclamanta are interes, întrucât plata dobânzii este una dintre obligaţiile sale contractuale.
Cu privire la fondul cauzei, verificând clauzele contractuale ale contractului de credit nr. 573 din 31 august 2006, modificat prin acrul adiţional nr. 573/L din 31 august 2007, care reglementează rata dobânzii, curtea de apel a constatat că acestea sunt cuprinse în capitolul VI dobânzi, art. 6.1-6.5 din contract, şi reluate în acelaşi capitol al actului adiţional, dar şi în condiţiile generale anexă la contractul de credit, capitolul II.
Curtea a apreciat că Tribunalul a interpretat greşit prevederile contractuale care stabilesc dobânda, apreciind că aceasta se poate modifica doar în situaţiile prevăzute de art. 6.3 şi 6.4. Prin această interpretare a fost înlăturată clauza prevăzută de art. 6.2, dobânda devenind una fixă, şi nu una variabilă, ceea ce contravine voinţei reale a părţilor avută la data încheierii contractului. Interpretarea dată de tribunal clauzei prevăzute de art. 6.2 contravine art. 969, 970, 977 si 978 C. civ.
Modificarea dobânzii doar în cazurile prevăzute de art. 6.3 nu ar însemna că dobânda este variabilă, dobânda fixă majorându-se cu o cotă fixă pentru sancţionarea întârzierilor în rambursare.
De altfel, a reţinut instanţa de control judiciar, Tribunalul a determinat exact dobânda la 8,9%/an, fără a limita aplicarea în timp a acestei dobânzi. Obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii la rata de 8,9%/an până la data pronunţării, nu ar însemna că această dobândă se aplică doar până la data respectivă. Prin sentinţa atacată, se aduce o modificare esenţială contractului, deşi prima instanţă a respins cererea de înlăturare a clauzei prevăzute de art. 6.2 din contract. Prima instanţă nu a făcut de fapt o interpretare a clauzelor contractuale, ci o modificare a acestora, în ciuda faptului că s-a respins cererea de înlăturare a clauzei apreciate de reclamantă drept abuzivă.
Interpretarea corectă a clauzelor contractuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 969, 970, 977 şi 978 C. civ. este aceea că dobânda datorată de reclamantă este variabilă, în funcţie de evoluţia dobânzilor pe piaţa financiar- bancară. Această dobândă este majorată cu marjă fixă, în conformitate cu prevederile art. 6.3, în situaţia sancţionării neachitării creditului sau dobânzii la termenele stipulate în contract.
Curtea de apel a constatat că relevanţa comunicării unei dobânzi mai mari de 30%, conform art. 6.4 alin. (2) din contract, în prezenta cauză, este nesemnificativă, câtă vreme intenţia reclamantei de renunţare la contract trebuie manifestată de la data luării la cunoşdnţă a dobânzii majorate.
Chiar reclamanta a recunoscut că a achitat dobânzi majorate, fără a invoca lipsa comunicării. Este evident că plata dobânzii modificate presupune că reclamanta a cunoscut despre această modificare şi nu şi-a manifestat intenţia de a rambursa anticipat creditul. Reclamanta a acceptat prin plată modificarea dobânzii şi nu a dovedit că dobânda a fost stabilită prin încălcarea prevederilor art. 6.2 din contract.
Reclamanta ar fi avut sarcina să dovedească împrejurarea că modificarea dobânzii nu este justificată, cu condiţia să nu o fi acceptat tacit prin plată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC P. SA Păltiniş, solicitând admiterea recursului si modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat împotriva sentinţei comerciale nr. 1243/C/2010 a Tribunalului Sibiu şi menţinerii sentinţei instanţei de fond, ca temeinică şi legală.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC P. SA Păltiniş a invocat, în esenţă, următoarele motive:
1. Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii şi a schimbat înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă. Instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a clauzelor de la art. 6.2-6.4, neţinând seama de ansamblul clauzelor contractului de credit.
În speţă, nu au fost întrunite condiţiile prevăzute la art. 6.3 pentru modificarea nivelului dobânzii iniţiale convenită prin contract şi actul adiţional la acesta, şi nici evoluţia dobânzilor pe piaţa financiar-bancară nu a justificat o creştere a nivelului dobânzii la 13%, de la 8,95% pe an.
De asemenea, instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile art. 10.5 din contract, potrivit cărora modificarea contractului nu se poate face unilateral, cum greşit susţine pârâta, ci „...numai cu acordul ambelor părţi, prin acte adiţionale” (art. 10.5 din Contractul de credit).
Este adevărat ca, prin art. 6.2 din actul adiţional s-a prevăzut că dobânda aplicabilă contractului este variabilă, putând fi modificată în funcţie de evoluţia dobânzilor practicate pe piaţa financiar-bancară. Insă, modificarea nivelului dobânzii nu operează de jure, cum greşit a reţinut instanţa de apel. Stabilirea unui alt curs al dobânzii trebuie să fie rezultatul unor negocieri, concreuzat într-un înscris denumit, conform art. 10.5 din contract, „act adiţional”, în caz contrar încălcându-se principiul „pacta sunt servanda”, consacrat prin art. 969 C. civ.
2. Hotărârea instanţei de apel a fost data cu aplicarea greşită a legii, art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Neţinând seama de înscrisurile depuse în probatoriu, respectiv, înscrisuri şi grafice şi invitaţia la conciliere, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, bazată şi pe interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969, 970 şi 983 C. civ.
La data de 2 marde 2011, intimata-pârâtă B.C.R. S.A. Bucureşti a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă SC P. SA Păltiniş, ca neîntemeiat, şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei nr. 114/ A din 15 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia.
Analizând recursul reclamantei, prin prisma modvclor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin primul motiv de recurs formulat, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC P. SA Păltiniş susţine că instanţa de apel a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, motiv care nu este fondat.
Textul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează situaţia în care judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecăţii, condiţii în care instanţa schimbă „natura” actului sau „înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia”, prin nesocotirea sau aplicarea greşită a regulilor de interpretare a clauzelor unei convenţii, astfel cum sunt ele stipulate de art. 970 alin. (2), art. 978-979 şi art. 980-984 C. civ.
În general, se poate reţine o schimbare a naturii actului juridic atunci când acesta este calificat de aşa manieră încât este alterată în mod substanţial natura sa.
În speţă, deşi recurenta- reclamantă invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, fiind nefondate.
Ceea ce are relevanţă juridică în interpretarea care trebuie dată voinţei reale a părţilor este caracterul variabil al dobânzii curente aplicabile pentru contractul de credit, în funcţie de evoluţia dobânzilor pe piaţa financiar- bancară, şi, nu în condiţiile prevăzute la art. 6.3 din contract, cum în mod eronat susţine recurenta- reclamantă, fiind evident că recurenta face o confuzie între dobânda curentă variabilă (art. 6.2 alin. (1) din contract) şi dobânda curentă modificată în situaţiile prevăzute la pct. 6.3 şi 6.4 din contract (art. 6.2 alin. (2)).
Astfel, instanţa de apel a reţinut că interpretarea corectă a clauzelor contractuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 969, 970, 977 şi 978 C. civ., este aceea că dobânda datorată de reclamantă este variabilă în funcţie de evoluţia dobânzilor pe piaţa financiar-bancară, însă, faptul că a considerat că această dobândă este majorată cu marjă fixă, în conformitate cu prevederile art. 6.3., în situaţia sancţionării neachitării creditului sau dobânzii la termenele stipulate în contract, nu înseamnă că instanţa a schimbat natura actului sau înţelesul lămurit al acestuia, ci doar că, din ansamblul probelor administrate în cauză, reiese că instanţa de apel a interpretat în mod corect clauzele prevăzute la art. 6.2 şi art. 6.3. din contract, având în vedere ansamblul raporturilor juridice contractuale, cât şi voinţa reală a părţilor la încheierea contractului, în acord cu prevederile art. 969 şi art. 982 C. civ.
Asemenea contractului civil, şi contractul comercial este determinat de cele două mari principii, anume: principiul forţei obligatorii a contractului şi principiul relativităţii efectelor contractului.
Cel dintâi principiu guvernează efectele contractului între părţi, iar cel de-al doilea cârmuieşte efectele contractului faţă de terţi.
Cercetarea efectelor contractului comercial, în speţă, contractul de credit, trebuie să se raporteze la exigenţele celor două principii menţionate mai sus, prin prisma ideii că drepturile si obligaţiile contractuale sunt create pentru a fi exercitate, respectiv, pentru a ti executate.
În conformitate cu art. 969 C. civ., „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. In virtutea obligativităţii, partea contractantă, care arc calitatea de titular de drepturi dobândite prin contract, este îndreptăţită a pretinde celeilalte părţi, părţii obligate-satisfacerea acestor drepturi.
Art. 973 C. civ. instituie principiul conform căruia „convenţiile n-au efect decât între părţile contractante”, ceea ce semnifică că puterea obligatorie, efectele obligatorii ale contractului, privesc numai părţile contractante: nimeni nu poate fi obligat prin voinţa altei persoane.
Examinând clauza 6.2 din contractul părţilor nr. 573 din 31 august 2006, prin care s-a stipulat, „Dobânda curentă aplicabilă pentru prezentul contract este variabilă în funcţie de evoluţia dobânzilor pe piaţa financiar-bancară”, rezultă, cu evidenţa, că, la încheierea contractului, părţile au avut în vedere, la stabilirea noii dobânzi, evoluţia dobânzilor pe piaţa financiar-bancară, astfel cum, cu justeţe, s-a apreciat prin decizia atacată, iar nu cazurile în care împrumutatul înregistrează sau nu credite şi/sau dobânzi restante, care reprezintă numai situaţii de modificare a nivelului dobânzii curente.
Potrivit dispoziţiilor art. 977 şi art. 982 C. civ., interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor, iar clauzele acestora se interpretează unele prin altele.
Din interpretarea coroborată a prevederilor contractuale, respectiv, art. 6.2 si art. 6.3 din contractul de credit nr. 573 din 31 august 2006, precum şi a dispoziţiilor art. 977 şi art. 982 C. civ., rezultă că părţile au avut în vedere numai o eventuală modificare de către bancă a nivelului dobânzii curente aplicabile creditului, în senul creşterii acesteia, iar nu un nivel fix, astfel încât critica recurentei - reclamante SC P. SA Păltiniş este nefondată.
Nefiind aplicabile, aşadar, prevederile înscrise la art. 6.3 şi art. 6.4 din contractul de leasing, incidente sunt, în realitate, prevederile art. 6.2 din contract, în sensul că, pe de o parte, cele două categorii de prevederi reglementează, distinct, actualizarea dobânzii curente, şi, respectiv, modificarea nivelului dobânzii curente, iar, pe de altă parte, fiind vorba de o convenţie încheiată între părţi, conform art. 969 C. civ., aceasta constituie legea părţilor.
Făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 969 C. civ., instanţa de apel în mod corect a reţinut că, existând o convenţie legal încheiată, dobânda este variabilă în funcţie de evoluţia dobânzilor pe piaţa financiar- bancară.
Pe de altă parte, cum clauzele contractuale au fost calificate, în mod corect, ca fiind clare, în speţă, nu este aplicabilă nici regula prevăzută de art. 983 C. civ., întrucât nu rămân îndoieli ca acestea să fie interpretate în favoarea debitorului.
Nefiind vorba, aşadar, de vreo interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs formulat de recurenta-reclamantă SC P. SA Păltiniş este nefondat.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta- reclamantă critică decizia instanţei de apel ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, bazată şi pe interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969, 970 şi 983 C. civ.
Şi acest motiv de recurs este nefondat.
Pentru a deveni incident motivul de modificare prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanţa de recurs trebuie să constate că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, ceea ce înseamnă că instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei, dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit ori a aplicat o normă generală, nesocotind existenţa normei speciale sau o normă care nu este incidenţă în speţă.
Or, în cauză, nu se reţine o asemenea situaţie, căci, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de apel a făcut o corectă analizare şi interpretare a clauzelor convenţiei părţilor, cu respectarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 969, art. 970 şi art. 983 C. civ.
Critica referitoare la omisiunea instanţei de a analiza o probă hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (înscrisuri, grafice, invitaţie la conciliere) nu poate fi analizată, deoarece pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., căruia i se circumscrie această critică, era deja abrogat la data pronunţării deciziei rccurate, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005, privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.
Ne fiind vorba, aşadar, de vreo interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii de către instanţa de apel, de vreo încălcare sau aplicare greşită a legii, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta-reclamantă SC P. SA Păltiniş este nefondat.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA Păltiniş împotriva deciziei comerciale nr. H4/A din 15 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca ne fondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1571/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1577/2011. Comercial → |
|---|
