ICCJ. Decizia nr. 1581/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1581/2011
Dosar nr. 1705/89/2009
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului VaSIui, secţia civilă, la data de 1 iunie 2009, sub nr. 1705/89/2009, reclamanţii M.G. şi M.R., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorului M.G.D., au chemat în judecată pârâta SC B.C.R. A. SA Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri: pentru M.G.: echivalentul în lei al sumei de 10.500 Euro şi 1010 lei, cu titlu de daune materiale, şi 1.000.000 lei cu titlu de daune morale; pentru M.R.: 1680 lei cu titlu de daune materiale şi 1.000.000 lei cu titlu de daune morale; pentru M.G.D.: 200.000 lei, cu titlu de daune morale; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 152, pronunţată la data de 08 februarie 2010, Tribunalul VaSIui, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii M.G., M.R. şi M.G.D., prin reprezentanţii legali, în contradictoriu cu pârâta B.C.R. Asigurări SA, şi în consecinţă: a obligat pârâta să achite cu titlu de daune morale către reclamanţii M.G. şi M.R. câte 70.000 lei şi către reclamantul M.G.D. 2.000 lei; a obligat, de asemenea, pârâta să achite reclamantului M.G. suma de 10.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termen, reclamanţii M.G. şi M.R., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorului M.G.D.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin Decizia nr. 85, pronunţată la data de 08 noiembrie 2010, a respins cererea de repunere în termenul de apel, formulată de pârâta SC B.R.A.V.I.G. SA Bucureşti; a constatat declarat în termen apelul formulat de apelanta SC B.R.A.V.I.G. SA Bucureşti şi a respins apelurile formulate de reclamanţii M.G., M.R., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorului M.G.D. şi de pârâta SC B.R.A.V.I.G. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 152 din 8 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul VaSIui, secţia civilă, sentinţă pe care a păstrat-o.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamanţii M.G., M.G. - reprezentant legal al minorului M.G.D., M.R. şi M.R.- reprezentant legal al minorului M.G.D., solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii din apel, în sensul obligării asigurătorului B.C.R. Asigurări SA la plata daunelor morale în cuantum de câte 1.000.000 RON pentru M.G. şi M.R., şi 200.000 RON pentru M.G.D.
În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au criticat Decizia instanţei de apel pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând că în acordarea daunelor morale s-a ţinut prea puţin cont de limita de despăgubire prevăzută de art. 24 alin. (3) din Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, limită majorată prin Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 şi, ulterior, şi prin Ordinul C.S.A. nr. 21/2009, şi că instanţa de fond şi apel nu au adus nici un argument în sprijinul acordării daunelor morale într-un cuantum cu mult inferior celui solicitat.
În continuare, recurenţii-reclamanţi au relevat, în susţinerea recursului, suferinţa părţilor civile, menţionând multiplele leziuni suferite, ce au necesitat tratamente minuţioase şi costisitoare, cu o perioadă de refacere mult mai mare de 100 de zile, şi efortul de adaptare la viaţa normală, cât şi şocul psihic deosebit de grav suferit de minorul M.G.D., toate acestea trebuind recompensate printr-o sumă adecvată, cu titlul de pretium doloris, la care se adaugă şi prejudiciul de agrement.
La termenul de judecată din data de 13 aprilie 2011, apărătorul intimatei-pârâte SC B.C.R. A. SA Bucureşti a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., raportat la art. 306 C. proc. civ., apreciind că toate criticile formulate prin recurs sunt simple susţineri şi nu pot fi avute în vedere ca şi motive de recurs.
Faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii cererii de recurs invocată, raportat la dispoziţiile art.3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele.
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, textul impunând ca o condiţie de formă a recursului menţionarea motivelor de nelegalitate.
Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Din observarea criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi, se constată că, deşi aceştia au indicat drept motiv de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă la hotărârea pronunţată fără temei legal sau cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, recurenţii îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul de interpretare a probelor administrate (Ordine C.S.A.), situaţie care nu se încadrează în acest motiv de nelegalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reaprecierea probelor.
Dezvoltarea criticilor nu face, deci, posibilă încadrarea lor în acest motiv de recurs, dar nici în restul motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în realitate recurenţii- reclamanţi reluând apărările de fond formulate în fazele procesuale anterioare, referitoare la cuantumul sumei reprezentând daune morale, ceea ce constituie o chestiune de fapt, ce nu mai poate face obiectul cenzurii în recurs, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate, iar simpla indicare a unui text de lege, fără a se arăta în ce constă nelegalitatea, prin raportare la hotărârea pronunţată, nu este suficientă din această perspectivă.
Aşadar, recurenţii au indicat drept motiv de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar criticile nu pot fi subsumate acestui motiv, care se referă la interpretarea sau aplicarea greşită a legii, acestea vizând, aşa cum s-a arătat mai sus, doar nemulţumirea recurenţilor cu privire la interpretarea probelor.
Or, simpla indicare a textului de lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora poate fi modificată sau casată o hotărâre, şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta în concret în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.
Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, va constata nulitatea cererii de recurs.
Constatându-se, totodată, că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textului de lege invocat, va admite excepţia şi va constata nulitatea cererii de recurs, conform dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanţii M.G., M.G. - reprezentant legal al minorului M.G.D.S, M.R. şi M.R. - reprezentant legal al minorului M.G.D.S împotriva deciziei nr. 85 din 08 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, conform dispoziţiilor art. 302 indice 1 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1572/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1615/2011. Comercial → |
|---|
