ICCJ. Decizia nr. 1620/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1620/2011
Dosar nr. 29800/3/2008
Şedinţa publică de la 14 aprilie 201.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 29800/3/2008, reclamanţii M.H., M.A., SC A.A. SRL, SC A.S. SRL şi SC A.M.F. SA au chemat în judecată pe pârâtele SC O.E.I.T. SRL şi SC U. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3100 din 27 octombrie 2006 de BNP B.V. prin care SC U. SA a vândut către SC O.E.I.T. SRL imobilul situat în Sector 5, Bucureşti şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că deţin, în prezent, un nr. de 1925 de acţiuni ale SC U. SA, reprezentând 35.38784% din capitalul social al societăţii. În urma unei situaţii conflictuale de lungă durată, în baza hotărârii judecătoreşti pronunţate, s-a dispus înscrierea lor în registrele societăţii în calitate de acţionari ai SC U. SA.
Susţin reclamanţii că este nul absolut contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3100 din 27 octombrie 2006 de BNP B.V. întrucât lipseşte consimţământul vânzătorului la încheierea acestuia.
În acest sens reclamanţii au arătat că în conformitate cu dispoziţiile Codului civil, condiţiile de valabilitate ale unui act juridic sunt cele referitoare la capacitatea părţilor, la consimţământului părţilor, la obiectul şi la cauza actului respectiv, iar în ceea ce priveşte persoanele juridice, consimţământul acestora este exprimat în problemele curente, prin decizii ale Consiliului de Administraţie Iar în cazul problemelor de importanţă majora de conducere respectiv adunarea generala a acţionarilor.
SC U. SA are un capital social de 32.905 Ron, iar singurul activ al societăţii este chiar imobilul cea a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare pentru o sumă de 825.931 Ron + TVA, compus din teren în suprafaţă de 194 mp şi construcţie.
Prin urmare, pentru a se putea înstrăina imobilul era nevoie de o hotărâre valabilă a adunării generale a acţionarilor societăţii SC U. SA care sa aprobe aceasta vânzare.
În speţă, Adunarea Generală Extraordinară a acţionarilor SC U. SA din data de 8 septembrie 2006 prin care a fost luata Decizia de înstrăinare cu titlul oneros a imobilului din Bucureşti, sector5 a fost desfiinţată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Astfel în dosarul nr. 34841/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, acţiunea formulată de A.V.A.S. împotriva U. SA, a fost admisă în parte, constatându-se nulitatea absolută a măsurilor adoptate la pct. 2 şi 4 ale hotărârii AGEA SC U. SA din 8 septembrie 2006.
Prin urmare la încheierea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3100 din 27 octombrie 2006 a lipsit consimţământul valabil al vânzătorului.
Reclamanţii au mai arătat că din moment ce s-a constatat nulitatea hotărârea AGEA SC U. SA din 8 septembrie 2006, este nul şi contractul de vânzare-cumpărare conform principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.
Pârâta SC O.E.I. SRL a formulat pe lângă întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie solicitând ca în cazul admiterii acţiunii pârâta SC U. SA să fie obligată la plata sumei de 7.000.000 lei reprezentând preţul contractului de vânzare-cumpărare, iar pe cale de apărare a arătat că reclamanţii nu au calitate procesuală activă, situaţie stabilită prin sentinţa nr. 4839/2007 rămase irevocabilă.
Pârâta SC U. prin apărările făcute a invocat excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, excepţia lipsei de interes a reclamanţilor şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
La data de 29 ianuarie 2009 reclamanţii au formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv A.V.A.S. întemeiată pe dispoziţiile art. 57-59 C. civ.
Intervenienta în interes propriu A.V.A.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea acţiunii, motivând că prin sentinţa nr. 9043 din 6 iulie 2007 i-a fost admisă acţiunea şi constată nulitatea absolută a măsurilor adoptate la pct. 2 şi 4 ale hotărârii AGEA SC U. SA din 8 septembrie 2006.
Susţine intervenienta că este nul absolut contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în baza unei hotărâri AGA ce a fost anulată de instanţă neexistând consimţământul valabil al societăţii pentru înstrăinarea imobilului.
Prin sentinţa nr. 5458 din 29 aprilie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeaiată excepţiile prematurităţii, a lipsei de interes iar pe fond a respins acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că între pârâta SC U. SA în calitate de vânzător şi SC O.E.I.T. SRL în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP B.V. sub nr. 3100 din 27 octombrie 2006, având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, sector 5 compus din teren în suprafaţă de 910 mp şi construcţiile existente pe acesta, pentru preţul de 235.000 Euro (825931 lei ).
Prin cererea dedusă judecăţii reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3100 din 27 octombrie 2006, pentru lipsa consimţământului vânzătorului întrucât prevederile hotărârii AGA în baza căreia s-a făcut vânzarea au fost anulate.
Analizând cu prioritate excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, tribunalul a respins-o ca neântemeiată, întrucât dreptul reclamanţilor de a solicita constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3100 din 27 octombrie 2006, nu este afectat de un termen sau de o condiţie suspensivă, iar faptul că pe rolul instanţelor se află şi alte litigii între reclamanţi şi pârâta SC U. SA, care nu au fost soluţionate irevocabil, poate constitui cel mult motiv de suspendare a judecăţii cauzei (dacă sunt întrunite cerinţele art. 244 C. proc. civ.) şi nu motiv pentru respingerea acţiunii ca prematur introdusă. A respins şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în formularea acţiunii, apreciind că reclamanţii justifică un interes legitim, născut, actual, personal şi direct, aceştia având calitatea de acţionari ai SC U. SA, astfel cum rezultă din extrasul din Registrul acţionarilor al SC U. SA, din data de 24 iulie 2008 (f. 31-38), folosul practic urmărit de acţionari fiind acela de a readuce în patrimoniul societăţii imobilul vândut prin contractul de vânzare cumpărare nr. 3100 din 27 octombrie 2006.
Prin Hotărârea AGEA SC U. SA din data de 28 iulie 2006 s-a decis vânzarea imobilului din sector 5, la preţul minim de 275.000 Euro (inclusiv TVA ), preţul având la bază evaluarea din procesul verbal de sechestru nr.284/30 august 2005 întocmit de Administraţia Finanţelor Publice sector 5 şi conform raportului de expertiză întocmit de SC D.P.C. SRL la data de 8 decembrie 2005 (198.000 Euro), în scopul utilizării cu întâietate a veniturilor pentru plata sumei de 59.464 RON pentru care a fost pus sechestru asupra bunurilor. Prin aceeaşi hotărâre Consiliul de administraţie a fost împuternicit pentru angajarea unui împrumut cu ipotecă în valoare de 64.000 lei pentru plata sumei pentru care a fost instituit sechestru.
Ulterior, prin Hotărârea Adunarea Generală Extraordinară Acţionarilor SC U. SA din data de 8 septembrie 2006 (pct.2) s-a aprobat vânzarea imobilului la preţului minim de 275.000 Euro(inclusiv TVA ).
Aşadar la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3100 din 27 octombrie 2006, exista o hotărâre AGEA prin care s-a aprobat vânzarea imobilului şi o hotărârea AGEA, prin care a fost menţinut preţul minim de vânzare a imobilului stabilit iniţial, pârâta cumpărătoare neavând nici posibilitatea nici competenţa să verifice legalitatea hotărârilor AGEA ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Este adevărat că ulterior încheierii actului de vânzare cumpărare, prin sentinţa comercială nr. 9043 din 6 iulie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, rămasă definitivă prin Decizia nr. 625 din 18 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi irevocabilă prin Decizia comercială nr. 2282 din 24 iunie 2008 a Secţiei Comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat nulitatea absolută a măsurilor adoptate la pct. 2 şi 4 ala Hotărârii AGEA SC U. SA din data de 8 septembrie 2006, însă în ceea ce priveşte Hotărârea AGEA SC U. SA din data de 28 iulie 2006, prin care practic s-a hotărât vânzarea imobilului la acelaşi preţ minim aprobat şi prin hotărârea AGEA din data de 8 septembrie 2006, prin Decizia nr. 470 din 23 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia nr. 1039 din 13 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990.
Prin urmare, se reţine că voinţa societăţii vânzătoare a fost exprimată în mod valabil prin preşedintele consiliului de administraţie, în sensul vânzării imobilului către pârâta-cumpărătoare SC O.E.I.T. SRL.
În plus, anularea ultimei hotărâri AGEA SC U. SA din data de 8 septembrie 2006 referitoare la preţul minim de vânzare al imobilului nu poate atrage nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr.3100/27 octombrie 2006, întrucât reclamantă este cumpărător de bună credinţă al imobilul situat în Bucureşti.
Recunoaşterea prevalenţei interesului subdobânditorului de bună-credinţă a fost impusa de preocuparea pentru asigurarea securităţii circuitului civil şi a stabilităţii raporturilor juridice.
Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamanţii şi intervenienta A.V.A.S.
În cadrul motivelor de apel formulate de către intervenienta A.V.A.S., s-a invocat nelegalitatea hotărârii întrucât contractul încheiat este nul absolut potrivit principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis, având în vedere faptul că a fost încheiat în baza unei hotărâri a adunării generale anulată de o instanţă judecătorească.
În măsura în care cerinţele legale nu sunt respectate, actul juridic este practic o acţiune ilicită care trebuie sancţionată, iar sancţiunea generală, aplicabilă oricărui act juridic încheiat fără respectarea legii, este nulitatea. Consecinţa nulităţii va consta în aceea că părţile vor trebui să-i restituie reciproc prestaţiile deja executate, nulitatea absolută având efect retroactiv.
Apelanta a apreciat că lipseşte consimţământul la încheierea actului întrucât hotărârea AGEA a fost anulată în ceea ce priveşte vânzarea imobilului din sector 5, de către o instanţă de judecată.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 282 şi următoarele C. proc. civ.
Conform art. 86 din OUG nr. 51/1998 apelul este scutit de timbraj.
Apelanţii reclamanţi au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
S-a arătat că în mod greşit şi abuziv instanţa de fond a considerat că se poate reţine valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare întrucât hotărârea AGEA SC U. SA din data de 28 iulie 2006 nu a fost anulată.
În mod corect instanţa de fond ar fi trebuit să dispună suspendarea judecăţii până la soluţionarea cauzei privind anularea acestei hotărâri. În consecinţă, apelanţii au solicitat suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea dosarului nr. 31181/3/2006 având ca obiect anularea AGEA U. SA din data de 28 iulie 2006.
S-a mai arătat că instanţa de fond a făcut în mod greşit aplicarea principiului validităţii aparenţei în drept întrucât lipsa consimţământului vânzătorului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi paralizată prin invocarea bunei credinţe a cumpărătorului.
S-a învederat şi că în mod greşit instanţa de fond a respins solicitarea de refacere a raportului de expertiză tehnică.
La data de 15 octombrie 2010 pârâta reclamantă SC O.I.E.T. SRL, a formulat cerere de repunere în termenul de declarare a apelului şi a depus apelul motivat împotriva sentinţei comerciale nr. 5458 din 29 aprilie 2010.
În cadrul cererii de repunere în termenul de declarare şi motivare a apelului, s-a arătat că apelanta a luat cunoştinţă de conţinutul sentinţei apelate abia la data de 29 septembrie, când a primit citaţie pentru termenul din 9 noiembrie 2010. Verificând actele dosarului, a constatat că hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost comunicată în luna august, iar procedura de comunicare s-a făcut prin afişare.
S-a apreciat că menţiunea afişării este inexactă întrucât sediul societăţii se găseşte într-un imobil cu mai multe apartamente care are asigurată paza 24 de ore din 24, iar secretariatul societăţii funcţionează zilnic între orele 9-17, astfel încât menţiunea din comunicare în sensul că nici o persoană nu a fost găsită nu poate fi primită.
În cadrul motivelor de apel, apelanta a arătat că instanţa de fond în mod greşit nu a obligat reclamanţii şi chemata în garanţie şi la plata taxelor de timbru achitate de apelantă pentru cererea de chemare în garanţie întrucât acţiunea principală a fost respinsă ca neîntemeiată, iar cererea de chemare în garanţie a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Având în vedere culpa procesuală a reclamanţilor, în baza art. 274 C. proc. civ. instanţa ar fi trebuit să-i oblige şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru cererea de chemare în garanţie.
La termenul de judecată din 9 noiembrie 2010, Curtea a stabilit în sarcina apelanţilor reclamanţi şi obligaţia de a timbra apelul cu suma de 5 lei timbru judiciar şi 6.185 taxă timbru, iar la termenul de judecată din 7 decembrie 2010 a ridicat şi a pus în discuţia părţilor excepţia de netimbrare a apelului declarat de apelanţii reclamanţi.
Prin Decizia nr. 609 din 7 decembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a anulat ca netimbrat apelul reclamanţilor, a respins ca nefondat apelul intervenientei A.V.A.S., a respins cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelanta SC O.E.I.T. SRL şi pe cale de consecinţă a respins apelul ca tardiv formulat.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că întrucât apelanţilor li s-a pus în vedere prin încheierea de şedinţă din 9 noiembrie 2010 obligaţia de a timbra apelul cu taxa de timbru de 6185 lei şi de a aplica timbrul judiciar de 5 lei, obligaţie care le-a fost adusă la cunoştinţă prin citaţie, iar la termenul de judecată din 7 decembrie 2010 au învederat că nu înţeleg să îşi îndeplinească această obligaţie, curtea, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 raportat la art. 11 din aceeaşi lege va anula ca netimbrat apelul declarat de apelanţii reclamanţi.
În ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de apelanta SC O.E.I.T. SRL, curtea a constat că, în mod legal, conform dispoziţiilor art. 92 indice 1 C. proc. civ., comunicarea hotărârii s-a realizat prin afişare la sediul social indicat de reclamantă, iar împrejurarea că imobilul în care se află sediul societăţii are asigurată pază non stop nu are semnificaţia unei împrejurări care a împiedicat partea să ia cunoştinţă de conţinutul hotărârii întrucât nu s-a făcut dovada că portarii sunt însărcinaţi şi cu primirea corespondenţei, ci doar că aceştia asigură paza imobilului.
Faţă de împrejurarea că hotărârea apelată a fost comunicată apelantei la data de 11 august 2010, iar apelul a fost declarat la data de 15 octombrie 2010, cu depăşirea termenului de 15 zile reglementat de art. 284 C. proc. civ., s-a respins apelul declarat de SC O.E.I.T. SRL ca tardiv declarat.
Referitor la apelul declarat de apelanta A.V.A.S., s-a considerat că în mod corect, instanţa de fond a reţinut că nu a fost contestată calitatea de proprietar a imobilului a SC U. SA la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, iar buna credinţă a pârâtei SC O.E.I.T. SRL este neîndoielnică de vreme consimţământul societăţii SC U. SA a fost exprimat prin preşedintele consiliului de administraţie, în baza unor hotărâri AGEA valabile la data încheierii actului.
S-a considerat că nu se poate renunţa la principiul bunei credinţe întrucât dreptul de a înstrăina imobilul la data vânzării era real, neafectat de vreo modalitate, iar caracterul de drept aparent a fost constatat abia ulterior, ca urmare a anulării hotărârii AGEA prin hotărâre irevocabilă.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta SC O.E.I.T. SRL şi intimata A.V.A.S. criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 103 C. civ., art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, SC O.E.I.T. SRL arată că comunicarea hotărârii s-a făcut în timpul vacanţei judecătoreşti, astfel încât datorită programului arhivei singura modalitate de a se lua cunoştinţă despre redactarea şi/sau comunicarea hotărârii era aceea prevăzută de codul de procedură civilă, respectiv agentul procedural sau prin poştă.
Este fără putinţă de dubiu că dacă agentul procedural ar fi ajuns chiar şi în faţa imobilului unde societatea îşi avea sediul era întâmpinat de personalul de pază care putea primi corespondenţa.
De esenţă însă, în motivare este convingerea magistratului că părţii i-a fost comunicat actul procedural atacat şi nu întrebarea dacă partea chiar a luat cunoştinţă de actul procedural respectiv.
Având în vedere că a făcut dovada că nu a intrat în posesia comunicării şi că imediat ce a aflat despre comunicarea hotărârii printr-un act echivalent a atacat hotărârea, trebuia să creeze magistratului judecător cel puţin un dubiu referitor la comunicarea hotărârii, dacă aceasta s-a făcut legal sau nu.
Recurenta intervenientă A.V.A.S. consideră hotărârea pronunţată nelegală motivat de faptul că, consimţământul pentru înstrăinarea imobilului îl reprezintă o hotărâre AGEA, hotărâre ce a fost anulată de către o instanţă judecătorească.
Recursul A.V.A.S. este nefondat.
La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3100 din 27 octombrie 2006 exista o hotărâre AGEA prin care s-a aprobat vânzarea imobilului şi o hotărâre AGEA prin care a fost menţinut preţul minim de vânzare a imobilului stabilit iniţial, pârâta cumpărătoare neavând nici posibilitatea nici competenţa să verifice legalitatea hotărârilor AGEA ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Aşa cum a reţinut şi instanţele anterioare recunoaşterea prevalenţei interesului subdobânditorului de bună credinţă a fost impusă de preocuparea pentru asigurarea securităţii circuitului civil şi a stabilităţii raporturilor juridice.
În speţă nu a fost contestată calitatea de proprietar a imobilului a SC U. SA la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar buna credinţă a pârâtei SC O.E.I.T. SRL este neîndoielnică de vreme ce consimţământul societăţii U. SA a fost exprimată prin preşedintele Consiliului de Administraţie, în baza unor hotărâri AGEA valabile la data încheierii actului.
Recursul SC O.E.I.T. SRL este fondat.
Potrivit art. 103 C. proc. civ. Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.
În speţă, aşa cum rezultă din actele dosarului comunicarea sentinţei pronunţată la fond a fost comunicată în timpul vacanţei judecătoreşti, când datorită programului Arhivei singura modalitate de a se lua cunoştinţă despre redactarea sau comunicarea hotărârii era cea legală, respectiv agentul procedural sau poştă.
Deşi se susţine de către instanţa de apel că au fost respectate dispoziţiile art. 92 ind.1 C. proc. civ., acest fapt este contrazis de adresa Asociaţiei de proprietari sector 5 (fila 47 dosar apel) din conţinutul căreia rezultă că imobilul respectiv are angajaţi portari care asigură paza scării non stop, respectiv 4 portari în 4 ture a 6 ore.
Se mai precizează că în luna august 2010 toţi portarii au fost la serviciu asigurând paza şi accesul în imobil, fiind toţi prezenţi în această perioadă.
În aceste condiţii susţinerea instanţei de apel potrivit căreia nu s-a făcut dovada că portarii sunt însărcinaţi cu primirea corespondenţei nu poate fi reţinută întrucât nu se putea realiza afişarea tocmai datorită pazei imobilului.
Faţă de cele arătate rezultă că partea a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să exercite în termen calea de atac fiind îndeplinite condiţiile expres prevăzute de art. 103 C. proc. civ., astfel că,
Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC O.E.I.T. SRL Bucureşti.
Casează în parte Decizia comercială nr. 609 din 7 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de declarare a apelului şi trimite cauza instanţei de apel pentru soluţionarea apelului pe fond.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 609 din 7 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1617/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1621/2011. Comercial → |
|---|
