ICCJ. Decizia nr. 1615/2011. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALÄ.

Decizia nr. 1615/2011

Dosar nr. 5806/62/2008

Şedinţa publică de la 14 aprilie 2011

Asupra constatării perimării recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2294/C din 24 noiembrie 2008 Tribunalul Braşov, secţia comerciala şi de contencios administrativ, a admis cererea de chemare în judecată a reclamantului CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VAMA BUZĂULUI PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâta SC L.E.I.SRL Întorsura Buzăului.

A constatat reziliat de drept contractul de concesiune nr.6/6 ianuarie 2003 încheiat de părţi. A obligat pârâta la plata sumei de 8.613,3 leicătre reclamant.

A dispus evacuarea pârâtei din imobilul menţionat în contractul de concesiune de mai sus, obligând pârâta la 216,7 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr.29/Apdin 26 martie 2009 a admis apelul declarat de pârâta SC L.E.I. SRL Întorsura Buzăului împotriva sentinţei instanţei de fond, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în partecererea de chemare în judecată a reclamantului CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VAMA BUZĂULUI şi a înlăturat din dispozitivul sentinţei menţiunea privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 8.613,7 lei, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei şi a dispus darea în debit a reclamantului cu suma de 412,34 lei reprezentând diferenţă taxă de timbru la fond.

A respins cererea de suspendare a executării sentinţei atacate formulată de pârâtă. A obligat intimatul-reclamant CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VAMA BUZĂULUI la plata către pârâtă la 303,02 lei cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii pârâta SC L.E.I.SRL Întorsura Buzăului a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 - 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul obligării reclamantului la plata a 451 lei, sumă încasată pe nedrept.

Din examinarea lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că judecata recursului declarat de pârâta SC L.E.I.SRL Întorsura Buzăului a fost suspendată prin încheierea de la data de 1 iulie 2010, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., iar prin referatul arhivei din 2 februarie 2011, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în vederea constatării perimării cererii de recurs.

Art. 248 C. proc. civ. prevede că orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an în materie civilă sau de şase luni în materie comercială.

Constatând ca s-a împlinit termenul de 6 luni, prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la data suspendării şi faţă de împrejurarea că de la această dată până la termenul de judecată de astăzi, cauza a stat în nelucrare din vina părţilor, neefectuându-se timp de peste 6 luni nici un act de procedură în vederea judecării cererii, Înalta Curte apreciază îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 248 si art. 252 C. proc. civ. pentru a constata, din oficiu, perimarea cererii formulată de către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de pârâta SC L.E.I.SRL Întorsura Buzăului prin C.C. împotriva deciziei nr. 29/Ap din 26 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 14 aprilie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1615/2011. Comercial