ICCJ. Decizia nr. 1621/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1621/2011
Dosar nr. 155/35/2009
Şedinţa publică de la 14 aprilie 201.
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea, înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 februarie 2010, sub nr. 155/35/C/2009 revizuienţii G.G. şi G.L., în contradictoriu cu intimaţii SC I.S.P. ROMÂNIA (fostă B.C.W.B.), sucursala Oradea, SC G.M.I. SRL â€" prin lichidator C.V.A.I.P.U.R.L. Oradea, SC T. SRL, Oradea, şi SC S.M.O. SRL â€" prin administrator judiciar A.M., au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună revizuirea deciziei nr. 80/2006 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 773/C/2006, pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 544/COM/2005, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 8640/COM/2002, cu admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată, suspendarea executării deciziei nr. 80/2006-A/C până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cereri de revizuire, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că, art. 322 pct. 5 C. proc. civ. prevede că se poate cere revizuirea dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, înscrisurile noi la care se referă fiind: adresa nr. 6501 din 6 decembrie 2006 comunicată de W.B. SA, sucursala Oradea, către SC G.M.I. SRL; contractul de credit nr. 212 din 27 decembrie 2000, încheiat între intimata de rândul 1 şi 2; contractul de cesiune nr. 1 din 27 decembrie 2000, încheiat între intimata de rândul 1 şi 2; contractul de credit nr. 29 din 1 martie 2001, încheiat între intimata de rândul 1 şi 2, susţinând astfel că, în raport cu prevederile acestui articol de lege privind admisibilitatea revizuirii, condiţiile impuse sunt întrunite, înscrisurile arătate făcând dovada fraudei la lege, conform art. 948 pct. 4 C. civ., care în raport cu art. 966 şi art. 968 C. civ. trebuie să conducă la constatarea nulităţii absolute a actelor deduse judecăţii.
Prin Decizia nr. 114/A-C din 9 noiembrie2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire şi a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării deciziei nr. 80/C/C din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al cererii de revizuire hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de către o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Pentru a putea fi supusă revizuirii, este necesar ca prin hotărârea atacată să se evoce fondul.
În căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizei probelor. Hotărârea instanţei de apel evocă fondul atunci când prin ea s-a admis apelul şi, fie s-a anulat sentinţa şi s-a cercetat fondul, fie s-a schimbat sentinţa.
Prin urmare, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situaţia de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire.
În speţă, prin Decizia nr. 80/A/2006 a Curţii de Apel Oradea, a cărei revizuire se cere, a fost respins apelul formulat de revizuienţi împotriva sentinţei nr. 544/2005 a Tribunalului Bihor.
În ceea ce priveşte solicitarea revizuienţilor, de declinare a competenţei în favoarea Tribunalului Bihor, s-a constatat că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea de revizuire formulată în cauză s-a solicitat revizuirea decizie nr. 80/A/2006 a Curţii de Apel Oradea, iar instanţa de apel, prin încheierea din 19 mai 2009 a respins cererea formulată de revizuienţi, de modificare a obiectului cererii de revizuire, în sensul că hotărârea atacată cu revizuire ar fi sentinţa nr. 544/2005 a Tribunalului Bihor şi nu Decizia Curţii de Apel Oradea.
Însă, competenţa de soluţionare a cererii revine, în conformitate cu dispoziţiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., instanţei a cărei hotărâre se atacă, şi prin urmare competenţa aparţine Curţii de Apel Oradea.
Instanţa de apel, la data de 19 mai 2009 şi la data de 2 noiembrie 2010, a respins excepţia de necompetenţă materială invocată în cauză, tocmai pe aceste considerente.
Cererea de suspendare a executării deciziei a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, având în vedere că în cauză s-a solicitat această suspendare până la soluţionarea cererii de revizuire.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii revizuienţi G.G. şi G.L., aducându-i următoarele critici.
Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 3, 5 şi 9 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea ca rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere, însă, în cazul în care prin cererea de revizuire se tinde la retractarea unei hotărâri care a evocat fondul, dar este depusă la o instanţă care nu a evocat fondul, soluţia este aceea de constatare a necompetenţei instanţei şi nu aceea de a o respinge ca inadmisibilă, instanţa de apel încălcând astfel dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În mod greşit instanţa de apel, prin încheierea din 19 mai 2009, a respins precizarea cererii introductive, încălcându-le astfel dreptul de dispoziţie asupra cererii.
Recurenţii arată că în codul de procedură civilă se vorbeşte numai de excepţii de procedură şi excepţii de fond, excepţia inadmisibilităţii nenumărându-se printre acestea, ea fiind o invenţie a practici judiciare, însă jurisprudenţa nu este izvor de drept, astfel că trebuia să se aplice dispoziţiile codului de procedură civilă.
Ţinând cont de faptul că cererea de revizuire este întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ea nu este inadmisibilă, motiv pentru care instanţa de apel trebuia să-şi verifice competenţa şi să decline cauza la Tribunalul Bihor.
Recurenţii susţin că în cauză sunt pertinente argumentele care au stat la baza adoptării deciziei nr. 737/2008 a Curţii Constituţionale cu referire la nulitatea prevăzută de art. 302 C. proc. civ.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursul, pentru considerentele ce urmează.
Hotărârea instanţei de apel este legală.
Potrivit art. 322 C. proc. civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin apelare, precum şi a unei hotărâri dată de instanţa de recurs atunci când evocă fondul.
Conform art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.
În speţa de faţă, hotărârea care a rămas definitivă este sentinţa nr. 544/2005 a Tribunalului Bihor, deoarece, prin Decizia nr. 80/A/2006 a Curţii de Apel Oradea a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei nr. 544/2005 a Tribunalului Bihor.
Prin cererea introductivă, revizuienţi au solicitat revizuirea deciziei nr. 80/2006 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 773/C/2006, pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Chiar dacă, ulterior, revizuienţii şi-au precizat cererea în sensul că solicită revizuirea hotărârii pronunţate de către Tribunalul Bihor, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., instanţa sesizată cu cererea de revizuire este limitată la a verifica admisibilitatea cererii de revizuire şi faptele pe care se întemeiază.
Prin urmare, în mod legal, instanţa de apel a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi a respins cererea, ca inadmisibilă, deoarece a fost legal învestită cu soluţionarea cererii, fiind competentă material să soluţioneze o astfel de cerere, însă, fiind datoare doar să verifice admisibilitatea cererii, în raport de dispoziţiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., şi respectiv ale art. 322 C. proc. civ., a ajuns la concluzia, firească, a inadmisibilităţii cererii de revizuire.
Nu se poate reţine susţinerea recurenţilor în sensul că excepţia inadmisibilităţii nu este prevăzută de Codul de procedură civilă, în cazul cererii de revizuire, excepţia inadmisibilităţii fiind una de fond, aşa după cum rezultă din coroborarea art. 326 alin. (3), art. 323 alin. (1) şi art. 322 C. proc. civ.
De asemenea, nu se poate face o analogie între dispoziţiile art. 302 C. proc. civ. şi cele ale art. 322, coroborate cu cele ale art. 323 alin. (1) şi respectiv cu cele ale art. 326 alin. (3) C. proc. civ., astfel că Decizia nr. 737/2008 a Curţii Constituţionale nu are relevanţă în cauza de faţă, dispoziţiile art. 302 C. proc. civ. vizând exercitarea căii de atac extraordinare a recursului, ca o cale de reformare a hotărârii pronunţate în apel, iar dispoziţiile art. 322 şi următoarele C. proc. civ., vizând condiţiile de exercitare a căii extraordinare de atac a revizuirii, ca o cale de retractare a unei hotărârii definitive sau irevocabile, după caz.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii G.G. şi G.L. împotriva deciziei nr. 114/A-C din 9 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1620/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1622/2011. Comercial → |
|---|
