ICCJ. Decizia nr. 1871/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1871/2011
Dosar nr. 1404/33/2010
Şedinţa publică de la 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 2 din 5 iulie 2010 Tribunalul Arbitrai din cadrul Curţii de Arbitrai Comercial - Camera de Comerţ a admis în parte cererea de arbitrare formulată de reclamanta SC B. SERV SRL împotriva pârâtei SC O.C. SRL şi a obligat pârâta la plata următoarelor sume: 30.378,95 lei, reprezentând diferenţă preţ marfa livrată cu factura din 17 noiembrie 2008 şi 12.653,05 lei reprezentând penalităţi de întârziere la plată acceptate de către pârâtă, conform confirmării de sold din data de 15 ianuarie 2009.
În considerentele sentinţei, tribunalul arbitrai a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţei de preţ pentru mărfurile livrate şi acceptate de pârâtă, prin raportare la factura fiscală emisă şi achitată parţial de către pârâtă în cuantum de 65.378,95 lei, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 174.926,11 lei. La primul termen de judecată pârâta a depus o situaţie de plată prin care a atestat achitarea în contul creanţei reclamantei a sumei de 35.000 lei, raportat la care reclamanta şi-a restrâns primul petit din acţiune la suma de 30.378,95 lei. S-a reţinut că pârâta a contestat atât livrarea produselor şi acceptarea facturii fiscale, cât şi existenţa contractului, susţinând că actul depus de reclamantă prezintă numeroase inadvertenţe, el nefiind semnat de părţi pe toate paginile. Tribunalul arbitrai a solicitat prezentarea originalului contractului, reclamantă arătând că nu mai deţine acest original. In replică, pârâta a depus copie după registrul de intrări al societăţii, arătând că relaţiile comerciale dintre părţi s-au desfăşurat în baza unui alt contract (21 octombrie 2008) încheiat cu reclamanta, iar că livrarea de marfa invocată de reclamantă are la bază în contract comercial în formă simplificată, contractul invocat de aceasta din urmă neexistând la baza relaţiilor dintre părţi. Faţă de cele reţinute, tribunalul a apreciat temeinicia acţiunii reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumelor astfel cum au fost evidenţiate în dispozitiv.
Sentinţa arbitrală a fost atacată cu acţiune în anulare atât de reclamantă, cât şi de pârâtă, cele două acţiuni fiind înregistrate separat pe rolul Curţii de Apel Cluj - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ulterior dispunându-se conexarea lor.
Pârâta a criticat sentinţa arbitrală sub aspectul nemotivării acesteia; de asemenea, pârâta a mai invocat acordarea valorii juridice unui contract pentru care nu s-a probat existenţa originalului, în condiţiile contestării existenţei acestuia în forma oferită de copie, precum şi valorificarea din punct de vedere juridic a unei recunoaşteri făcută de o persoană ce nu avea calitatea cerută de lege.
Reclamanta a criticat sentinţa arbitrală din perspectiva sumei stabilită cu titlu de penalităţi, arătând că tribunalul arbitrai nu a motivat acordarea unei sume inferioare celei solicitate prin acţiune, precum şi încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, din perspectiva nereţinerii caracterului de lege al clauzei contractuale.
Prin sentinţa civilă nr. 418 din 9 noiembrie 2010, judecătorul din cadrul Curţii de Apel Cluj - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anulare formulată de pârâta SC O.C. SRL; a admis acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC B. SERV SRL; a dispus anularea sentinţei arbitrale din 5 iulie 2010 şi rejudecând cauza a admis cererea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumelor de 30.378,95 lei, contravaloare marfa şi 153.557,57 lei, penalităţi contractuale de întârziere.
Judecătorul a apreciat că este fondată critica nemotivării sentinţei arbitrale, invocată de pârâtă şi însuşită de reclamantă; a respins restul motivelor de nulitate invocate de această parte, reţinând că admiterea pretenţiilor reclamantei în ce priveşte debitul principal a avut la bază factura fiscală emisă şi confirmarea de sold din partea pârâtei, neacordând eficienţă juridică actului invocat de reclamantă; de asemenea, a apreciat că persoana care a recunoscut debitul are calitatea de a reprezenta societatea, fiind membru al consiliului de administraţie.
Pe fondul cauzei, judecătorul a reţinut valoarea de început de probă a contractului depus de reclamantă, ce se coroborează cu restul probelor administrate în cauză, care confirmă livrarea mărfurilor şi emiterea facturilor fiscale, acceptate la plată de pârâtă şi achitate parţial de aceasta din urmă, cu mari întârzieri. Aceste probe confirmă şi existenţa clauzei penale, necontestată de pârâtă în faza de conciliere; s-a reţinut şi poziţia pârâtei care pe de o parte contestă existenţa clauzei penale, iar pe de altă parte susţine stabilirea unui alt nivel al procentului de penalitate aplicabil. Judecătorul a apreciat că nu se poate limita cuantumul penalităţilor în raport de confirmarea de sold din partea pârâtei.
De asemenea, a mai apreciat incidenţa prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., tribunalul arbitrai înlăturând clauza penală, limitarea penalităţilor fiind nejustificată.
Sentinţa pronunţată în cauză a fost recurată de pârâta SC O.C. SRL, solicitând modificarea hotărârii în sensul obligării sale doar la plata debitului principal, cu înlăturarea obligării sale la plata penalităţilor de întârziere. Pârâta a arătat că în judecătorul acţiunii în anulare nu a stabilit corect situaţia de fapt, raportat la motivul inexistenţei contractului invocat de reclamantă, clauza penală nefiind probată cu nici un alt înscris, în afara acestui contract.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului, apreciind legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate în cauză.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în această fază procesuală.
Analizându-se legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, în raport de criticile invocate şi apărările invocate, precum şi raportat la prevederile art. 3041 C. proc. civ., se apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: se reţine existenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitiv: astfel, deşi reţine temeinicia uneia din criticile formulate de pârâtă - cea a nemotivării sentinţei arbitrale, judecătorul respinge acţiunea în anulare formulată de această parte. Or, chiar dacă este reţinut doar unul dintre motivele de nelegalitate invocate de una din părţi, soluţia este aceea de admitere a acţiunii în anulare, nu de respingere, pe considerentul că restul criticilor nu sunt întemeiate.
De asemenea, judecătorul fondului nu a determinat sfera motivelor care atrag anularea unei sentinţe arbitrale: sentinţa arbitrală poate fi anulată doar pentru unul din motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. În acest context, se impunea verificarea existenţei unor motive care să poate fi încadrate în prevederile textului legal menţionat. în măsura în care s-ar retine admisibilitatea acţiunii în anulare, judecătorul este obligat la soluţionarea cauzei în fond, cu cercetarea tuturor elementelor dosarului, a tuturor aspectelor invocate de reclamantă şi a apărărilor pârâtei, precum şi cu aplicarea corectă a legii, în funcţie de datele speţei. în cauză, judecătorul fondului a analizat doar parţial speţa dedusă judecăţii, doar prin prisma criticilor formulate în cadrul acţiunilor în anulare, fără a da eficienţă măsurii de anulare a sentinţei arbitrale, în sensul rejudecării cauzei în fond, cu toate elementele ce decurg din această situaţie.
Totodată, în analiza fondului cauzei, judecătorul are obligaţia de a stabili legea aplicabilă; din această perspectivă, se reţine că judecătorul fondului a acordat suma solicitată de reclamantă, fără a motiva această soluţie prin raportare la modul de redactare al clauzei penale, precum şi prin raportare la momentul naşterii raporturilor juridice dintre părţi pentru a verifica incidenţa Legii nr. 469/2002 sau a incidenţei Legii nr. 246/2009.
În lipsa unor considerente pe aceste aspecte nu se poate face controlul de legalitate şi temeinicie al sentinţei pronunţate de judecătorul fondului, astfel încât, în temeiul art. 312 C. proc. civ., în urma admiterii recursului, sentinţa va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Aceeaşi soluţie este impusă şi de existenţa contradicţiei dintre considerentele şi dispozitivul sentinţei recurate în ceea ce priveşte soluţia dată acţiunii în anulare formulată de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIV
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC O.C. SA împotriva sentinţei civile nr. 418 din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1954/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1842/2011. Comercial → |
|---|
