ICCJ. Decizia nr. 2209/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2209/2011
Dosar nr. 1091/1/2011
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 330/LC din 5 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta SC A.N.V. SRL Satu Mare împotriva pârâtei SC O.V.I.G. - Bihor şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 145.913 lei pretenţii, daune la produse, conform poliţei de asigurare.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că între părţi a intervenit un contract de asigurare pentru asigurarea culturilor agricole conform poliţei de asigurare pentru cantităţile şi suprafeţele prevăzute în această poliţă şi prin actul adiţional încheiat.
În urma producerii evenimentului asigurat, s-a încheiat procesul-verbal de evaluare a daunelor la culturile agricole unde s-a precizat exact gradul de evaluare a pagubelor produse rezultând că, culturile asigurate au fost calamitate în proporţie de 100%.
Prima instanţă a apreciat că în cauză operează condiţiile contractuale stabilite de către părţi, producerea evenimentului asigurat a fost dovedit prin mijloacele de probă depuse, în consecinţă în baza art. 969 C. civ., a admis acţiunea aşa cum a fost formulată, obligând pârâta la plata de despăgubiri conform poliţei de asigurare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta SC O.V.I.G. - Bihor, iar prin decizia nr. 126/2010/A/C din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul şi a schimbat în totalitate sentinţa atacată, în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei şi obligării pârâtei la plata sumei de 22.355,613 lei, cu titlu de despăgubiri.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că între SC A.C. SRL, în calitate de asigurat şi SC O.V.I.G. SA, în calitate de asigurător, s-a încheiat la data de 14 decembrie 2007, poliţa de asigurare a culturilor agricole, rodului viitor, pomilor fructiferi, hameiului şi a pădurilor, clauzele contractuale fiind stipulate în condiţiile generale de asigurare, care fac parte integrantă din poliţă. Prin Actul Adiţional nr. 1 din 06 martie 2008, încheiat între asigurător şi SC A.N.V. SRL, s-a schimbat titularul poliţei, acesta devenind SC A.N.V. SRL. Prin acelaşi act, s-a stipulat, de asemenea, menţiunea că restul clauzelor contractuale rămân nemodificate.
Asiguratul SC A.N.V. SRL a încunoştinţat asigurătorul despre producerea a două evenimente din care au rezultat daune ce a solicitat a fi acoperite în baza poliţei de asigurare încheiate. Astfel, la data de 05 mai 2008, prin anunţul de daune la culturi agricole şi păduri nr. 723, SC A.N.V. SRL a făcut cunoscut asigurătorului că asupra culturilor de grâu toamnă şi triticale, în perioada 14 - 20 aprilie 2008, s-a produs fenomenul de inundaţie, prin băltirea apei, în urma unor ploi torenţiale.
În privinţa acestui eveniment, s-a reţinut că potrivit art. 19 din Legea nr. 136/1995, asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut, termen care, potrivit art. 9.2.2 pct. (iii) din condiţiile generale, a fost stabilit la maximum 72 ore de la producerea sau apariţia evenimentului asigurat. Or, raportat la data anunţului de daune - 05 mai 2008, termenul a fost depăşit, după cum au fost nerespectate şi prevederile pct. (i) şi (iv) ale aceluiaşi articol, care impun asiguratului obligaţia înştiinţării de îndată a unităţilor de pompieri, a autorităţilor locale sau a altor organe abilitate prin lege, cerând întocmirea de acte privind producerea evenimentului asigurat şi, pe de altă parte, impun asiguratului obligaţia de a trimite în scris la asigurător pretenţiile de despăgubire în termen de 10 zile de la momentul producerii sau apariţiei evenimentului asigurat.
S-a mai reţinut că potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, în caz de neîndeplinire a obligaţiei de înştiinţare, asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizaţiei dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei. S-a concluzionat că asigurătorul are dreptul să refuze plata despăgubirii numai dacă din această cauză nu poate determina întinderea prejudiciului şi cauza producerii evenimentului asigurat, per a contrario, dacă se poate determina cu exactitate prejudiciul, nu se poate refuza plata despăgubirii, chiar dacă înştiinţarea s-a făcut tardiv, chiar dacă asiguratul este vinovat de depăşirea termenului.
În baza probatoriului administrat în speţă, s-a reţinut că prin procesul-verbal întocmit de reprezentanţii celor două părţi, s-au stabilit drept cauze ale producerii evenimentului asigurat inundaţia (ploi mari torenţiale), precum şi canalele colmatate, înfundate, fiind evaluate daunele la suma de 5.376 lei pentru grâu şi 941 lei pentru triticale. De asemenea, părţile s-au înţeles şi au convenit asupra suprafeţelor şi procentelor care sunt dăunate, astfel încât acesta nu se poate exonera de plata despăgubirii.
În ceea ce priveşte apărarea asigurătorului cum că nu s-ar fi produs riscul asigurat, instanţa a reţinut că asiguratul a reclamat, prin anunţul de daune din data de 05 mai 2007, ca dată a producerii împotriva deciziei nr. 126/2010/AC din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta SC A.N.V. SRL şi pârâta SC O.V.I.G. - BIHOR.
Prin recursul declarat, recurenta-reclamantă SC A.N.V. SRL a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei atacate, cu consecinţa menţinerii sentinţei primei instanţe, ca fiind temeinică şi legală. În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa a acordat despăgubirile raportat la valoarea cheltuielilor de producţie, având în vedere că prin poliţa de asigurare încheiată, s-au asigurat culturile la valoarea producţiei rezultate şi nu cheltuielile de înfiinţare a culturilor, respectiv suma de 3.500 lei pe ha de grâu şi 2.500 lei pe ha la triticale. Totodată, a precizat că în raport de daunele provocate culturilor, suma pe care pârâta ar fi trebuit să o achite reclamantei cu titlu de despăgubiri este cea stabilită prin raportul de contraexpertiză tehnică, respectiv 25.000 lei la triticale şi 117.250 lei la grâu.
Recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. - BIHOR a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată.
În argumentarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă a susţinut că, în speţă, asiguratul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica asigurătorului producerea riscului asigurat în termen, potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 136/1995 şi art. 9.2.2 pct. (iii) din contract, având în vedere că numai în aceste condiţii se poate stabili fără putinţă de tăgadă, producerea riscului asigurat, cauzele acestuia, existenţa şi întinderea prejudiciului, precum şi îndeplinirea de către asigurat a obligaţiilor sale. A mai susţinut recurenta că în mod eronat a reţinut instanţa că şi în condiţiile înştiinţării tardive, s-a putut determina cu exactitate evenimentului (căderea de ploi torenţiale) intervalul 14 -20 aprilie 2008, fapt confirmat de probatoriul administrat în cauză.
Totodată, s-a reţinut că potrivit art. 26 din Legea nr. 136/1995, asiguratul este obligat ca, pe parcursul derulării contractului de asigurare, să întreţină bunul asigurat în bune condiţii şi în conformitate cu dispoziţiile legale, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat, însă această obligaţie nu a putut fi îndeplinită în cazul de faţă, din motive obiective, relevate de raportul de expertiză tehnică întocmit în dosar, precum şi „Cererea-chestionar"; conţinând răspunsurile date de către asigurat la chestionarul propus de societatea de asigurare, din care rezultă că au fost cunoscute de către asigurător anterior încheierii poliţei de asigurare.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor cuvenite asiguratului, instanţa a avut în vedere în acest sens concluziile raportului de contraexpertiză tehnică agricolă efectuat în faza de apel, care a stabilit cuantumul despăgubirilor, respectiv 19.553,2 lei daune la cultura de grâu şi 5286,37 lei la triticale, în total suma de 24.839,57 lei, din care s-a scăzut valoarea franşizei aferente de 10%, rezultând astfel suma de 22.355,613 lei cuvenită reclamantei.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea anunţ de daune, din 07 iulie 2008, din cuprinsul acestuia rezultă că data producerii fenomenului asigurat este 06 iulie 2008, când s-ar fi semnalat furtună puternică însoţită de vânt în rafale şi ploaie torenţială, aceste fenomene nu au fost, însă, confirmate de către Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord, astfel încât reclamanta nu este îndreptăţită la acordarea de despăgubiri şi pentru daunele produse la culturile sale în data de 06 iulie 2008, datorită neproducerii riscului asigurat.
Pentru aceste considerente, s-a admis apelul şi a fost schimbată în totalitate sentinţa, în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei şi obligării pârâtei la plata sumei de 22.355,613 lei cu titlu de despăgubiri aferente producerii evenimentului asigurat din data de 20 aprilie 2008, fiind respinse ca nefondate restul pretenţiilor reclamantei pentru evenimentul din data de 06 iulie 2008, prejudiciul, acesta fiind un prejudiciu ipotetic, estimat, nicidecum unul cert, real şi concret.
Totodată, a susţinut recurenta-pârâtă că asiguratul nu şi-a îndeplinit nici obligaţia prevăzută la art. 9.2.2 pct. (iv), potrivit căruia trebuia să trimită în scris asigurătorului, în termen de 10 zile de la momentul producerii evenimentului, pretenţiile de despăgubire, fiind discutabilă însăşi producerea evenimentului, în condiţiile în care s-a indicat doar un interval generic.
Recursul reclamantei SC A.N.V. SRL va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.
În speţă, recurenta-reclamantă a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi timbrului judiciar, potrivit dovezii aflate la dosarul cauzei (fila 13).
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat şi nici până la termenul stabilit de instanţă, 7 iunie 2011, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G. nr. 32/1995 modificată şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.
Recursul pârâtei SC O.V.I.G. - Bihor este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Prin cererea de recurs, pârâta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., care însă nu au fost dezvoltate distinct potrivit cerinţei art. 3021 lit. c) C. proc. civ., prin urmare, înalta Curte va lua în examinare numai chestiunile care pot fi încadrate într-unui din motivele de nelegalitate sus menţionate, fără a se substitui părţii, cu respectarea principiului egalităţii părţilor în faţa instanţei.
În acest context, singura chestiune ce ar putea face obiectul analizei instanţei de recurs, chiar dacă nu a fost dezvoltată explicit în argumentele expuse, este încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora asiguratul are obligaţia de a înştiinţa asigurătorul despre producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contract, termen stabilit la 72 de ore conform art. 9.2.2 pct. (iii).
În acest sens, este de observat că în mod corect a reţinut instanţa de apel că, deşi reclamanta nu a respectat prevederile contractuale menţionate anterior, prin raportare la dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 136/1995, în speţă, s-a putut stabili atât cauza producerii evenimentului, precum şi existenţa şi întinderea prejudiciului, astfel încât asigurătorul nu poate fi exonerat de plata despăgubirii.
De asemenea, nu este lipsit de relevanţă faptul că potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, asigurătorul poate refuza plata indemnizaţiei dacă nu a fost înştiinţat în termen despre producerea evenimentului, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii acestuia şi întinderea prejudiciului, situaţie ce nu se regăseşte însă în speţă, în condiţiile în care părţile au convenit asupra acestor aspecte, prin procesul-verbal întocmit de reprezentanţii acestora. Aşa fiind, se constatată că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel, a nu fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 13 6/1995 pentru a putea opera refuzul pârâtei de plată a despăgubirilor.
Referitor la celelalte susţineri, din argumentele expuse, se constată că recurenta-pârâtă face referire la situaţia de fapt, respectiv data producerii evenimentului, modalitatea de stabilire a prejudiciului de către instanţa de apel, or aceste susţineri nu se încadrează în cerinţa pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., nici sub aspectul lipsei de temei legal a hotărârii şi nici sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a legii şi nici în ipoteza prevăzută de pct. 8 al art. 304 acelaşi cod, respectiv interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii.
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei SC O.V.I.G. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta SC A.N.V. SRL împotriva deciziei nr. 126/2010/AC din 21 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea - secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2622/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1954/2011. Comercial → |
|---|
