ICCJ. Decizia nr. 2262/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2262/2011
Dosar nr. 4760/111/2005
Şedinţa publică de la 9 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 9 septembrie 2005, reclamanta SC V. SRL - Oradea a chemat în judecată pe pârâta S.A.R.A.R.D.A.F. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să oblige pârâta să-i plătească suma de 32.894 Euro, în echivalent lei, reprezentând despăgubire pentru dauna totală a autoturismului asigurat, marca BMW 318, cu nr. de înmatriculare, cu obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de asigurare seria CAM nr. 0030565 din data de 27 iunie 2003, cu durata de un an, obiectul asigurat fiind autoturismul mai sus arătat. Asigurarea s-a încheiat pentru avarii şi furt, iar suma asigurată este de 32.894 Euro. La data de 11 septembrie 2003 s-a produs riscul asigurat, autoturismul fiind implicat într-un accident în urma căruia a suferit avarii pentru a căror remediere sunt necesare piese şi reparaţii în sumă de 33.292,75 Euro, sumă mai mare decât suma asigurată.
Cu toate că a sesizat asigurătorul cu privire la producerea riscului asigurat şi s-a format astfel dosarul de daune nr. 505/A/2003, până în prezent nu i s-a făcut nici o plată.
A arătat că pârâta nu s-a prezentat nici la convocarea la conciliere prealabilă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată, cu obligarea acesteia şi la plata cheltuielilor de judecată, precizând că în urma constituirii dosarului de daună, a trimis asiguratului o adresă cuprinzând refuzul de despăgubire, însă această adresă s-a întors la sediul său întrucât sediul reclamantei s-a mutat la o altă adresă. Refuzul de a prelua plata despăgubirilor în acest dosar se întemeiază pe prevederile secţiunii a II- a, Cap. C lit. i) din Condiţiile de asigurare, parte integrantă a contractului de asigurare, conform cărora nu se acordă despăgubiri în cazurile în care conducătorul autoturismului asigurat se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Or, imediat după producerea evenimentului rutier, conducătorul autoturismului asigurat a fost testat cu alcooltestul, rezultând o alcoolemie de 0,08 la mie. Acest lucru a fost de altfel reţinut şi în Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în dosarul cu nr. 1754/P/2005.
A mai arătat că, potrivit legiSIaţiei în materie, în caz de accident de circulaţie, persoanele păgubite se adresează, mai întâi, pentru recuperarea prejudiciului, societăţii de asigurare de răspundere civilă a vinovatului de producerea accidentului şi numai în eventualitatea existenţei unui refuz din parte acesteia, se adresează asigurătorului cu care are încheiat un contract de asigurare de avarii facultativ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 22 noiembrie 2005, instanţa de fond a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului penal întocmit în legătură cu producerea accidentului, dosar având nr.4636/2005 al judecătoriei Oradea.
Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a cererii formulate de reclamantă în acest sens la data de 21 ianuarie 2009, cerere însoţită de copiile hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauza penală care a generat suspendarea.
La data de 26 februarie 2009, reclamanta a depus o precizare a acţiunii prin care a solicitat obligarea pârâtei şi la plata dobânzii legale asupra sumei solicitate, calculate de la data introducerii cererii şi până în ziua plăţii.
La acelaşi termen de judecată, pârâta a depus cerere de chemare în garanţie a moştenitorilor legali ai defunctului K.S., respectiv S.K., K.J. Şl K.I., precum şi a societăţii de asigurare A.H.B. Rt., solicitând instanţei ca în cazul în care va admite acţiunea reclamantei, să oblige chemaţii în garanţie la plata a 60% din cuantumul sumelor la care ar fi astfel obligată.
Chemaţii în garanţie S.K., K.J. şi K.I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie, ca inadmisibilă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 665/COM din 15 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta SC V. SRL, împotriva pârâtei SC A.R.A.R.D.A.F. SA, sucursala Bihor, şi a fost respinsă, ca lipsită de obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC A.R.A.R.D.A.F. SA, sucursala Bihor, împotriva chemaţilor în garanţie S.K., în nume propriu şi în reprezentarea chemaţilor în garanţie minori K.J. şi K.I.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, în fapt, între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat la data de 27 iunie 2003 contractul de asigurare facultativă pentru avarii şi furt seria CAM nr.0030565 pentru autoturismul proprietatea reclamantei, marca BMW 318, cu nr. de înmatriculare, având valabilitatea de un an. Suma asigurată a fost stabilită la 32.894 Euro.
La data de 11 septembrie 2003 autoturismul asigurat, condus de către V.H.T., a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit avarii pentru a căror remediere sunt necesare piese şi reparaţii în sumă de 33.292,75 Euro, aşa cum rezultă din hotărârile judecătoreşti depuse la dosar şi din factura proforma anexată cererii.
A doua zi după producerea accidentului, reclamanta a înştiinţat pârâta despre producerea riscului asigurat, sens în care s-a constituit dosarul de daună cu nr. A505-BH din 12 septembrie 2003 şi s-au făcut constatările pagubelor. Prin adresa din 16 august 2005, pârâta a comunicat reclamantei refuzul de plată a despăgubirii, întrucât conducătorul autoturismului asigurat se afla sub influenţa alcoolului la data producerii accidentului.
Examinând cuprinsul contractului de asigurare încheiat între părţi, prima instanţă a constatat că, potrivit Condiţiilor de asigurare, parte integrantă a contractului de asigurare încheiat între părţi, Secţiunea a II- a, Cap. C lit. i), asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse de conducătorul autovehiculului aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a unor produse sau substanţe stupefiante ori medicamentelor cu efecte similare acestora, drogurilor, precum şi în situaţia în care s-a sustras de la testarea concentraţiei alcoolului.
Din cuprinsul actelor dosarului rezultă că imediat după producerea accidentului, conducătorul autovehiculului asigurat, a fost testat cu aparatul alcooltest care a relevat că la ora 00.09 avea o concentraţie de 0,08 mg/litru alcool pur în aerul expirat. S-au recoltat şi probe biologice, la ora 1,15 rezultând o alcoolemie de 0,00 gr/mie, iar din cea de-a doua probă recoltată la ora 2,15 a rezultat o alcoolemie de 0,00 gr/mie.
Nici prin Rechizitoriul de trimitere în judecată a conducătorului auto ce a condus autovehiculul asigurat, şi nici prin cele trei hotărâri judecătoreşti date în cauza penală nu s-a lămurit care era alcoolemia conducătorului auto la data producerii accidentului.
Cert este că acesta a consumat alcool, aspect pe care l-a recunoscut el însuşi. Astfel, în cuprinsul sentinţei penale nr. 1052/2007 pronunţată de Judecătoria Oradea se reţine că, audiat fiind, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, inculpatul, respectiv conducătorul auto al autovehiculului asigurat, a declarat că anterior accidentului a consumat 50 ml bere cu alcool (fila 209).
Dată fiind această împrejurare şi văzând conţinutul contractului dintre părţi, prima instanţă a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la plata despăgubirilor către reclamantă.
Având în vedere soluţia pentru capătul principal de cerere, prima instanţă a constat că cererea de chemare în garanţie a rămas fără obiect şi a respins-o.
Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta SC V. SRL, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La data de 1 martie 2010 intimata SC A.T.A SA, sucursala Oradea, a formulat întâmpinare solicitând instanţei să respingă cererea de chemare în garanţie formulată de către A.R.D.A.F. SA precum şi orice pretenţii faţă de societate ca netemeinice şi nelegale (filele 31-33, dosar C.A. Oradea).
De asemenea, la data de 2 martie 2010 intimaţii K. au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat, invocând şi excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a minorilor K.J. şi K.I. (filele 34-36, dosar C.A. Oradea).
SC A.R.A.R.D.A.F. SA a formulat întâmpinare la data de 1 martie 2010 la apelul formulat de SC V. SRL, solicitând respingerea apelului ca nefondat (filele 42-45, dosar C.A. Oradea).
Prin încheierea de şedinţă din 11 mai 2010, Curtea de Apel Oradea a scos cauza de pe rol şi a trimis dosarul la Curtea de Apel Ploieşti, ca urmare a admiterii cererii de strămutare, prin încheierea nr. 1457 din 28 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 18 mai 2010 sub nr. 4760/111/2005.
Prin Decizia nr. 85 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele.
Potrivit Condiţiilor de asigurare, parte integrantă a contractului de asigurare încheiat între părţi, Secţiunea a II- a, Cap. C lit. i), asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse de conducătorul autovehiculului aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a unor produse sau substanţe stupefiante ori medicamentelor cu efecte similare acestora, drogurilor, precum şi în situaţia în care s-a sustras de la testarea concentraţiei alcoolului.
Este adevărat că în cadrul procesului penal, din analiza ambelor probe biologice recoltate la diferenţă de o oră, alcoolemia conducătorului auto era 0, astfel cum rezultă din rechizitoriul şi sentinţele penale depuse la dosar. Însă, este o diferenţă terminologică esenţială între expresia sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel cum este inserată în contractul de asigurare şi valoarea alcoolemiei determinată prin probele administrate în cursul procesului penal, ştiut fiind faptul că alcoolemia se calculează în funcţie de declaraţia părţii şi faţă de timpul scurs de la momentul comiterii faptei.
Cea de a doua susţinere a apelantei cum că V.H.T., conducătorul autoturismului, nu a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. (3) C. pen. - ucidere din culpă, în varianta agravantă a conducerii autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice, ci în forma simplă a acestei infracţiuni, nu are relevanţă în analiza clauzelor contractuale, răspunderea penală a conducătorului auto făcându-se în funcţie de probele administrate în dosarul penal, iar răspunderea contractuală a societăţii pârâte fiind analizată prin prisma clauzelor contractului încheiat în virtutea principiului prevăzut de art. 969 C. civ. â€" pacta sunt servanda, potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Şi cea de a treia susţinere a apelantei a fost găsită nefondată, de vreme ce în cuprinsul sentinţei penale nr. 1052/2007 pronunţată de Judecătoria Oradea se reţine că, audiat fiind atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, inculpatul, respectiv conducătorul auto al autovehiculului asigurat, a declarat că anterior accidentului a consumat 50 ml bere cu alcool (fila 209, dosar fond ).
Aşa fiind, devin incidente clauzele contractuale potrivit cărora asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse de conducătorul autovehiculului aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.
Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamanta SC V. SRL Oradea, aducându-i următoarele critici:
Decizia instanţei de apel este dată cu nerespectarea dispoziţiilor legale privind autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, în faţa instanţei civile, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, prin Decizia penală nr. 384/A din 18 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 4636/271/2005, s-a reţinut că din analiza ambelor probe biologice recoltate la diferenţă de o oră, alcoolemia conducătorului auto era zero.
Aparatul tip alcooletest, deoarece prezintă o marjă de eroare ridicată nu constituie o probă, rezultatul obţinut printr-o astfel de testare neputând fi opus rezultatului unei probe biologice.
Instanţa de apel nu a explicat în ce constă diferenţa terminologică esenţială între expresia sub influenţa băuturilor alcoolice şi valoarea alcoolemiei determinată prin analiza probelor biologice.
Este criticată şi motivarea instanţei de apel cu privire la faptul că răspunderea penală a conducătorului auto s-a efectuat în raport de probele administrate în dosarul penal, iar răspunderea contractuală a societăţii pârâte a fost analizată prin prisma clauzelor contractuale, în virtutea principiului prevăzut de art. 969 C. civ., concluziile din dosarul penal reprezentând autoritate de lucru judecat pentru instanţa civilă, neputându-se reţine că şoferul s-a aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.
La data de 24 februarie 2011, chemata în garanţie S.K. a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
La data de 28 martie 2011, pârâta-intimată SC A.R. A.R.D.A.F. SA, sucursala Bihor, a depus la dosarul cauzei o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Prin Decizia penală nr. 384/A din 18 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 4636/271/2005, s-a reţinut că în urma analizei probelor biologice a rezultat o alcoolemie de 0% a inculpatului V.H.T.
Decizia penală nr. 384/2007 a Tribunalului Bihor a fost menţinută prin Decizia nr. 790/R din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În cuprinsul acestei decizii s-a reţinut că inculpatul V.H.T. avea o alcoolemie 0% la momentul producerii accidentului, şi nici nu s-a constatat că ar fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice.
Prin urmare, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) C. proc. pen., constatarea instanţei penale cu privire la starea de fapt, (alcoolemie şi existenţa stării de influenţă a băuturilor alcoolice) se impune în faţa instanţei civile, unde trebuie analizată tocmai existenţa sau inexistenţa situaţiei reglementate la Cap. C Secţiunea a II-a lit. i) din Condiţiile de asigurare.
Cum stabilirea stării de fapt de către instanţa penală, printr-o hotărâre rămasă definitivă, se impune în faţa instanţei civile, în baza art. 312 alin. (1) şi (3), şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 22 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica Decizia recurată, va admite apelul declarat împotriva sentinţei nr. 665/COM din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Bihor, urmând să admită acţiunea formulată de către reclamantă.
Nu se poate reţine concluzia instanţei de apel că ar fi o diferenţă terminologică esenţială între expresia sub influenţa băuturilor alcoolice astfel cum este inserată în contractul de asigurare şi valoarea alcoolemiei, determinată prin probele administrate în cursul procesului penal, în sensul că şoferul care a condus autoturismul proprietatea reclamantei se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru faptul că ar fi recunoscut că a consumat 50 ml bere cu alcool.
În principiu, instanţa de apel ar avea dreptate, în sensul că există o diferenţă între cele două situaţii, însă, în primul rând, instanţa penală nu a reţinut că şoferul s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, situaţie în care ar fi trebui să-l condamne cu altă încadrare juridică, respectiv în baza art. 178 alin. (3) C. pen., în varianta agravantă a conducerii autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta fiind condamnat în baza art. 178 alin. (2) C. pen. (deci fără agravantă), iar pe de altă parte, ar fi trebuit să se facă dovada, în concret, a faptului că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Această stare, este una de fapt, ea reflectându-se în mod diferit de la o persoană la alta, or, în cauza de faţă nu s-a făcut nicio probă din care să rezulte că şoferul ce conducea autoturismul proprietatea reclamantei se afla, în mod manifest, evident, sub influenţa băuturilor alcoolice.
Chiar dacă respectivul şofer a recunoscut că a consumat 50 ml bere cu alcool, acest lucru nu echivalează, în ceea ce-l priveşte, că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, existenţa acestei stări trebuind să fie probată în mod concret, or, acest lucru nu s-a petrecut.
Prin urmare, Înalta Curte constatând că nu există situaţia invocată de către pârâta-intimată SC A.R.A. A.R.D.A.F. SA, sucursala Bihor, prin care aceasta ar fi exonerată de plata asigurării, Înalta Curte, în urma admiterii cererii de chemare în judecată, aşa cum s-a arătat mai sus, în temeiul contractului de asigurare seria CAM nr. 0030565 din 27 iunie 2003, va obliga pe pârâtă la plata sumei de 32.894 Euro, în echivalent lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru autoturismul avariat şi asigurat, marca BMW 318 cu nr. de înmatriculare.
În baza art. 43 C. com., pârâta va fi obligată şi la plata dobânzii legale, calculate conform OG nr. 9/2000, începând cu data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.
În ce priveşte cererea de chemare în garanţie aceasta urmează a fi respinsă, deoarece, prin Decizia penală nr. 384/A/2007 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 790/R/2008 a Curţii de Apel Braşov s-a stabilit vinovăţia numai a inculpatului V.H.T., nemaireţinându-se culpa comună (60% culpa victimei şi 40% culpa inculpatului) aşa după cum reţinuse iniţial Judecătoria Oradea, prin sentinţa penală nr. 1052/2007.
Prin urmare, cum întreaga culpă aparţine şoferului societăţii recurente, care avea însă poliţa de asigurare, rezultă că cererea de chemare în garanţie este nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC V. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 85 din 22 septembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică Decizia atacată, admite apelul, schimbă în tot sentinţa nr. 665/COM/2009 din 15 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ, în sensul că admite acţiunea şi obligă pârâta SC A.R.A. A.R.D.A.F. SA, sucursala Bihor, la plata sumei de 32.894 Euro, echivalent în lei la data plăţii reprezentând despăgubiri precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective.
Respinge cererea de chemare în garanţie ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 9 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2167/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2264/2011. Comercial → |
|---|
