ICCJ. Decizia nr. 2158/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2158/2011
Dosar nr. 1442/87/2008
Şedinţa publică de la 2 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 942 din 16 octombrie 2009 Tribunalul Teleorman a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC U.S.L.I. SRL împotriva pârâtei SC M.D.I. SRL, obligând-o să lase reclamantei în deplină proprietate şi paşnică posesie construcţiile C20 şi C21 situate în Alexandria, nr. cadastral 2103 şi terenul în suprafaţă de 386,45 mp pe care sunt amplasate construcţiile; a dispus evacuarea pârâtei din imobilele ocupate fără titlu legal; a fost respinsă acţiunea reclamantei formulată împotriva pârâtei SC V.M.V.P.I. SRL; au fost respinse ca nefondate cererea reconvenţională formulată de pârâta SC V.M.V.P.I. SRL, cererile de intervenţie formulate de intervenienţii D.D., M.C. şi M.O., astfel cum au fost întregite la 24 februarie 2009; au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii, cererii de întregire a cererilor de intervenţie, precum şi cererea de chemare în garanţie pentru evicţiune a garantului SC B. SA.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul în urma analizării probatoriului administrat în cauză, a reţinut, în esenţă, că înscrisurile nu menţionează vecinătăţile construcţiilor vândute la licitaţii.
În schimb, reclamanta a făcut dovada proprietăţii asupra terenului în suprafaţă de 759,96 mp şi construcţiilor C-20 şi C-21, cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3492/2004, delimitate conform planului de amplasament şi care în prezent se află în posesia pârâtei SC M.D.I. SRL, aceasta indicând aceleaşi suprafeţe construite ale construcţiilor revendicate de către reclamantă.
În ceea ce o priveşte pe pârâta SC V.M.V.P.I. SRL care a invocat proprietatea asupra construcţiei C-1 denumită laborator" revendicată de către reclamantă, tribunalul a constatat că nu există identitate între construcţiile revendicate de către reclamantă şi clădirea-laborator adjudecată de către pârâtă prin actul de adjudecare nr. 577 din 13 iulie 2004, aceasta din urmă fiind formată din 3 încăperi şi un hol, în suprafaţă construită de 62,9 mp, în timp ce C-20 şi C-21 aflate în proprietatea reclamantei au o suprafaţă construită de 300,10 mp şi respectiv 86,35 mp.
Prin urmare, acţiunea formulată de reclamantă a fost admisă numai împotriva pârâtei SC M.D.I. SRL în temeiul art. 480 C. civ., obligând-o să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi paşnică posesie construcţiile C-20 şi C-21 precum şi terenul în suprafaţă de 386,35 mp aferent acestor construcţii, pe care pârâta SC M.D.I. SRL îl deţine în calitate de chiriaş, în baza contractului de închiriere încheiat la data de 14 martie 2008 cu intervenienţii D.D., M.C. şi M.O.
S-a dispus, în consecinţă, evacuarea pârâtei din imobilele ocupate fără titlu.
În privinţa pârâtei SC V.M.V.P.I. SRL acţiunea a fost respinsă ca nefondată, deoarece nu există identitate între clădirea ocupată de aceasta şi imobilele revendicate de către reclamantă.
Ca o consecinţă a respingerii acţiunii reclamantei împotriva SC V.M.V.P.I. SRL a fost respinsă şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă prin care a solicitat obligarea reclamantei la constituirea unui drept de superficie asupra terenului, pe durata construcţiei, imobilele fiind situate la adrese diferite, fără a se face dovada că imobilul aflat în proprietatea pârâtei, se află pe terenul reclamantei.
Cât priveşte cererile de intervenţie formulate de intervenientele D.D., M.C. şi M.O., formulate în interesul pârâtei SC M.D.I. SRL, acestea au fost respinse, ca nefondate, deoarece terenul în suprafaţă de 759,96 mp revendicat de către reclamantă este situat în Alexandria, în timp ce terenul asupra căruia intervenientelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate în suprafaţă de 5 ha , este situat în Alexandria, (sentinţa civilă nr. 58 din 14 ianuarie 2008 pronunţată de Judecătoria Alexandria).
Expertul D.D. a concluzionat în completarea la raportul de expertiză în sensul că intervenientele nu au fost puse în posesie până la momentul efectuării raportului şi până la întocmirea procesului-verbal de punere în posesie, nu se poate delimita suprafaţa atribuită acestora, prin urmare, faţă de aceste concluzii şi împrejurarea că terenurile sunt amplasate la adrese diferite, instanţa a apreciat, ca nefondate, cererile de intervenţie.
Iniţial, intervenienta D.D. a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei SC M.D.I.SRL, intervenientele M.C. şi M.O. au formulat cerere în interes propriu, iar prin cererea de întregire a cererii de intervenţie, formulată la 24 februarie 2009, s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a actelor de proprietate deţinute de către reclamantă, depăşindu-se cadrul procesual al acţiunii principale şi neexistând conexitate cu acţiunea principală, singura legătură constând în aceea că intervenientele au închiriat pârâtei SC M.D.I. SRL, o parte din terenul ce le-a fost restituit (386,35 mp).
Reclamanta a invocat excepţiile inadmisibilităţii cererii de întregire a cererii de intervenţie şi a tardivităţii acestora, ambele fiind apreciate ca nefondate, cu motivarea că o astfel de cerere este admisibilă atâta timp cât intervenientele pretind că terenul închiriat pârâtei SC M.D.I. SRL - în interesul căreia a fost formulată iniţial cererea de intervenţie de către D.D. - face parte din terenul revendicat de către reclamantă.
Potrivit art. 50 alin. (2) C. proc. civ., cererea de intervenţie în interes propriu se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor, iar intervenţie în interesul unora dintre părţi se poate face chiar înaintea instanţei de recurs, conform art. 51 C. proc. civ., neputându-se considera că o astfel de cerere este tardivă.
Ca urmare a admiterii cererii reclamantei, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în garanţie pentru evicţiune, împotriva garantului SC B. SA, formulată de reclamantă la data de 2 iunie 2009.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 299 din 17 iunie 2010 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către pârâtele S.C. V.M.V.P.I. S.R.L. împotriva sentinţei comerciale nr. 942 din 16 octombrie 2008 şi apelurile declarate de pârâta S.C. M 2 International S.R.L. de către intervenientele M.C., M.O. şi D.D. împotriva încheierii din 5 octombrie 2009 şi a sentinţei comerciale nr. 942 din 16 octombrie 2008 pronunţate de Tribunalul Teleorman, secţia civilă.
A fost admis apelul declarat de reclamanta SC U.S.L.I. SRL, a fost schimbată în parte sentinţa atacată în sensul că, a admis acţiunea şi faţă de pârâta SC V.M.V.P.I. SRL şi a obligat pe aceasta să lase reclamantei în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de 62,9 mp ocupată din construcţia C21 în suprafaţă totală de 86,35 mp, situată în Alexandria, având nr. cadastral 2103, precum şi terenul aferent construcţiei ocupate.
S-a dispus evacuarea pârâtei SC V.M.V.P.I. SRL din imobilul ocupat fără titlu legal, au fost obligate pârâtele şi intervenientele, în solidar, la plata sumei de 7803 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi au fost obligate intimatele pârâte şi intimatele interveniente la plata sumei de 12027 lei cheltuieli de judecată către apelanta-reclamantă.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, apelantul reclamant este singurul care face dovada dreptului său de proprietate asupra imobilelor revendicate prin titlu de proprietate în formă autentică şi opozabile erga omnes.
Dreptul de proprietate al apelantei reclamante a fost notat în Cartea Funciară cu nr. 6342 a localităţii Alexandria în data de 16 septembrie 2004 sub nr. 2036, dată de la care acest drept este opozabil erga omnes, nici una dintre celelalte părţi neopunând apelantei reclamante un titlu de proprietate cu o forţă juridică mai mare sub aspectul opozabilităţii, respectiv un titlu supus publicităţii imobiliare cu o dată anterioară celei dobândite de către SC U.S.L.I. SRL.
SC V.M.V.P.I. SRL se pretinde proprietară a porţiunii din C20 în baza actului de adjudecare cu nr. 577 din 13 iulie 2004, act căruia îi lipsesc formalităţile de publicitate, nefiind înscris în cartea funciară şi, în consecinţă, neopozabil reclamantei.
Ca atare, instanţa de apel a apreciat că soluţia instanţei de fond sub aspectul respingerii acţiunii în revendicare faţă de pârâta SC V.M.V.P.I. SRL este greşită, din probele aflate la dosar rezultând cu certitudine faptul că această pârâtă ocupă o parte din construcţia C20 şi implicit terenul aferent construcţiei.
Referitor la cererile de intervenţie, instanţa de apel a constatat că nici una dintre cele trei interveniente nu a prezentat un act de proprietate opozabil apelantei reclamante.
Faptul că prin Decizia civilă nr. 119 din 29 februarie 2008 Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 974/740/2007 a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al intervenientelor cu privire la o suprafaţă de 5.000 mp, suprafaţă care include şi terenul de 759,96 mp precum şi construcţiile revendicate de către reclamantă nu poate constitui un titlu de proprietate opozabil acesteia.
De altfel, prin hotărârea judecătorească arătată s-a dispus Comisiei Locale Alexandria să emită titlu de proprietate pe numele intervenientelor pentru suprafaţa de 5 ha, hotărâre care nici până la acest moment nu a fost executată, astfel încât, practic, intervenientele nu au nici un titlu de proprietate valabil.
Având în vedere faptul că intervenienta D.D. a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei SC M.D.I. SRL, iar cu toate acestea formulează propriile sale cereri, în contradicţie cu dispoziţiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de intervenţie în interesul uneia din părţi sprijină doar apărarea acesteia, instanţa de apel a apreciat-o ca fiind inadmisibilă.
Referitor la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către M.C. şi M.O., a fost respinsă în mod corect ca neîntemeiată, având în vedere că la momentul respectiv cele două interveniente nu au prezentat nici un titlu de proprietate prin care să paralizeze acţiunea reclamantului, având în vedere că acestea îşi întemeiază cererea tocmai pe calitatea de proprietare a aceleiaşi suprafeţe cu cea revendicată de către reclamant.
Referitor la criticile de ordin procedural invocate de către apelantele pârâte şi de către apelantele interveniente, instanţa de apel a reţinut că natura juridică a cauzei de faţă este comercială având în vedere calitatea de comerciant a părţilor din litigiu precum şi natura bunului ce formează obiectul revendicării.
Evaluarea bunului revendicat s-a făcut în scopul stabilirii taxei de timbru, fiind o acţiune în revendicare taxa de timbru se stabileşte la valoarea indicată de către reclamant, şi nu în scopul stabilirii competenţei materiale după valoare, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) teza II-a C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, în cauză nu era necesară îndeplinirea procedurii concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., nefiind o cerere cu caracter patrimonial.
Fiind litigiu comercial dat în competenţă de primă instanţă tribunalului, potrivit art. 282 alin. (1) C. proc. civ. calea de atac este apelul şi nu recursul astfel cum susţin intervenienţii şi pârâţii.
Referitor la insuficienta timbrare a acţiunii, Tribunalul s-a pronunţat cu privire la acest aspect atunci când a stabilit cuantumul taxei de timbru, reclamanta achitând această taxă conform dispoziţiei instanţei, la fel cum de altfel a procedat şi instanţa de apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC V.M.V.P.I. SRL Alexandria, SC M.D.I. SRL Alexandria şi intervenienţii M.C., M.O. şi D.D.
Recursul pârâtei SC V.M.V.P.I. SRL Alexandria a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctele 7, 8 şi 9 C. proc. civ. în susţinerea cărora a arătat, în esenţă, că deşi instanţele de fond şi apel au calificat litigiul ca fiind de natură comercială, evaluabil în bani, concilierea directă este obligatorie conform art. 7201 C. proc. civ., dispoziţii ce nu au fost respectate de reclamantă.
De asemenea, recurenta prezentând detaliat situaţia de fapt susţine că motivarea instanţei de apel este străină de natura pricini, nu este sprijinită de probe concludente şi pertinente şi fără a analiza conţinutul actelor depuse de reclamantă a interpretat greşit actul dedus judecăţii.
Deşi recurenta pârâtă SC M.D.I. SRL, intervenienta D.D. şi intervenientele M.C. şi M.D. au formulat cereri de recurs separat criticile sunt identice şi recursurile au fost întemeiate pe aceleaşi dispoziţii prevăzute de art. 304 punctele 7 şi 9 C. proc. civ. în argumentarea cărora, referindu-se la competenţa materială, au susţinut că aceasta se stabileşte în raport de valoarea obiectului revendicat iar judecătorul era ţinut de a face o corectă apreciere a naturii litigiului â€" civil sau comercial, evaluabil sau neevaluabil în bani, tocmai în ideea stabilirii competenţei materiale şi funcţionale a instanţei.
De asemenea, recurenţii au arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe excepţia insuficientei timbrări, că în ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii considerentele sunt contradictorii, excepţia de litispendenţă este nemotivată, instanţa şi-a încălcat obligaţia de aflare a adevărului pentru că expertul nu a răspuns la toate obiectivele stabilite şi îndeosebi a refuzat să lămurească obiectivul esenţial â€" delimitarea suprafeţei de 5 ha şi dacă în această suprafaţă se include şi suprafaţa revendicată de către reclamant.
Instanţa de apel, susţin recurenţii, a considerat în mod greşit că instanţa a respins în mod corect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3492 din 2 septembrie 2004, a actului de partaj 615/2004 şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, fără a demonstra că actele indicate nu ar fi nule absolut ci se referă la lipsa unui titlu de proprietate care în orice caz nu poate să acopere nulitatea absolută a actului de partajare a terenului când s-au încălcat dispoziţiile legale privind circulaţia juridică a terenului.
Recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Faţă de conţinutul criticilor aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. se va lua în examinare numai motivele care se referă la excepţia necompetenţei materiale critici ce vor fi încadrate în punctul 3 al art. 304 C. proc. civ. potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe.
Acţiunea promovată de reclamantă este o acţiune civilă în revendicare a terenului intravilan în suprafaţă de 759,96 mp şi construcţiile notate cu C20 şi C21, în planul de amplasament cu destinaţie de centrală şi anexe ocupând o suprafaţă construită de 300,10 mp (C20) şi respectiv 86,35 mp (C21).
Acest tip de acţiune nu poate avea natură comercială, deoarece nu este generată nici de o faptă de comerţ obiectiv, nici de una subiectivă ori unilaterală sau mixtă.
Faptele de comerţ obiective sunt actele juridice şi operaţiunile prevăzute, în principal, în art. 3 C. com., considerate ca atare datorită naturii lor şi pentru motive de ordine publică, independent de calitatea persoanei care le săvârşeşte.
În temeiul art. 4 C. com., actele şi operaţiunile săvârşite de comerciant sunt considerate fapte de comerţ subiectiv. Astfel, inclusiv actele de natură civilă devin comerciale pentru că ele sunt făcute de un comerciant cu ocazia exercitării comerţului său, legea instituind o prezumţie de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, dacă acestea nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.
Aşadar prezumţia are caracter relativ ea putând fi răsturnată, combătută, în condiţiile art. 4 C. com.
Acţiunea juridică în revendicare nu este generată, ea nu are la bază o faptă de comerţ subiectivă, adică un act juridic (manifestare de voinţă în scopul producerii de efecte juridice) ori o operaţiune săvârşită de comerciant (societatea reclamantă) cu ocazia exercitării comerţului său.
Nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 3, nici cele ale art. 4 C. com., ori ale art. 56 C. com. care reglementează faptele de comerţ unilaterale sau mixte, în care dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi în ce priveşte acest act, legii comerciale deoarece aşa cum s-a reţinut mai sus, nu a avut loc nici un act sau operaţiune săvârşită de reclamantă, în calitate de comerciant şi în exerciţiul comerţului său.
Aşadar, natura cererii de chemare în judecată, în raport de temeiurile de drept invocate este civilă, astfel că soluţionarea unei astfel de cauze este de competenţa exclusivă a instanţelor civile conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Cum în speţă instanţele au încălcat dispoziţiile legale în materia competenţei în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursurile, va casa ambele hotărâri şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Alexandria ca instanţă civilă, ocazie cu care se va analiza şi cererile intervenientelor D.D., M.C. şi M.O. privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3492 din 2 septembrie 2004, a actului de partaj nr. 615 din 17 februarie 2004 cât şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate urmând să se stabilească competenţa în funcţie de natura actelor a căror nulitate se solicită.
În atare situaţie, motivele invocate de recurenţi nu mai pot fi analizate, ele urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele SC V.M.V.P.I. SRL Alexandria, SC M.D.I.SRL Alexandria şi de intervenienţii M.C., M.O. şi D.D. împotriva deciziei comerciale nr. 299 din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia recurată şi sentinţa comercială nr. 942 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secţia civilă, şi trimite cauza spre soluţionare la Judecătoria Alexandria.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2088/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2161/2011. Comercial → |
|---|
