ICCJ. Decizia nr. 2264/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2264/2011
Dosar nr. 3089/111/2008
Şedinţa publică de la 9 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa comercială nr. 502/COM/16 aprilie 2009 a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC T.C. SRL Oradea împotriva pârâţilor MINISTERUL TURISMULUI Bucureşti şi PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI â€" C.G. Bucureşti.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL TURISMULUI să plătească reclamantei suma de 152.006 lei reprezentând servicii hoteliere, suma de 33.698,46 lei cu titlu de dobândă legală comercială calculată asupra sumei de mai sus pe perioada octombrie 2005 şi până la data introducerii acţiunii, precum şi în continuare până la data plăţii efective.
A mai fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea faţă de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI â€" C.G.
De asemenea a mai fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 4.966,28 lei.
Instanţa de fond a reţinut în principal că prin contractul nr.122/10 februarie 2004 încheiat între reclamantă, în calitatea de prestator şi SC P. SA - Mamaia în calitatea de beneficiar, precum şi prin contractul nr. 125 din 10 februarie 2004 încheiat între aceiaşi reclamantă în calitatea de prestator şi SC T.E.D. SA â€" Neptun în calitatea de beneficiar, reclamanta s-a obligat să realizeze negocierea şi încheierea de contracte cu terţii, în scopul ocupării locurilor de cazare deţinute de beneficiar în structurile hoteliere proprii.
Contractele au fost încheiate pentru anul 2004 iar prin actele adiţionale din 31 decembrie 2004 acestea au fost prelungite şi pentru anul 2005, cu menţiunea că prestatorul îşi poate reţine comisionul de 20% din valoarea facturilor emise pentru serviciile turistice derulate, din sumele încasate.
Prin adresa nr. 3318 din 6 iulie 2005/DGP, MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI â€" AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU TURISM â€"DIRECŢIA GENERALĂ PROMOVARE a solicitat Hotelului P. din Mamaia, aparţinând SC P.D. SA şi Hotelului T. din Neptun, aparţinând SC T.E.D. SA să-i rezerve în perioada 5 iulie â€" 6 septembrie 2005, fiecare, câte 4 camere permanent şi câte 6 camere de miercuri până luni, săptămânal, pe întreaga perioadă.
În baza contractelor mai sus arătate, prin adresa nr. 865 din 7 iulie 2005, reclamanta, în calitate de prestatoare, a confirmat primirea cererii de ofertă şi a comunicat pârâtului că valoarea totală a serviciilor va fi de 166.796 lei, iar adresa nr. 3318 din 6 iulie 2005/DGP ţine loc de comandă fermă. Totodată, a solicitat să-i fie comunicate datele de identificare pentru întocmirea facturilor şi a anexat şi calculul detaliat al serviciilor. În data de 26 iulie 2005 a transmis pârâtului prin fax adresa nr. 1211 care modifică adresele anterioare în sensul că totalul general al pretenţiilor este de 157.420 lei. În data de 27 iulie 2005 a primit un fax sub forma unui înscris sub semnătură privată în cuprinsul căruia sunt, menţionate datele de identificare ale pârâtului, fără ca autorul actului să-şi semneze actul.
În executarea contractului (comenzii), reclamanta a asigurat în favoarea pârâtului serviciile solicitate, sens în care a emis mai multe facturi fiscale în perioada 28 iulie â€" 31 august 2005 în valoare totală de 152.006 lei care au fost comunicate pârâtului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Pârâtul nu a achitat contravaloarea acestora, deşi nu a făcut obiecţiuni cu privire la sumele înscrise în facturi, în ciuda numeroaselor demersuri pe care le-a făcut reclamanta prin emiterea mai multor adrese către acesta. La toate aceste adrese, pârâtul nu a dat nici un răspuns.
În data de 17 martie 2006 reclamanta a primit prin fax un ordin de plată de trezorerie cu nr. 80 din 7 martie 2006 emis de către pârât, în valoare de 8.396 lei reprezentând contravaloare factură cu nr. 3342192 din 28 iulie 2006 reprezentând servicii turistice. Prin această comunicare pârâtul recunoaşte astfel datoria pe care o are faţă de reclamantă. Din examinarea extraselor de cont depuse la dosar de către reclamantă şi din conţinutul numeroaselor adrese dintre părţi rezultă că această sumă nu a fost virată efectiv reclamantei. Din cuprinsul adreselor mai rezultă că la data de 21 iulie 2006, reprezentanţii AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU TURISM au fost prezenţi la sediul reclamantei din Oradea, deşi ulterior prin adresele nr. 2493 din 22 august 2006 şi nr. 282 din 26 ianuarie 2007 s-a comunicat că nu există nici o datorie.
La solicitarea reclamantei, prin adresa nr. 4371 din 12 octombrie 2006 PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI â€"C.G. a răspuns că există un contract încheiat la data de 28 iunie 2005 între C.G. şi AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU TURISM prin care aceasta din urmă s-a obligat să asigure cazarea grupului C.G. în perioada iulie â€" septembrie 2005.
Pârâtele nu au răspuns nici la invitaţia la conciliere directă, nu au depus întâmpinare şi nici nu au răspuns la interogatoriile ce le-au fost comunicate, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ.
Având în vedere că raportul juridic dintre părţi este de natură comercială s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 43 C. com. şi OG nr. 9/2000.
A fost respinsă cererea faţă de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI â€" C.G. considerând că nu acesteia îi revine obligaţia de plată a serviciilor.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 78/C-A din 14 septembrie 2010 a respins ca nefondat apelul pârâtei MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI împotriva sentinţei comerciale nr. 502/COM din 16 aprilie 2009 a Tribunalului Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ, fiind preluate în esenţă argumentele expuse anterior.
Împrejurarea, că de serviciile hoteliere solicitate de apelant, nu au beneficiat angajaţii acestuia, ci personalul C.G., cu care apelantul se afla în derularea contractului de co-finanţare, nu înlătură obligaţia de plată a serviciilor pe care le-a comandat reclamantei.
Împotriva deciziei nr. 78/C-A din 14 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI Bucureşti, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului şi desfiinţarea în întregime a deciziei atacate, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii reclamantei SC T.C. SRL, în principal ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă iar în subsidiar ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că serviciile hoteliere au fost prestate de către HOTEL P. ce aparţine SC P.D. SA şi de către HOTEL T. ce aparţine SC T.E.D. SA, iar nu de reclamantă, cele două contracte cu nr. 122 din 10 februarie 2004 şi nr. 125 din 10 februarie 2004 invocate reprezintă în realitate contracte de agenţie şi se află sub imperiul Legii nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi.
Dreptul de a pretinde contravaloarea acestor servicii aparţine celor două hoteluri şi nu reclamantei care a acţionat doar ca un intermediar, reclamanta nefăcând dovada existenţei unei identităţi între titulara dreptului şi persoana care îl cere.
De asemenea, între recurentă şi reclamanta SC T.C. SRL nu au existat raporturi contractuale, nu se poate interpreta că simpla cerere de rezervare a unor camere la un hotel poate echivala cu un contract de servicii care să nască drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor, mai ales că beneficiarii serviciilor aparţin C.G.
Intimata-reclamantă SC T.C. SRL a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurent, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Din conţinutul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta SC T.C. SRL Oradea a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor MINISTERUL PENTRU INTEPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII, COMERŢ, TURISM ŞI PROFESII LIBERALE şi PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI â€" C.G. la plata sumei de 190.671 lei compusă din suma de 152.006 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale pentru serviciile hoteliere prestate, suma de 33.698,46 lei reprezentând dobânzi legale calculate în baza art. 43 C. com. şi OG nr. 9/2000 până la data introducerii acţiunii şi în continuare până la data plăţii efective şi suma de 4.961,28 lei cheltuieli de judecată.
Nu poate fi primită apărarea recurentei pârâte MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI potrivit căreia în speţă este aplicabilă excepţia de ordine publică a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC T.C. SRL.
O condiţie pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală â€" legitimatio ad causam â€" care desemnează atât titularul dreptului de a acţiona în justiţie cât şi a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea.
Este adevărat că întotdeauna, calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii. În acest context, reclamantului îi revine obligaţia de a justifica calitatea sa procesuală, având în vedere că dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. stabilesc cerinţele pe care cererea de chemare în judecată trebuie să le cuprindă.
Reclamanta a dovedit că este titulara dreptului în raportul juridic dedus judecăţii şi a interesului urmărit, prevalându-se în acest sens de existenţa celor două contracte şi a actelor adiţionale la acestea, respectiv contractul nr. 122 din 10 februarie 2004 încheiat cu SC P.D. SA Mamaia şi contractul nr. 125 din 10 februarie 2004 încheiat cu SC T.E.D. SA Neptun. Obiectul comun al contractelor îl constituie realizarea de către reclamanta SC T.C. SRL în calitatea de prestator a negocierilor şi încheierea de contracte cu terţii, în scopul ocupării locurilor de cazare din Hotelul P. â€" Mamaia şi Hotelul T. â€" Neptun, beneficiarul şi prestatorul stabilind drepturi şi obligaţii reciproce, precum şi plata unui comision de 20% din valoarea facturilor emise pentru serviciile turistice derulate contractual.
Nici critica vizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei nu poate fi primită, instanţa de apel sub acest aspect, amplu motivat şi bine argumentat, stabilind o corectă situaţie de fapt şi de drept, în deplină concordanţă cu documentaţia existentă la dosarul cauzei.
Apare cât se poate de evident că prin adresa nr. 3318 din 6 iulie 2005/DGP, pârâtul MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI â€" AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU TURISM a solicitat celor două hoteluri, respectiv HOTEL T. â€"Neptun şi HOTEL P. â€" Mamaia, rezervarea în perioada 5 iulie â€" 6 septembrie 2005 a unor camere, potrivit precizărilor care se regăsesc în corespondenţă.
Răspunsul la adresa de mai sus, prin care s-a comunicat detaliat contravaloarea serviciilor ce urmau a fi prestate a fost transmis prin adresa nr. 865 din 7 iulie 2008 de către SC T.C. SRL.
Adresa nr. 3318 din 6 iulie 2005 emisă de recurentă îmbracă efectiv elementele specifice unei cereri de ofertă în vederea contractării de servicii hoteliere, fiind acceptată fără echivoc de reclamantă prin adresa nr. 865 din 7 iulie 2005. Oferta AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU TURISM, în forma redactată, reprezintă o manifestare de voinţă reală, serioasă, cu intenţia de a se angaja din punct de vedere juridic, cu o descriere precisă şi completă a numărului de camere şi a perioadei corespunzătoare, astfel, că a şi fost considerată, prin acceptare un contract executat cu bună credinţă de reclamantă.
Chiar dacă beneficiarii serviciilor de cazare nu au fost angajaţii recurentei, ci cei care aparţin C.G., nu se impune obligarea pârâtei C.G. la suportarea contravalorii serviciilor hoteliere.
Contractul de co-finanţare nr. 3237 din 28 iunie 2005 a fost încheiat între pârâtele AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU TURISM în calitatea de cofinanţator şi C.G. în calitatea de beneficiar având ca obiect co-finanţarea de către cele două părţi contractante a activităţii de promovare a turismului românesc pe litoralul Mării Negre şi a spectacolelor C.G., la valoarea de 10.525.733.276 lei (1.052.573,33 Ron), în proporţia de 50%.
Nu prezintă relevanţă în prezenta cauză Raportul de control intermediar din 19 decembrie 2006 întocmit de Curtea de Conturi a României â€" Direcţia de Control Financiar. Ulterior prin care s-au constatat nereguli la modul în care AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU TURISM a acceptat preţul contractului aşa cum a fost înscris în documentele prezentate de C.G., fără nici o analiză a elementelor de cheltuieli şi fără negociere, prin acceptarea unor documente în care nu au fost definite clar serviciile ce urmau a fi realizate şi efectuarea plăţilor fără nici o verificare a serviciilor realizate de partenerul de contract.
Pentru aceste raţiuni urmează a respinge ca nefondat recursul pârâtului MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI Bucureşti împotriva deciziei nr. 78/C-A din 14 septembrie2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurentul pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.878,45 lei către intimata-reclamantă SC T.C. SRL Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI Bucureşti împotriva deciziei nr. 78/C/2010-A din 14 septembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.878,45 lei către intimata-reclamantă SC T.C. SRL Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 9 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2262/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2267/2011. Comercial → |
|---|
