ICCJ. Decizia nr. 2164/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2164/2011
Dosar nr. 1504/89/2009
Şedinţa publică de la 2 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2241 din 12 octombrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1504/89/2009, judecătorul din cadrul Tribunalului VaSIui, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC D.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A. SA BUCUREŞTI, SUCURSALA VASIUI, şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 75.059,74 lei, cu titlu de despăgubiri; a respins capătul de cerere privind daunele moratorii, precum şi cererea de intervenţie formulată de pârâtă.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la daunele produse la imobilul proprietatea sa, în urma detonării unui turn care, în cădere, a produs avarierea clădirii sale. Pârâta s-a opus admiterii acţiunii, motivat de faptul că reclamanta a încercat o rezolvare amiabilă cu societatea vinovată de producerea evenimentului, SC F. SRL IAŞI, dar că a apelat la clauzele contractului de asigurare pentru un câştig mai substanţial. Pârâta a formulat şi o cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a societăţii vinovate de producerea evenimentului.
Faţă de poziţia părţilor în litigiu, judecătorul a apreciat că nu mai este necesar a fi analizate condiţiile antrenării răspunderii pârâtei în despăgubirea reclamantei, pârâta recunoscând efectele poliţei de asigurare. În acest context a apreciat că analiza va viza doar întinderea despăgubirilor cuvenite reclamantei.
Sub acest aspect, a reţinut că evaluarea prejudiciului cauzat prin prăbuşirea turnului de apă a fost efectuată de către persoane autorizate, la cererea reclamantei şi a pârâtei: expertul pârâtei a cuantificat valoarea distrugerilor la suma de 86.889,41 lei, cel al reclamantei stabilind că suma ce se cuvine cu titlu de despăgubire este de 276.720 lei. Coroborând probatoriul administrat, judecătorul a apreciat că expertiza efectuată la solicitarea pârâtei este cea mai concludentă, raportat la faptul că a fost realizată la o dată mai apropiată de momentul evenimentului, precum şi la faptul că expertul reclamantei avea calitatea de diriginte de şantier pentru reabilitarea imobilului acesteia, asupra lui planând o bănuială legitimă de subiectivism. S-a mai reţinut că anterior formulării cererii de despăgubire, reclamanta a acceptat serviciile societăţii terţe SC F. SRL de a remedia pe propria cheltuială distrugerile cauzate, fiind emise facturi confirmate de reclamantă. S-a mai reţinut că valoarea pretinsă de reclamantă pentru remedierea unei mici porţiuni din imobil se apropie de valoarea la care a fost achiziţionată clădirea. În consecinţă, judecătorul a constatat că valoarea ce se cuvine reclamantei, cu titlu de despăgubire este cea arătată de expertul pârâtei.
Judecătorul a apreciat ca nefondată solicitarea reclamantei de acordare a daunelor moratorii, având ca bază rata de scont a BNR pentru plata cu întârziere a despăgubirii, motivat de faptul că la data evenimentului imobilul nu era afectat producţiei, astfel încât nu se poate specula asupra unui eventual profit pierdut prin pagubele pricinuite ca urmare a indisponibilizării unei porţiuni din spaţiu.
Sentinţa de fond a fost apelată de către reclamanta SC D.M. SRL, criticile acesteia vizând greşita apreciere a situaţiei de fapt şi a probelor administrate, precum şi greşita înlăturare a clauzelor contractului de asigurare.
În cursul soluţionării apelului, pârâta intimată a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea contractului de asigurare.
Prin Decizia nr. 3 din 31 ianuarie 2011, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, a respins excepţia nulităţii contractului de asigurare, invocată de pârâta intimată; a admis apelul formulat de reclamanta SC D.M. SRL VaSIui şi a obligat pârâta la plata sumei de 271.185,6 lei, cu titlu de despăgubire, precum şi la dobânda legală la suma de 75.059,74 lei pentru perioada 12 octombrie 2009 â€" 31 decembrie 2009 şi la suma de 196.125,86 lei de la 31 ianuarie 2011 până la data plăţii efective; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, respingând cererea reclamantei de majorare a pretenţiilor cu titlu de despăgubiri la suma de 367.449 lei.
În considerentele deciziei, completul de apel a reţinut următoarele: a apreciat ca nefondată excepţia nulităţii contractului de asigurare invocată de pârâtă şi bazată pe declararea unei valori mai mari a imobilului faţă de valoarea sa reală, constatând că în cadrul judecăţii în fond a cauzei pârâta a recunoscut efectele contractului de asigurare, ulterior pronunţării sentinţei achitând integral despăgubirile stabilite; a mai apreciat că în raport de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate invoca direct în apel excepţia nulităţii contractului de asigurare, motivul invocat de pârâtă nefiind de nulitate absolută, ci de nulitate relativă.
Pe fondul cauzei, apreciind că valoarea prejudiciului trebuie stabilită pe calea unei expertize judiciare, efectuate în cadrul procesului, a dispus întocmirea unui asemenea raport, la dosar fiind depus atât raportul expertului desemnat de judecători, cât şi raportul expertului parte al pârâtei, cele două expertize evidenţiind valori diferite a despăgubirii ce se cuvine reclamantei. Completul de apel a apreciat că în caz de neconcordanţă între concluziile celor două expertize cu privire la metoda utilizată pentru calcularea întinderii costurilor remedierii, are posibilitatea de a alege una din evaluări, dacă concluziile acesteia sunt rezultatul unor raţionamente precise şi cuantificabile. Din această perspectivă a omologat metoda propusă de expertul desemnat, considerând-o mai lămuritoare, complinind deficienţele metodei expertului parte care impunea stabilirea coeficientului de uzură tehnică, imposibil de determinat din cauza lipsei documentelor obligatorii pe care societatea de asigurare trebuia să le întocmească (documentele de constatare a stării imobilului şi de estimare a valorii acestuia).
Completul de apel a dispus şi efectuarea unei expertize tehnice în materia structuri ide rezistenţă, expertul concluzionând că structura de rezistenţă este afectată prin şocul transmis ca efect la prăbuşirii castelului de apă, fiind stabilită şi valoarea costurilor necesare remedierii acestor distrugeri.
În raport de concluziile acestei ultime expertize, reclamanta şi-a majorat pretenţiile, solicitând acordarea sumelor astfel cum au fost stabilite prin cele două expertize. Judecătorii apelului au apreciat că solicitarea reclamantei nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 294 alin. (2) C. proc. civ., constatând că precizarea reclamantei astfel cum a fost făcută apare ca o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată.
În consecinţă, s-a apreciat temeinicia apelului reclamantei doar în ce priveşte cuantumul despăgubirilor astfel cum au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, cu excluderea sumei reprezentând contravaloarea remedierii structurii de rezistenţă.
Judecătorii apelului au apreciat ca fiind temeinică şi solicitarea reclamantei de acordare a dobânzii legale, în raport de prevederile art. 43 C. com., dobânda legală urmând a fi acordată diferenţiat pentru suma stabilită în primă instanţă şi pentru suma acordată în apel, cu scăderea despăgubirilor deja achitate.
Decizia de apel a fost recurată de ambele părţi.
Reclamanta SC D.M. SRL VaSIui a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei de apel, criticând greşita aplicare a prevederilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ., precum şi greşita stabilire a datei de începere a curgerii dobânzilor, apreciind că trebuiau acordate de la data formulării cererii de chemare în judecată.
Pârâta S.A.R.A. SA, prin Sucursala VaSIui, a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei de apel, criticile acesteia vizând greşita soluţionare a excepţiei nulităţii contractului de asigurare şi greşita interpretare a contractului, apreciind că nu se puteau acorda despăgubiri; de asemenea, a criticat acordarea dobânzii legale, prin raportare la clauzele contractuale care exclud despăgubirile pentru daunele indirecte şi/sau de consecinţă. Totodată, pârâta a criticat omologarea raportului de expertiză întocmit de expertul asupra căruia plana o bănuială legitimă de subiectivism, considerând că expertul său este cel care a stabilit corect valoarea despăgubirii care se cuvine reclamantei.
Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, apreciind ca nefondate criticile acesteia.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în faza recursului.
La data de 5 mai 2011, s-a dispus suspendarea executării silite a deciziei de apel până la soluţionarea recursului, în raport de prevederile art. 300 alin. (2) C. proc. civ.
Analizându-se legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate, se reţin următoarele:
Cu privire la recursul declarat de reclamantă, nu poate fi reţinută critica acesteia cu privire la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ. (critică fundamentată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) astfel, dispoziţia legală aplicată de judecătorii apelului vizează posibilitatea acordării unor despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe. În speţă, despăgubirile vizând contravaloarea operaţiilor necesare remedierii structurii de rezistenţă nu se încadrează în ipoteza legală, nefiind vorba despre despăgubiri ivite după darea hotărârii de primă instanţă. În cererea de chemare în judecată reclamanta a indicat expres despăgubirile solicitate, invocând o expertiză care a analizat doar distrugerile aparente ale clădirii, fără a antama şi problema structurii de rezistenţă a acesteia. Cu minimă diligenţă, şi cu administrarea probatoriilor ce se impuneau, reclamanta putea aprecia asupra întinderii despăgubirilor, solicitând a se lua în considerare şi eventuale afectări ale structurii de rezistenţă. Reclamanta, însă, nu a acţionat în acest sens, abia în apel invocând existenţa unor daune cauzate şi structurii de rezistenţă. Or, ipoteza legală reglementată de art. 294 alin. (2) C. proc. civ., are în vedere descoperirea unor circumstanţe agravante la daunele deja constatate de prima instanţă, ea neacoperind lipsa de diligenţă a părţii care nu a formulat complet cererea sa de despăgubire. Din această perspectivă, se apreciază că judecătorii apelului au făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ., critica reclamantei urmând a fi respinsă.
Este înlăturată şi critica vizând data de la care a fost acordată dobânda legală, în raport de prevederile art. 1088 alin. (2) C. civ. (critică încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Nu este fondată susţinerea reclamantei în sensul acordării acestor dobânzi de la momentul formulării cererii de chemare în judecată, judecătorii apelului reţinând în mod legal incidenţa prevederilor art. 43 C. com. în speţă. Astfel, având în vedere caracterul comercial al relaţiei dintre părţi, se apreciază că, în raport de dispoziţiile art. 43 C. com. (care prevăd curgerea de drept a dobânzilor din ziuă când datoria comercială devine exigibilă), în mod legal dobânda legală a fost acordată de judecătorii apelului de la data pronunţării sentinţei de fond, dată care marchează momentul exigibilităţii datoriei comerciale. În consecinţă, şi această critică va fi respinsă.
Cu privire la recursul declarat de pârâtă, se apreciază ca nefondată critica acesteia referitoare la greşita soluţionare a excepţiei nulităţii contractului de asigurare (critică încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Se reţine astfel, corecta calificare a cauzei de nulitate ca fiind de natură relativă, iar nu de natură absolută. De asemenea, nulitatea poate fi invocată atât pe cale de acţiune, cât şi pe cale de excepţie, dar în cadrul judecării cauzei în fond. Având în vedere caracterul relativ al nulităţii invocate de pârâtă, precum şi faptul că excepţia nu a fost invocată în fond, ci direct în apel, se apreciază că judecătorii apelului au aplicat şi interpretat corect prevederea art. 294 alin. (1) C. proc. civ., respingând în consecinţă, excepţia invocată.
Este înlăturată şi critica vizând greşita interpretare a contractului de asigurare, în raport de clauzele care exclud situaţia de speţă de la plata despăgubirii (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Astfel, potrivit clauzelor, contractul de asigurare acoperă şi riscul căderii accidentale de corpuri pe clădirea/bunurile asigurate. În consecinţă, în mod legal au fost acordate despăgubirile solicitate de reclamantă, contractul acoperind şi situaţia în urma căreia a rezultat avarierea clădirii asigurate. Din acelaşi considerent, se apreciază şi legalitatea acordării dobânzii legale, fiind reţinut că pârâta a criticat greşita acordare a acestora doar din perspectiva inexistenţei obligaţiei de plată a despăgubirii, fără a critica temeiurile de drept în baza cărora au fost acordate.
Criticile pârâtei referitoare la expertizele extrajudiciare depuse la dosarul de fond nu vor fi analizate, în condiţiile în care în faza apelului a fost administrată o probă judiciară cu expertiza, Decizia de apel vizând concluziile acestui raport, iar nu pe cele ale expertizelor extrajudiciare. Totodată, se reţine că pârâta nu formulează critici de nelegalitate cu privire la acest aspect, ci îşi exprimă doar nemulţumirea cu privire la concluziile acestora, raportat la vechimea clădirii asigurate. Potrivit art. 304 C. proc. civ., în recurs nu se pot invoca critici de netemeinicie ale deciziei de apel, nefiind posibilă reaprecierea probatoriului administrat, recursul fiind limitat la analiza de legalitate a deciziei.
Pentru considerentele reţinute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatându-se legalitatea deciziei de apel, vor fi respinse ambele recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC D.M. SRL VASIUI şi de pârâta S.A.R.S. SA prin SUCURSALA VASIUI împotriva deciziei nr. 3/2011 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2161/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2167/2011. Comercial → |
|---|
