ICCJ. Decizia nr. 241/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 241/2011
Dosar nr. 6886/1/2010
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea promovată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanţii ORAŞUL SÂNNICOLAU MARE prin PRIMAR si CONSILIUL LOCAL SÂNNICOLAU MARE au chemat in judecată pârâţii MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI, A.V.A.S. BUCUREŞTI, A.S.C., SC S.W.C. SA SÂNNICOLAU MARE, A.S.O., S.J., S.M., O.D., MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI – prin D.G.F.P. TIMIS, solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a Contractului de vânzare nr. TM 72 din 18 august 2000 şi a Actului adiţional nr. V/2084/2003 la acesta, a Contractului de cesiune nr. 10/2003, a Actului adiţional nr. 11/2003 la Statutul SC S.W.C. SA, să dispună radierea din registrul comerţului a transmiterii acţiunilor către SC S.W.C. SA, înfiinţarea unui sechestru asigurător şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea procesului.
Prin sentinţa civilă nr. 1295 din data de 25 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 3095/30/2007 a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a fost respinsă acţiunea ca prescrisă şi au fost obligaţi reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 lei către pârâta SC S.W.C. SA Sânnicolau Mare şi în sumă de 500 lei către pârâta A.S.O.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii Oraşul Sânnicolau Mare prin Primar şi Consiliul Local Sânnicolau Mare, iar prin Decizia civilă nr. 58 pronunţată în data de 27 martie 2008 de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 3095/30/2007, a fost admisă calea de atac, a fost desfiinţată sentinţa apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare instanţei de fond. La pronunţarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut că, referitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, intervenit între Fondul Proprietăţii de Stat şi A.S.C. sunt incidente, sub aspectul prescripţiei extinctive, dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora, nulitatea absolută a unui act poate fi invocată oricând.
Hotărârea instanţei de apel a fost atacată cu recurs de pârâţii SC S.W.C. SA SÂNNICOLAU MARE, A.V.A.S. BUCUREŞTI, A.S.C., A.S.O., S.J. şi S.M., iar prin Decizia civilă nr. 3745 din data de 11 decembrie 2008, pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, secţia comercială, în dosar nr. 3095/20/2007 au fost respinse recursurile ca nefondate şi au fost obligaţi recurenţii la plata sumei de 8.879 lei cheltuieli de judecată către reclamanţii ORAŞUL SÂNNICOLAU MARE - prin PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL SÂNNICOLAU MARE.
In rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 2 martie 2009 sub nr. dosar 3095.1/30/2007 şi a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1169 din 27 noiembrie 2009, în sensul respingerii excepţiilor invocate şi respingerii ca neîntemeiate a acţiunii formulate de reclamanţii ORAŞUL SÂNNICOLAU MARE prin Primar şi CONSILIUL LOCAL SÂNNICOLAU MARE, fiind obligaţi reclamanţii faţă de pârâta SC S.W.C. SA Sânnicolau Mare la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că:
1. Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta A.V.A.S., a fost tranşată irevocabil prin Decizia nr. 58 din 27 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 3095/30/2007, cu motivarea că acţiunea în constatarea nulităţii absolute este imprescriptibilă şi a desfiinţat hotărârea prin care a fost respinsă cererea reclamanţilor ca prescrisă.
2. Excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, invocate de D.G.F.P. Timiş în numele Ministerului Economiei şi Finanţelor în temeiul art. 25 din Legea 31/1954, a fost respinsă ca neîntemeiată, în raport de calitatea de fost deţinător al acţiunilor sociale a Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român, anterior privatizării.
3. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta SC S.W.C. SA, în baza prevederilor art. 111 C. proc. civ. a fost respinsă cu motivarea că cererile în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic sunt admisibile prin raportare la textul legal invocat.
4. Excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de aceeaşi pârâtă SC S.W.C. SA ca şi consecinţă a soluţionării între părţi a aceluiaşi litigiu prin sentinţa civilă nr. 1829/PI din 13 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalului Timiş în dosarul nr. 7039/COM/2000, rămasă irevocabilă prin Decizia CA Timişoara nr. 327/A/2000, a fost respinsă de instanţa de fond, în considerarea obiectului cauzei care vizează constatarea nulităţii absolute atât a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni cât, şi a cesiunii de acţiuni şi a actelor subsecvente, faţă de cererea care a format obiectul dosarului nr. 7038/COM/2000 respectiv „constatarea nulităţii absolute a „Actului de Transmitere a 100% din acţiunile societăţilor comerciale" nedatat, înregistrat sub nr. 21013 din 06 octombrie 1999 la FPS", pentru neîndeplinirea cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 1201 C. civ., respectiv pentru inexistenţa identităţii de obiect şi de părţi, între cele două litigii.
5. Pe fondul cauzei, tribunalul Timiş, ca primă instanţă, a respins cererea reclamanţilor ca neîntemeiată, apreciind că: SC S.W.C. SA a fost înfiinţată în baza Legii 15/1990 şi HCL nr. 61 din 27 aprilie 1995, autorizată prin sentinţa civilă nr. C 1084 din 26 octombrie 1995 pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosarul 6/S/1995 definitivă şi irevocabilă, investită cu formulă executorie la 02 noiembrie 1995; că, potrivit actelor constitutive ale SC S.W.C. SA, a fost înfiinţată cu capital de stat, deţinut de Statul Român, ca acţionar unic până la transmiterea acţiunilor, urmare a privatizării societăţilor comerciale în temeiul Legii 58/1991, a Legii 99/1999 şi OUG nr. 88/1997, dată până la care atribuţiile AGA au fost preluate de FPS şi FPP ; că nu a fost dovedită calitatea de acţionar a Consiliului Local Sânnicolau Mare la constituirea societăţii comerciale S.W.C. SA.; că dintr-o eroare, Consiliul Local Sânnicolau Mare a fost înregistrat acţionar unic al aceleiaşi societăţi în Registrul Comerţului, fără a exista vreo acţiune emisă pe numele său, sau vreun act care să justifice această înregistrare, nefiind relevante menţiunile din Registrul Comerţului, care reprezintă doar o formă de publicitate a actelor constitutive de drepturi, ca şi publicarea acestor acte în Monitorul Oficial; că în lipsa menţiunilor exprese în actele constitutive ale societăţii, menţiuni care să ateste calitatea de acţionar al Consiliului Local în reprezentarea Statului Român, potrivit dreptului comun, acesta este reprezentat de Ministerul Finanţelor.
Ca urmare, s-a conchis că nu este dovedită calitatea de acţionar a Consiliului Local Sânnicolau Mare la constituirea societăţii şi, pe cale de consecinţă, toate acţiunile, care au derivat din calitatea de acţionar unic a Statului Român, sunt acţiuni legitime şi conforme cu legea, atât contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. TM 72 din 18 august 2002 şi actele adiţionale la acesta, cât şi contractul de cesiune acţiuni sunt valabil încheiate, neexistând nici o cauză dintre cele prevăzute de art. 966 şi art. 968 C. civ. de natură să atragă sancţiunea nulităţii absolute a acestora.
împotriva sentinţei civile nr. 1169 din 27 noiembrie 2009 pronunţate de Tribunalul Timiş, au declarat apel reclamanţii ORAŞUL SÂNNICOLAU MARE PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL SÂNNICOLAU MARE, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia civilă nr. 118/A din 7 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, în dosarul nr. 3095.2/30/2007, instanţa de apel a admis calea de atac ordinară exercitată de reclamanţii ORAŞUL SÂNNICOLAU MARE, prin PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL SÂNNICOLAU MARE, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 1169/2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 3095.1/30/2007 şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a reţinut în considerentele deciziei pronunţate următoarele:
Prin Hotărârea nr. 61 din 27 aprilie 1995, Consiliul Local al Oraşului Sânnicolau Mare a aprobat reorganizarea Regiei Autonome de Gospodărie Comunală şi Locativă Sânnicolau Mare, prin transformarea ei în societate comercială. Societăţii astfel înfiinţate urmau sa-i fie transmise în concesiune serviciile orăşeneşti: de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate, de producere, transport şi distribuire a energiei termice, de transport local în comun, de colectare, transport, depozitare şi neutralizare a gunoiului şi a reziduurilor urbane, de administrare şi întreţinere a fondului locativ. în continuarea demersului iniţiat în 27 aprilie 1995, prin Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Sânnicolau Mare nr. 84 din 29 iunie 1995 s-a aprobat înfiinţarea şi statutul SC A. SA Sânnicolau Mare ca societate comercială continuatoare a Regiei Autonome de Gospodărie Comunală şi Locativă Sânnicolau Mare, reorganizarea fostei regii autonome aprobându-se în condiţiile stabilite de OG nr. 69/1994 privind unele măsuri pentru organizarea regiilor autonome de interes local şi de Legea nr. 135/1995 pentru aprobarea acestei ordonanţe.
Insă, SC A. SA Sânnicolau Mare nu s-a mai înfiinţat, respectiv actele privind constituirea acesteia nu au fost depuse la Judecătoria Sânnicolau Mare, aşa cum prevedea procedura legală de constituire în vigoare.
In schimb, pârâtul A.S.C., director al Regiei Autonome de Gospodărie Comunală şi Locativă Sânnicolau Mare la data reorganizării, prevalându-se de calitatea sa, a semnat statutul şi a solicitat Judecătoriei Sânnicolau Mare autorizarea funcţionării SC S.W.C. SRL, pe baza aceleiaşi hotărâri de consiliu local nr. 61 din 27 aprilie 1995 şi ulterior s-a prezentat la Registrul Comerţului, înregistrând cererea nr. 7263 din 11 iunie 1996 pentru înmatricularea acestei societăţi. Aşadar, s-a înfiinţat o societate având ca obiect de activitate prestarea serviciilor de interes public local, dar sub o altă denumire decât cea iniţial stabilită.
Acţionarul unic al societăţii a fost Consiliul Local al Oraşului Sânnicolau Mare, aşa cum rezultă din anexa nr. 2 la cererea de înmatriculare. Totodată, din cuprinsul cererii de înmatriculare, la rubrica intitulată „opis documente depuse" reiese că la aceasta s-au anexat Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Sânnicolau Mare nr. 61 din 27 aprilie 1995 privind reorganizarea Regiei Autonome de Gospodărie Comunală şi Locativă Sânnicolau Mare, Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Sânnicolau Mare nr. 84 din 29 iunie 1995 privind aprobarea statutului SC A. SA, Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Sânnicolau Mare nr. 94 din 25 iulie 1995 privind patrimoniul public şi privat al Regiei Autonome de Gospodărie Comunală şi Locativă Sânnicolau Mare.
Din actele menţionate, rezultă, aşa cum reclamanţii apelanţi susţin, că de la data înfiinţării şi până în prezent S.C. S.W.C. SA. a avut acelaşi obiect de activitate cu fosta Regie Autonomă de Gospodărie Comunală şi Locativă Sânnicolau Mare şi că a preluat întreg patrimoniul acesteia. Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din OG nr. 69/1994, acţionar al societăţii nou înfiinţate nu putea fi decât Consiliul Local Sânnicolau Mare.
În anul 1999, pârâtul A.S.C., din proprie iniţiativă, în lipsa unui mandat din partea consiliului local sau din partea statului prin Ministerul Finanţelor, a solicitat îndreptarea unei pretinse erori materiale din certificatul de înmatriculare al S.C. S.W.C. S.A., susţinând că în mod greşit la rubrica destinată acţionarului s-ar fi înscris Consiliul Local al Oraşului Sânnicolau Mare şi că Statul Român trebuie să figureze ca acţionar. Cererea de îndreptare a erorii materiale a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. 5846 din 02 septembrie 1999 şi a fost admisă. Prin încheierea cu acelaşi număr, judecătorul delegat a dispus radierea consiliului local şi înscrierea Statului Român ca acţionar al societăţii.
Apoi, prin cererea înregistrată sub nr. 5850 din 31 iulie 2000, reclamanţii au solicitat Oficiului Registrului Comerţului radierea Statului Român care a fost înscris ca unic acţionar al societăţii şi reînscrierea Consiliului Local, arătând că acţionar al SC S.W.C. SA. este Consiliul Local şi că acesta a fost în mod corect trecut în certificatul de înmatriculare al societăţii. Cererea a fost admisă şi din 31 iulie 2000, în Registrul Comerţului, ca acţionar unic al societăţii S.W.C. SA. figurează din nou Consiliul Local al Oraşului Sânnicolau Mare, rezultând calitatea procesuală a acestuia.
Societatea pârâtă a fost iniţial constituită cu acţionar unic în considerarea faptului că acesta era Consiliul Local, iar după vânzarea acţiunilor către pârâtul A.S.C. ca persoană fizică se impunea să aibă minim cinci acţionari. De aceea, el a cesionat soţiei şi altor trei rude, respectiv pârâţilor 5-8, câte o acţiune, sens în care au încheiat actul intitulat „Contract de cesiune părţi sociale nr. 10 din 27 iunie 2003", având în realitate ca obiect acţiunile societăţii S.W.C. SA., aşa încât cesiunea acţiunilor către pârâţii 5-8 s-a făcut în aceeaşi zi cu încheierea actului adiţional nr. 2084 din 27 iunie 2003 la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. TM 72 din 18 august 2000.
Faţă de aceste aspecte şi în considerarea faptului că reclamanţii au invocat şi motive de nulitate ale transferurilor succesive ale acţiunilor societăţii S.W.C. SA., pe care prima instanţă nu le-a analizat în conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control a apreciat că Tribunalul Timiş nu a cercetat fondul cauzei, pe de o parte apreciind greşit interesul reclamanţilor şi, pe de altă parte, regimul juridic aplicabil, în speţă raportat la criticile privind nulitatea unor acte.
De asemenea, Curtea de Apel, a reţinut că, aprecierea instanţei de fond, în ceea ce priveşte faptul că reclamanţii nu au dovedit calitatea de acţionar al Consiliului Local al Oraşului Sânnicolau Mare la sus-numita societate şi că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice ar fi avut această calitate, este nefondată si în discordantă cu înscrisurile de la dosar. Dar, a consemnat că, în măsura în care instanţa de fond ar aprecia ca fiind necesare precizări referitoare la cadrul procesul în cauză, are posibilitatea de a le pune în discuţia părţilor, pentru o analiză deplină şi eficientă a pricinii.
Totodată, instanţa de control a reţinut că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra cererii reclamanţilor de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor ce intră în patrimoniul pârâtei, fapt care a fost solicitat de reclamanţi prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş în 06 aprilie 2007, până la concurenţa sumei de 50.423,13 lei, respectiv asupra mijloacelor fixe şi asupra imobilelor identificate în cererea introductivă de instanţă (verso alin. 6).
Faţă de aspectele mai sus expuse, pentru a nu împiedica părţile să uzeze de ambele căi de atac prevăzute de dispoziţiile legale aplicabile cauzei şi pentru a se cerceta acţiunea pe fond, raportat la criticile aduse şi în apel, a fost admisă calea de atac şi desfiinţată hotărârea primei instanţe cu trimitere spre rejudecare, cu indicaţia de administrare a probelor solicitate, cât şi a oricăror probe va considera că sunt necesare şi utile soluţionării, pe fond a pricinii.
Împotriva deciziei civile nr. 118/A din 7 iunie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a declarat recurs pârâtă A.V.A.S. Bucureşti, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru pronunţarea hotărârii cu aplicarea greşită a legii.
Recursul este nefondat.
În memoriul de recurs pârâta a dezvoltat două critici privind soluţia instanţei de apel.
Primul dintre aceste motive vizează aprecierea făcută de Curtea de Apel Timişoara, în sensul că soluţia primei instanţe este nefondată pentru că nu s-a analizat judicios fondul cauzei în ceea ce priveşte faptul că reclamanţii nu au dovedit calitatea de acţionar al Consiliului Local la SC S.W.C. SA., şi că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice ar fi avut această calitate, pentru argumentul că această soluţie este în discordantă cu înscrisurile depuse la dosar.
Întrucât această critică vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii, respectiv de administrare şi interpretare a probatoriului, nu de nelegalitate, instanţa de recurs urmează a o înlătura, în considerarea faptului că, potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., este ţinută să examineze cauza, exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate. Invocarea de către pârâtă a incidenţei în speţă a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din OUG nr. 88/1997, a art. II din Legea nr. 99/1999 raportat la art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/199, în raport de critica formulată, nu reprezintă aplicarea greşită a textelor legale în cauză, având în vedere că soluţia instanţei de apel se referă tocmai la nedezlegarea corectă de către prima instanţă, a situaţiei de fapt, la care aceste texte ar fi aplicabile, desfiinţarea hotărârii făcându-se cu trimitere pentru completarea probatoriului.
Al doilea motiv de critică susţinut de pârâta A.V.A.S. constă în aprecierea ca nelegală a motivării instanţei de apel cu privire la cererea reclamanţilor de instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor ce intră în patrimoniul pârâtei SC S.W.C. SA, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 591 C. proc. civ.
Şi acest motiv de recurs este nefondat şi urmează a fi respins, Înalta Curte, reţinând că soluţia instanţei de apel este legală şi că, în mod corect, a desfiinţat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare pentru a nu priva părţile în litigiu de un grad de jurisdicţie, având în vedere că prima instanţă nu a soluţionat unul dintre capetele de cerere cu care a fost investită.
Îndeplinirea condiţiilor art. 591 C. proc. civ. vizează aspectele de admisibilitate a sechestrului asigurător şi prin urmare ele sunt lipsite de relevanţă în cauză, câtă vreme instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cestei cereri, ci, constatând că instanţa de fond a omis să o analizeze, a trimis cauza spre rejudecare, chiar în scopul soluţionării acesteia.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei A.V.A.S. Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 118/A din 7 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2443/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 234/2011. Comercial → |
|---|
