ICCJ. Decizia nr. 19/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 19/2011
Dosar nr. 1449/118/2008
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 6668 din 3 noiembrie 2009, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea promovată de reclamanta D.A.D.L. (în prezent A.A.D.L.) în contradictor cu pârâta SC P.R. SRL având ca obiect plata sumei de 506.352,50 lei contravaloare energie electrică furnizată şi penalităţi de întârziere calculate până la data de 28 noiembrie 2007 şi în continuare până la achitarea integrală a debitului, ca nefondată.
Judecătorul fondului a reţinut realitatea raporturilor juridice comerciale dintre părţi concretizate în contractul de subfurnizare a energiei electrice din 1 aprilie 2000 şi contractul de servicii energetice din 2001 în temeiul cărora reclamanta a prestat servicii de furnizare a energiei electrice la care s-a obligat, prin punctul de consum Vadu, pârâta recunoscând debitul principal, sens în care părţile au semnat mau multe procese verbale de conciliere.
Prin adresa din 7 martie 2007 reclamanta şi-a exprimat însă acceptul de a cumpăra prin compensare linia electrică aeriană Vadu – Grind, înscrisul căpătând caracterul unui antecontract de vânzare – cumpărare, dar reclamanta neprocedând la cumpărarea activului şi-a încălcat obligaţia asumată, aşa încât nu mai poate solicita îndeplinirea obligaţiilor de către cealaltă parte constând în plata serviciilor prestate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.
Criticile apelantei cu privire la inexistenţa unui antecontract de vânzare – cumpărare şi greşita interpretare a adresei din 7 martie 2007 au fost înlăturate de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, care prin Decizia nr. 89 din 15 iulie 2010 a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
Instanţa de apel a reţinut că obligaţia de plată a pârâtei a fost supusă condiţiei suspensive a cumpărării liniei electrice de către reclamantă, înscrisul prin care aceasta şi-a exprimat acceptul de cumpărare reprezentând un antecontract de vânzare – cumpărare. Înţelegerea fiind în vigoare, obligaţia de plată a preţului energiei electrice şi a altor servicii furnizate de reclamantă este suspendată până la data luării deciziei privind achiziţionarea liniei electrice cu consecinţa stingerii debitului în limita contravalorii bunului.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.A.D.L. în temeiul art. 299 C. proc. civ. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în a căror dezvoltare arată că:
1.greşit instanţa de apel a reţinut că operează o compensare în limita contravalorii bunului şi greşit a constatat existenţa unui antecontract de vânzare – cumpărare în lipsa formulării de către intimată a unei cereri reconvenţionale în temeiul art. 119 C. proc. civ.;
2.motivaţia deciziei este succintă şi preia motivaţia sentinţei fără o analiză a motivelor de apel iar argumentaţia este inconsecventă operând o confuzie a instituţiilor juridice: condiţia suspensivă şi antecontractul de vânzare – cumpărare pe care le invocă simultan;
3.corespondenţa purtată între părţi dovedeşte în ce o priveşte intenţia de a cumpăra linia electrică dar aceasta nu s-a materializat din culpa pârâtei care nu şi-a intabulat dreptul de proprietate, adresa din 7 martie 2007 nereprezentând un antecontract de vânzare – cumpărare şi neconstituind o condiţie suspensivă până la plata debitului;
4.chiar dacă s-ar presupune că respectiva adresă reprezintă un antecontract de vânzare – cumpărare, cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile este pârâta fiind greşit admisă excepţia de neexecutare.
Intimata SC P.R. SRL a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei atacate, arătând că, în practică, acordul de voinţă care dă naştere vânzării nu se realizează dintr-o dată, cazul în speţă, reclamanta manifestându-şi însă neîndoielnic interesul în a achiziţiona linia electrică, în cauză nefiind incidente, aşadar, motivele de nelegalitate invocate de recurentă.
Recursul este fondat pentru considerentele care urmează:
Reclamanta a investit instanţa de fond cu o acţiune având ca obiect executarea obligaţiei contractuale şi răspunderea civilă contractuală sub forma penalităţilor de întârziere, ambele izvorâte din contractele din 2000 şi 2005, astfel cum au fost modificate de subfurnizare energie electrică şi respectiv servicii energetice, pentru neplata preţului de către pârâtă, situaţie recunoscută de către aceasta.
Contractele de prestări servicii pe care părţile le-au încheiat au generat în sarcina acestora obligaţii neafectate de modalitatea condiţiei, reţinerea instanţei de apel sub acest aspect fiind greşită.
În atare situaţie, judecătorul devolutiv trebuia să constate neexecutarea de către pârâtă a obligaţiei de plată a preţului serviciilor de care a beneficiat, în raport de prevederile art. 969 C. civ. şi în conformitate cu recunoaşterea pârâtei.
A considera că obligaţia de plată a preţului asumată de pârâtă a fost supusă în cadrul procedurii concilierii, dată fiind intenţia reclamantei de a cumpăra linia electrică, unei condiţii suspensive în contextul inexistenţei unui acord de voinţă în acest sens la momentul naşterii obligaţiei de plată, condiţia suspensivă afectând naşterea obligaţiei, reprezintă o inconsecvenţă juridică a deciziei atacate, dincolo de faptul că, în fapt, evenimentul caracterizat ca şi condiţie suspensivă şi anume intenţia reclamantei de achiziţionare a bunului se constituie şi se califică într-o condiţie pur postetativă şi care, conform art. 1010 C. civ. este sancţionată cu nulitatea obligaţiei astfel asumată.
În altă ordine de idei, dacă concilierea, s-ar fi finalizat cu stingerea litigiului într-una din variantele propuse, cum ar fi „compensarea" între obligaţia de plată a pârâtei generată de contractele de prestări servicii şi obligaţia reclamantei de plată a preţului bunului pe care s-a angajat să-l cumpere, nu s-ar fi ajuns la situaţia sesizării instanţei de judecată cu rezolvarea aceluiaşi litigiu.
Nu se poate însă, vorbi de existenţa unei compensări câtă vreme preţul cumpărării nici nu a fost convenit iar pentru operarea compensării art. 1145 C. civ. impune existenţa unor datorii deopotrivă lichide şi exigibile.
Înalta Curte reţine că naşterea obligaţiei de plată asumată de pârâtă prin contractele de prestări servicii nu a fost afectată de modalitatea condiţiei suspensive şi, alternativ, că instanţa de apel nu a fost sesizată cu o cerere în operarea compensării aşa încât aceasta în mod greşit şi inconsecvent logic a reţinut existenţa concomitentă a modalităţii condiţiei suspensive şi compensarea pentru obligaţia pârâtei, cât timp condiţia suspensivă afectează naşterea obligaţiei iar compensarea presupune existenţa unor obligaţii exigibile pentru a opera.
Procedural, soluţia instanţelor trebuia să fie în concordanţă cu recunoaşterea pârâtei intimate de neexecutare a obligaţiei de plată în caz de eşec al concilierii, în limitele învestirii de către reclamantă, în lipsa formulării de către pârâtă în condiţii procedurale a unor pretenţii proprii.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte reţinând ca întemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat, va modifica Decizia atacată, va admite apelul formulat împotriva sentinţei pe care o va schimba în tot în sensul că va admite acţiunea şi va obliga pârâta la sumele solicitate către reclamantă.
Incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu se va reţine, câtă vreme instanţa a fost sesizată numai cu acţiunea reclamantei iar aceasta a fost respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă D.A.D.L. Constanţa împotriva deciziei nr. 89/COM din 15 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică Decizia în sensul că admite apelul declarat de reclamanta D.A.D.L. Constanţa împotriva sentinţei nr. 6668/COM din 3 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, pe care o schimbă în tot. Admite acţiunea promovată de reclamantă şi obligă pe pârâta SC P.R. SRL Constanţa la plata sumelor de 506.352,50 lei contravaloare energie electrică şi la 292.143,94 lei penalităţi calculate până la data de 28 noiembrie 2007 şi în continuare până la achitarea debitului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 11/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 21/2011. Comercial → |
|---|
