ICCJ. Decizia nr. 2414/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2414/2011
Dosar nr. 6178/107/2009
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, reclamanta SC S.F. SRL Alba Iulia a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC F.G. SRL Alba Iulia, să se constate nulitatea parţială a actelor prin care reclamanta a confirmat lucrările suplimentare pretinse de către pârâtă la obiectivul ";Construire păstrăvărie"; din comuna G.J., sat B., judeţul Alba, proprietatea sa, întrucât a fost în eroare de fapt la data semnării respectivelor acte şi să se stabilească care sunt lucrările suplimentare şi valoarea acestora efectuate de pârâtă la obiectivul sus-menţionat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a construit cu fonduri comunitare obiectivul denumit ";Păstrăvărie"; şi pentru executarea lucrărilor a încheiat Contractul de antrepriză din 27 iunie 2007 cu societatea pârâtă, contract stabilit la valoarea de 656.667 RON, sumă ce a fost achitată în întregime.
Pe parcursul derulării lucrărilor, constructorul i-a comunicat că au apărut lucrări suplimentare şi a convenit verbal cu acesta ca lucrările să fie evidenţiate separat, urmând a fi plătite. Reclamanta susţine că deşi au fost semnate actele privind lucrările suplimentare, a constatat că o parte din aceste lucrări nu au fost executate, contestând cuantumul valorii facturilor în sumă de 244.153 RON. Din această sumă a achitat valoarea de 95.000 RON, însă apreciază că la o lucrare derulată prin programul SAPARD nu pot apărea lucrări suplimentare în valoare de 1/3 din suma totală a investiţiei.
Cu privire la această sumă, pârâta a formulat ordonanţă de plată, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 244.153 RON plus penalităţi de întârziere, ceea ce este de natură să atragă falimentul reclamantei.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 969 C. civ.
Pârâta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi a solicitat respingerea acţiunii ca informă, întrucât nu respectă dispoziţiile art. 112 pct. 3, 4 şi 5 C. proc. civ. Astfel, capătul 1 nu este întemeiat în drept şi în fapt, iar capătul 2 nu este argumentat în fapt şi în drept, fiind şi inadmisibil.
La termenul de judecată din data de 15 iunie 2010, reclamanta a formulat o precizare de acţiune care a fost disjunsă având în vedere tardivitatea depunerii acesteia, pârâta exprimându-şi opţiunea de a nu fi de acord cu judecarea acestei acţiuni modificate.
Sentinţa Tribunalului Alba, secţia comercială şi contencios administrativ.
Tribunalul a soluţionat litigiul prin prisma excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă.
În rezolvarea excepţiei, tribunalul a reţinut că potrivit art. 133 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă, iar pentru lipsa obiectului cererea nu poate fi întregită sau modificată ulterior primei zile de înfăţişare, dacă pârâtul se opune.
În speţa de faţă, tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat a se constata nulitatea parţială a unor acte care nu au fost identificate şi stabilirea lucrărilor suplimentare efectuate de pârâtă şi valoarea lor, însă identificarea clară a obiectului acţiunii nu a fost realizată, cadrul procesual fiind cel stabilit prin cerere şi nu cel care ar rezulta din probele administrate în cauză.
În consecinţă, raportat la art. 112 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 137 alin. (1) şi art. 133 alin. (1), Tribunalul Alba a pronunţat Sentinţa comercială nr. 378/COM din 15 iunie 2010, prin care a declarat nulă acţiunea comercială formulată de reclamantă.
Sentinţa nr. 378/COM/2010 a fost apelată de către reclamanta SC S.F. SRL Alba Iulia.
Criticile aduse sentinţei fondului au vizat netemeinicia şi nelegalitatea deciziei, în sensul că obiectul acţiunii este foarte clar definit, respectiv s-a solicitat constatarea nulităţii parţiale a actelor prin care reclamanta a confirmat executarea de către pârâtă a lucrărilor suplimentare, deoarece administratorul reclamantei a fost în eroare la data semnării acestora şi să se stabilească lucrările suplimentare şi valoarea acestora.
S-a mai susţinut că reclamanta a contestat cuantumul valorii facturilor privind lucrările suplimentare în sumă de 244.153 RON, anexând actele privind lucrările suplimentare executate de pârâtă şi că în raport de această valoare prima instanţă a stabilit o taxă de timbru de 6.513 RON.
Prin precizarea de acţiune, reclamanta a detaliat lucrările care au fost executate parţial sau care au fost supraevaluate, prin care a înţeles să conteste suma de 247.612 RON, precizare care a fost disjunsă, formându-se dosar separat, cu termen de judecată la 21 septembrie 2010. Prin această precizare, nu a fost modificată acţiunea iniţială, fiind detaliat obiectul acesteia.
Decizia comercială nr. 141/A din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Analiza sentinţei apelate şi a criticilor invocate a dus la respingerea apelului, Curtea considerând că în mod corect a fost apreciată ca tardivă depunerea precizării de acţiune, la al şaselea termen de judecată, fiind în mod corect disjunsă. Cu privire la acţiunea iniţială, în mod corect s-a apreciat că aceasta nu respectă dispoziţiile art. 133 C. proc. civ.
Prin Decizia comercială nr. 141/A din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva deciziei sus-evocată a declarat recurs reclamanta SC S.F. SRL Alba Iulia, întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
După expunerea sintetică a situaţiei de fapt şi a considerentelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate, recurenta a criticat decizia instanţei de apel sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., deoarece greşit s-a apreciat că aceasta nu întruneşte cerinţele art. 112 pct. 3 C. proc. civ.
Din examinarea acţiunii comerciale, se constată că obiectul a fost foarte clar definit, şi anume să se constate nulitatea parţială a actelor prin care reclamanta a confirmat executarea lucrărilor suplimentare de către pârâtă şi stabilirea lucrărilor suplimentare şi valoarea acestora.
Actele privind lucrările suplimentare au fost detaliate prin înscrisurile de la dosar fond, iar în raport de valoarea contestată privind lucrările suplimentare, a fost achitată o taxă de timbru de 6.513 RON.
Prin precizarea de acţiune a fost contestată valoarea lucrărilor suplimentare în sumă de 247.612 RON, nefiind modificată acţiunea, ci fiind detaliat obiectul acesteia.
Pentru aceste motive, recurenta apreciază că în mod greşit a fost admisă excepţia nulităţii acţiunii, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond.
Recursul este fondat.
Înalta Curte va lua în examinare motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 teza II C. proc. civ., abordarea acestei critici având în vedere dispoziţiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
Examinarea acestui motiv de recurs, impune observarea unor chestiuni prealabile:
1. Litigiul de faţă a fost declanşat pentru constatarea nulităţii parţiale a actelor prin care reclamanta a confirmat executarea de către pârâtă a lucrărilor suplimentare la obiectivul ";Construire păstrăvărie"; din comuna G.J., judeţul Alba, invocându-se eroarea de fapt şi să se stabilească lucrările suplimentare şi valoarea acestora. În susţinerea acestui petit au fost anexate actele privind lucrările suplimentare a căror nulitate parţială s-a solicitat.
2. Valorificarea dreptului s-a fundamentat pe o acţiune care are drept temei Contractul de antrepriză din 27 iunie 2007, contract a cărui valoare a fost stabilită la suma de 656.667 RON, sumă achitată în întregime de reclamantă.
3. Lucrările suplimentare efectuate de către pârâtă, au fost evidenţiate separat, fiind întocmite facturi, centralizatoare lunare, situaţii de lucrări etc., care s-au ridicat la nivelul de 1/3 din valoarea contractului, care deşi au fost semnate de către reclamantă, ulterior s-a constatat că o parte din aceste lucrări nu au fost executate, reclamanta contestând cuantumul valorii facturilor în sumă de 244.153 RON. În raport de această valoare, prima instanţă a stabilit o taxă judiciară de timbru în valoare de 6.513 RON, achitată de către reclamantă.
4. Prin precizarea de acţiune, depusă la dosarul cauzei la data de 15 iunie 2010, reclamanta a detaliat capătul 2 al cererii de chemare în judecată, în sensul că a indicat lucrările care au fost executate parţial şi cele care au fost supraevaluate, precizând valoarea lucrărilor executate la suma de 247.612 RON.
Valorificând precizările de mai sus se va reţine că menţiunile sancţionate cu nulitatea de art. 133 alin. (1) C. proc. civ., au într-adevăr un caracter esenţial pentru o bună administrare a justiţiei, însă această sancţiune operează doar în cazul lipsei totale a menţiunilor referitoare la unul dintre elementele esenţiale ale cererii de chemare în judecată.
Neindicarea temeiului juridic al acţiunii sau neindicarea în mod clar a obiectului acţiunii, nu justifică aplicarea art. 133 C. proc. civ., câtă vreme cererea cuprinde toate elementele prevăzute de acest text de lege şi reclamantul a precizat motivele de fapt ale acţiunii.
Argumentele ambelor instanţe în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii nulităţii sunt greşite întrucât, pe de o parte, deşi instanţa acordă termen pentru determinarea obiectului acţiunii, reclamantul depunând în acest sens la data de 15 iunie 2010 o precizare de acţiune, declară nulitatea cererii, iar pe de altă parte, anterior declarării nulităţii, stabileşte în raport de petitul 2 al acţiunii, o taxă judiciară de timbru în valoare de 6.513 RON.
Astfel, se reţine că art. 132 C. proc. civ., distinge între cererile de întregire şi de modificare a cererii iniţiale. Precizarea de acţiune depusă de către reclamant la termenul de judecată din data de 15 iunie 2010, nu putea fi apreciată de către instanţă ca fiind o cerere modificatoare, prin care reclamantul tinde să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, în contextul în care prin sus-menţionata precizare, a fost detaliat petitul 2 al cererii, în sensul indicării lucrărilor suplimentare neexecutate şi a celor supraevaluate.
Al doilea argument în susţinerea greşitului raţionament al instanţei este reprezentat de faptul că prima instanţă a stabilit caracterul evaluabil al acţiunii, în raport de petitul 2 al acţiunii, din acest punct de vedere existând o contradicţie între stabilirea taxei de timbru determinat de obiectul acţiunii şi soluţia pronunţată, de declarare a nulităţii cererii de chemare în judecată.
Distinct de acestea, soluţia dispusă de către instanţă, privind disjungerea cererii modificatoare depusă de către reclamant la termenul din 15 iunie 2010 este lipsită de temei legal, întrucât din interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 129 - 130 şi art. 132 C. proc. civ., rezultă că modificarea unei acţiuni nu se poate face decât la prima zi de înfăţişare sau în cadrul termenului acordat de instanţă în acest scop. Or, în speţa de faţă, cererea precizatoare are caracterul unei cereri de întregire. În oricare situaţie, sancţiunea depunerii peste termen este tardivitatea. Măsura disjungerii consfinţită ca o situaţie de excepţie a unei cereri reconvenţionale, nu poate fi dispusă, prin analogie, cu referire la modificările de acţiune în faţa instanţei de fond, ceea ce ar fi de natură a afecta buna administrare a justiţiei.
Este important să se sublinieze şi faptul că ambele hotărâri pronunţate, încalcă dreptul la un proces echitabil, această noţiune reunind toate componentele unei bune administrări a justiţiei, guvernând toate fazele procedurii civile, începând cu cererea introductivă de instanţă şi terminând cu executarea efectivă a hotărârii. O aplicaţie a dreptului la un proces echitabil sunt dispoziţiile art. 129 - 130 C. proc. civ., care instituie în sarcina judecătorului, obligaţia de a pune în dezbatere orice împrejurări de fapt sau de drept pe care le consideră pertinente şi relevante, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere şi de a preveni orice greşeală în aflarea adevărului în cauză şi pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.
Rezumând argumentele de mai sus, se va reţine că, decizia atacată cu recurs, a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., sub toate aspectele analizate, aşa încât având în vedere că ambele instanţe nu au intrat în cercetarea fondului, cauza fiind soluţionată prin prisma excepţiei nulităţii, prin raportare la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Alba, secţia comercială şi contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S.F. SRL Alba Iulia împotriva Deciziei comerciale nr. 141/A din 24 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, casează decizia atacată şi Sentinţa comercială nr. 378/Com din 15 iunie 2010 a Tribunalului Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Alba.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2415/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2413/2011. Comercial → |
|---|
