ICCJ. Decizia nr. 2410/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2410/2011
Dosar nr. 4170/118/2009
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Reclamanta SC T.H.R.M.N. SA (fostă SC E. SA) a chemat în judecată la data de 05 martie 2008 pe pârâta B.R.D.G.S.G. SA şi SC C.C.G. SRL şi a solicitat ca în temeiul art. 112 C. proc. civ. şi principiul îmbogăţirii fără temei acestea să fie obligate la plata sumei de 165.998 RON reprezentând echivalentul în lei a sumei de 45.330 euro, cu titlu de contravaloare investiţii efectuate în activul H.F. din E.N., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în 1992 s-a asociat cu SC A.T.T. SRL creând SC U.T.T. SRL conform contractului de societate autentificat sub nr. 6744/1992, la care reclamanta a aportat folosinţa unor active printre care şi H.F. Prin Sentinţa civilă nr. 200 din 22 aprilie 1998 a Tribunalului Constanţa s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere cu SC A.T.T. SRL şi s-a dispus dizolvarea societăţii noi înfiinţate, respingându-se cererea de lichidare a acesteia. La data de 09 decembrie 1999, SC U.T.T. SRL a fost evacuată din activul H.F., iar activul a fost predat către SC T.H.R.M.N. SA. Ca urmare a obligării fostului reprezentant al societăţii nou-constituite, G.B. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC U.T.T. SRL la repararea prejudiciului creat B.R.D., prin Sentinţa penală nr. 55 din 03 decembrie 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, creditoarea a pornit executarea silită în cadrul căreia a vândut activul H.F. către SC C.C.G. SRL cu tot, cu investiţiile efectuate de reclamantă în perioada 1999 - 2006, în calitate de proprietar de bună-credinţă, în valoare totală de 45.330 euro (154.593 RON) la data de 30 ianuarie 2007. Fiind îndeplinite condiţiile materiale şi juridice ale intentării acţiunii în restituire (mărirea unui patrimoniu, micşorarea unui patrimoniu, legătura între aceste fenomene, inexistenţa unei cauze legitime a măririi patrimoniului pârâtei şi inexistenţa unui alt mijloc pentru recuperarea pierderii suferite de reclamantă), se naşte un raport obligaţional în temeiul căruia reclamanta devine creditorul obligaţiei de restituire şi titularul ";actio de in rem verso";.
În drept s-au invocat disp. art. 112 C. proc. civ. şi principiul îmbogăţirii fără justă cauză.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 02 septembrie 2008, pârâta B.R.D.G.S.G. a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepţiei inadmisibilităţii s-a arătat că nu este îndeplinită una din condiţiile juridice ale acţiunii ";de in rem verso"; şi anume absenţa oricărui alt mijloc pentru recuperarea pierderii suferite de către cel care face dovada că i s-a micşorat patrimoniul. Astfel, reclamanta avea deschisă calea formulării unei acţiuni în pretenţii întemeiate pe disp. art. 998 - 999 C. civ. prin care să solicite obligarea pârâtelor la plata sumei de bani cu care a fost prejudiciat patrimoniul său, ca urmare a faptului ilicit cauzator de prejudicii, fapta ilicită constând tocmai în înstrăinarea/achiziţionarea pretinselor îmbunătăţiri aduse imobilului H.F.
În motivarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive s-a arătat că a demarat procedura de executare a bunului imobil SC H.F. în raport cu SC U.T.T. SRL pentru punerea în executare a Deciziei penale nr. 55 din 03 decembrie 2002 astfel încât prin această executare a obţinut repararea în parte a prejudiciului cauzat de G.B., iar imobilul a fost deţinut de SC U.T.T. SRL încă de la data aducerii sale ca aport în natură de către SC T.H.R.M.N. SA la constituirea societăţii. Prin urmare, între T.H.R. şi B.R.D. nu există niciun raport juridic de drept material, acest raport a existat numai între B.R.D., în calitate de creditor şi SC U.T.T. SRL, în calitate de debitor. Actele de executare efectuate de B.R.D. au privit exclusiv patrimoniul SC U.T.T. SRL, iar patrimoniul B.R.D. nu s-a mărit prin aceste acte de executare, ci a fost reparat în parte. Cel mult, în cauză, se poate susţine că există un raport juridic de drept material între T.H.R.M.N., dacă dovedeşte că pretinsele lucrări de îmbunătăţiri au fost efectuate în mod real şi SC U.T.T. SRL, în calitate de proprietar al imobilului H.F. la care au fost efectuate lucrările întrucât în patrimoniul său ar fi intrat contravaloarea acestora.
Pe fondul cauzei, în subsidiar, s-a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la termenul de judecată din 09 octombrie 2008, pârâta SC C.C.G. SRL a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de caracterul subsidiar al acţiunii fondată pe îmbogăţirea fără justă cauză, precum şi faţă de lipsa unei cauze juridice pentru sporirea patrimoniului. Patrimoniul pârâtei SC C.C.G. SRL, însă, s-a mărit cu proprietatea asupra H.F., în mod legitim, prin cumpărarea acestuia (astfel cum se prezenta la 19 septembrie 2007), în procedura vânzării silite a acestuia cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în materie. De asemenea, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive întrucât a cumpărat în faza executării silite un bun liber de orice sarcini şi ipoteci.
Pe fondul cererii s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Faţă de excepţiile invocate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., instanţa s-a pronunţat cu prioritate în următoarea ordine având în vedere că ambele sunt excepţii de fond: excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ambelor pârâte.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, tribunalul a constatat următoarele:
Atât excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta B.R.D.G.S.G. SA, cât şi excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta SC C.C.G. SRL, se referă la neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii ";de in rem verso";, respectiv a unei condiţii juridice (lipsa unei alte acţiuni pentru a obţine dezdăunarea) sau a unei condiţii materiale (lipsa unei cauze juridice pentru sporirea patrimoniului pârâtei SC C.C.G. SRL).
Având în vedere că, atât îndeplinirea condiţiei juridice a lipsei unei alte acţiuni pentru a obţine contravaloarea pretinselor îmbunătăţiri cât şi lipsa unei cauze legitime pentru eventuala mărire a patrimoniului pârâtei SC C.C.G. SRL se analizează pe fond, instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii care nu vizează verificarea condiţiilor de exerciţiu ale unei acţiuni, ci calea greşit aleasă de parte.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa a constatat următoarele:
Prin contractul de societate autentificat sub nr. 6744 din 16 martie 1992 SC E. SA (actuala SC T.H.R.M.N. SA) s-a asociat cu SC A.T.T. SRL pentru a crea SC U.T.T. SRL la care a fost aportată de către reclamantă folosinţa (conform susţinerilor reclamantei), sau dreptul de proprietate (conform susţinerilor pârâtei B.R.D.G.S.G. SA) asupra H.F., reprezentantul societăţii nou înfiinţate fiind G.B. Ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de asociere, prin Sentinţa civilă nr. 200 din 22 aprilie 1998 a Tribunalului Constanţa s-a dispus dizolvarea SC U.T.T. SRL care a şi fost evacuată din activ la data de 09 decembrie 1998, acesta fiind predat către SC T.H.R.M.N. SA.
Prin Sentinţa penală nr. 55 din 03 decembrie 2002 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 129/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul G.B. a fost obligat la repararea prejudiciului creat B.R.D.G.S.G. SA în valoare de 200.705.105.737 ROL despăgubiri civile şi 2.273.000.000 ROL cheltuieli de judecată, în solidar, cu partea responsabilă civilmente SC U.T.T. SRL.
Executarea silită începută de creditoarea B.R.D.G.S.G. SA în dosarul de executare nr. 4/1205/2004 a vizat imobilul H.F., iar contestaţia la executare formulată de SC T.H.R.M.N. SA a fost admisă doar cu privire la actele de executare efectuate pe teren, fiind păstrate cele cu privire la construcţia H.F.
Prin procesul-verbal de vânzare directă imobiliară încheiat la data de 03 septembrie 2007, H.F. (construcţie) a fost valorificat prin vânzare directă în temeiul art. 494 C. proc. civ. în favoarea SC C.C.G. SRL la preţul de 6.856.350 RON plus TVA. După achitarea integrală a preţului, s-a încheiat actul de vânzare directă imobiliară în procedura de executare silită din 19 septembrie 2007.
În speţa de faţă, prin vânzarea imobilului în cadrul executării silite de către creditoarea pârâtă B.R.D.G.S.G. SA chiar la o valoare ce ar fi inclus şi îmbunătăţirile efectuate de SC T.H.R.M.N. SA nu ducea la mărirea patrimoniului creditoarei B.R.D.G.S.G. SA care urmărea doar repararea prejudiciului cauzat de G.B., ci la mărirea patrimoniului debitoarei SC U.T.T. SRL a cărei creanţă s-ar fi diminuat inclusiv cu îmbunătăţirile realizate de reclamantă.
Având în vedere că prin executarea silită efectuată nu s-a mărit patrimoniul creditoarei B.R.D.G.S.G. SA, s-a constatat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în acţiunea ";de in rem verso"; de faţă, astfel încât se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B.R.D.G.S.G. SA.
În ce priveşte pârâta SC C.C.G. SRL, aceasta a cumpărat activul H.F. (construcţie) în cadrul executării silite demarate de creditoarea B.R.D.G.S.G. SA la preţul stabilit de creditoare aşa cum se prezenta acesta la data cumpărării, respectiv 03 septembrie 2007 (data procesului-verbal de vânzare directă imobiliară întocmit în dosarul de executare nr. 16/2004 al B.R.D.G.S.G. SA). Prin urmare, locul preţului plătit de cumpărătoare ca reprezentând contravaloarea întregului activ (şi care ar fi putut include sau nu şi contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate de reclamantă) a fost luat de imobilul respectiv, astfel încât nu se poate spune că a operat o mărire a patrimoniului acestei cumpărătoare atâta timp cât aceasta a achitat preţul imobilului aşa cum a fost descris acesta în actul de vânzare directă din 19 septembrie 2007. Doar dacă pârâta ar fi cumpărat imobilul în perioada anterioară efectuării acestor îmbunătăţiri (reclamanta a arătat că a efectuat aceste lucrări între 1999 - 2006, iar imobilul a fost cumpărat în 2007), iar ulterior pârâta ar fi procedat la efectuarea respectivelor lucrări s-ar fi putut spune că a operat o sporire a patrimoniului cumpărătoarei cu contravaloarea acestor lucrări (contravaloare care firesc nu a fost inclusă în preţul imobilului la data cumpărării).
Faţă de aceste considerente, se constată că prin cumpărarea în cadrul unei executări silite a unui imobil la preţul stabilit de creditoare nu a operat o mărire a patrimoniului cumpărătoarei astfel încât şi SC C.C.G. SRL nu are calitate procesuală pasivă în cadrul acţiunii de faţă, urmând a se admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi faţă de aceasta.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC T.H.R.M.N. S.A, menţionând că este nelegală şi netemeinică.
În motivarea apelului se arată în esenţă, că deşi a susţinut că sunt întrunite condiţiile materiale ale acţiunii în restituire, neexistând o cauză legitimă a măririi patrimoniului pârâtei, în detrimentul său, neexistând un alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite, greşit prima instanţă a respins acţiunea.
Prin primul motiv de apel se arată să instanţa a eludat dispoziţiile art. 137 (2) C. proc. civ., pronunţându-se în baza unor dovezi insuficiente, din probele ce urmau a fi administrate putându-se stabili dacă investiţiile efectuate de SC T.H.R.M.N. SA au fost avute în vedere de către B.R.D., situaţie în care aceasta ar fi avut calitate procesuală pasivă, ca persoană care a încasat un preţ de vânzare corespunzător investiţiilor efectuate, în sens contrar, calitate procesual pasivă urmând a avea SC C.C.G. SRL, ca persoană care beneficiază de investiţii, fără ca ele să se fi reflectat în preţul de vânzare.
Se mai arată că lipsa probelor necesare a condus şi la o neînţelegere de către instanţă a raporturilor dintre părţile litigante, deoarece investiţiile pe care le-a realizat la H.F. nu aparţin şi nu au aparţinut niciodată SC U.T.T. SRL şi nu pot fi de natură să micşoreze creanţa B.R.D.
Se mai aduc critici şi din punct de vedere procedural, în sensul că deşi, instanţa a soluţionat cauza numai prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, a intrat pe fond analizând în ce măsură a avut loc sau nu o majorare a patrimoniului pârâtelor, iar admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ambelor pârâte şi respingerea acţiunii ca atare vine în contradicţie, procedural, cu respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.
Analizând criticile formulate prin cererea de apel, s-a constatat că în cauză, corect prima instanţă a respins acţiunea apelantei reclamante prin care solicită prin acţiunea ";in rem verso"; obligarea societăţii bancare şi a adjudecatarului imobilului vândut silit la licitaţie, la plata contravalorii unor îmbunătăţiri efectuate la imobilul vândut, în perioada 1999 - 2006, aceştia neavând calitate procesuală pasivă.
Aceasta, deoarece, niciuna dintre condiţiile intentării şi admiterii acestei acţiuni nu este îndeplinită, în ce priveşte părţile chemate în judecată de către apelantă, toate susţinerile din apel fiind nefondate, dreptul de creanţă afirmat de SC T.H.R.M.N. SA, reprezentând contravaloarea despăgubirilor reprezentând cheltuieli efectuate la imobilul adjudecat, neputând fi opus decât persoanei căreia îi profită.
Ori în cauză, pârâta B.R.D.G.S.G. SA a avut calitatea de creditor al SC U.T.T. SRL şi în această calitate a executat silit bunurile societăţii, prin vânzare la licitaţie, obţinând o reparare parţială a prejudiciului său suferit prin faptele părţilor găsite responsabile civilmente prin Sentinţa penală nr. 55/2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, repararea prejudiciului făcându-se nu pe seama apelantei, ci în baza dispoziţiilor legale ce reglementează executarea silită.
În ce priveşte intimata-pârâtă SC C.C.G. SRL, aceasta în calitate de adjudecatar al imobilului scos la licitaţie publică de bancă, de la data intabulării, cum imobilul de la data intabulării rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, eventualii creditori îşi pot realiza drepturile numai din preţul obţinut, în condiţiile prevăzute de lege.
Plătind preţul adjudecat, patrimoniul acestei pârâte nu s-a mărit pe seama patrimoniului apelantei reclamante, neexistând o legătură între sporirea patrimoniului său şi diminuarea patrimoniului apelantei, în patrimoniul SC C.C.G. S.R.L, locul preţului fiind înlocuit de imobilul vândut şi adjudecat la licitaţie, mărirea patrimoniului având o cauză licită, micşorarea patrimoniului societăţii apelante reclamante nefiind consecinţa măririi patrimoniului societăţii pârâte intimate, în calitate de adjudecatară a imobilului, aceasta fiind modalitatea dobândirii proprietăţii.
În ce priveşte motivul de apel privind unirea excepţiei cu fondul, acesta este neîntemeiat, deoarece, potrivit art. 137 alin. (2) C. proc. civ. excepţiile pot fi unite cu fondul dacă pentru judecarea lor e necesar să fie administrate dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a cauzei, or din analizarea actelor de la dosar a rezultat că un raport juridic de drept material ar fi putut exista numai între apelantă şi SC U.T.T. SRL în calitate de proprietar al H.F., la care au fost efectuate lucrările, înainte de vânzare la licitaţie.
Şi critica privind împrejurarea că lipsa probelor a condus la neînţelegerea de către prima instanţă a raporturilor dintre părţi este nefondată întrucât la dosar existau la fondul cauzei acte suficiente din care rezultau relaţiile juridice dintre părţi.
Mai mult decât atât, inexistenţa unui raport juridic de drept material între apelantă şi cele două intimate a condus corect la concluzia că patrimoniul celor două societăţi intimate nu se putea majora cu contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire pretinse prin acţiune, acestea, stabilindu-se corect că nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
În legătură cu expertiza efectuată în cauză, aceasta a evidenţiat că lucrările efectuate sunt de întreţinere curentă, pentru funcţionarea hotelului şi primirea turiştilor, apelanta chiar realizând acestea, raportul de evaluare prezentat neavând nicio relevanţă, întrucât costurile nu s-au înregistrat în evidenţa contabilă.
Pentru aceste considerente, prin Decizia civilă nr. 159/COM din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T.H.R.M.N. SA Mangalia, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că a formulat acţiunea de faţă pentru recuperarea prejudiciului reprezentat de contravaloarea investiţiilor efectuate la H.F., apreciind îndeplinite condiţiile formulării acţiunii de in rem verso.
Astfel, în ceea ce priveşte condiţia măririi patrimoniului, arată că numai una dintre cele două pârâte a beneficiat de mărirea patrimoniului, dar nu poate preciza care este aceasta, întrucât lipsesc elemente cu privire la evaluarea făcută de B.R.D., iar pârâta SC C.C.G. a beneficiat de îmbunătăţirile efectuate de societatea reclamantă.
În ceea ce priveşte condiţia cauzei legitime a măririi patrimoniului pârâtei în detrimentul reclamantei, a arătat că, în ceea ce priveşte aceste investiţii nu a existat niciun litigiu care să îndreptăţească pârâtele să beneficieze de ele.
De asemenea, precizează că nu există alt mijloc juridic pentru recuperarea prejudiciului, întrucât aceste investiţii sunt încorporate în imobil.
Recurenta susţine că ambele instanţe au soluţionat în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, apreciind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel trebuia să soluţioneze cauza numai pe excepţie, fără a intra în cercetarea fondului. Instanţa de apel a analizat fondul cauzei, ceea ce este de natură a încălca principiul dublului grad de jurisdicţie. Din acest punct de vedere, instanţa de apel a depăşit limitele conferite de art. 297 alin. (1) C. proc. civ. şi a soluţionat cauza sub toate aspectele.
Tot în susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că prejudiciul B.R.D se impunea a fi acoperit exclusiv din patrimoniul SC U.T.T. SRL, instanţa de apel nefăcând diferenţa între imobilul H.F. şi investiţiile efectuate în imobil.
Investiţiile efectuate de societatea reclamantă în imobil nu erau incluse în patrimoniul SC U.T.T. SRL, deoarece investiţiile au fost efectuate ulterior dobândirii imobilului de către recurentă, după evacuarea SC U.T.T. şi înainte ca instanţele să stabilească titularul dreptului de proprietate al hotelului, iar între SC U.T.T. şi reclamantă nu a existat niciun fel de contract cu privire la aceste investiţii.
Mai mult decât atât, susţine că investiţiile au fost realizate, după ce SC U.T.T. a fost dizolvată, astfel încât nu puteau profita acesteia. În anul 1999, SC U.T.T. nu mai deţinea nici în fapt, nici în drept imobilul.
Pe cale de consecinţă, recurenta arată că pârâta B.R.D era îndreptăţită să îşi recupereze prejudiciul din ceea ce aparţinea exclusiv SC U.T.T.
În prezent societatea pârâtă SC C.C.G. SRL este beneficiara acestor investiţii, iar dacă B.R.D este cea care a încasat preţul imobilului cu investiţii, aceasta este pârâta care are calitate procesual pasivă, iar dacă preţul achitat de SC C.C.G. nu reflectă investiţiile, calitate are societatea care este în prezent beneficiara lor.
Cu privire la faptul că ambele instanţe au sugerat faptul că ar avea calitate procesuală SC U.T.T., arată că nu există raport juridic de drept material între ele.
Cu privire la aspectul intabulării, arată că este lipsit de relevanţă asupra fondului cauzei.
Recursul este nefondat.
Prealabil examinării motivelor de recurs, Înalta Curte face unele precizări privind situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită, cu plenitudine de apreciere de către instanţele de fond.
1. Pretinsele îmbunătăţiri solicitate de către reclamantă au fost efectuate, conform susţinerilor acesteia, în perioada 1999 - 2006, dată la care societatea reclamantă se considera proprietar al H.F.
2. Executarea silită începută de creditoarea B.R.D.G.S.G. SA a fost începută în anul 2004 şi finalizată în anul 2007, prin vânzare directă către pârâta SC C.C.G. SRL.
3. Prin contestaţia la executarea silită, reclamanta a invocat dreptul său de proprietate asupra activului H.F., formulând şi o acţiune în constatarea dreptului de proprietate, ambele respinse prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, respectiv Sentinţa civilă nr. 1936/2005 a Judecătoriei Constanţa şi Sentinţa nr. 4932/2005 a Tribunalului Constanţa.
În raport de această situaţie de fapt, rezultă că îmbunătăţirile în valoare de 165.998 RON, au intrat în patrimoniul proprietarului acestui activ SC U.T.T. SRL.
Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a depăşit limitele conferite de art. 297 C. proc. civ., întrucât deşi acţiunea a fost soluţionată la fond prin prisma excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie care nu permitea analizarea fondului cauzei, instanţa de apel a soluţionat cauza sub toate aspectele.
Pentru a răspunde acestei probleme sunt necesare unele lămuriri prealabile.
Conceptul de apărare cuprinde şi acele obiecţiuni care se referă la fondul dreptului, cât şi acelea care vizează partea formală a judecăţii. Conceptul strict procedural de excepţie este legat de partea formală a judecăţii. Excepţiile de procedură sunt acele mijloace prin care, de regulă, pârâtul urmăreşte, fără a nega existenţa dreptului subiectiv, întârzierea judecăţii.
Pe de altă parte, există şi excepţii de fond care se referă, în genere la lipsuri privitoare la exerciţiul dreptului la acţiune.
Excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive este din acest punct de vedere o excepţie de fond.
Dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., pun pe acelaşi plan excepţiile de procedură cu excepţiile de fond, condiţia esenţială pentru rezolvarea lor prealabilă fiind aceea de a face de prisos cercetarea în fond a cauzei. Art. 137 alin. (2) C. proc. civ., instituie o excepţie de la această regulă, fiind permisă, pentru anumite situaţii unirea excepţiilor cu fondul cauzei.
În cauza de faţă, instanţa a apreciat că trebuie administrate dovezi care sunt necesare în soluţionarea excepţiei şi în soluţionarea pricinii în fond, şi după ce a administrat probe, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. s-a pronunţat asupra excepţiei privitoare la lipsa calităţii procesuale pasive, pe care a considerat-o întemeiată, şi cum aceasta făcea de prisos cercetarea fondului cauzei, fiind o excepţie peremptorie, nu se mai impunea ca acţiunea să fie analizată şi pe fond.
Având în vedere aceste argumente, critica recurentei prin care a susţinut că instanţa de apel a depăşit limitele conferite de art. 297 C. proc. civ., întrucât s-a pronunţat şi asupra fondului cauzei este nefondată, întrucât în acţiunea de faţă, întemeiată pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză, pentru a verifica dacă pârâtele au calitate procesuală pasivă, trebuie verificat dacă faţă de acestea a avut loc ";mărirea unui patrimoniu";, situaţie care se identifică cu una dintre condiţiile în care operează obligaţia de restituire în materie de îmbogăţire fără justă cauză. Cu alte cuvinte, instanţa a analizat între cine ar fi putut exista raportul juridic de drept material.
După cum am mai arătat, excepţiile de fond privesc lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului material la acţiune, care au întotdeauna ca rezultat, respingerea acţiunii.
Dreptul material la acţiune în actio de in rem verso reprezintă facultatea titularului unui drept subiectiv (în speţă reclamanta) de a se adresa organului de jurisdicţie pentru a obţine recunoaşterea şi valorificarea obligaţiei de restituire.
Din acest punct de vedere, instanţa de apel a analizat condiţiile materiale ale acţiunii, respectiv existenţa unei îmbogăţiri, diminuarea unui patrimoniu şi relaţia de cauzalitate între acestea.
Prin criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că argumentele instanţei de apel, în ceea ce priveşte lipsa raportului de drept material între reclamantă şi pârâte sunt greşite.
Analizând criticile formulate se constată că acestea sunt nefondate, în mod corect fiind respinsă acţiunea reclamantei, niciuna dintre condiţiile intentării acţiunii nefiind îndeplinită.
Astfel, îmbunătăţirile efectuate la imobilul H.F., de către reclamantă, în perioada 1999 - 2006, perioadă în care reclamanta se considera proprietar al imobilului, însă nu a obţinut recunoaşterea juridică a dreptului său de proprietate, au intrat în patrimoniul proprietarului acestui activ, respectiv SC U.T.T. SRL. Prin urmare, problema care se pune în situaţia de faţă este de a stabili, în ce măsură îmbunătăţirile efectuate la imobilul proprietatea altei persoane, au dus la diminuarea patrimoniului reclamantei.
Astfel, pârâta B.R.D.G.S.G. SA a avut calitatea de creditor al SC U.T.T. SRL, în această calitate executând silit bunurile societăţii, prin vânzare la licitaţie, obţinând repararea parţială a prejudiciului suferit prin faptele părţilor găsite responsabile civilmente prin Sentinţa penală nr. 55/2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pârâta SC C.C.G. SRL a avut calitatea de adjudecatar al imobilului vândut la licitaţie publică, plătind preţul adjudecat, locul preţului fiind înlocuit de imobilul vândut.
Dreptul de creanţă afirmat de către reclamantă nu poate fi opus decât persoanei căreia îi profită. Or, aşa cum s-a arătat, ambele pârâte deţin o cauză licită pentru mărirea patrimoniului, pârâta B.R.D. în baza executării silite, iar pârâta SC C.C.G. SRL în baza dobândirii proprietăţii prin adjudecare.
Deşi reclamanta a susţinut prin cererea de recurs că la data efectuării investiţiilor, bunul se afla în proprietatea reclamantei, la acea dată SC U.T.T. SRL fiind dizolvată, fără posibilitatea de a mai putea deţine în fapt şi în drept imobilul, aceste afirmaţii sunt contrazise de hotărârile judecătoreşti pronunţate în contestaţiile la executare iniţiate de B.R.D. şi în litigiul privind nulitatea absolută a contractului de asociere, prin care s-a stabilit că participarea la capitalul social al SC U.T.T. SRL, s-a făcut prin aportarea proprietăţii, reclamanta ulterior dizolvării acestei societăţi, nereuşind să îşi demonstreze calitatea de proprietar.
În aceste condiţii, îmbogăţirea fără justă cauză nu este rezultatul acţiunii pârâtelor din prezenta cauză, lipsind şi raportul de cauzalitate de la cauză la efect, nefiind îndeplinite condiţiile pentru intentarea acestei acţiuni.
În raport de aceste considerente, constatând că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate, care să conducă la reformarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312, alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.
În raport de cererea intimatei SC C.C.G. SRL, prin care a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezentul proces, Înalta Curte urmează a face aplicarea art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei în declanşarea litigiului de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.H.R.M.N. SA (fostă SC E. SA) Mangalia împotriva Deciziei civile nr. 159/COM din 18 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta SC T.H.R.M.N. SA Mangalia la plata sumei de 2500 RON, cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC C.C.G. SRL Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2411/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2409/2011. Comercial → |
|---|
