ICCJ. Decizia nr. 2409/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2409/2011
Dosar nr. 355/1285/2008
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Prin Sentinţa civilă nr. 277 din 15 iunie 2010, s-a respins excepţia prematurităţii cererii şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei SC F.F.E.E.E.F.T.N. SA.
S-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC E.D. SA în contradictoriu cu pârâtele SC F.F.E.E.E.F.T.N. SA şi SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA.
A fost obligată pârâta SC F.F.E.E.E.F.T.N. SA să plătească reclamantei SC E.D. SA suma de 772.876,22 RON cu titlu de penalităţi de întârziere şi suma de 12.782,39 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost obligată pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA să plătească reclamantei SC E.D. SA suma de 250.537,17 RON cu titlu de penalităţi de întârziere şi suma de 4.143,56 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA la plata sumei de 32.296 RON cu titlu de penalităţi de întârziere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu SC F.D.E.E. T.N. SA Cluj-Napoca antecesoarea pârâtelor, contractele de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 şi 2691/2005, iar în executarea obligaţiilor contractuale, reclamanta i-a livrat antecesoarei pârâtei întreaga cantitate de energie electrică. Pentru încasarea contravalorii mărfii, au fost emise mai multe facturi fiscale, care au fost achitate cu întârziere, motiv pentru care au fost calculate penalităţi de întârziere.
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 675 din 9 iulie 2007, începând cu data de 1 august 2007, antecesoarea pârâtelor s-a reorganizat prin divizare parţială, în scopul separării activităţii de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, succesoarele fiind cele două pârâte din prezenta acţiune.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 969 C. civ. şi art. 1069 C. civ.
Prin precizarea de acţiune, reclamanta a arătat că solicită obligarea pârâtei SC F.F.E.E. T.N. SA la plata sumei de 772.876,22 RON şi a pârâtei SC F.D.E.E. T.N. SA la plata sumei de 282.833,17 RON.
Pârâta SC F.F.E.E. E.F.T.N. a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere dispoziţiile art. 7201 lit. b) C. proc. civ. De asemenea, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că prin protocolul încheiat în temeiul art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 675/2007 nu a preluat penalităţi de întârziere la facturi.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii, tribunalul a reţinut că în cazul de faţă, necomunicarea actelor doveditoare nu este sancţionată în mod expres cu nulitatea procedurii concilierii directe, astfel încât, în ipoteza în care nu se comunică aceste acte, poate interveni anularea lor, dar numai în situaţia în care s-a produs o vătămare părţii adverse, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Pârâta SC F.F.E.E. E.F.T.N. SA nu a făcut dovada faptului că prin necomunicarea actelor doveditoare ale pretenţiilor reclamantei odată cu convocarea la conciliere directă i s-a cauzat o vătămare şi că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor prin care s-a realizat această conciliere, motiv pentru care instanţa a respins excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, apreciind că au fost respectate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Prin contractul de portofoliu de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 din 27 iunie 2005 încheiat între reclamanta SC E.D. SA, în calitate de vânzător şi SC F.D.F.E.E.T.N. SA, în calitate de cumpărător, s-a convenit vânzarea cantităţilor de energie electrică orare, astfel cum au fost prevăzute în anexa 2 la contract, pentru preţul menţionat în anexa 3 a contractului.
Prin contractul de portofoliu de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26913 din 27 iunie 2005 încheiat între reclamanta SC E.D. SA, în calitate de vânzător şi SC F.D.F.E.E.T.N. SA, în calitate de cumpărător, s-a convenit vânzarea cantităţilor de energie electrică orare, astfel cum au fost prevăzute în anexa 2 la contract, pentru preţul menţionat în anexa 3 a contractului .
Conform art. 12 din cele două contracte, cumpărătorul avea obligaţia de a plăti factura în termen de 10 zile financiare de la data primirii sale, iar în cazul neîndeplinirii în termen de 30 de zile de la data scadenţei a obligaţiilor de plată, cumpărătorul trebuia să plătească o penalitate la suma datorată, corespunzătoare ca procent dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după data scadenţei şi până în ziua plăţii. Părţile au stabilit că valoarea totală a penalităţilor nu poate depăşi valoarea sumei datorate.
Prin H.G. nr. 675/2007 societăţile comerciale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, filiale ale SC E. SA, au fost reorganizate prin divizare parţială, în scopul separării activităţii de furnizare a energiei electrice de cea de distribuţie a energiei electrice. În baza acestui act normativ şi ca urmare a divizării parţiale a SC F.D.F.E.E.T.N. SA, a luat naştere SC F.F.E.E. T.N. SA.
Conform art. 11 din H.G. nr. 675/2007, preluarea părţilor din pasivul şi activul bilanţier de către SC F.F.E.E. T.N. SA, precum şi modificarea corespunzătoare a patrimoniului propriu al SC F.D.E.E. T.N. SA s-a realizat printr-un protocol de predare-preluare. Conform art. 12 din acelaşi act normativ, societăţile comerciale înfiinţate preiau toate drepturile şi toate obligaţiile ce decurg din desfăşurarea activităţii de furnizare a energiei electrice şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile ce decurg din raporturile juridice ale activităţii de furnizare cu terţii, inclusiv în litigiile în curs ale societăţilor supuse divizării.
Din cuprinsul procesului-verbal privind predarea patrimoniului aferent activităţii de furnizare către SC F.F.E.E. T.N. SA rezultă că această pârâtă a preluat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 din 27 iunie 2005 încheiat cu reclamanta SC E.D. SA, iar contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26913 din 27 iunie 2005 a rămas la SC F.D.E.E. T.N. SA .
Prin răspunsul la concilierea directă realizată de reclamantă, pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA nu a contestat faptul că nu ar fi preluat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 din 27 iunie 2005, însă a arătat faptul că nu datorează penalităţile de întârziere calculate de reclamantă deoarece aceste penalităţi nu au fost transferate prin protocolul de preluare a patrimoniului societăţii care a fost divizată.
Faptul că pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA a continuat executarea obligaţiilor stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26913 din 27 iunie 2005 rezultă şi din faptul că această pârâtă a încheiat cu reclamanta Actul adiţional nr. 12 din 06 septembrie 2007, act în cuprinsul căruia se arată că începând cu data de 01 august 2007 această pârâtă preia calitatea de cumpărător, subrogându-se în toate drepturile şi obligaţiile S.D.F.E.E.E.T.N. SA izvorâte din acest contract. Prin acest act adiţional părţile au convenit modificarea prevederilor art. 13 din contract, în sensul că pentru neîndeplinirea în termen de 15 zile de la data scadenţei a obligaţiei de plată a preţului, cumpărătorul va plăti pentru fiecare zi de întârziere o sumă egală cu nivelul majorării de întârziere percepută pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat.
Pentru a se verifica cuantumul penalităţilor pretinse de reclamantă, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar din cuprinsul acestei probe a rezultat că valoarea totală a penalităţilor pentru achitarea cu întârziere a sumelor datorate în baza facturilor anexate cererii de chemare în judecată este de 1.023.444 RON.
În cuprinsul expertizei expertul a arătat că penalităţile de întârziere la facturile emise de reclamantă nu se regăsesc ca element patrimonial transferat la SC F.F.E.E. T.N. SA şi că aceste penalităţi de întârziere nu au fost înregistrate nici în evidenţele contabile ale societăţii care s-a divizat, respectiv SC D.F.E.E.E.T.N. SA, după cum nu au fost înregistrate nici în evidenţele contabile ale reclamantei şi nu au fost emise facturi fiscale pentru aceste penalităţi de întârziere.
Având în vedere că în protocolul de preluare a unei părţi din patrimoniul SC F.D.E.E.E.T.N. SA nu s-a stabilit şi modalitatea în care urmează a fi plătite eventualele penalităţi de întârziere datorate de societatea divizată anterior operaţiunii de divizare, expertul a ales ca modalitate de împărţire a acestor penalităţi între cele două societăţi pârâte, proporţional cu valoarea activului net rezultat după divizare. Urmare acestei raportări, expertul a concluzionat că pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA trebuie să suporte penalităţile de întârziere în proporţie de 95,12%, respectiv 973.500 RON, iar pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA trebuie să suporte aceste penalităţi în proporţie de 4,88%, adică suma de 49.944 RON.
Expertul a propus şi o altă variantă de împărţire a obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere prin raportare la faptul că aceste penalităţi de întârziere reprezintă obligaţii contingente generate de nerespectarea contractelor încheiate de SC D.F.E.E.E.T.N. SA, iar obligaţia de plată ar reveni în mod exclusiv pârâtei SC F.D.E.E. T.N. SA deoarece penalităţile se referă la tranzacţii efectuate anterior divizării.
Conform art. 2411 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dacă un element de pasiv nu este repartizat în proiectul de divizare şi dacă interpretarea proiectului nu permite luarea unei decizii privind repartizarea sa, societăţile beneficiare răspund solidar pentru elementul de pasiv în cauză.
Din protocolul privind predarea-preluarea patrimoniului societăţii divizate a rezultat că obiectul protocolului l-a constituit predarea de către SC F.D.E.E. T.N. SA la SC F.F.E.E. T.N. SA a elementelor aferente activităţii de furnizare a energiei electrice constând în părţi din pasivul şi activul bilanţier, fiind preluate elemente de pasiv constând în datorii de 247.407.992 RON. La art. 3.1 din acest protocol s-a arătat că obiectul predării nu se limitează la elementele menţionate în cuprinsul acestui articol.
Din cuprinsul acestui protocol, precum şi din celelalte probe administrate în cauză, instanţa a reţinut că penalităţile de întârziere datorate de societatea divizată în baza contractelor de vânzare-cumpărare a energiei electrice încheiate anterior divizării nu au fost cuprinse ca şi element de pasiv transferat societăţilor care au luat naştere în urma divizării.
În această situaţie, repartizarea pasivului reprezentat de penalităţile de întârziere datorate până la data de 31 iulie 2007 de societatea divizată nu a fost realizată, motiv pentru care repartizarea acestui pasiv urmează a se face prin raportare la prev. art. 2411 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Interpretând dispoziţiile H.G. nr. 675/2007 prin care s-a realizat divizarea SC D.F.E.E.E.T.N. SA şi având în vedere că în urma divizării pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA a preluat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 din 27 iunie 2005, iar pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA a preluat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26913 din 27 iunie 2005, instanţa a apreciat că există criterii suficiente pentru a se putea proceda la repartizarea acestui pasiv prin raportare la dispoziţiile din aceste contracte. Astfel, pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA prin preluarea contractului nr. 26912 din 27 iunie 2005 a preluat toate obligaţiile decurgând din acest contract, inclusiv obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere, obligaţie pe care o avea societatea divizată anterior divizării. De asemenea, pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA, prin preluarea contractului nr. 26913 din 27 iunie 2005 a preluat şi obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere datorate de societatea divizată în baza acestui contract.
Instanţa a apreciat că în cauză nu sunt incidente disp. art. 243 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, conform cărora în cazul divizării, dacă un creditor al societăţii căreia îi este transferată obligaţia în conformitate cu proiectul de divizare nu a obţinut realizarea creanţei sale, toate societăţile beneficiare sunt răspunzătoare pentru obligaţia în cauză, în limita activelor nete care le-au fost transferate prin divizare, cu excepţia societăţii căreia i-a fost transferată obligaţia respectivă, care răspunde nelimitat. Astfel, această dispoziţie legală are în vedere situaţia în care un element al pasivului societăţii divizate a fost repartizat, însă creditorul nu a reuşit să îşi realizeze creanţa pe care a deţinut-o anterior divizării. În cazul de faţă, creanţa pretinsă de reclamantă nu a făcut obiectul repartizării cu ocazia operaţiunilor de divizare, astfel încât nu se poate susţine că plata penalităţilor de întârziere trebuie să se facă proporţional cu activele nete care au fost transferate pârâtelor prin divizare.
De asemenea, instanţa a apreciat că asupra modalităţii de repartizare a acestui element din pasivul societăţii divizate nu are nicio relevanţă faptul că penalităţile de întârziere ar reprezenta datorii contingente. Datoriile contingente reprezintă un element al evidenţelor contabile pe care trebuie să le ţină societăţile comerciale, însă catalogarea penalităţilor de întârziere ca fiind obligaţii contingente nu are relevanţă asupra naturii juridice şi izvorului obligaţiei de plată a acestor penalităţi de întârziere.
Astfel, pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA are obligaţia de a plăti penalităţile de întârziere calculate în baza contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912/2005, motiv pentru care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de această pârâtă, din probele administrate în cauză rezultând că între reclamantă şi această pârâtă există raporturi juridice obligaţionale.
Având în vedere că reclamanta a solicitat prin precizarea de acţiune înregistrată la data de 10 martie 2009 obligarea pârâtei SC F.F.E.E. T.N. SA la plata sumei de 772.876,22 RON, iar după efectuarea expertizei contabile nu şi-a majorat pretenţiile în funcţie de calculul efectuat de expert, instanţa a ţinut cont de principiul disponibilităţii părţilor în cadrul procesului civil şi a apreciat că suma pe care această pârâtă trebuie să o plătească reclamantei este de cea solicitată de reclamantă, sumă care este mai mică decât cea rezultată din raportul de expertiză.
Pentru facturile fiscale emise de reclamantă în baza contractului nr. 26913 din 27 iunie 2005, facturi care nu au fost achitate la scadenţă, se datorează penalităţi de întârziere în cuantum de 250.537,17 RON, penalităţi pe care trebuie să le plătească pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA deoarece aceasta a preluat în urma divizării contractul nr. 26913/2005.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei comerciale în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă ca netemeinică şi nelegală, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că sentinţa instanţei de fond este nelegală întrucât, aşa cum s-a invocat la prima instanţă, reclamanta-intimată prin cererea introductivă nu şi-a dovedit pretenţiile solicitate, în speţă cuantumul penalităţilor. Facturile depuse de aceasta ca anexă la cererea introductivă sunt facturi care reprezintă c/v consumului de energie electrică pentru acoperirea CPT din reţeaua de distribuţie şi nicidecum cuantumul penalităţilor de întârziere. Un simplu calcul depus de reclamantă ca reprezentând cuantumul penalităţilor solicitate nu poate constitui temei legal prin care societatea să fie obligată la plata acestor penalităţi.
Conform regulilor contabilităţii pentru orice sumă pretinsă se emite factura care îţi dă posibilitatea, fie să o accepţi la plată, fie să întocmeşti refuz de plată.
De asemenea şi prevederile legale în materia dreptului comercial stabilesc că orice obligaţie de plată într-un raport de drept comercial pentru a exista trebuie să fie consemnat într-o factură.
Reclamanta-intimată nu emite facturi pe penalităţi întrucât acestea reprezintă venituri care conform regulilor contabilităţii se impozitează şi trebuie achitat impozit la bugetul de stat. Mai mult, nu există nicio dovadă că aceste facturi au fost comunicate societăţii apelante.
Pârâta-apelantă a precizat că nu există niciun act doveditor privind existenţa acestor penalităţii inclusiv expertul desemnat în cauză a subliniat faptul că ";reclamanta nu a emis facturi pentru penalităţi şi în consecinţă, penalităţile nu au fost înregistrate în contabilitate";.
Precizează, totodată că neemiterea facturilor de penalităţi de către reclamanta-intimată, a făcut imposibilă înregistrarea în contabilitatea societăţii a acestor debite, respectiv neexistând temei legal din punct de vedere al Legii contabilităţii nr. 82/1991 pentru efectuarea plăţilor.
Prin urmare, societatea apelantă, a fost în imposibilitatea de a respecta raporturile contractuale fără a încălca dispoziţii fiscale în materie.
La data de 22 septembrie 2010, împotriva aceleiaşi sentinţe, a declarat apel şi SC F.F.E.E. E.F.T.N. SA solicitând schimbarea în tot a sentinţei comerciale, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei şi respingerea cererii de chemare în judecată promovată în contra acesteia de către SC E.D. SA, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că hotărârea este netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărării potrivit căreia, prin predarea gestiunii către SC F.F.E.E.E.F.N. SA, apelanta nu a preluat niciun debit cu titlu penalităţi de la fosta S.C. F.D.F.E.E.E.T.N. SA.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărării potrivit căreia, penalităţile solicitate de reclamantă prin acţiune, ar avea natura juridic-contabilă a unor ";datorii contingente"; care, prin natura lor, nu sunt, nu pot fi reflectate în bilanţul contabil al societăţii divizate.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărării potrivit căreia, din evidenţele contabile ale pârâtei intimate, SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA, (facturi, extrase de cont şi ordine de plată), rezultă că aceasta a preluat penalităţile de întârziere în evidenţa sa extrabilanţieră.
Susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărării potrivit căreia drepturile transferate prin H.G. nr. 675/2007, sunt cele permise de prev. art. 1 C. civ., conform cărora legea are efect numai pentru viitor.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărării potrivit căreia, faţă de prevederile art. 48 din Decretul nr. 31/1954, în caz de divizare, operează principiul răspunderii proporţionale.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărării potrivit căreia, în raport de prev. art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 675/2007 rap. la prev. art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 675/2007, prin efectul legii speciale, fostele societăţi comerciale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice supuse divizării continuă să existe ca societăţi de distribuţie a energiei electrice, care, la rândul lor au procedat la predarea părţilor din pasivul şi activul bilanţier la ";E.F.T.N."; - SA pe bază de protocol de predare-preluare, şi deci că datoriile ce fac obiectul prezentului litigiu nu au fost preluate niciodată de către apelantă.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărării potrivit căreia, în conformitate cu Legea contabilităţii nr. 82/1991, art. 6, orice operaţiune economico-financiară efectuată, se consemnează într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. În speţă, din punct de vedere contabil, şi conform art. 6 din Legea nr. 82/1991, şi Ordinului MF nr. 1850 din 14 02 2004, creanţa SC E.D. SA trebuia consemnată mai întâi într-un document justificativ, (factură şi Anexă la factură privind modul de calcul a penalităţilor pentru fiecare factură achitată cu întârziere de beneficiar).
Analizând apelurile declarate de către pârâte prin prisma motivelor de apel şi a dispoziţiilor art. 292 şi urm. C. proc. civ., Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit protocolului privind predarea-preluarea patrimoniului societăţii divizate, obiectul acestuia l-a constituit predarea de către SC F.D.E.E. T.N. SA la SC F.F.E.E. T.N. SA a elementelor aferente activităţii de furnizare a energiei electrice constând în părţi din pasivul şi activul bilanţier, fiind preluate elemente de pasiv constând în datorii de 247.407.992 RON; conform art. 3.1 din protocolul încheiat, obiectul predării nu se limitează la elementele menţionate în cuprinsul acestui articol.
Coroborând dispoziţiile cuprinse în protocol cu celelalte probe administrate în cauză, se poate observa că în mod corect instanţa de fond a reţinut că penalităţile de întârziere datorate de societatea divizată în baza contractelor de vânzare-cumpărare a energiei electrice încheiate anterior divizării nu au fost cuprinse ca şi element de pasiv transferat societăţilor care au luat naştere în urma divizării, astfel că repartizarea pasivului reprezentat de penalităţile de întârziere datorate până la data de 31 iulie 2007 de societatea divizată nu a fost realizată, iar repartizarea acestui pasiv urmează a se face prin raportare la prev. art. 2411 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Din cuprinsul dispoziţiilor H.G. nr. 675/2007 prin care s-a realizat divizarea SC D.F.E.E.E.T.N. SA rezultă că în urma divizării pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA a preluat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26912 din 27 iunie 2005, iar pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA a preluat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 26913 din 27 iunie 2005, astfel că există criterii suficiente pentru a se putea proceda la repartizarea acestui pasiv prin raportare la dispoziţiile din aceste contracte.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a stabilit că pârâta SC F.F.E.E. T.N. SA prin preluarea contractului nr. 26912 din 27 iunie 2005 a preluat toate obligaţiile decurgând din acest contract, inclusiv obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere, obligaţie pe care o avea societatea divizată anterior divizării, iar pârâta SC F.D.E.E. T.N. SA, prin preluarea contractului nr. 26913 din 27 iunie 2005 a preluat şi obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere datorate de societatea divizată în baza acestui contract.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC F.F.E.E. T.N. SA, Curtea a reţinut că este nefondată întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că între reclamantă şi această pârâtă există raporturi juridice obligaţionale în măsură să justifice existenţa unei identităţi între persoana acestuia şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, susţinerile contrare ale pârâtei fiind nefondate.
Nefondate au fost apreciate şi susţinerile pârâtei SC F.F.E.E. T.N. SA potrivit cărora în speţă pârâtele trebuie obligate în solidar la plata penalităţilor de întârziere.
Este cunoscut faptul că în materie comercială, principiul solidarităţii datoriilor comerciale între codebitori este aplicabil ori de câte ori nu există stipulaţie contrară.
În speţă, însă, obligaţiile pârâţilor sunt divizibile, fiecare din ele rezultă dintr-un contract distinct astfel că prezumţia de solidaritate este înfrântă, pârâţii nefiind codebitori.
Curtea a achiesat la statuările instanţei de fond conform cărora în cauză nu sunt incidente disp. art. 243 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, reţinând că această dispoziţie legală are în vedere situaţia în care un element al pasivului societăţii divizate a fost repartizat, însă creditorul nu a reuşit să îşi realizeze creanţa pe care a deţinut-o anterior divizării. În cazul de faţă, creanţa pretinsă de reclamantă nu a făcut obiectul repartizării cu ocazia operaţiunilor de divizare, astfel încât nu se poate susţine că plata penalităţilor de întârziere trebuie să se facă proporţional cu activele nete care au fost transferate pârâtelor prin divizare.
În consecinţă, prin Decizia civilă nr. 1 din 10 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelurile declarate de pârâtele SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA şi SC F.F.E.E. E.F.T.N. SA .
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA Cluj-Napoca, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, şi pe fond respingerea acţiunii.
Cererea de recurs nu a fost încadrată în drept, astfel cum dispun cerinţele art. 304 C. proc. civ., criticile recurentei vizând următoarele aspecte:
Decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, întrucât reclamanta nu a dovedit cuantumul pretenţiilor, iar facturile depuse în susţinerea acţiunii reprezintă contravaloarea consumului de energie electrică pentru acoperirea CPT din reţeaua de distribuţie şi nicidecum cuantumul penalităţilor de întârziere. Deci pe de o parte, nu au fost emise facturi pentru penalităţi, iar acestea nu au fost comunicate niciodată recurentei. Aceste afirmaţii sunt confirmate şi de către expertul judiciar.
Neemiterea facturilor fiscale a dus la imposibilitatea înregistrării în contabilitate a acestor debite, neexistând temei legal din punct de vedere al Legii nr. 82/1991 pentru efectuarea plăţii.
Recursul este nefondat.
Prealabil examinării criticilor formulate de către recurentă, Înalta Curte reaminteşte că recursul, în actuala reglementare este conceput drept cale de atac extraordinară, care poate fi promovată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele limitativ prevăzute de punctele 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Din expunerea criticilor aduse deciziei atacată, rezultă că recurenta nu a indicat motivele de nelegalitate incidente, iar criticile la adresa deciziei recurată reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice niciunul din cazurile de casare sau modificare. Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu-i revine obligaţia să examineze legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate şi argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea .
Singura chestiune care poate fi analizată este cea legată de încălcarea Legii nr. 82/1991, în ceea ce priveşte dovada obligaţiei comerciale de faţă, respectiv penalităţile de întârziere aferente facturilor emise pentru contractul nr. 26913/2005, preluat în urma divizării.
Astfel, prin contractul de portofoliu nr. 26913 din 27 iunie 2005, s-a convenit de către reclamantă în calitate de vânzător şi pârâtă în calitate de cumpărător, vânzarea cantităţilor de energie electrică, astfel cum au fost prevăzute în anexa 2 la contract, pentru preţul menţionat în anexa 3.
Ulterior divizării societăţilor comerciale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, potrivit H.G. nr. 675/2007, pârâta a continuat executarea obligaţiilor stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare sus-menţionat, dovadă fiind încheierea Actului adiţional nr. 12 din 6 septembrie 2007, prin care părţile au stabilit că pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a preţului, cumpărătorul va plăti penalităţi de întârziere.
Este adevărat că reclamanta şi-a dovedit pretenţiile cu copia facturilor fiscale emise pentru sumele datorate de pârâte în baza contractelor, iar penalităţile de întârziere au fost calculate prin expertiza contabilă efectuată în cauză, nefiind emise facturi fiscale pentru aceste penalităţi.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată în ceea ce priveşte forţa probantă a facturii că aceasta reprezintă un mijloc de probă pentru încheierea contractului, precum şi un element constitutiv al contractului.
Revenind la speţa de faţă, penalităţile de întârziere la care a fost obligată recurenta, sunt datorate anterior operaţiunii de divizare, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 26913 din 27 iunie 2005, pentru obligaţia principală fiind emise facturi fiscale. În condiţiile în care recurenta nu a contestat obligaţia de plată a preţului, necontestând perfectarea contractului, obligaţia accesorie privind penalităţile de întârziere este datorată în temeiul prevederilor contractuale, respectiv art. 12 din contract.
În raport de aceste considerente, sunt lipsite de relevanţă criticile recurentei privind invocarea prevederilor Legii nr. 82/1991, care stabilesc cadrul general referitor la factură ca mijloc de probă al obligaţiilor comerciale, în cazul de faţă cu privire la penalităţile datorate fiind incidente principiile referitoare la formarea contractelor.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 1 din 10 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2410/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2408/2011. Comercial → |
|---|
