ICCJ. Decizia nr. 2917/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2917/2011
Dosar nr. 12418/2/2010
Şedinţa publică din 4 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I - Obiectul cauzei şi hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca primă instanţă.
1. Prin cererea înregistrată la data de 11 mai 2010 pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, d-na G.M. a formulat contestaţie la executarea silită pornită de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) la data de 5 martie 2010 pentru suma de 299.151,60 RON, solicitând anularea actului de executare reprezentat de Ordinul nr. 29 din 5 martie 2010 şi a formelor de executare efectuate de A.V.A.S. prin poprirea oricăror sume prezente şi viitoare existente în conturile sale personale deschise la B.R.D.G.S. şi B. SA.
În motivare, contestatoarea susţine că executarea silită pornită de către intimata A.V.A.S. împotriva sa prin înfiinţarea popririi asupra disponibilităţilor din conturile sale personale pentru suma datorată în baza Sentinţei comerciale nr. 6054 din 3 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2348/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încalcă dispoziţiile art. 372 şi urm. C. proc. civ. deoarece intimata, în calitate de creditor a pornit executarea în baza prevederilor O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale Statului, ordonanţă care nu îşi găseşte incidenţa în cauză, deoarece creanţa A.V.A.S. nu se încadrează în categoriile de creanţe ce pot fi valorificate potrivit O.U.G. nr. 51/1998.
2. Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, învestită iniţial cu soluţionarea contestaţiei, prin Sentinţa civilă nr. 3993 din 24 iunie 2010 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti în raport de dispoziţiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, sentinţa care a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de contestatoare pe acest aspect.
3. Curtea de Apel Bucureşti, astfel învestită, examinând motivele contestaţiei şi probele cu înscrisuri administrate, prin Sentinţa comercială nr. 23 din 8 februarie 2011 a admis contestaţia la executare formulată de contestatoare şi în consecinţă a anulat în parte actul de executare reprezentat de Ordinul A.V.A.S. nr. 29/2010 şi formele de executare pentru suma de 239.321,28 RON.
Prima instanţă a reţinut că dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998 îşi găsesc incidenţa în cauză, ele reprezentând legea specială care derogă de la dreptul comun şi permite A.V.A.S. să declanşeze executarea silită împotriva debitorilor săi în temeiul acestor dispoziţii speciale.
În acelaşi sens, instanţa reţine că potrivit art. 50 alin. (1) din Ordonanţa A.V.A.S. îşi poate executa corpul de executori proprii sau poate folosi executorii judecătoreşti, fără nicio distincţie, în raport de natura debitului din titlu executoriu sau felul executării silite.
Cu privire la cuantumul creanţei supusă executării silite prin poprirea înfiinţată, prima instanţă constată că, executarea silită este justificată doar pentru suma de 58.830,32 RON întrucât titlul executoriu, respectiv Sentinţa comercială nr. 6054 din 3 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti care stabilea în sarcina contestatoarei o obligaţie de plată în sumă de 299.151,60 RON către A.V.A.S., a fost modificat prin admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei în sensul că suma datorată de contestatoare (pârâta G.M. în acea cauză) cu titlu de penalităţi este de 59.830,32 RON, conform Încheierii date în Camera de Consiliu la 10 iunie 2010 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 29387/3/2006.
II - Recursul.
4. La data de 10 martie 2011, contestatoarea a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţată în cauză de Curtea de Apel Bucureşti ca primă instanţă, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul anulării în totalitate a actului de executare reprezentat de Ordinul nr. 29 din 5 martie 2010 al A.V.A.S. şi a formelor de executare pentru poprirea sumei de 59.830,32 RON.
Recurenta şi-a întemeiat în drept recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta susţine sub un prim aspect că executarea pornită de A.V.A.S. prin corpul propriu de executori încalcă dispoziţiile cuprinse în art. 372 şi 371 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora executarea silită a obligaţiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească, care constituie titlu executoriu este supusă prevederilor cuprinse în Codul de procedură civilă, Cartea a V-a.
În acelaşi sens recurenta arată că, A.V.A.S. în calitate de creditor a pornit executarea în baza prevederilor O.U.G. nr. 51/1998, dispoziţii legale ce nu îşi găsesc aplicarea în cauză deoarece creanţa creditoarei nu se încadrează în categoriile de creanţe care se execută potrivit acestui act normativ special.
Sub un al doilea aspect, recurenta susţine că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 39 alin. (1) - (2) din O.U.G. nr. 51/1998, respectiv sintagma ";titluri constatatoare ale creanţelor"; care se referă la un înscris prin care se constată un drept noţiune distinctă de titlul executoriu reprezentat în cauză de hotărârea judecătorească pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
O ultimă critică formulată de recurentă se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 41 şi 58 din O.U.G. nr. 51/1998, referitoare la comunicarea titlului executoriu, comunicare care nu s-a realizat, intimata creditoare procedând în mod direct la formalităţile de înfiinţare a popririi.
5. Prin întâmpinarea formulată la data de 21 aprilie 2011, intimata A.V.A.S. a solicitat respingerea recursului declarat în cauză de contestatoarea G.M.
Reiterând apărările formulate şi în faţa primei instanţe, intimata a susţinut că în temeiul O.U.G. nr. 23/2004 a preluat de la fosta instituţie A.P.A.P.S. creanţa faţă de contestatoare, subrogându-se în drepturile şi obligaţiile fostei instituţii, recuperarea creanţei fiind supusă dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/1998, respectiv art. 50 din ordonanţă care permite A.V.A.S. să îşi organizeze corpul de executori propriu sau să poată folosi executorii judecătoreşti.
6. Asupra recursului.
Verificând legalitatea sentinţei atacate în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Creanţa datorată de contestatoarea G.M., stabilită prin Sentinţa comercială nr. 6054 din 3 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea de îndreptare eroare materială dată de aceeaşi instanţă la data de 10 iunie 2010, pentru recuperarea căreia s-a dispus prin Ordinul A.V.A.S. nr. 29/2010 înfiinţarea popririi asupra conturilor debitoarei, reprezintă o creanţă proprie a A.V.A.S. ca efect al comasării prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului (A.P.A.P.S.), în temeiul O.U.G. nr. 23 din 15 aprilie 2004.
Potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 23/2004, A.V.A.S. este instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale (...), în cadrul căreia se preiau şi drepturile şi atribuţiile A.P.A.P.S., stabilite prin acte normative în domeniul privatizării, postprivatizări.
Subrogându-se în drepturile şi obligaţiile fostei instituţii, A.V.A.S. a promovat prin acţiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 29387/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, o cerere de obligare a contestatoarei G.M. la plata penalităţilor datorate în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. TM 26/2002 încheiat de fosta instituţie A.P.A.P.S. cu cumpărătoarea G.M.
Creanţa stabilită prin sentinţa pronunţată în acel dosar, rezultată din controlul postprivatizare reprezintă o creanţă proprie a A.V.A.S. supusă valorificării potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/1998 astfel cum rezultă explicit din enunţul art. 2 lit. e) din actul normativ ";Activele statului supuse valorificării potrivit prezentei Ordonanţe de urgenţă cuprinde (...) lit. e) creanţe comerciale (...) preluate în temeiul unor acte normative";.
Or, creanţa supusă valorificării în prezenta cauză izvorăşte din raporturile de drept comercial preluate de la A.P.A.P.S. în temeiul O.U.G. nr. 23/2004.
Cât priveşte dispoziţiile art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998 referitoare la titlurile executorii în sensul ordonanţei sintagma ";orice alte titluri constatatoare ale creanţelor"; include şi hotărârile judecătoreşti prin care s-au stabilit creanţele supuse valorificării, în speţă creanţa proprie a A.V.A.S. rezultată din controlul postprivatizare.
În sfârşit, potrivit regulilor speciale privind executarea silită cuprinsă în Cap. X din ordonanţă, pentru executarea silită a titlurilor executorii A.V.A.S. îşi poate organiza corpul de executori proprii sau poate folosi executori judecătoreşti (art. 50).
În cauză însă, executarea silită a titlului executoriu deţinut de A.V.A.S. s-a întemeiat pe dispoziţiile speciale cuprinse în art. 42 din Ordonanţă care permit A.V.A.S., după comunicarea titlului executoriu să dispună prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare de orice natură pe care debitorul le deţine la orice bancă, poprirea înfiinţată nefiind supusă validării. Ordinul vicepreşedintelui A.V.A.S. nr. 29/2010 de blocare prin poprire a conturilor bancare deţinute de debitor a fost emis după comunicarea titlului executoriu către debitor la data de 21 octombrie 2009, potrivit dovezilor existente la dosarul înregistrat iniţial la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.
Prin urmare, creanţa deţinută de A.V.A.S. rezultată din activitatea de monitorizare a modului în care au fost respectate clauzele contractului de privatizare conform atribuţiilor conferite în acest sens prin O.U.G. nr. 23/2004 (art. 5) este supusă valorificării în temeiul dispoziţiilor speciale cuprinse în O.U.G. nr. 51/1998, dispoziţii care au fost pe deplin respectate în procedura de executare silită pornită împotriva contestatoarei recurente.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat, constatând că hotărârea atacată nu este susceptibilă de critică pe aspectele invocate prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta G.M. împotriva Sentinţei comerciale nr. 23 din 8 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 844/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2724/2011. Comercial → |
|---|
