ICCJ. Decizia nr. 2415/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2415/2011
Dosar nr. 17569/3/2009
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Prin cererea formulată la data de 27 aprilie 2009, reclamanta I.F. a chemat în judecată pe pârâţii SC D.C. SRL şi M.R.C., solicitând obligarea copârâţilor în solidar la plata sumei de 117.662,7312 RON actualizată cu indicele de inflaţie precum şi dobânda aferentă perioadei 08 octombrie 2007 inclusiv, calculate până la data plăţii efective, reprezentând dividendele aferente exerciţiului financiar al anului 2005, distribuite de societatea G.S. SA din profitul obţinut.
Totodată, reclamanta a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâta SC G.S. SA, solicitând obligarea acesteia la plata aceleiaşi sume.
Ulterior, reclamanta a precizat acţiunea, solicitând obligarea pârâtei G.S. SA la plata sumei de 140.783,457 RON reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 117.662,7312 RON între aprilie 2007 (data scadentă) şi februarie 2010, precum şi suma de 31.227,6848 RON reprezentând dobânda legală calculată pentru perioada aprilie 2007 inclusiv până la data acestui act procedural, toate aceste accesorii urmând a fi calculate şi plătite cu ocazia executării silite potrivit dispoziţiilor art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., până la data plăţii efective a sumei de bani.
Prin Sentinţa comercială nr. 2698 din 08 martie 2010 Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei G.S. SA ca nefondată. A respins acţiunea precizată formulată de reclamanta I.F., împotriva pârâţilor SC D.C. SRL şi M.R.C., ca nefondată. A admis cererea precizată formulată de reclamanta I.F. împotriva pârâtei SC G.S. SA. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 140.783,457 RON reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 117.662,7312 RON pe perioada aprilie 2007 - 25 februarie 2010 şi dobânda legală calculată pe aceeaşi perioadă. A mai fost obligată pârâta G.S. la plata dobânzii legale, până la data achitării debitului ce va fi actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii. A fost obligată pârâta G.S. la plata către reclamantă la plata sumei de 12.457 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC G.S. SA este neîntemeiată întrucât obligaţia de distribuire a dividendului incumba societăţii comerciale, nu acţionarilor săi şi nu s-a făcut dovada că ar fi achitat dividendele pârâtei D.
Pe fondul cauzei se reţine că în adunarea generală din 28 aprilie 2006, deşi pe ordinea de zi a figurat repartizarea profitului pentru exerciţiul financiar al anului 2005, acţionarii nu au luat decât decizia repartizării unei părţi a profitului cu titlu de rezervă legală.
Pentru diferenţă, administratorul a propus ca aceasta să rămână nerepartizată, urmând ca în funcţie de necesităţile societăţii sau de interesele asociaţilor, să fie ulterior repartizată, în baza unei hotărâri acţionarilor.
În data de 21 septembrie 2006, în adunarea generală a acţionarilor pârâtei G.S.- conform pct. III A - a fost aprobată repartizarea profitului înregistrat de societate aferent exerciţiului financiar al anului 2005 sub formă de dividende.
Deşi pârâta SC G.S. SA susţine că la data distribuirii dividendelor, reclamanta nu mai avea calitatea de acţionar, tribunalul a apreciat că interesează calitatea reclamantei la momentul realizării profitului şi la data aprobării distribuirii dividendelor.
La data de 31 decembrie 2006, prin contract atestat sub nr. 269 de avocat M.T., reclamanta a înstrăinat dreptul de proprietate asupra acţiunilor deţinute în cadrul pârâtei SC G.S. SA, reprezentând 12% din capitalul social.
Conform art. 5.3 din contract, pârâta D. în calitate de cesionară a declarat şi a garantat că va plăti reclamantei (cedentă) dividendele aferente exerciţiului financiar al anului 2005, în cotă de 12% din profitul societăţii repartizat şi aprobat ca dividende.
Această clauză este inserată în Cap. 5 al contractului, intitulat ";declaraţiile şi garanţiile cesionării"; şi reprezintă o garanţie asumată de pârâta D. în beneficiul reclamantei.
Întrucât la data 21 septembrie 2006, cota de participare a reclamantei la capitalul social era de 12%, dividendele cuvenite reclamantei se ridică la suma de 140.074,68 RON. Deoarece impozitul aferent este de 16%, rezultă că reclamantei i se cuvine suma netă de 117.662,7312 RON.
În opinia instanţei este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata creanţei reprezentând dividende actualizată cu indicele de inflaţie şi dobândă legală de la data scadenţei - 8 luni de la data adoptării hotărârii la data precizării acţiunii, precum şi la plata dobânzilor legale.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta SC G.S. SA, solicitând schimbarea hotărârii în principal în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, iar în subsidiar în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive sau respingerii cererii ca neîntemeiată.
În motivarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, apelanta a invocat prevederile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, arătând că în condiţiile în care, la momentul aprobării distribuirii dividendelor, respectiv data 08 octombrie 2007, intimata-reclamantă nu mai avea calitatea de acţionar, cesionând în data de 31 decembrie 2006 acţiunile către SC D.C. SRL, dreptul social la dividende a trecut în patrimoniul cesionarei.
Prin Contractul de cesiune de acţiuni încheiat în data de 31 decembrie 2006 intimata-reclamantă I.F. a cesionat către SC D.C. SRL, pe lângă cele 96 de acţiuni, şi dreptul de a încasa dividendele aferente anului financiar 2005.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arată apelanta că soluţia instanţei de fond este nelegală întrucât nu şi-a asumat nicio obligaţie convenţională şi nici nu este ţinută de vreo obligaţie legală de a achita intimatei plata dividendelor, pe de o parte faţă de împrejurarea că la momentul aprobării distribuirii dividendelor aceasta nu mai avea calitatea de acţionar, iar pe de altă parte, faţă de împrejurarea că, oricum, prin contractul de cesiune de acţiuni, intimata reclamantă a cesionat în favoarea D.C. SRL inclusiv dreptul de a încasa dividendele aferente anului financiar 2005.
Soluţia pronunţată de Tribunal pe fondul cauzei este criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocându-se că reclamanta nu mai avea calitatea de acţionar la data de 08 octombrie 2007 la care s-au repartizat dividendele, cesionând către SC D.C. SRL acţiunile deţinute
În aceste condiţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 ";dividendele care se cuvin după data transmiterii acţiunilor aparţin cesionarului, afară de cazul în care părţile au convenit altfel.";
Astfel cum rezultă chiar din cuprinsul contractului de cesiune, dreptul de a încasa dividende nu a fost transferat intimatei-reclamante de către cesionara SC D.C. SRL, ci aceasta din urmă şi-a asumat obligaţia faţă de cedentă de a-i plati dividendele aferente exerciţiului financiar al anului 2005, în cotă de 12% din profitul repartizat şi aprobat ca dividende.
Un al doilea aspect invocat este că în mod greşit instanţa a respins acţiunea împotriva SC D.C. SRL şi M.R.C., interpretând în mod greşit prevederile contractului de cesiune.
În drept au fost invocate prevederile art. 280, 282 şi urm. C. proc. civ. şi art. 67 din Legea nr. 31/1990.
Analizând sentinţa apelată în raport de motivele invocate, Curtea a reţinut că instanţa de fond a analizat corect materialul probator administrat în cauză şi a aplicat judicios dispoziţiile legale incidente, apelul fiind nefondat.
În ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale active a intimatei reclamante şi a lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei SC G.S. SA, Curtea a reţinut că între părţi au existat raporturi juridice societare, care constituie cauza acestei acţiuni, excepţiile fiind neîntemeiate.
Conform dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 31/1990, dividendele reprezintă cota-parte din profitul societăţii comerciale, care se plăteşte fiecărui asociat, iar dividendele care se cuvin după data transmiterii acţiunilor se cuvin cesionarului, afară de cazul în care părţile au convenit altfel.
Intimata reclamantă solicită plata dividendelor repartizate de apelantă din profitul realizat, invocând dreptul de a încasa dividende izvorât din contractul de societate al SC G.S. SA.
În consecinţă, calitatea procesuală activă a intimatei M.R.C. şi calitatea procesuală pasivă a SC G.S. SA sunt justificate.
Cu privire la susţinerile apelantei privind greşita interpretare de către instanţa de fond a probelor administrate, respectiv a contractului de cesiune încheiat între intimata reclamantă şi SC D.C. SRL şi a dispoziţiilor art. 67 din Legea societăţilor comerciale s-a constatat că la adunarea generală a SC G.S. SA din data de 28 aprilie 2006 s-a hotărât ca repartizarea profitului pentru anul 2005 să se facă parţial, prin distribuirea sumei de 336.300 RON cu titlu de rezervă legală, aferentă valorii totale a capitalului social, urmând ca diferenţa să fie ulterior repartizată în funcţie de necesităţile societăţii sau interesele acţionarilor.
În adunarea generală din data de 21 septembrie 2006 a fost aprobată repartizarea profitului înregistrat de societate în anul 2005, stabilindu-se că termenul de atribuire a dividendelor este de maxim 8 luni de la data adoptării hotărârii.
La data de 08 octombrie 2007, adunarea generală a acţionarilor a hotărât din nou repartizarea dividendelor aferente profitului realizat în anul 2005.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, dreptul intimatei reclamante la dividende s-a născut la data de 21 septembrie 2006 şi a devenit exigibilă în aprilie 2007, la expirarea termenului de 8 luni stabilit pentru atribuirea dividendelor.
Hotărârea luată de adunarea generală constituită în 08 octombrie 2007 nu face decât să reconfirme distribuirea dividendelor, ce fusese stabilită prin hotărârea din 21 septembrie 2006, aşa încât aceasta nu are relevanţă la stabilirea momentului la care s-a născut dreptul la dividende sau exigibilităţii obligaţiei de plată.
Atât în perioada realizării profitului, cât şi la data repartizării dividendelor, intimata reclamanta avea calitatea de acţionar, fiind titulara dreptului la dividende, aspect recunoscut de apelantă.
La data de 31 decembrie 2006, între intimata reclamantă, în calitate de cedent şi intimata SC D.C. SRL în calitate de cesionară a intervenit un contract de cesiune asupra acţiunilor reprezentând 12% din capitalul social al SC G.S. SA.
Articolul 5.3 din contract prevede că SC D.C. SRL declară şi garantează că va plăti intimatei reclamante dividendele aferente anului 2005, în cotă de 12% din capitalul social.
Din interpretarea dispoziţiilor contractuale menţionate nu reiese că intimata ar fi cedat dreptul la dividendele aferente anului 2005, susţinerile apelantei fiind nefondate.
De altfel, Curtea a apreciat că această clauză nici nu este opozabilă apelantei, vizând exclusiv raporturile juridice dintre cesionar şi cedent, faţă de care societatea este terţ.
În ceea ce priveşte ultimul motiv de apel, Curtea a reţinut că apelanta nu are nici calitatea procesuală şi niciun interes personal să solicite schimbarea sentinţei cu privire la respingerea cererii formulate de reclamantă împotriva pârâtei D., aşa că nu a analizat susţinerile apelantei sub acest aspect.
În consecinţă, prin Decizia comercială nr. 569 din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul formulat de apelanta pârâtă SC G.S. SA Bucureşti, ca nefondat; a obligat apelanta la plata către intimata-reclamantă I.F. a sumei de 7140 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.S. SA Bucureşti, în cadrul termenului legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi respingerea acţiunii, în principal ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă şi în subsidiar ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cererea de recurs a fost structurată pe trei motive de nelegalitate şi anume:
1. Nelegalitatea din perspectiva lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în raport de dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.
Din acest punct de vedere, recurenta a arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă în promovarea cererii, aceasta nefiind titulara dreptului subiectiv dedus judecăţii, întrucât dispoziţiile art. 67 alin. (6) dispun în sensul că dividendele care se cuvin după data transmiterii acţiunilor, se cuvin cesionarului, şi nu cedentei, afară de o prevedere contrară.
Din interpretarea clauzei 5.3 din contractul de cesiune încheiat între reclamantă şi SC D.C. SRL, rezultă că cedenta a cesionat cele 96 de acţiuni şi dreptul de a încasa dividendele.
Dreptul de a pretinde dividendele aferente anului financiar 2005, aparţine SC D.C. SRL, care la data repartizării acestora avea calitatea de acţionar.
Ambele instanţe au apreciat greşit în sensul că dreptul reclamantei la dividende s-a născut la data de 21 septembrie 2006 şi a devenit exigibil în aprilie 2007, la expirarea termenului de 8 luni stabilit pentru atribuirea dividendelor, deşi aprobarea repartizării acestora s-a aprobat prin hotărârea adunării generale a acţionarilor din anul 2007.
În realitate, instanţa a făcut o aplicare eronată a art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.
Dintr-un alt punct de vedere, recurenta susţine că în ipoteza în care dreptul la dividende s-a născut la data de 21 septembrie 2006, el a devenit exigibil, cel mai devreme în aprilie 2007, ulterior contractului de cesiune. La data semnării contractului de cesiune, dreptul la dividende nu era cuvenit, pentru că nu era exigibil.
2. Nelegalitatea din perspectiva lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC G.S. SA Bucureşti, în raport de disp. art. 67 alin. (6) din Legea societăţilor comerciale şi art. 5.3 din contractul de cesiune.
Lipsa calităţii procesuale pasive decurge din faptul că nu există obligaţie legală sau contractuală de a plăti dividendele, întemeiată pe lipsa calităţii de acţionar a reclamantei la data distribuirii dividendelor.
În consecinţă apreciază că nu deţine legitimare procesuală pasivă în cadrul unei acţiuni prin care se tinde la atragerea răspunderii civile pentru obligaţii derivate din executarea contractului de cesiune.
3. Nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva netemeiniciei acţiunii.
Prin art. 5.3 din contractul de cesiune a fost garantat cedentului dreptul de a se îndrepta împotriva cesionarului pentru dividendele cuvenite pentru anul 2005, prin contractul ce cesiune părţile neînţelegând să deroge de la dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.
Pe de altă parte, recurenta arată că interpretarea clauzei prevăzută la art. 5.3 din contract trebuie făcută în sensul în care poate produce efecte, anume că a fost cedate cele 96 de acţiuni, precum şi dreptul de încasa dividendele.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată următoarele:
1. Prima critică a fost argumentată pe lipsa calităţii procesuale active a reclamantei în raport de dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.
";Dividendele care se cuvin după data transmiterii acţiunii, aparţin cesionarului, în afară de cazul în care părţile au convenit altfel.";
Trebuie menţionat că textul alin. (6) al art. 67 a fost introdus prin O.U.G. nr. 32/1997 şi nu a suferit modificări sau completări ulterioare.
Interpretând aceste dispoziţii, recurenta a ajuns la concluzia că dividendele acordate după data vânzării acţiunilor de către reclamanta I.F. către SC D.C. SRL Bucureşti, revin cesionarei SC D.C., având în vedere convenţia părţilor, înscrisă în art. 5.3 din contractul de cesiune, prin care cedenta (în speţă reclamanta) a cesionat pe lângă cele 96 de acţiuni şi dreptul de a încasa dividendele aferente exerciţiului financiar al anului 2005.
Pentru a examina excepţia invocată de către recurentă, privind lipsa calităţii procesuale active este necesar a se cerceta dacă reclamanta I.F. este titularul dreptului real afirmat şi anume are dreptul la dividendele aferente exerciţiului anului financiar al anului 2005, în cotă de 12% din profitul repartizat şi aprobat ca dividende.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte urmează a prezenta argumentele de ordin juridic în sprijinul respingerii excepţiei invocată.
Astfel, contractul prin care reclamanta I.F. a înstrăinat dreptul de proprietate asupra acţiunilor deţinute în cadrul societăţii pârâte SC G.S. SA, a fost încheiat la data de 31 decembrie 2006, reclamanta solicitând dividendele aferente exerciţiului financiar al anului 2005.
Pe de o parte, se constată că dividendele solicitate prin acţiune se cuvin reclamantei, întrucât au fost înregistrate pe perioada cât vânzătoarea acţiunilor a fost acţionar al societăţii. Cumpărătoarea SC D.C. SRL nu poate justifica, cu niciun titlu, încasarea dividendelor pentru perioada în care nu a deţinut calitatea de acţionar.
Pe de altă parte, părţile, prin contractul de cesiune, au decis că cesionara SC D.C. garantează că va plăti cedentei I.F., dividendele aferente anului financiar 2005. Clauza prevăzută la art. 5.3 din contract, reprezintă o garanţie asumată de pârâta D.C. în beneficiul reclamantei, această interpretare rezultând şi din inserarea acesteia în Cap. 5 al contractului, intitulat ";declaraţiile şi garanţiile cesionării";.
Cu aceste argumente, Înalta Curte înlătură critica recurentei, potrivit căreia reclamanta a cesionat pe lângă cele 96 de acţiuni şi dreptul de a încasa dividendele aferente exerciţiului financiar al anului 2005.
Cu referire la criticile recurentei privind importanţa momentului repartizării dividendelor, care în opinia sa este reprezentat de data de 8 octombrie 2007, dată la care calitate de acţionar avea pârâta SC D.C. SRL, se reţine că potrivit raţionamentului anterior nu este relevantă data repartizării dividendelor, ci data înregistrării acestora, întrucât este vorba despre profitul net distribuibil sub formă de dividende realizat în perioada anului financiar 2005. Cu toate acestea, în speţa de faţă, reclamanta deţinea calitatea de acţionar şi la data distribuirii dividendelor, respectiv 21 septembrie 2006, aceasta fiind anterioară încheierii contractului de cesiune.
În sprijinul acestei teorii este sensul lexical al sintagmei ";dividende care se cuvin"; ceea ce înseamnă că legiuitorul nu a avut în vedere încasarea în totalitate a dividendelor de către cumpărătorul acţiunilor, situaţie în care ar fi folosit sintagma ";care se distribuie";.
Cu privire la criticile cu privire la data la care s-au aprobat dividendele, Înalta Curte arată că Legea nr. 31/1990 prevede expres că dividendele se plătesc de către adunarea generală a acţionarilor, dar nu mai târziu de opt luni de la data aprobării situaţiilor financiare anuale.
Revenind la speţă, în adunarea generală din 21 septembrie 2006 a fost aprobată repartizarea profitului înregistrat de societate în anul 2005, stabilindu-se că termenul de atribuire a dividendelor este de maxim 8 luni de la data adoptării hotărârii. La data de 8 octombrie 2007, adunarea generală a hotărât din nou repartizarea dividendelor aferente profitului realizat în anul 2005.
În ceea ce priveşte semnificaţia termenului de opt luni, prevăzut de lege şi fixat de adunarea generală din data de 21 septembrie 2006, este aceea că termenul fixat de adunarea generală nu poate fi mai lung de opt luni. Acest termen, stabilit de adunarea generală în conformitate cu dispoziţiile legale are importanţă pe planul prescripţiei, dreptul la acţiune în instanţă al acţionarilor pentru plata dividendelor este de trei ani de la data exigibilităţii acestora, respectiv data fixată de adunarea generală a acţionarilor pentru plata dividendelor.
Revenind la speţa de faţă, dreptul reclamantei la dividende s-a născut la data de 21 septembrie 2006 şi a devenit exigibil la expirarea termenului de 8 luni stabilit de adunarea generală.
A reţine opinia recurentei, în sensul că dreptul reclamantei la dividende s-a născut la data de 8 octombrie 2007, se constată că această ipoteză este aplicabilă situaţiei în care adunarea generală a acţionarilor nu fixează un termen, stabilind doar distribuirea dividendelor.
Criticile recurentei în sensul că drepturile care se cuvin, adică certe, lichide şi exigibile, după data transmiterii acţiunilor aparţin cesionarului, iar la data exigibilităţii calitatea de acţionar o avea pârâta SC D.C., vor fi înlăturate pentru argumentele anterior arătate. Astfel cum s-a precizat, dispoziţiile legale examinate se referă la drepturi cuvenite şi nu la drepturi care se distribuie după data transmiterii, creanţa fiind certă din acest punct de vedere, iar exigibilă a devenit în aprilie 2007. A susţine că dreptul la dividende nu era cuvenit pentru că nu era exigibilă creanţa nu poate constitui premisa unui raţionament corect.
2. Cu privire la acest motiv de nelegalitate, prin care recurenta acreditează ideea că este lipsită de temei legal sau contractual pretenţia reclamantei, Înalta Curte face trimitere la considerentele care au determinat respingerea primului motiv de nelegalitate, în ceea ce priveşte irelevanţa calităţii de acţionar a reclamantei la data distribuirii dividendelor, deoarece pe perioada anului financiar 2005, cumpărătorul, în speţă pârâta, nu a deţinut calitatea de acţionar şi existenţa unei prevederi contractuale care derogă de la dispoziţiile legale.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC G.S. SA Bucureşti, respectiv identitatea între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii, derivă din prevederile Legii nr. 31/1990, unde se află reglementarea de bază a dividendelor, care stabileşte inclusiv persoana îndreptăţită la dividende în cazul cesiunii de acţiuni intervenită în cursul exerciţiului financiar. De asemenea, calitatea procesuală pasivă decurge din raporturile societare dintre reclamantă şi pârâta SC G.S. SA şi din dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 31/1990, care dispun în sensul că dividendele se plătesc fiecărui asociat proporţional cu cota de participare la capitalul social.
3. Susţinerea recurentei cu privire la acest motiv de nelegalitate nu va fi primită.
Se observă că susţinerile recurentei sunt oarecum contradictorii, în sensul că pe de o parte, se susţine că prin clauza prevăzută la art. 5.3 din contractul de cesiune părţile nu au înţeles să deroge de la prevederile legale, iar pe de altă parte prin această clauză reclamanta a cedat inclusiv dreptul de a încasa dividendele.
Dacă am admite o asemenea opinie, s-ar ajunge la situaţia în care, deşi legea stabileşte că aceste dividende se cuvin cumpărătorului, nu ar mai fi fost nevoie de garantarea acestui drept printr-o clauză.
În realitate, sensul prevederilor art. 5.3 din contract, trebuie interpretat în sensul că această clauză este o clauză care derogă de la dreptul comun în materie, producând efecte în consecinţă.
În privinţa cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va face aplicarea art. 274 C. proc. civ., şi va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată solicitate şi dovedite de către intimata I.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G.S. SA Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 569 din 24 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă recurenta SC G.S. SA Bucureşti la plata sumei de 7440 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatei I.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2724/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2414/2011. Comercial → |
|---|
