ICCJ. Decizia nr. 850/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 850/2011
Dosar nr. 1225/39/2009
Şedinţa publică de la 24 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Revizuenta SC A. SRL Suceava prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a solicitat revizuirea Sentinţei nr. 342 din 26 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. 3761/2003, în contradictoriu cu intimaţii M.D.E., M.D.V., M.D.L., T.I., SC A.P. SRL Suceava, SC R. SRL Suceava şi SC B.I.A. SRL - Suceava, în sensul de a se dispune schimbarea în totalitate a sentinţei şi în rejudecare respingerea acţiunii pentru lipa calităţii procesuale active a reclamanţilor.
Prin Sentinţa nr. 12 din 9 februarie 2009 Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de revizuire, a schimbat Sentinţa nr. 342 din 26 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Suceava în sensul că a respins atât acţiunea având ca obiect ";ieşirea din indiviziune"; cât şi cererea reconvenţională.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa nr. 342 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 3761/2003, definitivă prin Decizia nr. 125 din 17 iunie 2004 a Curţii de Apel Suceava, irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 3479/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis acţiunea având ca obiect ";ieşire din indiviziune"; formulată de intimaţi, în calitate de reclamanţi împotriva, SC ";R."; SRL şi SC ";B.I.A."; SRL şi s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra spaţiului comercial înscris în CF nr. X a com. cad. Sf. Ilie, intimaţilor atribuindu-li-se cota de 2/7 părţi indivize, revizuentei cota de 3/7 din spaţiu şi intimatei SC ";B.I.A."; SRL cota de 2/7 din spaţiu, conform raportului de expertiză varianta A 1.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate asupra cotei de 2/7 părţi indivize din imobil cu Sentinţa civilă nr. 759 din 25 noiembrie 1999 a Tribunalului Suceava, pronunţată în Dosarul nr. 748/R/1999, definitivă şi irevocabilă.
Prin Sentinţa nr. 2073 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2687/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat ";Contract"; încheiat la data de 27 octombrie 1992 între SC ";A.P."; SRL Suceava reprezentată de C.V., pe de o parte şi M.D.F., S.V. şi M.V., în calitate de asociaţi, pe de altă parte, reţinându-se în esenţă, că înscrisul sub semnătură privată intitulat ";Contract"; din data de 27 octombrie 1992, a fost încheiat fără a fi respectată condiţia capacităţii de exerciţiu a părţii numită ";contractant"; respectiv SC A.P. SRL Suceava, prin care aceasta ceda o parte din imobilul proprietatea sa situat în blocul nr. 21 din cartierul O., mun. Suceava.
Cu referire la cele două sentinţe precum şi la celelalte înscrisuri numite în considerentele celor două hotărâri, instanţa a constatat că revizuenta şi-a întemeiat în drept cererea de revizuire pe disp. art. 322 pct. 4, teza II şi pct. 5 C. proc. civ.
Prin Sentinţa nr. 2073 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2687/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat ";Contract"; încheiat la data de 27 octombrie 1992 privind vânzarea cotei de 2/7 de către SC ";A.P."; SRL Suceava către antecesorii reclamanţilor.
Sentinţa sus-menţionată atrage incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. întrucât statuează, cu putere de lucru judecat, că actul juridic de dobândire a dreptului de proprietate indiviz asupra imobilului în litigiu de către antecesorii reclamanţilor este nul absolut.
În acest sens, s-a stabilit că prin ";înscris fals"; trebuie să se înţeleagă nu numai înscrisul declarat ca atare odată cu stabilirea unei infracţiuni, ci şi înscrisul al cărui conţinut nu este real, chiar dacă prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune, deoarece în caz contrar ar însemna că erorile judiciare, a căror înlăturare se urmăreşte prin instituirea căilor extraordinare de atac, să rămână în fiinţă şi să producă efecte, ceea ce este de neconceput.
Interpretarea în sens restrictiv a expresiei de ";înscris fals"; prevăzut în cuprinsul art. 322 pct. 4 C. proc. civ. ar echivala cu necunoaşterea şi perpetuarea efectelor juridice a unui act lovit de nulitate absolută pentru simplul considerent că ";falsificarea"; acestuia nu rezultă din săvârşirea unei fapte ce constituie infracţiune, constatată şi dovedită în urma unui proces penal care a avut ca finalitate pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive penale, interpretare ce contravine în mod evident principiului ";ceea ce este nul nu poate produce nici un efect";.
Prin urmare, ori de câte ori se stabileşte, în cursul sau în urma unei judecăţi că un înscris ce a fost avut în vedere la pronunţarea unei hotărâri nu estre valid, indiferent dacă nevalabilitatea actului este sau nu consecinţa săvârşirii unei infracţiuni, hotărârea pronunţată în temeiul acelui înscris este suscceptibilă de revizuire în condiţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. întrucât numai în acest mod pot fi înlăturate efectele înscrisului respectiv.
Referitor la caracterul determinat al convenţiei constatate nule prin Sentinţa nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava, în pronunţarea hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, s-au reţinut următoarele:
Prin acţiunea de ieşire din indiviziune ce a format obiectul dosarului de fond, reclamanţii intimaţi au înţeles să-şi valorifice un drept de coproprietate asupra spaţiului comercial în litigiu, drept pe care au pretins că l-ar fi dobândit prin convenţia încheiată la 27 octombrie 1992 între antecesorii SC ";A.P."; SRL şi prin Sentinţa nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă.
Din înscrisurile depuse la prezenta cauză, rezultă că izvorul dreptului de coproprietate invocat de reclamanţii intimaţi îl constituie însăşi acea convenţie din 27 octombrie 1992, în baza căreia reclamanţii au promovat acţiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra cotei indivize de 2/7 din imobil, acţiune admisă prin Sentinţa nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava.
Nu a fost primită susţinerea intimaţilor în sensul că la pronunţarea hotărârii de ieşire din indiviziune ar fi avut caracter determinant doar Sentinţa nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava şi că actul juridic iniţial dintre antecesorii lor şi SC ";A.P."; SRL nu ar fi avut relevanţă în soluţionarea dosarului de fond.
Sub acest aspect, s-a constatat că prin Sentinţa nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava, admiţându-se acţiunea formulată de reclamanţii M.D.E., M.D.V. şi M.D.L. şi cererea de intervenţie formulată de T.I., s-a constatat că aceştia sunt proprietarii cotei de 2/7 din imobil conform contractului de asociere din 27 octombrie 1992.
Raportat la dispozitivul acestei sentinţe este de observat că instanţa nu a pronunţat o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare şi care să aibă ca efect transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, ci a constatat doar că acest transfer ar fi operat în baza convenţiei din 27 octombrie 1992 şi că, prin urmare, reclamanţii intimaţi sunt proprietarii cotelor indivize respective.
Prin urmare, Sentinţa nr. 749/1999 are caracter declarativ, întrucât ea constată că transferul dreptului de coproprietate ar fi intervenit în baza convenţiei, ceea ce înseamnă în mod evident că existenţa valabilă a acestui drept de coproprietate depinde de existenţa şi valabilitatea convenţiei iniţiale.
Nu se poate pretinde că Sentinţa nr. 759/1999 constituie ea însăşi titlu de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului în litigiu, întrucât transferul dreptului de proprietate nu a operat prin voinţa judecătorului, ci în temeiul convenţiei din 1992, care constituie izvorul dreptului de coproprietate invocat.
Prin urmare, sentinţa prin care s-a constatat nulitatea convenţiei din 27 octombrie 1992 nu a putut fi înfăţişată înainte de soluţionarea irevocabilă a dosarului de fond, nu din motive imputabile SC ";A.P."; SRL, ci datorită faptului că cererea de suspendare formulată în acel dosar în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a fost respinsă, astfel încât această hotărâre îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Referitor la caracterul determinat al înscrisului constatat nul prin Sentinţa nr. 2037/2007, s-a constat că argumentele expuse anterior referitoare la faptul că acel înscris constituie însuşi izvorul dreptului de coproprietate invocat de reclamanţii intimaţi şi că Sentinţa nr. 759/1999 are doar efect declarativ, constatând drepturile pretinse dobândite prin convenţia din 1992, fără a genera ea însăşi drepturi distincte de cele rezultate din convenţie.
Pe fondul cauzei, în rejudecarea acţiunii de ieşire din indiviziune ce a făcut obiectul Dosarului nr. 8321/2002 a Tribunalului Suceava, s-a reţinut că dreptul de coproprietate invocat de reclamanţii intimaţi ca temei juridic a acţiunii de ieşire din indiviziune îşi are izvorul în convenţia încheiată cu antecesorii SC ";A.P."; SRL la 27 octombrie 1992. Cum însă prin Sentinţa nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava, opozabilă reclamanţilor intimaţi, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că acea convenţie este lovită de nulitate absolută şi cum nulitatea astfel constatată are caracter retroactiv, înlăturând toate efectele convenţiei, a rezultat că reclamanţii nu au dobândit în mod valabil dreptul de proprietate asupra cotelor indivize pretinse.
Calitatea reclamanţilor de coproprietari ai imobilelor nu poate fi justificată numai de Sentinţa nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava întrucât, deosebit de faptul că această sentinţă, având caracter declarativ, nu este de natură să genereze drepturi distincte de cele decurgând din convenţia părţilor, ea nu este opozabilă SC ";A.P."; SRL şi nu se bucură de autoritate de lucru judecat în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune.
În acest context, s-a constatat că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond, revizuenta a dobândit 5/7 părţi indivize din imobilul în litigiu prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 11136/1997 şi 11823/1997, anterior promovării şi soluţionării acţiunii în constatarea dreptului de proprietate soluţionată prin Sentinţa nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava.
Potrivit principiului relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti în cazul succesorilor cu titlu particular ai uneia dintre părţile litigante, aceste hotărâri sunt opozabile şi îşi produc efectele numai faţă de acei succesori care au dobândit bunul ulterior pronunţării hotărârii, nu însă şi faţă de dobânditorii anteriori.
Prin urmare, dacă procesul s-a judecat în contradictoriu cu cel care nu mai era titularul dreptului pentru că îl înstrăinase, hotărârea nu va putea fi opusă cu autoritate de lucru judecat succesorului cu titlu particular.
Aşa fiind, când o parte opune hotărârea unui terţ, în mod evident nu o poate face cu efectele autorităţii de lucru judecat pentru că, prin ipoteză, condiţia identităţii de părţi nu este întrunită şi ca atare terţului nu i se poate pretinde să respecte rezultatul unei judecăţi la care nu a participat.
În aceste condiţii, hotărârea va avea, într-un nou proces, simpla forţă probantă a unui înscris, fără a se bucura de autoritate sau putere de lucru judecat, iar în măsura în care terţul va combate cele stabilite în procesul la desfăşurarea căruia nu a participat, va rămâne la aprecierea suverană a judecătorului stabilirea efectelor hotărârii în raport cu respectivul terţ.
Nu poate fi primit nici argumentul reclamanţilor în sensul că dreptul asupra cotei de 5/7 părţi indivize dobândit de revizuentă prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 11136/1997 şi 11823/1997 ar fi fost supus unei condiţii rezolutorii şi că, din acest motiv, nu era necesară citarea acesteia în dosarul soluţionat prin Sentinţa nr. 759/1999, iar această sentinţă i-ar fi opozabilă.
În realitate, condiţia rezolutorie implicită pe care au invocat-o reclamanţii, vizează potrivit literaturii şi practicii judiciare, ipoteza vânzării întregului bun indiviz de un singur coproprietar, ori în cauză nu este dată această ipoteză întrucât prin cele două contracte SC ";A.P."; SRL, proprietară exclusivă a întregului spaţiu, a fost vândut cota de 5/7. Prin urmare, speţa dedusă judecăţii aduce în discuţie situaţia unor cote indivize transmise de proprietarul exclusiv, iar nu pe cea a vânzării bunului indiviz de un singur coproprietar, aşa încât teoria condiţiei rezolutorii implicite este greşit invocată.
Prin urmare, pe fond în conformitate cu dispoziţiile art. 728 şi următoarele C. civ., acţiunea de ieşire din indiviziune apare ca nefondată fiind respinsă în consecinţă.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 4 din 25 ianuarie 2010 a respins ca nefondat apelul intimaţilor M.D.E., M.D.V., M.D.L. T.I. şi ca tardiv declarat apelul intimatei SC B.I.A. Suceava.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut, în esenţă, referitor la apelul declarat de SC B.I.A. Suceava că nu s-a făcut dovada unei împrejurări de forţă majoră pentru ca partea să fie împiedicată să exercite calea de atac.
Referitor la apelul formulat de M.D.E., M.D.V., M.D.L. şi T.I., s-a reţinut că în mod corect a reţinut prima instanţă că dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. sunt incidente inclusiv în situaţia când nu s-a săvârşit o infracţiune prin operaţiunea de alternare a realităţii, impunându-se o interpretare extensivă a acestui caz de revizuire date fiind şi exigenţele dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Termenul de formulare a cererii de revizuire prevăzute de art. 324 pct. 3 teza I C. proc. civ. se calculează începând cu data luării la cunoştinţă de către parte a Sentinţei nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2687 din 2 octombrie 2008 a instanţei supreme. Raportat la data pronunţării deciziei în recurs, a fost respectat termenul de o lună de revizuenţă.
Caracterul determinant al convenţiei cu privire la care s-a constatat nulitatea rezultă din însuşi dispozitivul Sentinţei nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava. Aceasta are efect declarativ şi nu constitutiv de drepturi, transmiterea dreptului de proprietate operând în baza Convenţiei din 27 octombrie 1992.
Sentinţa nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava nu îi este opozabilă revizuentei, care are calitatea de terţ, dat fiind principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti.
Nu este dată în cauză vânzarea sub condiţie rezolutorie, deoarece s-au înstrăinat cote indivize de proprietarul exclusiv şi nu întregul bun.
Faţă de incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., în mod corect a apreciat instanţa de fond în rejudecare că reclamanţii nu justifică calitatea procesuală activă pentru a solicita partajarea bunului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs M.D.E., M.D.V., M.D.L. şi T.I. motivul prevăzut de art. 304 (9) C. proc. civ.
În argumentarea motivului de nelegalitate indicat recurenţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuentei SC A. SRL Suceava de a cerere revizuirea Sentinţei nr. 342 din 26 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Suceava susţinând că, revizuenta nemaifiind titulara dreptului de proprietate asupra imobilului din 4 octombrie 2004 nu avea calitate procesuală activă de a promova cererea de revizuire a Sentinţei nr. 342 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Suceava, calitatea sa fiind transmisă pe cale convenţională noilor proprietari ai imobilului.
Pe fondul cauzei recurenţii au arătat că în mod nelegal a reţinut Curtea de Apel Suceava că în cauză este dat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., instanţa de apel prin interpretarea extensivă a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. adăugând la lege, ceea ce nu este îngăduit.
Totodată, susţin recurenţii nu s-a observat că pretinsul fals s-a realizat la data de 27 noiembrie 1992 cu mult peste termenul de trei ani prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
De asemenea, arată recurenţii, nu este întrunită nici cea de-a doua condiţie cumulativă pentru admiterea cererii de revizuire, respectiv că înscrisul declarat fals să fi fost determinant pentru soluţia la care s-a oprit instanţa de fond, deoarece Sentinţa civilă nr. 342 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Suceava s-a întemeiat pe Sentinţa nr. 759 din 25 noiembrie 1999 a Tribunalului Suceava definitivă prin Decizia nr. 182 din 27 aprilie 2000 a Curţii de Apel Suceava şi irevocabilă prin Decizia nr. 3477/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar cererea de revizuire a acestei sentinţe a fost respinsă prin Sentinţa nr. 20 din 9 martie 2009 a Tribunalului Suceava şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 104 din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava.
Înlăturarea acestei sentinţe de către instanţa de apel cu motivarea că nu este constitutivă de drepturi ci are efect declarativ este lipsită de temei legal deoarece întreaga doctrină a calificat hotărârile prin care se tinde transformarea antecontractului într-un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil ca fiind constitutive de drepturi şi nu declarative, deoarece produce efecte numai pentru viitor.
Tot fără temei a reţinut instanţa de apel că Sentinţa nr. 759/1999 nu este opozabilă revizuentei, nesocotind faptul că spaţiul comercial care a fost partajat a fost iniţial proprietatea SC A.P. SRL de la care a cumpărat şi revizuentul şi cum a cumpărat o cotă-parte dintr-un bun aflat în indiviziune, contractul său de vânzare-cumpărare este supus rezoluţiunii de drept şi revizuenta are deschisă calea acţiunii în răspundere pentru evicţiune împotriva SC A.P. SRL.
De altfel, susţin recurenţii, decizia recurată în ce priveşte motivarea respingerii apelului nu răspunde cerinţelor art. 261 C. proc. civ. sub aspectul motivării în sensul că nu s-a motivat în fapt şi în drept motivele pentru care au fost înlăturate toate apărările formulate prin cererea de apel.
Prin întâmpinările depuse la dosar intimatele SC B.I.A. SRL şi SC A. SRL răspunzând punctual criticilor recurenţilor au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat.
Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, constată că prezentul recurs este fondat pentru considerentele ce urmează.
Din analiza cuprinsului deciziei pronunţate în apel se constată că instanţa nu a răspuns criticilor ce pot fi subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, în speţă deşi apelanţii în susţinerea motivelor de apel privind Sentinţa nr. 12 din 9 februarie 2009 a Tribunalului Suceava nu şi-au încadrat în drept criticile de la punctul 1.2 din cererea de apel, dezvoltarea acestora permite circumstanţierea lor motivului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. care viza faptul că înscrisul pretins a fi fals a fost determinant în soluţionarea cauzei pe fond.
Astfel reţinându-se că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluţie ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte constatând lipsa motivării criticilor subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. va admite recursul şi va casa decizia în sensul dispozitivului. Casarea vizează doar neanalizarea criticilor subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5, iar în cadrul acestei analize se va avea în vedere şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuentei SC A. SRL Suceava.
Pentru această raţiune celelalte critici indiferent de încadrarea lor faţă de motivul analizat care a atras casarea deciziei recurate nu se mai impun a fi analizate.
Astfel fiind, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. se va admite prezentul recurs, se va casa decizia atacată şi va fi trimisă cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.D.E., M.D.L., M.D.V. şi T.I. împotriva Deciziei nr. 4 din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează, în parte, decizia recurată şi trimite spre rejudecarea apelului formulat de M.D.E., M.D.L., M.D.V. şi T.I. la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 873/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 844/2011. Comercial → |
---|