ICCJ. Decizia nr. 2486/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2486/2011
Dosar nr. 18225/3/2008
Şedinţa publică de la 23 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 2822 din 19 februarie 2009 a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată şi a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R.E. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC T.S. SA Bucureşti.
A fost obligată pârâta la implementarea modulului Asistate Manager şi a modulului Management de contracte ale sistemului informatic integrat conform contractului nr. 1036/2004, la reprogramarea modulului Service şi la plata de penalităţi în cuantum de 43.066,71 lei pentru neîndeplinirea obligaţiei de implementare şi instalare a fiecărui modul şi la plata sumei de 1.912,5 Euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR din data plăţii pentru întârzierea obligaţiei de implementare a modulelor Contabilitate, Achiziţii, Financiar, Gestiunea stocurilor, Vânzare şi Mijloace Fixe pentru perioada 7 iulie 2005 â€" 30 septembrie 2005.
În final a mai fost obligată pârâta la plata sumei de 8.831,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că pretenţiile reclamantei SC R.E. SRL izvorăsc din contractul nr. 1036 din 3 decembrie 2004 prin care pârâta s-a obligat să vândă reclamantei licenţa şi să implementeze sistemul informatic integrat Charisma Enteprinse în schimbul unui preţ stipulat la art. 4 din contract ce cuprinde atât costul licenţelor cât şi al implementării pentru fiecare modul în parte. Valoarea totală a costurilor se stabilea în baza fişelor orare avizate de beneficiar.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă potrivit art. 7 raportat la art. 3 din Decretul nr. 167/1958, art. 3 din contract, nu poate fi primită atâta vreme cât serverul necesar punerii în aplicarea sistemului informatic a fost achiziţionat la 24 martie 2005. Astfel de la această dată a început să curgă termenul de implementare de 3, 5 luni cu scadenţa 7 iulie 2005.
Pârâta nu a dovedit că şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile prevăzute la art. 6.1 şi art. 6.2 din contract în sensul neexecutării obligaţiilor de implementare a unor module pct. 8-9 anexa 1 ori neimplementarea în termenul stabilit a modulelor de la pct. 1-6 din anexa 1.
Astfel, raportat la valoarea prestaţiilor neexecutate în funcţie de costul convenit de părţi sunt datorate penalităţi de 43.066,17 lei pe perioada 7 iulie 2005 scadenţa â€" 13 mai 2008 data introducerii acţiunii. De asemenea, sunt datorate penalităţi pentru întârzierea îndeplinirii obligaţiei de implementare a unor module: Contabilitate, Financiar, Achiziţii, Gestiunea stocurilor, Vânzare, Mijloace fixe în sumă de 7.033,21 lei de la 7 iulie 2005 până la executare 30 septembrie 2005.
Apărările pârâtei cu privire la valorile aferente achiziţiei avută în vedere de reclamantă în susţinerea pretenţiilor cu titlu de penalităţi vor fi înlăturate faţă de obiectul contractului, licenţa şi implementarea produsului Software pentru a face funcţional sistemul.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 460 din 12 noiembrie 2010 a admis apelul pârâtei SC T.S. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 2822 din 19 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a schimbat în tot sentinţa atacată, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi a respins acţiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că din interpretarea dispoziţiilor art. 3 din contract, apelanta executantă trebuia să-şi îndeplinească obligaţiile asumate până la data de 18 martie 2005.
În situaţia în care aceasta nu îşi îndeplinea obligaţiile, intimata beneficiară avea dreptul de a cere îndeplinirea obligaţiilor de către cealaltă parte în termen de 3 ani începând cu data de 18 martie 2005 potrivit art. 3 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
În cauză nu s-a făcut dovada existenţei unui alt termen în cadrul căruia executantul era ţinut să-şi îndeplinească obligaţiile potrivit art. 3 teza a II-a din contract şi nici a unei cauze care să ducă la întreruperea curgerii termenului de prescripţie.
Actul adiţional nr. 1 încheiat la data de 24 martie 2005 nu reprezintă o prelungire a termenului prevăzut la art. 3 din contract aşa cum susţine reclamanta şi nici nu există clauze prin care să se deroge de termenul iniţial.
Nu a fost primită nici apărarea reclamantei potrivit căreia termenul de 3,5 luni a început să curgă de la data instalării serverului, sistemului informativ, deoarece părţile nu au prevăzut o asemenea situaţie derogatorie.
Împotriva deciziei comerciale nr. 460 din12 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC R.E. SRL care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului ca neîntemeiat şi menţinerii sentinţei date de prima instanţă, care a dezlegat în mod legal excepţia prescripţiei extinctive prin respingerea acesteia ca neîntemeiată. Sub aspectul fondului pricinii s-a cerut casarea deciziei dată în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe cu recomandarea de a soluţiona apelul sub aspectul fondului pricinii, pe motivul reţinerii în mod greşit a incidenţei prescripţiei extinctive a acţiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că activitatea de implementare are o deosebită complexitate şi durată în timp, presupune acte succesive de executare din partea pârâtei şi prestaţii băneşti succesive din partea reclamantei, ultima prestaţie parţială â€" 1 oră â€" fiind executată de intimată la data de 14 august 2007 pentru care a fost emisă factura nr. 10863, aceasta putând fi considerată o cauză de recunoaştere a dreptului.
Un asemenea act reprezintă o recunoaştere tacită, dar neîndoielnică a datoriei, respectiv a dreptului, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, în condiţiile art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Greşit au fost înlăturate toate apărările reclamantei, putându-se observa că acţiunea a fost introdusă în termenul general de prescripţie de 3 ani.
Intimata-pârâtă SC T.S. SA a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de recurenta-reclamantă SC R.E. SRL constată că sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că între reclamanta SC R. SRL în calitatea de beneficiar şi pârâta SC T.S. SA în calitatea de executant a fost încheiat contractul nr. 1036 din 3 decembrie 2004 având ca obiect achiziţia şi implementarea sistemului informatic integrat Charisma Enterprise. Executantului îi revenea obligaţia să implementeze la sediul beneficiarului sistemul informativ integrat şi să asigure consultanţa, suportul tehnic, şcolarizarea şi mentenanţa, activitatea începând cu elaborarea specificaţiei de către executant în colaborare cu beneficiarul.
Relevanţă în corecta stabilire a situaţiei de fapt şi de drept, a realei întinderi a drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, o reprezintă clauzele care se regăsesc la art.3 din contract, intitulat durata contractului, care precizează că durata de implementare a sistemului integrat Charisma Enterprise este de 3,5 luni de la semnarea contractului de către ambele părţi şi se va desfăşura conform planificării din Anexa 2. De asemenea, dacă în urma întocmirii specificaţiei de către executant, rezultă o altă planificare a activităţilor, cu care beneficiarul este de acord, aceasta devine parte a contractului iniţial.
Apare cât se poate de evident, potrivit clauzelor contractuale expuse mai sus, că obligaţiile asumate contractual de executant trebuiau îndeplinite în intervalul de timp cuprins între data de 3 decembrie 2004, când a fost semnat contractul şi data de 18 martie 2005 când s-au împlinit cele 3,5 luni de la semnarea contractului, aşa cum este menţionat expres la art.3 din convenţie.
În materia prescripţiei extinctive art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, statorniceşte că dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Termenul general de prescripţie este de 3 ani, iar potrivit art. 7 alin. (1) începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune şi în condiţiile art. 1886 C. civ. nici o prescripţie nu poate începe a curge mai înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui mod de stingere.
Actul adiţional nr.1 la contractul nr. 1036 din 3 decembrie 2004 încheiat la data de 24 martie 2005 stipulează că SC T.S. SA a livrat, în baza comenzii beneficiarului SC R.E. SRL un server, fără însă a fi aduse modificări clauzelor contractuale, nefiind afectat termenul iniţial de 3,5 luni reglementat prin libera manifestare de voinţă a părţilor.
Nu poate fi primită nici teza acreditată de recurenta-reclamantă vizând efectul întreruptiv de prescripţie al plăţilor parţiale efectuate de cel în folosul căruia curge prescripţia, ca o cauză de recunoaştere cu caracter tacit şi neîndoielnică a dreptului, deoarece, aşa cum amplu argumentat în întâmpinările depuse de pârâtă excepţia invocată este circumscrisă strict momentului naşterii şi respectiv stingerii dreptului la acţiune al reclamantei prin raportare la nerespectarea obligaţiei contractuale de implementare înăuntrul termenului contractual de 3,5 luni calculat de la data semnării contractului.
Din această perspectivă dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la data de 18 martie 2005 şi s-a stins la data de 18 martie 2008, interval de timp în care nu a fost exercitat acest drept aşa cum reglementează dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, cererea de chemare în judecată având data poştei de 13 mai 2008.
Pentru aceste raţiuni urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC R.E. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 460 din 12 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.E. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 460 de la 12 noiembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2361/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2487/2011. Comercial → |
|---|
