ICCJ. Decizia nr. 26/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 26/2011
Dosar nr. 15379/3/2009
Şedinţa publică de la 11 ianuarie 2011
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI - a comercială, prin sentinţa comercială nr. 13784 din 2 decembrie 2009 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor ca neîntemeiată, s-a admis acţiunea reclamantei C.N.C.F. C.F.R. SA Regionala B. în contradictoriu cu pârâţii Clubul Sportiv R. Bucureşti şi Fundaţia S.H.F. Bucureşti şi au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata sumelor: 7.140 RON chirie şi TVA pentru perioada 01 ianuarie 2007- 31 decembrie 2007, suma de 10.710 euro, în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua efectuării plăţii, reprezentând chirie şi TVA pentru perioada 01 ianuarie 2008 – 30 septembrie 2008, suma de 12.262,95 RON, reprezentând chirie şi TVA pentru perioada 01 octombrie 2008 - 31 decembrie 2008.
Prin aceeaşi sentinţă pârâţii au fost obligaţi, în solidar, să plătească reclamantei suma de 3.561,7 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut în considerente, în esenţă, că în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008 - reclamanta a pretins contravaloarea chiriei în cuantumurile menţionate în petitul acţiunii - reclamanta în calitate de locator şi pârâţii, în calitate de locatari au existat un raport de locaţiune pentru garsonierele nr. AA, BB, CC, DD şi EE din Bucureşti, pârâtele recunoscând expres atât exercitarea dreptului de folosinţă cât şi obligaţia de plată a chiriei, în cuantumurile astfel cum au fost majorate.
Faţă de împrejurarea că în cauză s-a constatat existenţa unui raport juridic de locaţiune derulat de părţile din litigiu, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Clubul Sportiv R. Bucureşti.
Pe fondul litigiului, tribunalul a reţinut, din probele administrate în cauză şi înscrisurile depuse la dosar, că pârâţii au fost de acord cu modalitatea de stabilire a chiriei prin dispoziţia directorului general al societăţii reclamante, achitând contravaloarea chiriei stabilite până la data de 01 februarie 2007.
La data de 01 ianuarie 2007 prin dispoziţia directorului general al reclamantei din 28 februarie 2006 s-a modificat dispoziţia directorului general din 13 decembrie 2005 în sensul că s-a stabilit că tariful de închiriere a locuinţelor de intervenţie este de 172 RON pentru personalul C.N.C.F. C.F.R. SA şi echivalentul în RON a 200 euro/lună pentru terţi.
Faţă de această dispoziţie pârâta Fundaţia S.H.F. a solicitat directorului general al reclamantei ca pentru anul 2007 chiria să rămână la nivelul existent până la 01 ianuarie 2007, respectiv la nivelul de 100 RON/garsonieră/lună.
Această cerere a fost aprobată de directorul general al reclamantei astfel încât Tribunalul s-a reţinut că pentru perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2007 chiria datorată de pârâţi este de 100 RON lunar plus TVA.
Tribunalul în raport de această situaţie a stabilit că pentru această perioadă chiria este de 1.200 RON pentru o garsonieră, deci suma de 6.000 RON pentru cele 5 garsoniere (1.200 RON x 5), sumă la care s-a adăugat TVA în cuantum de 1.140 RON, prin urmare, pentru 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2007 chiria totală datorată de pârâte este de 7.140 RON (6.000 RON chirie şi 1.140 RON TVA).
Pentru perioada cuprinsă între 01 ianuarie 2008 şi 30 septembrie 2008 (data la care directorul general a emis dispoziţia din 09 septembrie 2008) chiria datorată de pârâţi este cea stabilită prin decizia din 28 decembrie 2006, adică suma de 200 euro/lună, astfel că în această perioadă chiria datorată este de 1.800 euro (200 RON x 9 luni) pentru o garsonieră şi 9.000 euro pentru cele 5 garsoniere (1.800 euro x 5), la care s-a adăugat TVA în cuantum de 1.710 RON, aşa încât chiria totală este în sumă de 10.710 RON.
La data de 01 octombrie 2008 directorul general al reclamantei a emis dispoziţia prin care a stabilit cuantumul chiriei ca fiind de 687 RON/lună fără TVA, situaţie în care, pentru perioada 01 octombrie 2008 – 31 decembrie 2008 chiria datorată este de 2.061 RON (687 RON x 3 luni) pentru o garsonieră şi de 10.305 RON pentru cele 5 garsoniere (2.061 RON x 5), la suma de 10.305 RON adăugându-se TVA în valoare de 1.957,95 RON, în total suma datorată este de 12.262,95 RON.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA. pârâtul Clubul Sportiv R. Bucureşti, ambele apeluri fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V- a comercială.
În motivarea apelului, apelantul-pârât a arătat că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive deoarece, în cauză, nu s-a probat existenţa raporturilor juridice de locatiune între părţi, şi nu există nicio convenţie a părţilor referitoare la cuantumul chiriei sau modalitatea de stabilire a acesteia. Pe fondul cauzei, apelantul-pârât a susţinut că în mod eronat şi vădit nelegal prima instanţă a admis cererea formulată de intimata-reclamantă deoarece a fost inclus şi TVA-ul în cuantumul chiriei, fapt ce este în contradicţie cu dispoziţiile conducerii C.N.C.F. C.F.R SA., dispoziţii din care rezultă că tarifele de închiriere nu conţin TVA. De altfel, conform art. 141 teza 2 C. fisc., operaţiunile de închiriere sunt scutite de TVA.
Faţă de aceste motive, apelanta-pârâtă a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În şedinţa publică din 27 aprilie 2010 apelanta-reclamantă a învederat instanţei că nu mai susţine apelul său, astfel că înţelege să nu-l mai timbreze.
Prin decizia comercială nr. 383 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a anulat ca netimbrat apelul reclamantei şi a respins ca nefondat apelul pârâtei.
S-a reţinut în considerente, în ceea ce priveşte apelul pârâtului sub aspectul excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, că instanţa de fond a reţinut în mod corect existenţa raporturilor de locaţiune dintre părţi, acestea rezultând din conţinutul corespondenţei purtate de acestea şi expuse pe larg de judecătorul fondului.
S-a constatat din corespondenţa purtată de părţi - adresele nr. XX/2008, nr. XY/2009 şi nr. XZ/2009 emise de apelanta-pârâtă - faptul că în perioada ianuarie 2007- decembrie 2008 (perioadă pentru care s-a solicitat plata chiriei) între apelanta-reclamantă, în calitate de locator şi apelantul pârât, în calitate de locatar alături de intimata-pârâtă, a existat un raport de locaţiune pentru garsonierele nr. AA, BB, CC, DD şi EE din Bucureşti, locatarele recunoscând expres atât exercitarea dreptului de folosinţă cât şi obligaţia de plată a chiriei.
Referitor la cuantumul chiriei, acesta a fost stabilit prin dispoziţiile directorului apelantei-reclamate pentru toate garsonierele din imobil, fiind comunicat apelantei-pârâte, aceasta acceptând cuantumul în mod tacit şi recunoscându-l prin adresele menţionate anterior. Prin urmare, apare ca însuşit de ambele părţi şi elementul cuantumului chiriei aferent garsonierelor închiriate.
Faţă de aceste considerente, primul motiv de apel a fost respins ca nefondat şi a constatat că în mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului-pârât.
În ceea ce priveşte critica apelantului - pârât privind aspectul includerii în cuantumul chiriei la care a fost obligată şi plata TVA-ului s-a constatat că dispoziţiile directorului general al C.N.C.F. C.F.R. SA prin care s-au stabilit tarifele minimale ale chiriilor erau menţionate precizările potrivit cărora aceste tarife nu conţin TVA.
S-a apreciat, în raport de înscrisurile depuse de apelanta-reclamată în apel, că aceasta a optat pentru taxarea operaţiunilor de închiriere a imobilelor, conform art. 141 alin. (3) C. fisc., prin urmare, instanţa de fond în mod corect a inclus în cuantumul chiriei şi TVA-ul.
În ce priveşte apelul reclamantei s-a avut în vedere că reprezentantul reclamantei a declarat instanţei că nu înţelege să timbreze calea de atac, situaţie în care instanţa de apel a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 şi art. 20 din Legea nr. 146/1997, şi a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanta-reclamată C.N.C.F. C.F.R SA.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâta a declarat recurs pe care o critică sub aspectul nelegalităţii încălcării dispoziţiilor legale incidente în speţă, critici structurate, după cum urmează:
1. Recurenta susţine că, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost invocata numai de recurentul-pârât Clubul Sportiv R. Bucureşti, în argumentarea căreia arată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile privind calitatea procesuală pasivă, iar reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui raport juridic de locaţiune între reclamantă şi club având ca obiect garsonierele enumerate în petitul acţiunii.
Lipsa raportului juridic de locaţiune având ca obiect cele 5 garsoniere a fost recunoscută de intimata C.N.C.F. C.F.R. SA prin adresa - Direcţiei Patrimoniu - Serviciul Patrimoniu - Birou fond locativ nr. WW/2009 comunicată Clubului Sportiv R. şi fundaţiilor sportive de handbal, volei, baschet, atletism, lupte.
În acelaşi sens, recurenta susţine că intimata reclamantă a dovedit numai că a dobândit dreptul de proprietate asupra garsonierelor nr. AA, BB, CC, DD şi EE situate în Bucureşti, prin semnarea contractului de vânzare -cumpărare autentificat din 25 iunie 2002, în conţinutul căruia era prevăzută clauza potrivit căreia preluarea contractelor de închiriere cu ocupanţii garsonierelor, însă reclamanta nu a fost în măsura să prezinte asemenea contracte de închiriere întocmite în formă scrisă şi fără a indica motivele.
În argumentarea acestei critici invocă corespondenţa purtată de părţi, pe care le menţionează expres, din conţinutul cărora rezultă că reclamanta nu a probat existenţa raporturilor de locatiune cu recurenta-pârâtă pentru întreaga perioadă menţionată în acţiune precum şi convenţia părţilor cu privire la cuantumul chiriei sau modalitatea de stabilire a acesteia.
De asemenea, în cadrul aceleiaşi critici, recurenta susţine că din probele existente la dosar rezultă, fără echivoc, că raporturile juridice de locatiune s-au încheiat între fundaţie şi reclamantă (compania C.F.R.), fundaţia având calitatea de chiriaş asupra celor 5 garsoniere, pentru care a plătit contravaloarea chiriei de la înfiinţare până în luna ianuarie 2007 (inclusiv) şi în continuare s-a angajat să plătească până la sfârşitul anului 2009; că este aşa rezultă şi din decizia din 26 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care s-a hotărât evacuarea fundaţiei pentru neplata chiriei datorate, în temeiul căreia fundaţia a fost executată silit, în sensul evacuării din garsonierele deţinute în Bucureşti, conform procesului - verbal încheiat de B.E.J. asociaţii B.V. şi B.C. la data de 18 septembrie 2009, în dosarul de executare nr. 18/2009.
Faţă de cele învederate, raporturile juridice de locatiune au fost derulate între fundaţie şi reclamantă, respectiv un contract cu executare succesivă, astfel că reclamanta este ţinută să probeze existenţa raporturilor de locatiune pe toată perioada menţionată în acţiune şi a clauzelor din contract cu privire la cuantumului chiriei.
Prin urmare, potrivit art. 969 C. civ., raporturile contractuale sunt obligatorii pentru părţile contractante în limitele prevăzute în clauzele convenţiei, neputând fi obligat o terţă persoană faţă de contract.
În consecinţă, în mod nelegal instanţele anterioare au respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată.
2. Pe fondul cauzei, recurenta susţine, în esenţă, că prin includerea TVA-ului în cuantumul chiriei, intimata se află în contradicţie cu dispoziţiile conducerii C.N.C.F. C.F.R., dispoziţii care se referă la tarifele de închiriere care nu conţin TVA şi în consecinţă nu pot constitui temei legal al pretenţiilor, iar conform cu art. 141 teza (2) lit. e) din C. fisc. operaţiunile de arendare, concesionare, închirierea şi leasingul de bunuri imobile sunt scutite de TVA.
În consecinţă recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în fond respingerea acţiunii reclamantei.
Recursul este fondat potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare numai sub aspectul obligării pârâţilor la plata TVA-ului.
1. Critica vizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi calitatea de chiriaş, în mod corect instanţa de apel a apreciat că din probele administrate în cauză, inclusiv corespondenţa purtată între părţi menţionată expres în motivele de recurs de recurentă, a rezultat că între părţi au existat raporturi juridice de locaţiune având ca obiect cele 5 garsoniere, reclamanta dobândit dreptul de folosinţă a acestora (mai multe în afara celor 5 garsoniere) prin contractul de vânzare - cumpărare. Ambii pârâţi au recunoscut existenţa acestor contracte de locaţiune, aspect relevat şi în adresele: TT/2007 şi XX din 25 iulie 2008, iar prin adresa nr. XY din 18 februarie 2009 - dosar fond - adresată reclamantei, pârâtul Clubul Sportiv R. Bucureşti recunoaşte că echipa de handbal a clubului a fost sprijinită de Ministerul Transporturilor şi C.F.R. prin repartizarea sportivilor echipei de handbal a unui număr de garsoniere din imobilul situat în Bucureşti, încă de la construire din anul 1989 şi solicita încheierea unor noi contracte de închiriere, contracte ce au fost încheiate între SRCF Bucureşti şi Clubul Sportiv Bucureşti, iar chiria urma să fie plătită de pârâta Fundaţia S.H.F.. Acelaşi pârât prin adresa nr. XZ din 21 ianuarie 2009 arată că este de acord cu plata sumei datorate către reclamantă prin eşalonarea acesteia începând cu luna aprilie 2009.
Prin urmare, din aceste înscrisuri a rezultat că în perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008 între reclamantă şi pârâtă au existat raporturi juridice de locaţiune având ca obiect cele 5 garsoniere, acesta recunoscând expres exercitarea dreptului de folosinţă şi obligaţia de plată a chiriei, aspecte în raport cu care în mod legal şi temeinic instanţele anterioare au respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.
2. Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că în mod greşit ambele instanţe au încălcat prevederile legale invocate privind plata TVA- ului.
Conform art. 141 teza alin. (2), lit. e) din C. fisc. sunt scutite de taxă operaţiunile de închiriere a bunurilor imobile, iar potrivit aceluiaşi articol la alin. (3) prevede că orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. c) C. fisc..
Potrivit dispoziţiei din 9 septembrie 2008 a directorului general al reclamantei s-au stabilit tarifele minimale pentru serviciile auxiliare efectuate de companie (reclamanta din prezenta cauză) pentru terţi prin care fac precizarea înserată la art. 3 din aceeaşi dispoziţie că: „ Tarifele minimale sunt exprimate în RON şi nu conţin TVA";. Această prevedere este confirmată şi prin poziţia nr. 64 din tabelul anexat dispoziţiei care indică tariful de 687,00 RON pentru închirierea de locuinţe.
De asemenea, de menţionat că prin dispoziţia aceluiaşi reprezentant legal al companiei - reclamanta din prezenta cauză - din 28 decembrie 2006 la art. 1 alin. (2) era prevăzut numai tariful de închiriere pentru terţi, fără a fi inclus plata TVA-ului.
Din examinarea actelor emise de reprezentantul legal al reclamantei rezultă că pârâtul nu a optat pentru taxarea operaţiunilor aşa cum s-a arătat mai sus.
Faţă de cele prezentate anterior, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind TVA-ul, respectiv a art. 141 alin. (2), lit. e) din C. fisc., motiv de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 din C. proc. civ..
În consecinţă, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. urmează să admită recursul, să modifice, în parte, decizia atacată, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtul Clubul Sportiv R. Bucureşti împotriva sentinţei tribunalului, pe care o schimbă, în parte, în sensul că înlătură obligaţia pârâţilor la plata TVA-ului, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul - pârât Clubul Sportiv R. Bucureşti împotriva deciziei nr. 383 din 22 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică decizia, în parte, în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Clubul Sportiv R. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 13784 din 2 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia VI - a comercială, pe care o schimbă, în parte, în sensul că înlătură obligarea pârâţilor Clubul Sportiv R. Bucureşti şi Fundaţia S.H.F. Bucureşti de la plata TVA-ului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2687/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 25/2011. Comercial → |
|---|
