ICCJ. Decizia nr. 2620/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2620/2011
Dosar nr. 5974/30/2008
Şedinţa de la 13 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 649 din 01 iunie 2010 a Tribunalului Timiş, au fost respinse excepţiile invocate de pârâtă, respectiv a necompetenţei teritoriale a instanţei, a prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, a prescripţiei dreptului la acţiune şi a tardivităţii formulării cererii de modificare a obiectului.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC M.G.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC M.C.T. SA şi a fost obligată pârâta faţă de reclamantă la plata sumei de 179.430,38 lei cu titlu de preţ, precum şi la plata sumei de 6.291,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, incidenţa prevederilor art. 969 C. civ., chiar dacă între părţi nu a existat un contract scris, instanţa apreciind că raporturile contractuale au fost probate prin înscrisurile existente la dosar, precum şi prin expertiza contabilă dispusă în cauză, obligaţiile părţilor trebuind a fi executate cu bună-credinţă, iar creditorul având dreptul la dezdăunare în situaţia în care debitorul nu execută obligaţia de plată a preţului, neputând fi astfel reţinută afirmaţia pârâtei potrivit căreia acţiunea nu ar fi fost dovedită.
Excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş a fost considerată ca fiind neîntemeiată de către instanţa de fond, competenţa de soluţionare a litigiului având-o instanţa locului în care a luat naştere obligaţia (în lipsa unui contract scris) şi care este la Timişoara, unde a avut loc acceptarea comenzilor pentru fiecare dintre produsele comandate de pârâtă şi livrate acesteia, incidente devenind prevederile art. 10 pct. 4 C. proc. civ.
Excepţia de inadmisibilitate a acţiunii s-a apreciat că este de asemenea, neîntemeiată, existând la dosarul cauzei dovada parcurgerii concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. din 17 aprilie 2008.
De asemenea, s-a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată în raport de data promovării cererii, respectiv 01 august 2008 şi data ultimei plăţi efectuate de către pârâtă prin ordinul de plată nr. 440 din 12 septembrie 2005 şi care astfel a întrerupt termenul de prescripţie potrivit art. 16 şi 17 din Decretul nr. 167/1958 şi de la care începe să curgă un nou termen general de prescripţie de 3 ani.
Cât priveşte incidenţa prevederilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ. invocată de pârâtă, instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a procedat la o modificare a cererii sale, întrucât majorarea câtimii obiectului cererii s-a făcut ca urmare a celor constatate prin expertiza contabilă dispusă în cauză, chiar prevederile acestui text menţionând expres că „cererea nu se socoteşte modificată .când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii.".
Împotriva acestei sentinţe, pârâta SC M.C.T. SA a formulat apel, ce a fost respins prin decizia civilă nr. 47/A din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara - secţia comercială.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond în mod corect a constatat ca fiind întemeiată cererea precizată a reclamantei, având în vedere existenţa între părţi a raporturilor comerciale de vânzare - cumpărare deşeuri feroase pentru care reclamanta vânzătoare a emis în sarcina pârâtei cumpărătoare facturi fiscale în valoare de 19.106.145,66 lei din care s-a plătit suma de 17.758.086,22 RON refuzându-se la plată suma de 179.430,38 lei, astfel cum s-a reţinut prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Cu privire la excepţiile invocate de pârâtă, s-a reţinut că prima instanţă a dat o dezlegare corectă acestora când le-a respins, apreciindu-le ca fiind neîntemeiate.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC M.C.T. SA a declarat recurs invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâta susţine, în esenţă, că dreptul la acţiune privind plata sumei solicitate de reclamantă s-a prescris prin împlinirea termenului general de prescripţie extinctivă prevăzut de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
De asemenea, în opinia recurentei-pârâte, reclamanta nu a dovedit existenţa cuantumului creanţei solicitate, în raport de dispoziţiile art. 46 C. com. şi art. 1169 C. civ., iar raportul de expertiză întocmit de expertul contabil nu răspunde obiectivelor expertizei.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă.
Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricărei cereri, excepţii, motive de casare, înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 şi 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 modificată şi completată şi la art. 3 şi 9 din O.G. nr. 32/1995, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora „la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru", având în vedere şi prevederile art. 39 din Normele Metodologice, a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs şi a reţinut:
Recursul nu a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 2599,8 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei, încălcându-se astfel prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 modificată, respectiv ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii", iar conform dispoziţiilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar „cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. In cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".
Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă, deşi încunoştinţată prin citaţie (fila 6 din dosar) conform art. 36 din Normele de aplicare a legii, pentru termenul din 13 septembrie 2011 despre taxa datorată, nu a făcut dovada plăţii în condiţiile legii.
Aceasta deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 39 din Normele Metodologice, dovada plăţii taxelor de timbru o constituie copia de pe chitanţa de încasare în numerar, eliberată de unităţile CEC sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia de pe ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificat pentru conformitate de organul prestator al serviciului, iar copiile xerox depuse la dosar (filele 17 şi 19) nu cuprind o atare certificare.
Aşa fiind, înalta Curte făcând aplicarea sancţiunii instituită de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 republicată, referitoare la taxele judiciare de timbru, raportat şi la dispoziţiile art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, va anula recursul declarat de pârâta SC M.C.T. SA Câmpia Turzii, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SC M.C.T. SA Câmpia Turzii împotriva deciziei civile nr. 47/A din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2501/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2626/2011. Comercial → |
|---|
