ICCJ. Decizia nr. 2641/2011. Comercial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2641/2011
Dosar nr. 4547/1/2010
Şedinţa publică de la 14 septembrie 2011
Asupra perimării recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia nr. 623 din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins ca tardivă contestaţia în anulare formulată de SC C.C. SRL Buzău.
Împotriva acestei decizii contestatoarea SC C.C. SRL Buzău a declarat recurs, Iară a indica temeiul de drept.
Prin încheierea de şedinţă din data de 13 octombrie 2010, judecata pricinii de faţă a fost suspendată, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Urmare referatului din data de 7 iunie 2011, pricina a fost repusă pe rol din oficiu în vederea constatării perimării cererii de recurs. În raport de neefectuarea nici unui act de procedură în vederea judecării acesteia.
Din examinarea lucrărilor din dosar, înalta Curte, constată că judecata recursului declarat de contestatoarea SC C.C. SRL Buzău împotriva deciziei nr. 623 din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost suspendată la data de 13 octombrie 2010, prin încheiere, în baza dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor la strigarea pricinii, în condiţiile în care nu s-a solicitat judecarea şi în lipsa părţilor de la dezbateri.
Dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. prevăd că orice cerere de chemare în judecata, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an în materie civilă sau de şase luni în materie comercială.
Condiţiile perimării, aşa cum se desprind din dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauză, de la data suspendării judecăţii recursului -13 octombrie 2010 - şi până la data repunerii pe rol, din oficiu, trecând un termen mai mare de 6 luni, încheierea din 13 octombrie 2010 fiind ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă, dată de la care părţile nu au mai formulat nici o cerere, fiind în culpă procesuală.
În cauză, neintervenind suspendarea sau întreruperea termenului de perimare, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 248, art. 249 şi art. 250 C. proc. civ., Înalta Curte, urmează a constata perimată cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de contestatoarea SC C.C. SRL Buzău împotriva deciziei nr. 623 din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2635/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2649/2011. Comercial → |
---|