ICCJ. Decizia nr. 2649/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2649/2011
Dosar nr. 34757/3/2009
Şedinţa publică de la 14 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC K.G. SRL Bucureşti, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a Vi-a comercială a chemat în judecată pe pârâta SC A.T.A. SA şi SC A.T.A. SA Bucureşti, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 322.014 lei cu titlu de indemnizaţie de asigurare, la plata sumei de 16.496,47 lei cu titlu de dobândă legală calculată pentru perioada 17 februarie 2009 - 26 august 2009, precum şi la plata dobânzii legale în continuare până la achitarea integrală a debitului principal.
Prin sentinţa nr. 14384 de la 22 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a Vl-a comercială a admis cererea reclamantei SC K.G. SRL Bucureşti şi a obligat pârâta SC A.T.A. SA la plata sumei de 322.014 lei cu titlu de indemnizaţie de asigurare, precum şi la plata sumei de 16.496,47 lei cu titlu de dobândă legală calculată de la data de 17 februarie 2009 până la data de 26 august 2009 şi în continuare plata dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului principal.
Apelul declarat de pârâta SC A.T.A. SA Bucureşti a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Vi-a comercială prin decizia nr. 392 de la 28 iunie 2010, iar sentinţa nr. 14384/2009 a Tribunalului Bucureşti a fost schimbată în tot, în sensul că cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC K.G. SRL Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe în vederea administrării de probe noi, iar în subsidiar modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat principiul nemijlocirii, întrucât întreaga soluţie a fost fundamentată pe o probă extrajudiciară, respectiv expertiza cheilor efectuată în Germania.
Se mai susţine că, instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii, întrucât deşi s-a prorogat discutarea probei testimoniale şi proba cu expertiză tehnică judiciară specialitatea auto, acestea nu au mai fost puse în discuţia părţilor, iar cauza a fost soluţionată pe fond. Totodată, recurenta arată că cererea de probatorii a fost susţinută oral la termenul din data de 19 aprilie 2010, astfel că nu se mai impunea o reiterare a acesteia, aşa cum a reţinut instanţa de apel, atâta vreme cât discutarea acesteia a fost prorogată, instanţa fiind datoare să se pronunţe motivat asupra cererii, în sensul de a o admite sau o respinge.
Sub acest aspect, se apreciază de către recurentă că, dispoziţiile art. 6 din CEDO au fost încălcate, întrucât instanţa de apel nu numai că nu s-a pronunţat asupra cererii de probe dar nici nu a examinat-o, fiind încălcate, totodată, şi dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Recurenta, consideră că instanţa de apel a criticat în mod greşit hotărârea primei instanţe, aceasta apreciind eronat că judecătorul fondului a procedat contrar dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în condiţiile în care rolul activ al instanţei de apel se caracterizează printr-o totală abstenţiune.
Referitor la motivele de recurs subsumate art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia instanţei de apel sub aspectul aprecierii eronate a probatoriului cu înscrisuri.
Cât priveşte bănuiala legitimă, aceasta nu constituie o clauză de excludere a plăţii indemnizaţiei, cauzele de excludere fiind cele prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile Cap. III din Condiţiile generale ale contractului de asigurare.
Se mai susţine că, instanţa de apel în mod greşit a apreciat că asigurătorul şi-a probat justeţea refuzului de a plăti indemnizaţia de asigurare până la elucidarea situaţiei de fapt, respectiv a împrejurărilor în care s-a produs furtul autoturismului. Mai mult decât atât, clauza invocată de asigurător - art. 85 din contract nu subzistă. astfel că nu putea fi apreciată de către instanţa de apel decât ca fiind abuzivă.
Asupra recursului.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
În speţă, raporturile juridice dintre recurenta SC K.G. SRL Bucureşti şi intimata SC A.T.A. SA Bucureşti izvorăsc din poliţa de asigurare din data de 26 august 2008 privind autoturismul, în raport de care s-au invocat critici şi apărări privind modul în care fiecare parte, în funcţie de poziţia sa procesuală, a înţeles să-şi valorifice drepturile sau obligaţiile.
Din actele dosarului, rezultă că reclamanta în baza poliţei de asigurare a solicitat plata despăgubirilor cuvenite, urmare a producerii riscului asigurat - în speţă furtul, pârâta refuzând să execute voluntar contractul, opunându-i reclamantei clauze ale convenţiei care în opinia sa îi dau dreptul să nu acorde despăgubirile solicitate. In contextul arătat, recurenta a pus în discuţie aplicarea prevederilor din Cap. XIII privind „Constatarea, evaluare pagubelor şi plata despăgubirilor" pct. 40, 41 şi 43 din contract, iar intimata i-a opus prevederile din Cap. XXIV „Dispoziţii finale (pentru Secţiunile A şi B)" pct. 85, apreciind că este îndreptăţită să nu acorde despăgubirile solicitate de recurentă datorită neconcordanţelor existente în declaraţiile conducătorului auto.
Ca atare, într-o astfel de stare de divergenţă, interpretarea clauzelor din contract coroborate cu împrejurările speţei revine instanţelor de judecată, după regulile instituite de Codul civil, ţinându-se seama, totodată, de intenţia comună a părţilor la momentul încheierii contractului, chiar dacă un asemenea contract se particularizează prin caracterele sale specifice.
În speţă, în baza rolului activ reglementat de dispoziţiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ., ce are ca scop asigurarea unui echilibru procesual între părţi şi respectarea principiului egalităţii, instanţa de apel avea obligaţia de a stabili dacă poliţa de asigurare îşi produce sau nu efectele în raport de circumstanţele producerii furtului auto coroborate cu dispoziţiile inserate în Capitolul III, din Condiţiile generale privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii şi furt.
Or, instanţa de apel nu a examinat în mod real problemele esenţiale ce i-au fost supuse analizei, deşi în virtutea caracterului devolutiv avea obligaţia de a verifica împrejurările de fapt relevate de părţi, astfel că a lăsat nelămurite aspecte esenţiale în soluţionarea cauzei referitoare la cauzele şi împrejurările producerii evenimentului asigurat, în legătură cu care a fost iniţiată o cercetare penală ce face obiectul dosarului penal nr. 17826/P/2008, aflată în curs de desfăşurare.
Prin urmare, neprocedând astfel, instanţa de apel nu şi-a îndeplinit rolul activ reglementat de prevederile art. 129 pct. 5 C. proc. civ. ce au ca scop asigurarea unui echilibru procesual între părţi şi respectarea principiului egalităţii.
Dat fiind că, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, înalta Curte nu poate analiza dacă instanţele de fond au făcut o corectă aplicare a legii privind raportul juridic dedus judecăţii, motiv pentru care, în speţă devin incidente dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., recursul urmând a fi admis, cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel urmează a analiza, sub formă de apărări, şi celelalte susţineri invocate de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC K.G. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 392 din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2641/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2654/2011. Comercial → |
|---|
