ICCJ. Decizia nr. 2683/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2683/2011
Dosar nr.130/108/2010
Şedinţa publică de la 15 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 914 din 13 aprilie 2010 Tribunalul Arad, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de SC M.S. SRL Arad, a obligat-o pe pârâta SC G. & G.I. SRL Ineu să plătească reclamantei suma de 425.208,04 lei reprezentând echivalentul sumei de 84.120 Euro plus TVA, plătibil în lei la cursul BNR din ziua plăţii precum şi suma de 206.953,1002 lei cu titlu de penalităţi, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculat începând cu data de 27 decembrie 2007 şi până la data plăţii efective, precum şi suma de 10.438 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că între părţile în litigiu s-a încheiat contractul de consultanţă nr. 4 din 1 august 2007, reclamanta având calitatea de consultant, iar pârâta având calitatea de beneficiar şi că prin încheierea între cele două părţi a procesului verbal din data de 23 noiembrie 2007, pârâta recunoaşte că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile decurgând din contractul de consultanţă, convenindu-se ca preţul pentru serviciile prestate să se efectueze până cel mai târziu la data de 27 decembrie 2007, obligaţie pe care pârâta nu şi-a îndeplinit-o. În consecinţă raportat la art. 969 alin. (1), art. 970 şi art. 1073 C. civ. instanţa a admis acţiunea.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins cererea formulată de reclamanta SC M.S. SRL, obligând-o pe reclamantă să plătească intimatei suma de 5.222 lei cheltuieli de judecată, aşa cum rezultă din Decizia civilă nr. 32/A din 28 ianuarie 2011.
Instanţa de apel a apreciat că nu s-a făcut dovada obligaţiilor contractuale asumate de către reclamantă pentru a fi obligată pârâta la plata obligaţiilor sale corelative, că la dosar nu s-a depus nicio factură emisă de reclamantă conform art. 2.2 raportat la art. 2.1 din contractul de consultanţă, iar îndeplinirea serviciilor contractate nu a fost dovedită decât cu procesul verbal încheiat la 23 noiembrie 2007 care însă, nu se coroborează cu celelalte înscrisuri depuse la dosar.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC M.S. SRL a declarat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, în principal, în temeiul art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de fond pentru rejudecare şi completarea probaţiunii şi, în subsidiar, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de intimată.
În susţinerea recursului a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. susţinând că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu se impune audierea martorilor propuşi în faţa primei instanţe, raţionamentul instanţei de apel în sensul că s-ar tinde la a se aduce dovezi în contra sau peste înscrisurile existente la dosarul cauzei, fiind contrazis de natura comercială a litigiului şi art. 46 C. com..
Prin cel de-al doilea motiv de recurs a arătat că soluţia instanţei de apel nu este în concordanţă cu probele administrate în cauză, fiind nelegală, lămuritor în soluţionarea dosarului fiind procesul verbal din data de 23 noiembrie 2007 prin care se confirmă îndeplinirea obligaţiilor asumate de reclamantă prin contractul de consultanţă, acest document fiind însuşit de intimata pârâtă dar înlăturat de către instanţa de apel. A arătat în continuare că în speţă nu este vorba de o simplă tranzacţie imobiliară ci de o consultanţă de afaceri cu privire la oportunitatea, riscurile, beneficiile şi modul de amortizare a investiţiei ce urma să se efectueze cu privire la imobilul înscris în C.F. nr. 8465 Ineu şi că recurenta a intermediat relaţionarea între reprezentanţii intimatei pârâte şi reprezentantul SC A.T. SRL, sens în care au avut loc mai multe deplasări ale tuturor persoanelor implicate la locul unde era situat imobilul, ocazie cu care societatea reclamantă a pus la dispoziţia debitoarei tehnicieni şi colaboratori pentru a stabili starea imobilului ce urma să facă obiectul tranzacţiei, lămurirea situaţiei juridice şi tehnice şi, datorită demersurilor şi implicării SC M.S. SRL preţul final al contractului a fost mai mic decât oferta iniţială, reclamanta fiind prezentă şi în faţa notarului public la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare şi a contractului de vânzare-cumpărare.
Conform art. 137 C. proc. civ., Curtea se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei invocate privind nulitatea cererii de recurs, constatând următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Raportând textele legale menţionate mai sus la cererea de recurs, Curtea constată că aceasta nu conţine motive de nelegalitate a deciziei atacate, recurenta făcând aprecieri asupra modului de executare a contractului de consultanţă, motivele vizând situaţia de fapt şi probatoriile, fără a preciza însă în ce constă nelegalitatea soluţiei, astfel că în recursul său nu au fost dezvoltate motive care să permită încadrarea acestora în vreunul din punctele art. 304 C. proc. civ.
Cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurentul nu s-a conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi că motivele dezvoltate de recurent nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite excepţia invocată şi va constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC M.S. SRL împotriva deciziei civile nr. 32/A din 28 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2682/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2684/2011. Comercial → |
|---|
