ICCJ. Decizia nr. 2805/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2805/2011
Dosar nr. 900/1285/2009
Şedinţa publică de la 26 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Comercial Cluj, înregistrată la data de 2 aprilie 2009, reclamanta SC A.H.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.R.D. - G.S.G. SA, sucursala Cluj, să constate ca fiind abuzivă clauza referitoare la rata dobânzii cuprinsă în contractul de credit bancar imobiliar nr. J 1264 din 17 decembrie 2007, pe care l-a încheiat, în calitate de împrumutat, garant ipotecar, cu pârâta şi să dispună anularea acestei clauze; să oblige pe pârâtă să-i restituie sumele achitate în plus faţă de rata dobânzii convenţionale şi să plătească dobânda legală de referinţă a sumelor de bani datorate, începând cu data notificării şi până la achitarea integrală a acestora, cu cheltuieli de judecată.
La data de 8 iunie 2009 reclamanta a depus la dosar o cerere prin care şi-a precizat acţiunea, arătând că înţelege să solicite anularea parţială a contractelor de ipotecă nr. 1265 şi nr. 1264 din 14 decembrie 2007, doar cu privire la cuantumul dobânzii şi nu al dobânzii efective, în sensul ca, atât în contractele de ipotecă cât şi în contractele de credit imobiliar să fie inserată clauza privind dobânda de 7,5 p.a. fixă şi indexabilă EURIBOR 3 M + 2 p.p. începând cu anul 2 de creditare.
Reclamanta a evaluat obiectul patrimonial al cererii de chemare în judecată la suma de 219.250 lei, reprezentând diferenţa dintre cuantumul dobânzii BUBOR şi EURIBOR pe perioada de creditare.
Tribunalul Comercial Cluj a admis, în parte, cererea precizată, formulată de reclamantă, a dispus anularea parţială a contractului de ipotecă nr. 1265/CJ din 14 decembrie 2007, încheiat între părţi, în ceea ce priveşte clauza referitoare la dobânda BUBOR 3 M + 2 p.p./an, indexabilă, dobândă pe care reclamanta în calitate de garant ipotecar s-a obligat să o achite pârâtei, şi a anulat, ca netimbrată, cererea precizată având ca obiect anularea parţială a contractului de ipotecă nr. 1264/CJ din 14 decembrie 2007, obligând pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 5.105 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în conformitate cu precizarea cererii formulată de reclamantă, instanţa a fost învestită cu anularea parţială contractului de ipotecă nr. 1265/CJ din 14 decembrie 2007, în conformitate cu care dobânda la împrumutul acordat reclamantei era BUBOR 3 M + 2 p.p./an indexabilă, în condiţiile în care în cuprinsul contractului de credit, având acelaşi număr, părţile au negociat o dobândă EURIBOR; că, odată menţionat în contractul de credit indicele EURIBOR în funcţie de care dobânda urma să fluctueze, banca era obligată, conform art. 969 C. civ., să respecte convenţia şi să calculeze dobânda la soldul împrumutului rămas neachitat pe întreaga perioadă a creditului raportat la acest indice; că menţionarea în cuprinsul contractului de ipotecă a dobânzii BUBOR 3 M + 2 p.p./an începând cu anul 2 de creditare este nelegală, întrucât ipoteca este un drept real, accesoriu ce conferă creditorului ipotecar dreptul de a urmări imobilul ipotecat în stăpânirea oricui s-ar afla şi de a fi plătit cu prioritate faţă de ceilalţi creditori din preţul acelui bun; că, prin contractul de ipotecă, nu poate fi garantată o obligaţie superioară ca şi cuantum celei stabilite prin contractul de credit şi că modul de calcul al dobânzii pentru care pârâta a emis graficele de rambursare a creditului, raportat la indicele BUBOR, s-a făcut cu nerespectarea prevederilor contractuale şi a convenţiei părţilor, conform art. 4.3.3 şi art. 4.3.4. din contractul de credit.
Prima instanţă a înlăturat susţinerile pârâtei în sensul că menţinerea dobânzii fluctuante raportat la indicele EURIBOR s-a făcut din greşeală, cu motivarea că aceasta nu poate să-şi invoce propria culpă în derularea obligaţiilor ce-i incumbă, iar atunci când există un dubiu cu privire la obligaţiile unui debitor, convenţia se interpretează în favoarea celui care se obligă conform art. 983 C. civ., apreciind că dispoziţiile art. 2 pct. 9 din O.U.G. nr. 174/2008, invocate de pârâtă, nu impun cu obligativitate aplicarea dobânzii BUBOR la creditele acordate în lei şi a celei EURIBOR la cele acordate în euro, modificarea dobânzii putându-se face numai prin-un act adiţional.
Apelul declarat de pârâtă împotriva încheierii din data de 18 martie 2010 şi a sentinţei comerciale pronunţate în cauză de tribunal a fost respins de Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 191, pronunţată la data de 9 decembrie 2010.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că tribunalul, în mod corect, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, prin încheierea pronunţată la data de 18 martie 2010, având în vedere că reclamanta a încercat soluţionarea amiabilă a litigiului, astfel cum rezultă din schimbul adrese ce a existat între părţi, iar, pe fond, respingând criticile apelantei vizând regulile de interpretare a contractelor menţionate de art. 977, art. 979, art. 980 şi art. 983 C. civ., a considerat că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât clauzele contractuale nu sunt susceptibile de două înţelesuri, iar practica bancară poate fi invocată doar în cazul dispoziţiilor îndoielnice, apreciind că pentru modificarea clauzei contractului de credit privind dobânda este aplicabil principiul forţei obligatorii a contractului.
Cu referire la contractul de ipotecă nr. 1265 din 14 decembrie 2007 instanţa de control judiciar a reţinut că acesta priveşte garantarea obligaţiei din contractul de credit ce nu a fost modificată, iar ipoteca, fiind un drept real accesoriu, însoţeşte obligaţia pe care o are debitorul şi împărtăşeşte integral soarta acestuia, neputându-se modifica, prin contractul de ipotecă, contractul de credit cu privire la dobândă, întrucât modificarea dobânzii trebuia prevăzută expres, şi nici stabili o altă dobândă în contractul de ipotecă faţă de cea prevăzută în contractul de credit, dat fiind caracterul accesoriu al acestuia, iar o astfel de clauză, ce a condus la o extindere a garanţiei şi la aplicarea unilaterală de către bancă a unei alte dobânzi decât cea avută în vedere de părţi la încheierea contractului de credit, se poate asocia cu ideea de cauză ilicită, sancţiunea fiind nulitatea absolută, conform art. 966 şi art. 968 C. civ., cum a considerat şi instanţa de fond, chiar dacă nu a menţionat motivul de nulitate.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs, atât apelanta reclamantă, cât şi apelanta pârâtă.
Recurenta reclamantă a invocat în susţinerea recursului motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în principal, în dezvoltarea acestui motiv, că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit legea prin neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată, stabilind în echitate doar un onorariu de 2.000 lei, faţă de valoarea obiectului dedus judecăţii şi complexitatea cauzei.
Recurenta pârâtă a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., arătând în motivarea recursului, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde considerentele care au determinat instanţa să stabilească lipsa negocierii contractului de ipotecă, dintre părţi; că instanţa de apel, reţinând în sarcina sa reaua-credinţă, a încălcat dispoziţiile art. 1899 alin. (2) C. civ., a confundat dolul cu cauza ilicită şi a încălcat dispoziţiile art. 960 C. civ., în lipsa unei motivări în ce priveşte dolul, refuzând să aplice regulile de interpretare a contractelor prevăzute de art. 977, art. 978, art. 979, art. 980, art. 981, art. 982 şi art. 983 C. civ. în stabilirea voinţei părţilor.
Recursurile sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau muncii îndeplinită de avocat.
Este de remarcat că instanţa de apel reducând onorariul de avocat a avut în vedere criteriile prevăzute de precitatul text legal, aşa încât nu se justifică critica de nelegalitate invocată de recurenta reclamantă, iar aspectele de netemeinicie referitoare la aprecierea proporţionalităţii onorariului cu valoarea pretenţiilor deduse judecăţii sau a complexităţii cauzei nu se pot verifica în această cale de atac.
Examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că instanţa de apel a arătat argumentele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia pronunţată, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., inclusiv cele pentru care a confirmat cauza de nulitate parţială a contractului de ipotecă în ce priveşte clauza referitoare la dobândă în raport cu cea stipulată în contractul de credit şi cu regimul legal al ipotecii, aşa încât nu se poate reţine incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cum stabilirea bunei sau relei-credinţe este o chestiune de fapt la suverana apreciere a instanţelor de fond nu se poate reţine nelegalitatea deciziei atacate în raport cu dispoziţiile art. 1899 alin. (2) C. civ.
Întrucât instanţa de apel examinând cauza nulităţii, nu a avut în vedere dolul, cum greşit susţine recurenta – pârâtă, nu poate fi primită critica încălcării art. 960 C. civ., iar regulile de interpretare a contractelor stabilite în art. 977 – 985 C. civ. se aplică termenilor susceptibili de două înţelesuri sau clauzelor obscure sau îndoielnice ale contractului, cum corect a reţinut instanţa de apel.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de reclamanta SC A.H.M. SRL Cluj-Napoca şi de pârâta B.R.D. – G.S.G. S.A., sucursala Cluj, împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj nr. 191 din 9 decembrie 2010, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2807/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2772/2011. Comercial → |
|---|
