ICCJ. Decizia nr. 2899/2011. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALÄ.

Decizia nr. 2899/2011

Dosar nr.3200/1/2011

Şedinţa publică de la 29 septembrie 2011

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1194 din 13 aprilie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA Galaţi.

Împotriva acestei decizii SC S. SA a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv contestatoarea a susţinut că din eroare au depus la dosarul de recurs un exemplar nelizibil al actului adiţional nr. 2268 din 23 octombrie 1991 la contractul de închiriere nr. U 025/1991, act esenţial ce a determinat soluţia instanţei de recurs dat fiind că acest act conţinea elementele pe care instanţa le-a constatat a lipsi contractului de închiriere nr. U 025/1991.

Pentru acest motiv a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei contestate şi reluarea judecării recursului.

Contestaţia în anulare este nefondată.

Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Temeiul contestaţiei este art. 318 C. proc. civ. potrivit căreia: Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificarea sau de casare.

Având în vedere caracterul de excepţie al textului mai sus enunţat care rezultă din formularea hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare… analiza susţinerilor privind existenţa unei greşeli materiale presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale care au caracter procedural şi care au dus în mod necesar la pronunţarea unei soluţii eronate. În alte cuvinte, pentru a putea fi admisă o contestaţie în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunţată de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

În contextul precizat se constată că motivul evocat care vizează aprecierea şi interpretarea înscrisurilor care au stat la baza determinării situaţiei de fapt şi a aplicării legii, contestatoarea a criticat Decizia instanţei de recurs pe alte chestiuni decât cele procedurale.

Întreaga argumentare a contestaţiei duce cu evidenţă la concluzia că se tinde la reformarea soluţiei, printr-o rediscutare a probelor despre care se afirmă că au fost ilizibile şi interpretate greşit. Or, această cale de atac â€" contestaţia în anulare â€" tinde la anularea unei hotărâri pronunţată în recurs nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.

Criticile contestatoarei privind actul adiţional nr. 2268 din 23 octombrie 1991 la contractul de închiriere nr. U 025/1991 şi conţinutul acestora nu pot fi reţinute întrucât asupra acestora instanţa de recurs a făcut o apreciere iar faptul că această apreciere nu este însuşită de către parte nu o îndreptăţeşte la o nouă judecată, nefiind vorba de o greşeală materială.

În consecinţă, având în vedere că nu au fost săvârşite greşeli materiale cu caracter procedural, privind aspecte formale ale judecăţii, contestaţia în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC S. SA împotriva deciziei nr. 1194 din 13 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2899/2011. Comercial