ICCJ. Decizia nr. 2900/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2900/2011
Dosar nr.2625/1/2011
Şedinţa publică de la 29 septembrie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 985 din 8 martie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins ca inadmisibil recursul declarat împotriva încheierii din 6 mai 2010 şi ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei nr. 42 din 15 iulie 2010 ale Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ambele recursuri formulate de reclamantul P.A.
Împotriva acestei decizii revizuentul A.P. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În argumentarea acestui motiv revizuentul, după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt, a susţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 4484 din 27 mai 2006 pronunţată de INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE s-a stabilit natura de dreptul muncii a litigiilor generate de convenţia nr. 277/2000 şi competenţa de soluţionare a instanţei speciale de jurisdicţie a muncii, fiind apoi confirmată prin Decizia nr. 47/R/2008 a Curţii de Apel Galaţi au căpătat putere de lucru judecat, obligatorii pentru părţi şi pentru instanţele judecătoreşti.
Astfel că, susţine revizuentul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu putea să califice litigiul izvorât din aceeaşi convenţie ca fiind comercial considerând că Decizia nr. 985 pronunţată de INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE la data de 8 martie 2011 este nelegală existând contrarietate de hotărâri, în aceeaşi pricină, a încheierii, încetării şi nulităţii aceleiaşi convenţii, astfel încât fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a solicitat admiterea cererii de revizuire şi anularea deciziei a cărei revizuire s-a cerut.
Înalta Curte a luat în examinare în conformitate cu art. 137 raportat la art. 324 pct. 1 C. proc. civ. excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire şi a reţinut:
Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile enumerate la punctele 1-9. În speţă cererea a fost întemeiată pe punctul 7 care vizează situaţia când există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se socoteşte, în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţa de recurs, de la data pronunţării ultimei hotărâri. În cauză, Decizia a cărei anulare s-a cerut a fost pronunţată la data de 8 martie 2011 iar cererea de revizuire a fost depusă la data de 23 martie 2011, în termenul legal prevăzut de dispoziţiile procedurale menţionate, astfel încât excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de intimata SC M.B. SA va fi respinsă.
Cererea de revizuire formulată de revizuentul A.P. va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege
Potrivit art. 322 alin. (7) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere...(7) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat şi are în vedere situaţia în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunţată în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă constatarea cu întârziere a autorităţii lucrului judecat.
În acest sens, tripla identitate ca şi condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport de dispoziţiileart. 1201C. civ., conform căruia este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Cerinţele legale prevăzute de art. 1201 C. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece se constată că prin Decizia civilă nr. 4484 din 21 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit doar competenţa de soluţionare a cauzei ce avea ca obiect plata remuneraţiei convenite prin încheierea convenţiei şi penalităţile aferente acestei remuneraţii, iar prin Decizia nr. 985 din 8 martie 2011 s-a respins ca nefondat recursul în cauza ce a avut ca obiect nulitatea absolută a convenţiei nr. 277 din 22 ianuarie 2000, deciziile nefiind potrivnice întrucât acestea nu conţin elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat, obiectul, cauza, în litigiile arătate fiind diferit.
Totodată, se reţine că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca soluţia dată în această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea altei stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o dezlegare a raportului juridic dedus judecăţii, alta decât cea care fusese aleasă până la acel moment.
Cererea de revizuire formulată împotriva unei decizii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care recursul a fost respins ca nefondat, nu poate fi revizuită, întrucât, respingând recursul, instanţa nu a pronunţat ea însăşi o hotărâre asupra fondului, ci a examinat criticile invocate de recurent prin prisma motivelor de nelegalitate, controlul privind numai aplicarea corectă a legii.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază cererea de revizuire formulată de revizuentul A.P. ca nefondată urmând a o respinge, nefiind întrunite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ..
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., revizuentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuent A.P. împotriva deciziei nr. 985 din 8 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Obligă revizuentul A.P. la plata sumei de 5100 lei cheltuieli de judecată către intimata SC M.B. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2899/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2902/2011. Comercial → |
|---|
