ICCJ. Decizia nr. 2897/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2897/2011
Dosar nr. 80/46/2011
Şedinţa publică de la 29 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta-debitoare SC G.H.C. SA Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâta-creditoare SC R.C.C. SRL Piteşti anularea Hotărârii arbitrale nr. 18 din 25 noiembrie 2010 pronunţată în dosarul arbitral nr. 7/A/2010 de către Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş, precum şi suspendarea executării hotărârii arbitrale, până la soluţionarea prezentei acţiuni.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 166/F-C din 11 februarie 2011 a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 18 din 25 noiembrie 2010 şi a obligat reclamanta-debitoare la 3.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta-creditoare.
În argumentarea acestei decizii Curtea de Apel analizând excepţia necompetenţei Curţii de Arbitraj, a constatat că voinţa comună a părţilor a fost în sensul modificării clauzei regăsite la art. 6 din Contractul de execuţie lucrări nr. 208 din 3 iulie 2008 vizând litigiile ce s-ar fi ivit în legătură cu executarea acestui contract, de a fi rezolvate de către Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş.
S-a mai reţinut faptul că la momentul includerii clauzei compromisorii nu au fost menţionaţi arbitrii, însă în reglementarea legală nu sancţionează această clauză cu nulitatea absolută în măsura în care s-a arătat modalitatea de numire a lor, iar în prezenta cauză, în faţa Curţii de Arbitraj reclamanta-debitoare a uzat de procedura Curţii şi a numit arbitru.
Curtea a apreciat că nici excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes nu sunt justificate întrucât nu au fost aduse documente pertinente din care să rezulte operarea în cauză a unei cesiuni de creanţă, ci doar a unei obligaţii de garanţie pentru linia de credit deschisă la Banca Italo Romena, precum şi faţă de dispoziţiile art. 1130 C. civ. care nu permit interpretarea dată de aceasta deoarece novaţia nu se prezumă, ci ea trebuie să rezulte evident din act făcând să nu subziste prevederile de la lit. i) art. 364 C. proc. civ.
Faţă de dispoziţia expresă regăsită la art. 7201 C. proc. civ. nici excepţia prematurităţii cererii de chemare nu a fost primită de Curtea de Apel, întrucât convenţia arbitrală exclude, pentru litigiul ce face obiectul ei, sesizarea instanţelor judecătoreşti şi inexistenţa obligativităţii efectuării procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei instanşa a reţinut că probatoriul administrat a determinat Tribunalul Arbitral să înlăture apărarea pârâtei prin care se inducea ideea că emiţând factura nr. 21/2009 reclamanta pretinde o nepermisă modificare a preţului printr-un contract de subantrepriză/antrepriză după semnarea procesului verbal la terminarea lucrărilor, ceea ce ar fi fost justificat dacă, pe lângă preţul din factura nr. 174/2008 şi factura nr. 29/2009 s-ar fi pretins şi preţul din factura nr. 21/2009, neconfirmată de pârâtă, ceea ce nu este cazul în speţă.
Curtea de Apel a apreciat că nu se confirmă susţinerea reclamantei-debitoare că tribunalul s-a pronunţat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, ci, dimpotrivă s-a reţinut că instanţa arbitrală a motivat admiterea acţiunii în pretenţii care i-a fost dedusă spre soluţionare în raport de probatoriul administrat.
Împotriva acestei decizii reclamanta S.C. G.H.C. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctele 3, 5 şi 9 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs invocat de recurentă vizează excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş. În opinia recurentei compromisul inserat în conţinutul procesului verbal din 24 iunie 2009, este nul în virtutea dispoziţiilor art. 3432 C. proc. civ. şi a art. 14 din Regulamentul Curţii de Arbitraj Argeş, deoarece prin acesta părţile ar fi trebuit, sub sancţiunea nulităţii, să arate atât obiectul litigiului cât şi numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.
Al doilea motiv de recurs priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes în formularea acţiunii arbitrale a intimatei-reclamante. În argumentarea acestui motiv recurenta a susţinut că intimata nu avea dreptul să formuleze nici un fel de acţiune judecătorească sau arbitrală împotriva debitorului cedat â€" H. ci eventual să garanteze existenţa creanţei, singura în măsură să introducă o astfel de acţiune judecătorească sau arbitrală fiind cesionarul Banca Italo Romena, care poate chema în garanţie cedentul, intimatul din prezenta cauză.
Totodată, susţine recurenta, după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt, atât tribunalul cât şi Curtea de Apel nu au înţeles întregul temei al mecanismului/procedurii de recuperare legală a creanţelor de către Banca Italo Romena. În consecinţă, activitatea de cesionare a creanţelor dobândite ca urmare a acordării de credite, precum şi a garanţiilor ce o însoţesc, este accesorie activităţii de creditare şi nu este interzisă de lege. Cât priveşte excepţia lipsei de interes, recurenta susţine că nu există la dosar nici o dovadă a iniţierii procedurii de recuperare a creanţelor de către cesionarul Banca Italo Romena.
În motivarea celui de al treilea motiv de recurs referitor la excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată arbitrară, recurenta a susţinut, în esenţă, că având în vedere că litigiul este unul de natură comercială, că obiectul este unul evaluabil în bani, potrivit dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., anterior introducerii acţiunii arbitrale, reclamantul trebuia să facă procedura concilierii directe, făcând dovada în acest sens.
Prin ultimul motiv de recurs, recurenta susţine că Tribunalul Arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, acordând mai mult decât s-a solicitat în acţiunea arbitrală, că ambele instanţe considerând ca temei al acţiunii Procesul â€" verbal din 24 iunie 2009 distinct şi nu contractul nr. 208/2008 cum ar fi fost corect şi solicitat prin acţiunea introductivă, au dat mai mult decât s-a solicitat prin acţiunea arbitrală.
Totodată, arată recurenta, instanţele nu au vrut să observe că procesul-verbal de recepţie finală a contractului 208/2008 din data de 28 noiembrie 2008 a fost anterior Procesului-verbal de conciliere din 24 iunie 2009 şi a facturilor fiscale 267 din 29 decembrie 2008, 29 din 29 mai 2009 şi 21 din 30 aprilie 2009, astfel că orice solicitare de plată făcută în baza oricărui înscris întocmit după data de 28 noiembrie 2008, exced obiectului acţiunii arbitrale în fond.
În concluzie, recurenta susţine că atât Curtea de Apel cât şi Tribunalul Arbitral au încălcat flagrant dispoziţiile art. 364 pct. f C. proc. civ. şi în baza rolului mai mult decât activ au înţeles să jongleze cu noţiunile şi înscrisurile de la dosar, în afara celor revendicate de intimata SC R.C.C. SRL prin acţiune arbitrală şi a cadrului legal evident.
Prin concluziile scrise depuse la dosar intimata pârâtă SC R.C.C. SRL răspunzând punctual motivelor de recurs a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând recursul recurentei se constată că acesta este nefondat, criticile avansate de recurentă fiind neîntemeiate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare pentru motivele expres şi limitativ prevăzute la lit. a â€" i situaţie în care, raportat la criticile formulate de reclamantă, în mod corect prima instanţă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare reţinând că nu au fost dovedite cazurile prevăzute de art. 364 lit. a), b), f) şi i).
Critica recurentei privind excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Arbitraj ce vizează nulitatea compromisului pentru că nu s-a menţionat obiectul litigiului, numele arbitrilor şi modalitatea de numire a lor, este nefondată.
Potrivit prevederilorart. 343şi următoarele C. proc. civ., convenţia arbitrală se încheie în scris, sub sancţiunea nulităţii. Prin clauza compromisorie sau prin compromis, ca forme ale convenţiei arbitrale, părţile convin ca litigiile să fie soluţionate pe calea arbitrajului, adică îşi exprimă în scris acordul de voinţă cu privire la soluţionarea litigiului.
Recurenta face o confuzie între compromis şi clauza compromisorie. Între cele două forme există diferenţe. Astfel, în timp ce prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile care iau naştere, în viitor, din contractul în care aceasta a fost inserată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, prin compromis părţile convin să supună arbitrajului orice litigii care s-au ivit între ele.
Prin urmare, obiectul clauzei compromisorii este limitat doar la litigiile care se vor naşte în viitor din sau în legătură cu contractul în care a fost inserată clauza compromisorie, în timp ce compromisul priveşte orice fel de litigii care s-au ivit deja între părţi.
În speţă, se constată că, voinţa comună a părţilor a fost în sensul modificării clauzei regăsite la art. 6 din Contractul de execuţie lucrări nr. 208 din 3 iulie 2008, ce se referea expres la litigiile născute în baza acestui contract, de a fi rezolvate de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi InduAşadar, se constată că, acordul dintre părţi sus-menţionat constituie voinţa expresă a acestora, cu caracter de clauză compromisorie în înţelesul prevederilor art. 343, art. 3431 şi art. 3432C. pr. civ.
Totodată, se observă că, în speţă, convenţia arbitrală nu este lovită de nulitate, întrucât cuprinde obiectul litigiilor ce urmează a se soluţiona pe cale arbitrală, modalitatea de numire a arbitrilor, părţile înţelegând a accepta dispoziţiilestrie Argeş.
Fiind vorba despre o clauză compromisorie nu se poate vorbi despre nulitate pentru lipsa obiectului sau neindicarea numelui sau a modalităţii de numire a arbitrilor întrucât obiectul clauzei compromisorii nu se impune atâta timp cât se deduce din dispoziţiile art. 3431 alin. (1) C. proc. civ. şi anume orice litigiu care se va naşte din sau în legătură cu contractul în cuprinsul căruia este inserată clauza compromisorie.
Prin urmare, instanţa a dat eficienţă clauzei compromisorii inserată de părţi în procesul verbal încheiat la 24 iunie 2009 ce reprezintă şi el un contract şi a soluţionat legal motivele de anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 364 lit. a) şi b) C. proc. civ.
Nici criticile privind excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes nu pot fi primite întrucât, aşa cum a constatat şi instanţa de fond, nu rezultă operarea în cauză a unei cesiuni de creanţă ci numai a unei obligaţii de garanţie pentru linia de credit deschisă la Banca Italo Romena, iar cesiunea de creanţă trebuie să rezulte, cu certitudine, dintr-un contract de cesiune în cauză, cu referire expresă la creanţele rezultate din contractul nr. 208/2008, interesul reclamantei fiind astfel unul legitim.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii arbitrale, se va reţine că procedura concilierii reglementată în art. 7201 C. proc. civ. nu se identifică cu obligaţia pe care şi-o asumă părţile, de a se rezolva un litigiu pe cale amiabilă, această procedură este incidentă numai justiţiei statale, fiind incompatibilă cu justiţia privată pentru a cărei activare este suficientă clauza compromisorie, ca în cazul dat.
Motivul referitor la faptul că tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, acordând mai mult decât s-a solicitat prin acţiunea arbitrală nu poate fi reţinut având în vedere că hotărârea arbitrală a fost supusă controlului de legalitate prin acţiunea în anulare.
Criticile referitoare la faptul că procesul verbal din 24 iunie 2009 excede obiectului acţiunii arbitrale, că nu s-a observat că procesul â€" verbal de recepţie finală a contractului nr. 208/2008 a fost anterior procesului verbal de conciliere şi a facturilor fiscale, au un puternic caracter devolutiv ce tind să repună în discuţie însuşi fondul litigiului, aspect tranşat de instanţa arbitrală şi care nu poate forma obiect de analiză în cadrul examenului de legalitate în această fază procesuală.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. recurenta reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. G.H.C. S.A. împotriva sentinţei nr. 166/F-C din 11 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta reclamantă SC G.H.C. SA la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC R.C.C. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2896/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2898/2011. Comercial → |
|---|
