ICCJ. Decizia nr. 2896/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2896/2011
Dosar nr.11572/3/2010
Şedinţa publică de la 29 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SA A.M.X., prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, să se constate că factura seria VEH nr. 5150553 din 03 august 2005 emisă de pârâtă este lovită de nulitate absolută şi să se constate inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtei pentru suma de 183.436,72 lei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 9955 din 22 octombrie 2010, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei, reţinând, în esenţă, că între părţi s-a încheiat contractul de asociere în participaţiune nr. 210/2003, în vederea exploatării unui teren agricol, în suprafaţă de 4.167,42 ha, dar şi că pârâta a emis factura a cărei nulitate absolută se cere a fi constatată.
Instanţa de fond a luat act de faptul că reclamanta a invocat cauza ilicită, ca motiv de nulitate a facturii, susţinând că pârâta urmăreşte să obţină foloase necuvenite, în condiţiile în care în vara anului 2005, culturile au fost distruse de fenomene meteorologice asimilate forţei majore.
Examinând acest motiv de nulitate, Tribunalul l-a apreciat ca fiind nefondat, întrucât factura a fost emisă în temeiul unui contract încheiat în mod valabil, considerând totodată că nici frauda la lege nu a fost probată şi, în acest context, a constatat că atât timp cât contractul era în fiinţă la data emiterii facturii, pârâta are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, potrivit art. 1073 C. civ., iar fenomenele meteorologice invocate nu pot fi asimilate forţei majore la care se referă art. 1082-1083 C. civ., întrucât reclamanta avea obligaţia, impusă în pct. 4.2 din contract, să asigure culturile, să cesioneze despăgubirile pârâtei şi să depună poliţa de asigurare la reprezentantul pârâtei â€" obligaţie pe care nu şi-a respectat-o.
Apelul declarat de reclamanta SA A.M.X. împotriva acestei sentinţe a fost anulat ca netimbrat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 23 din 20 ianuarie 2011.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut că apelanta SA A.M.X. deşi legal citată cu menţiunea timbrării cererii de apel, nu s-a conformat acestei obligaţii făcându-se astfel aplicarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei decizii reclamanta SA A.M.X. a declarat recurs în argumentarea căruia a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a dispus anularea apelului ca netimbrat fără a admite cererea de amânare întemeiată pe dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., situaţie în care societatea ar fi achitat taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar şi le-ar fi depus la termenul acordat ca urmare a încuviinţării cererii de amânare.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Prin concluziile scrise depuse la dosar intimata pârâtă ADS Bucureşti, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma motivului de recurs, raportat la soluţia instanţei de apel, de anulare a cererii de apel ca netimbrată, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală, pentru următoarele considerente :
Susţinerea recurentei conform căreia a depus la dosar cerere de acordarea unui nou termen de judecată este nereală, întrucât din verificările actelor dosarului de apel se constată inexistenţa unei astfel de cereri. De altfel, nici o altă cerere formulată în faţa instanţei [cerere formulată în temeiul art. 156 alin. (1) C. proc. civ.] nu poate să justitifice nerespectarea obligaţiei imperative de plată anticipată a taxei judiciare de timbru.
Totodată se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 întrucât taxa judiciară de timbru se achită anticipat, ca regulă si numai prin excepţie, când se constată că taxa judiciară de timbru nu a fost depusă se pune în vedere achitarea acesteia până la primul termen de judecată.
Din punct de vedere al bunei credinţe în exercitarea drepturilor procesuale, trebuie reţinut că reclamanta a fost legal citată pentru termenul din 20 ianuarie 2011, când s-a aplicat sancţiunea anulării apelului, cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, iar procedura de citare a fost legal îndeplinită â€" fila 6 dosar apel.
În alţi termeni faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative în legătură cu plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în acea instanţă.
În consecinţă, pentru motivele analizate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SA A.M.X. împotriva deciziei comerciale nr. 23 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2895/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2897/2011. Comercial → |
|---|
